Psihoterapia de familie: copilul sau parintele vine la psiholog?

Cea mai frecventa uimire este a parintelui care, in incercarea lui de a face o programare copilului la psiholog pentru ca „nu ne mai intelegem cu ea/el”, „ne-a trimis invatatoarea/profesorul”, sau „vreau sa ii faceti o testare sa stim cum sa ne purtam cu ea/el” afla ca sesiunea de psihoterapie este in primul rand cu parintii, ambii, obligatoriu. Si sunt foarte surprinsi ca „nu trebuie sa vina cu copilul” la psiholog si, mai ales, ca sedinta este cu ambii parinti in ciuda obisnuintelor: „Stiti, sotul meu lucreaza pana tarziu si nu are cum sa vina, ii povestesc eu ce vorbim noi aici”, „Ea nu crede in prostiile astea psihologice, nimeni nu ne poate spune cum sa ne crestem noi copilul”. Problemele subclinice, adica cele de intensitate slaba ale copilului pot fi rezolvate de catre parinte direct, cu ajutorul psihologului.

Relatia cu copilul
In realitate, maturitatea si echilibrul emotional al copilului nostru depinde in principal de doi factori:

• cum reactionam emotional atunci cand copilul are o dificultate sau o stare emotionala de disconfort si
• relatia noastra de cuplu.

Comportamentul copilului depinde de temperamentul lui, cat este de activ este sau cat de usor se adapteaza in situatii noi, de exemplu, si de ce invata si traieste alaturi de noi. Noi, parintii avem in control propriul nostru comportament, atat in relatia cu copilul, cat si in relatia cu partenerul. In consecinta, atunci cand comportamentul copilului sau starea lui va da de gandit, este irascibil, furios, sau trist, sau agresiv cu colegii sau fratele/sora, ceea ce avem de facut noi ca parinti este sa schimbam modul in care vorbim cu el, cum ii raspundem. Asa il ajutam sa se inteleaga mai bine si sa exprime ceea ce isi doreste intr-o forma mai potrivita sau sa tolereze disconfortul imediat si sa isi dezvolte autocontrolul.

Relatia cu partenerul de cuplu
Modul in care in cuplu se rezolva problemele, cu critica („Esti un egoist/a”, „Niciodata nu pot conta pe tine”), sau reactii defensive („Imi reprosezi?”) sau pur si simplu parintele se inchide in el si isi retrage afectiunea fata de partener, cu furie si resentimente, cu tacere „nu mai vorbim despre problema pentru ca oricum nu duce nicaieri” au un impact direct asupra echilibrului emotional al copilului. Toate aceste situatii il afecteaza pe copil, ii da un sentiment de insecuritate sa vada adesea tensiune in cuplu. Sunt cupluri care spun ca „nu ne certam niciodata de fata cu copiii”, dar in realitate copiii simt insecuritate din raceala si tensiunea din cuplu. Sau sunt cupluri care desi nu au conflicte sau certuri nerezolvate au o relatie fara prea multa pasiune, afectiune sau timp special petrecut impreuna: „Acum ca avem copii nu mai timp de noi”, „A trecut vremea noastra, copiii sunt prioritatea familiei”. Atentia fata de viata de cuplu este esentiala pentru dezvoltarea si maturitatea emotionala a copilului. Copilul va invata cum este o relatie de iubire in functie de relatia parintilor lor, cum se exprima dragostea, iubirea, cu atentie zilnica, afectiune, cu efortul de a rezolva problemele chiar daca emotional este dureros imediat. Daca copilul observa ca atunci cand sunt furioasa devin critica si imi retrag afectiunea fata de partener este foarte probabil sa invetesa faca si el acest lucru. Sau va invata sa se inchida in el ca sa nu supere sau sa dezamageasca.

Recomandarea mea pentru orice parinte preocupat de bunastarea copilului lor este sa aiba grija de viata lor de cuplu, este cel mai frumos dar pe care il pot oferi copilului lor. Si grija fata de propriile nevoi emotionale ale parintelui; cat de relaxat, bucuros, increzator este parintele, asa va fi si copilul. El depinde de starea noastra de bine! Principala noastra responsabilitate este sa avem grija de emotiile noastre, iar astfel relatia cu copilul nostru va fi una mai apropiata.

Sursa: www.suntparinte.ro

Exerciţii utile pentru copii sub 12 ani

Tot mai des auzim despre revoluţionarul concept numit “mindfulness” şi despre efectele benefice pe care acesta le are asupra sănătăţii noastre, atât la adulţi cât şi la copii. Dar dincolo de faptul că a practica starea de “mindfulness” – înseamnă a ne conecta într-o manieră aparte la universal interior şi cel exterior (adică a avea atenţia concentrată asupra prezentului fără a emite judecăţi de valoare) haideţi să vedem cum putem exersa cu copiii această stare.  

