Nu te îndrăgosti de o femeie care citește, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie…
Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.
Nu te îndrăgosti de o femeie care gândește, care știe ea ce știe, și, mai mult, știe să zboare; o femeie sigură de ea însăși.
Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care știe să-și preschimbe trupul în spirit; și, cu atât mai puțin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură și care să nu știe să trăiască fără muzică.
Nu te îndrăgosti de o femeie pasionată de politică, rebelă și care simte o imensă oroare față de nedreptate. De una căreia să-i placă fotbalul și baseball-ul și căreia să nu-i placă, deloc, să se uite la televizor. Nici de o femeie care e frumoasă, oricum i-ar fi chipul și corpul.
Nu te îndrăgosti de o femeie însuflețită, jucăușă și lucidă și ireverențioasă.
Să nu-ți dorești să te îndrăgostești de o asemenea femeie.
Pentru că, atunci când te îndrăgostești de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubește sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci NICIODATĂ la ce erai înainte.
Nu trebuie să faci totul, nu trebuie să fii o super mamă, o super gospodină, o super profesionistă, o super femeie ...
Pentru că atunci când corpul tău îmbătrînește și o să își ceară tributul, vor fi puțini cei care își vor aminti că tu ai încercat să fi totul într-unul !
Așa că ieși din casă, călătorește, mergi la plimbare, mergi în parc, mergi la o sală de sport, mănânci orice e nevoie, îmbracă-te, dormi mai târziu, îmbracă hainele care îți plac, fii tu însuți, ai grijă de tine iubeste-te si fa-o. !! Exclusiv pentru tine !
Copiii cresc și pleacă, soțul nu rămâne întotdeauna, locul de muncă te înlocuiește ușor, casa se va murdări din nou, dar sănătatea ta emoțională contează și este posibil să nu ai o a doua șansă.
Omul fericit nu pierde niciodată timpul cu uși închise. El știe că o ușă închisă reprezintă un capitol încheiat al vieții sale și merge mai departe.
Atunci când un capitol se încheie, el nu se panichează, ci analizează, învață, trage concluziile și deschide un nou capitol.
Deși pare ciudat, aproape de fiecare dată când o ușă se închide, o alta se deschide pentru noi.
Dacă priviți cu atenție, veți vedea că așa e. Eu mi-am analizat trecutul și am văzut toate ușile deschise pe care am refuzat să le accesez. Erau acolo, dar eu eram preocupat de ușile închise. Mă enervau. Le voiam deschise din nou. Trăgeam cu putere de clanță… și nimic.
Mă agățam ca un nebun de trecut, de familiar, de suferință. Noul mă speria! Necunoscut… hm, oare ce va fi? Frica nu îmi dădea voie să mă bucur de viață, de provocările ei extraordinare.
Nu-i așa că vă sună cunoscut? Nu-i așa că vedeți ușile deschise, doar că, uneori, vă e teamă să pășiți?
E firesc! E nevoie de cunoaștere pentru a scăpa de fricile astea. De auto-cunoaștere, de lucru cu tine. E nevoie de timp pentru a înțelege faptul că nu câștigi nimic dacă rămâi blocat/ă în lucruri din trecut, indiferent că vorbim despre relații, familie sau despre zona profesională.
Frica este marele nostru dușman! Ea este cea care ne face nefericiți! Ea este cea care ne determină să construim blocaje mentale. Frica este cea care ne face să folosim cuvinte care se transformă în acțiuni toxice pentru noi. Nu vă uitați ciudat, așa este – aveți grijă la cuvintele pe care le folosiți. Fiți atenți, de-a lungul unei zile, observați de câte ori folosiți ‘nu’ sau ‘nu pot’. Urmăriți cu atenție de câte ori folosiți cuvinte de mulțumire, cuvinte care descriu stări plăcute.
Faceți acest exercițiu. În funcție de rezultat, veți obține răspunsuri interesante la întrebări precum: ce se întâmplă în/cu viața mea?, e totul okay?, fac bine ceea ce fac? etc
Nu ezitați să vă puneți constant acest gen de întrebări. Este acel reality-check extrem de util. Iar cuvintele… oho cuvintele, ele oglindesc starea profunzimilor. Ele se transformă în acțiunile voastre. Atunci când cuvintele voastre sunt majoritare în zona negațiilor, să nu vă așteptați să aveți rezultate wow. Negațiile înseamnă blocaje.