- Stai nemişcat, ca o broascuţă - acesta este un exerciţiu de meditaţie de bază, care îmbunătăţeşte concentrarea copiilor şi ii face mai putin impulsivi. Aşezaţi-vă împreună cu copilul dumneavoastră într-un loc liniştit şi explicaţi-i exerciţiul în felul următor: “Broscuţa este un animal remarcabil. Ea este conştientă de tot ceea ce se întamplă în jurul ei, dar are tendinţa de a nu răspunde imediat. Broscuţa stă nemişcată şi respiră, păstrându-şi energia, în loc să răspundă după fiecare idee care îi vine în cap. Broscuţa stă nemişcată în timp ce respiră. Burta ei se umflă cu aer, iar apoi se desumflă. Inspiră profund, iar apoi expiră. Orice poate broscuta să facă, poţi să faci şi tu.” Încurajaţi-vă copilul să stea şi să respire. Copiilor le place pentru o vreme, sa stea şi să nu facă nimic. Dupa ce vor face acest exerciţiu se vor simţi relaxaţi.

- Raportul meu meteo - acest exerciţiu va ajuta copilul să îşi conştientizeze lumea interioară şi să îşi accepte atât emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative. Spuneţi-i copilului dumneavoastră să se culce pe spate, să îşi închidă ochii total sau parţial şi să îşi ia un timp pentru a vedea cum se simte.  Intrebaţi-l: “Cum este vremea în interiorul tău? Eşti relaxat şi însorit? Sau poate că pare cam înnorat? Simţi că este o furtună în interiorul tău? Care sunt lucrurile pe care le observi?”  După ce copilul dumneavoastră vă relatează emoţiile resimţite, spuneţi-i să le accepte - “lasă-le să fie! Nu e nevoie să încerci să simţi sau să faci ceva diferit! Mai târziu, vremea va fi altfel, dar deocamdată, aşa stau lucrurile. Emoţiile se schimbă. Nu trebuie să schimbăm lucrurile…aceasta este o uşurare. Le acceptăm!”

- Antrenamentul pentru muşchiul atenţiei - pentru copiii mai mici, în drumul pe care îl parcurgem către şcoală, rugaţi-i să reţină 5 lucruri pe care le văd (un copac, un semafor, o casă mai puţin obişnuită, uşa unui magazin, o maşină etc.). Întrebaţi-I cum arată acele lucruri? Care este culoarea lor, ce formă au, au ştriuri sau pete? Explicaţi copilului dumneavoastră că privind fără să judecăm dacă ceva este frumos sau urât, vom observa mai multe lucruri din jurul nostru.

- Micuţa cutie cu îngrijorări - înainte de a adormi, discutaţi cu copilul dumneavoastră dacă există gânduri care îl supără.  Discutând despre aceste îngrijorări, vom descoperi despre ce se îngrijorează cel mic. Este necesar să aveţi o cutie cu capac, frumos decorată. Acele gânduri sau îngrijorări, pot fi puse în cutie. Ridicaţi capacul, îndemnaţi copilul să îşi pună îngrijorările în cutie şi puneţi capacul la loc. Cel mic se poate uita de la distanţă, la cutia care va sta pe un raft în cameră. Astfel el va putea vedea că acele gânduri nu mai sunt în capul său şi se va linişti.

Adaptare după - Eline Snel

Sursa:  http://www.parintibuni.ro/

Psihoterapie, consiliere si evaluare psihologica

Adulti

1. Evaluare psihologica:

• Evaluare cognitiva (stabilire nivel de dezvoltare cognitiva, I.Q, indici de degenerscenta cerebrala)
• Evaluarea complexa a personalitatii (stabilire profil de personalitate, tendinte accentuate sau psihopatologice)

2. Psihoterpie /Consiliere psihologica
• Psihoterapia anxietatii si atacului de panica – teama fara obiect/motiv
• Psihoterapia depresiei– tristetea cu sau fara motiv
• Psihoterapia afectiunileor psihosomatice - ulcer, gastrita, astm bronsic, psoriazis si alte afectiuni cutanate, dureri fara explicatie medicala etc.
• Psihoterapia tulburararilor posttraumatice – suferinta aparuta in urma unei pierderi (divort, deces), accident sau schimbari majore de viata
• Psihoterapia tulburarilor adictive – fumatul, consumul de alcool si droguri
• Autocunoastere/Optimizare personala – identificarea resurselor personale (drumul catre sine)

3. Dezvoltare personala
• Antrenarea si dezvoltarea increderii in sine
• Antrenarea si dezvoltarea asertivitatii
• Educarea abilitatilor de comunicare eficienta
• Identificarea resurselor personale si utilizarea adaptata a acestora
• Identificarea unor comportamente autodistructive si modificarea lor
• Dobandirea unor tehnici de autocontrol si comportament adaptativ
• Managemetul stresului si invatarea unor tehnici de relaxare