Încetați să mai priviți la uși închise! Nu se vor mai deschide. Priviți spre nou. Bucurați-vă de el!
Nu aveți idee ce mișto e să te aventurezi spre nou cu sufletul deschis, cu zâmbetul pe buze și cu încredere.
Serios! Nu e greu să ieși din spirala negativă. Trebuie doar să-ți resetezi mentalul. Faci switch – de la minus la plus. Pac! Exact ca la orice întrerupător.
Sigur că necesită timp, însă cine a spus că nu poți începe acum?
‘Toți vom dispărea la un moment dat. E doar o chestiune de timp. Când și cum vom muri este irelevant. Relevant este cum alegem să trăim’, spunea ieri cineva într-un serial. Așa este – e tot ceea ce contează – cum alegem să trăim? Fericiți sau triști? Bucuroși sau suferinzi?
Ambele sunt opțiuni personale! Tu ce decizi?
P.S.: Știți cum îți dai seama că ești fericit? E simplu – atunci când te trezești de dimineață, privești afară, te bucuri de viață, îți faci caietul de sarcini al zilei și realizezi că tot ceea ce ai trecut acolo îți face plăcere. Asta înseamnă să rezonezi cu propria viață. Dacă ceea ce ai trecut în caietul de sarcini te face să vrei să-ți iei câmpii, înseamnă că ai mult de lucru sau, de ce nu, că nici măcar nu ai început.
Adevărul nerostit este o serie de desene animate create de artista venezueleană Maria Guadarrama, caracterizată printr-o fuziune unică de emoție și umor, permițând cititorilor să treacă de la râsul relaxat la gândirea filosofică profundă. „Cred că celor cărora le plac benzile desenate sunt aceia cărora le place să-și vadă inima și originea sentimentelor, pentru cei care sunt sensibili și pentru cei care sunt îndrăgostiți.”
Maria lucrează ca graficiană în munca ei zilnică și lucrează ca job cu jumătate de normă noaptea. Un hobby pentru a arăta „adevărul evident de la sine”. Pictura este pasiunea ei și, de la o vârstă fragedă, se inspiră din tot ceea ce se întâmplă în viața ei de zi cu zi.
Eu am crescut cu sentimentul că datorez... Sentiment exagerat, uneori. Alteori, de-a dreptul inexplicabil.
Există oameni în viața mea, față de care m-am simțit dator, moral, ani întregi și am încercat să-mi plătesc această datorie în diverse moduri: în bani, în timp, în susținere, în intervenții... în cele mai variate moduri posibile. Cu unii dintre ei eram deja în relații toxice, demult închise și trase de păr, de ambele părți... dar eu simțeam că față de omul respectiv am o datorie pentru că, într-o zi, într-un anume moment al vieții mele, a fost acolo...
Nu confundați recunoștința, care e frumoasă și curată, cu datoria! Recunoștința cere iubire și smerenie, iar datoria cere plată. În ziua de Paști, Dumnezeu m-a trimis să văd un om tare drag mie care, de-a lungul anilor, m-a prins de mână de fiecare dată când m-am clătinat și m-a ajutat să-mi mențin echilibrul. Un om pe care îl port în suflet și la care am găsit, mereu, lumină și pace pentru sufletul meu.
- Ai făcut enorm pentru mine și îți mulțumesc! i-am spus onest. Știți ce mi-a zis, cu o notă în voce pe care am simțit-o de dincolo de noi? - Nu datorezi nimic. Nimănui. Tot ceea ce faci e între tine și Dumnezeu. Toți oamenii care au interacționat cu tine, pe drumul tău, au fost trimiși de Dumnezeu. Singurul căruia îi datorezi ceva e Dumnezeu.
... TOT CEEA CE FACI E ÎNTRE TINE ȘI DUMNEZEU. TOT CEEA CE FAC CEILALȚI E ÎNTRE EI ȘI DUMNEZEU...
Ați trăit vreodată sentimentul de Luminare? Să vezi, dintr-o dată, clar... pur și simplu... și să simți că ai dat jos pietrele de moară din spate și bolovanii, de pe suflet?!
Stăm în tot felul de relații, păstrăm în viața noastră oameni, dintr-un simț al datoriei care ne consumă, ne toacă marunt, ne obosește și ne ia bucuria de a fi.
Nu datorăm nimic. Nimănui. Tot ce facem e doar între noi și Dumnezeu. Acolo se dă socoteală, acolo se trage linia.
Efectul de ancoră (ancorarea) sau biasul punctului de plecare este un termen utilizat în psihologie pentru a defini o situaţie în care fiecare dintre noi suntem puşi frecvent, fără a conştientiza acest lucru, şi care ne influenţează în mare măsură comportamentul şi, mai ales, luarea deciziilor.
De câte ori nu se întâmplă ca prima impresie pe care ne-o facem despre o situaţie, despre o persoană etc. să fie considerată ca fiind definitorie, rămânând în memorie şi condiţionând modul nostru de a vedea lucrurile ulterior, indiferent de ce alte informaţii se adăugă?
Mai mult, este foarte posibil ca restul asociaţiilor pe care le facem, felul în care se formează amintirile, conexiunile cu prezentul să depindă fundamental de primele informaţii şi impresii, adică de ancorarea iniţială. O afirmaţie de felul: “Prima impresie contează!” a devenit aproape un clişeu.
Aşadar, efectul de ancoră este un bias cognitiv, o eroare, o exagerare, o prejudecată, care denumeşte dificultatea unei persoane de a se desprinde de prima impresie. Inconştient, această primă impresie va fi mult mai puternică decât orice alte informaţii atunci când facem o judecată de valoare sau când luăm o hotărâre. Mai ales în situaţii de incertitudine, mintea va face apel la acel moment al primei impresii din trecut, fără a ţine cont de informaţiile noi.
Câteva exemple relevante pentru efectul de ancoră
De ce rămânem captivi în prima impresie?
Efectul de ancoră a fost teoretizat, pentru prima dată, de doi specialişti în psihologia cognitivă şi în finanţele comportamentale, Amos Tversky și Daniel Kahneman, cel de-al doilea, laureat al premiului Nobel pentru Economie, în 2002. Ambii sunt cunoscuţi pentru lucrările lor deschizătoare de drum în domeniul psihologiei judecăţii, al luării deciziilor, al comportamentului economic, al psihologiei hedonice şi al teoriei perspectivelor, definind o bază cognitivă a erorilor umane comune.
Conceptul de “ancorare” a fost utilizat, iniţial, într-un articol semnat de cei doi specialişti, publicat în 1974 şi intitulat “Judecata în condiții de incertitudine: Euristica și prejudecățile”, în care descriu diverse experimente. Într-unul dintre acestea, li s-a cerut unor voluntari, împărţiţi în două grupuri, să-şi exprime opinia în legătură cu numărul ţărilor africane, care fac parte din Naţiunile Unite, exprimat în procente, după ce învârteau o “roată a norocului”, luând ca reper numărul la care se oprea roata respectivă.
Cei la care roata s-a oprit la 10% au spus că, probabil, numărul ţărilor africane din Naţiunile Unite este de 25%, iar cei la care roata s-a oprit la 65%, au spus că 45%, ceea ce înseamnă că estimarea a fost influenţată, în ambele cazuri, de procentul oferit, iniţial, de “roata norocului”.
Efectul de ancoră denaturează mai întotdeauna judecăţile noastre. De exemplu, dacă, într-un magazin cu articole vestimentare, vom găsi un produs cu două etichete de preţ, o etichetă cu un preţ mai ridicat tăiată/anulată şi alta, valabilă, cu un preţ mai mic, mintea noastră va alege ca “ancoră” preţul cel mai mare şi se va crea convingerea unei bune “afaceri” prin achiziţionarea produsului respectiv la cel de-al doilea preţ, cel mai mic.
Alţi doi psihologi, de la Universitatea Florida, SUA, au făcut un alt experiment, în care li se cerea participanţilor să evalueze preţul unei case la malul mării, arătându-li-se o fotografie a casei. Unui grup i s-a arătat fotografia casei şi oferta cu preţul rotund de 800 000 de dolari. Estimarea lor, legată de preţul casei, a fost de 751 867 de dolari. Unui alt grup i s-a arătat aceeaşi fotografie, cu oferta de 799 800 de dolari. Estimarea lor a fost de 784 671 dolari, aşadar cu un preţ mai apropiat de ofertă.
Experimentul de mai sus arată, spun cei doi psihologi, că “ancorarea” a fost mai puternică atunci când s-a cerut un preţ mai precis, şi nu unul general (de 800 000 de dolari), inconştientul “gândind” că preţul mai exact nu a fost propus la întâmplare.
Frecvent, fenomenul “ancorării” se întâlneşte şi în rândul comercianţilor, brokerilor, analiştilor financiari etc., aşa cum demonstrează o experienţă a unui specialist în finanţe comportamentale (domeniu în care se face o analiză a ideilor de tranzacționare și investire). Acesta a cerut unui grup de persoane care lucrau în zonele menţionate anterior să scrie, fiecare, ultimele patru cifre ale numărului său de telefon, apoi să răspundă la două întrebări: 1. Numărul fizicienilor din Londra este mai mare sau mai mic decât acest număr? 2. Care este estimarea voastră despre numărul fizicienilor din Londra?
Ideea era de a se verifica dacă răspunsul la cerinţa cu numărul de telefon a creat o “ancoră” şi dacă a influenţat răspunsul la cea de-a doua întrebare. Rezultatele au confirmat o astfel de ipoteză. Persoanele cu ultimele patru cifre ale numărului de telefon mai mari de 7.0.0.0. au răspuns că ”aproximativ 8000 de fizicieni”, iar cei cu ultimele cifre peste 3.0.0.0., au răspuns “aproximativ 4000 de fizicieni”.
Efectul primei impresii poate fi verificat în nenumărate alte împrejurări. Să ne gândim, de pildă, că este începutul şcolii, toţi elevii sunt în clasă (o clasă nou constituită, în care elevii nu se cunosc între ei), cu excepţia unuia singur care ajunge mai târziu. Cu siguranţă, şi colegii şi profesorul vor gândi că este vorba de cineva care obişnuieşte să întârzie, chiar dacă, poate, pentru elevul respectiv, se întâmpla pentru prima dată să nu ajungă la timp. Prin efectul de ancoră, i s-a pus deja o “etichetă”.
Efectul de ancoră funcţionează aproape întotdeauna şi când se negociază o majorare de salariu sau un preţ. Primul care propune va avea un avantaj cert, deoarece el este cel care va determina “ancorarea”, salariul sau preţul la care celălalt trebuie să reacţioneze. Pentru cine propune un salariu/preţ precis, cresc şansele ca interlocutorul să se apropie de cifra respectivă. Desigur, arta negocierii nu se limitează la efectul de ancoră, dar poate fi influenţată major de ancorare.
Pe efectul de ancoră se bazează şi manipularea, indiferent de domeniu. Cineva poate să decredibilizeze public un produs, ceea ce va duce la o “ancorare”, la o falsă percepţie, din acea parte a publicului mai puţin informat şi care se mulţumeşte doar cu informaţia oferită unilateral. La fel se întâmplă şi în toate celelalte tipuri de manipulare, fie că este vorba de politică, de o situaţie socială, de un eveniment de interes public, de mesaje publicitare etc.
Efectul de ancoră – un aspect frecvent şi în evaluarea şcolară
Un impact deosebit îl are efectul de ancoră nu numai în diversele situaţii de viaţă, ci şi într-unul controversat, îndelung dezbătut şi care continuă să rămână într-o zonă a discuţiilor sterile – evaluarea elevilor/studenţilor.
Pe lângă o mulţime de alţi factori care generează disfuncţii în evaluarea şcolară (strategii şi metode deficitare sau eronate în raport cu ce se evaluează şi obiectivele evaluării, influenţa mediului psiho-social, contextul evaluării etc.), adesea intervin şi biasurile cognitive – efectul de halo (supraaprecierea sau subaprecierea, în funcţie de rezultatele la alte materii sau în funcţie de părerea favorabilă/nefavorabilă a profesorului despre elev), efectul Pygmalion (evaluare influenţată de părerea generală a profesorului despre capacităţile unui elev/student), efectul de ordine (referitor la perioada în care se face evaluarea, la început sau final de semestru) etc.
Printre aceste biasuri, efectul de ancoră are locul lui şi se manifestă atunci când se face o supraevaluare a unor rezultate ale elevului/studentului, in condiţiile in care răspunsurile lui atrag atenţia prin aspecte mai puţin aşteptate, ceea ce antrenează o modificare în lanţ a evaluării lucrărilor/răspunsurilor celorlalţi, în funcţie de acest reper.
Ancorare, reglare, schimbare de atitudine
Efectul de ancoră funcţionează în toate împrejurările vieţii şi, teoretic, cei mai mulţi oameni încearcă să se detaşeze de prima impresie, dar, în realitate, nu se întâmplă aşa. Decizia/impresia finală se raportează mereu, într-o anume măsură, la o primă informaţie “ancorată” în subconştient.
Se spune că un om raţional, echilibrat este cel care ştie şi poate să evalueze situaţiile incerte, aleatorii sau contradictorii şi că cine învaţă să controleze informaţia devine stăpân pe sine şi se poate descurca în orice împrejurare. Principalii factori, în opinia specialiştilor, care ajută la modelarea efectului de ancoră, atât ca formă, cât şi în intensitate, sunt următorii:
Starea de spirit – poate influenţa favorabil sau negativ efectul de ancoră, persoanele deprimate, de exemplu, fiind mai puţin reactive la informaţiile noi, pe care să le asimileze şi să contrabalanseze ancorarea; acestea, în general, refuză să accepte evenimentele noi, care ar putea contrazice ceea ce cunosc până la un moment dat;
Experienţa – se pare că persoanele mai instruite şi cu experienţă de viaţă mai bogată sunt mai puţin sensibile la efectul de ancoră, deşi nici acestea nu-l pot evita în totalitate;
Personalitatea – studiile arată că persoanele extrovertite, flexibile în gândire, fac faţă mai bine efectului de ancoră decât cele introvertite;
Capacitatea cognitivă – sunt mai puţin expuse “ancorării” persoanele cu un orizont al cunoaşterii mai larg, care au exerciţiul conexiunilor între informaţii, care ştiu să-şi valorifice experienţele trecutului şi care au o mai mare capacitate de înţelegere a realităţii.
Majoritatea deciziilor pe care le luăm sunt rezultatul unei “scurtături’ pe care o face creierul nostru. Biasurile cognitive, şi printre ele şi efectul de ancoră – o schemă de gândire influenţată de cauze neconştientizate – arată cât de prinsă este mintea noastră în iluzii şi stereotipii, care ne vulnerabilizează personalitatea, raţionalitatea, deciziile.
Până la un punct, aceste “scurtături” au permis speciei umane să supravieţuiască. În faţa unui pericol, creierul ne “ordonă”să fugim şi memoria noastră păstrează un astfel de avertisment. Ceva similar se întâmplă şi cu puterea “primei impresii”. De îndată ce mintea noastră s-a ancorat într-o “opinie” despre o persoană sau despre o situaţie, această ancoră rămâne în subconstient.
O modalitate de a ieşi din astfel de “ancore” este aceea de a inversa procesul de gândire, luând alte repere şi alţi termeni de comparaţie decât “prima impresie”. O altă tehnică ar fi să judecăm o persoană sau o situaţie prin valoarea intrinsecă a acelei persoane/situaţii, fiind conştienţi mereu de faptul că biasul de ancorare “pândeşte” constant, undeva, în mintea noastră.
Auto-ancorarea conştientă – o modalitate de a ne elibera de efectul de ancoră, ca bias cognitiv
Pentru a scăpa de mecanismul “primei impresii”, care ne poate influenţa negativ în comportament şi în luarea deciziilor, putem să apelăm şi la un alt fel de “ancoră”, una creată de noi, printr-un proces de voinţă, un fel de “buton” în mintea noastră, pe care să-l acţionăm conştient, să fie controlabil, în scopul obţinerii unei reacţii dorite şi pozitive.
Sportivii de performanţă ştiu “secretul” acestei ancorări benefice, pentru a obţine încredere în sine şi pentru a progresa şi care se bazează pe regulile programării neuro-lingvistice (Neuro-Linguistic Programming – NLP). Prin NLP se urmăreşte eliminarea blocajelor din minte şi programarea “inversă” a creierului.
Este necesară, în acest scop, conştientizarea blocajelor, a rutinei, stereotipiilor, şi înlocuirea acestora cu nişte cuvinte-cheie asociate unor acţiuni benefice/dorite, ca prim pas în transformarea acestora în realitate. Până la urmă, universul interior are resurse şi latenţe nelimitate, trebuie doar să ştim să le scoatem la lumină şi să preluăm controlul asupra propriilor reacţii, trăiri, dorinţe, aspiraţii, fapte. Să schimbăm felul de ancorare.