 Cuplu si familie

1. Evaluare psihologica

• Evaluarea nivelului de satisfactie in cuplu
• Evaluarea abilitatilor parentale
• Evaluarea tipului de relatie existente in cadrul cuplului/familiei

2. Psihoterapie/Consiliere psihologica

• Psihoterapia dificultatile de comunicare/relationare in cuplu – conflictele,infidelitatea, agresivitatea, infertilitatea in cuplu
• Psihoterapia in confruntarea cu o situatie dificila de viata – deces, pierdere
• Infertilitatea in cuplu

3. Consiliere premaritala

Copii si adolescenti 1. Evaluare psihologica
• Evaluare cognitiva (stabilire nivel de dezvoltare cognitiva, stabilire Q.I.)
• Evaluare comportamentala
• Evaluare subiectiv emotional
• Evaluarea nivelului de dezvoltare psihologica
2. Psihoterpie /Consiliere psihologica
• Psihoterapia tulburarilor emotionale la copii si adolescenti – teama de a sta fara parinti, teama de a intra in contact cu oamenii, scaderea stimei de sine, tristete, izolare, furie, fobia scolara, ticuri, tulburari de somn
• Psihoterapia tulburarilor de comportament la copii si adolescent - opozitionism, negativism, furt, minciuna, fuga, adictie la substante toxico-dependente
3. Dezvoltare personala
• Afirmarea si imbunatatirea imaginii de sine
• Imbunatatirea relatiilor interpersonale
• Educarea comunicarii asertive
• Invatarea unor tehnici de control emotional
• Activarea resurselor creative

 Grupuri de dezvoltare personala
• Identificarea si activarea resurselor personale - grup de dezvoltare personala pentru adolescenti
• Scoala parintilor - grupuri de parentig si disciplinare pozitiva
• Dezvolta personalitatea copilului tau intr-un mod creativ si distractiv
• Grupuri de dezvoltare personala pentru adulti

“Are tot ce-i trebuie!” Copilul tau are tot ce-i trebuie ??

Atunci cand ne referim la copii, ai nostri sau ai altora, auzim sau rostim, multi dintre noi, aceste cuvinte: ”Are tot ce-i trebuie!” Dar ce ii trebuie unui copil si pentru ce?

Este evident ca ce ii trebuie difera de la o varsta la alta, de la o grupa de varsta la alta. Unui bebelus ii va trebui altceva decat are nevoie un adolescent, iar unui prescolar, altceva decat are nevoie un elev de gimnaziu. Si totusi, tuturor le este trebuinta de aer, de hrana, de apa, de sex, de somn. Acestea sunt numite trebuinte fiziologice. Am spus le este, dar de fapt corect este ne este, noua tuturor. Fara de ele existenta noastra ar fi pusa in pericol. Calitatea acestora este o alta discutie. Calitatea aerului respirat, calitatea si cantitatea alimentelor ingerate, calitatea si cantitatea de apa consumata, calitatea si numarul orelor de somn, toate determina calitatea sistemului imunitar, rezistenta organismului, stilului de viata ales. Ca fapt divers, se stie ca un om rezista mai putin timp fara somn decat fara mancare.

Un alt doilea nivel de trebuinte este dat de siguranta, de securitate cu referire la familie, la mediul inconjurator, la propriul corp, la proprietate, la resurse, la sanatate. O stare de nesiguranta conduce la aparitia angoaselor, fricii, temerilor.
 Urmatorul nivel este cel al afectiunii si apartenentei si are legatura cu familia, cu intimitatea, cu exprimarea starilor emotionale, cu relatiile de prietenie. Fara afectiune nu putem vorbi de atasament, de luare in grija, de apropiere, de incredere. Un alt nivel este dat de stima de sine, respect de sine si pentru altii, realizare. Ultimul nivel corespunde creativitatii, spontaneitatii, spiritualitatii, rezolvarii de probleme. Toate aceste nevoi ar trebui satisfacute pentru un bun echilibru interior, pentru o buna capacitate de adaptare.

“Nu-i lipseste nimic!” Are jucarii, are mancare, are haine, are unde dormi, are rechizite…Ce-i lipseste?” Chiar acesta este intrebarea: ce ii lipseste copilului? Lipsa comunicarii, lipsa exprimarii sentimentelor de afectiune, lipsa timpului petrecut impreuna, lipsa cuvintelor de multumire sau de incredere, toate creeaza o stare de tensiune a copilului, sentimente de respingere, de neincredere in propriile forte. Mai mult, copilul va face tot ce va gasi de cuviinta sa atraga atentia celui care nu ii ofera, nu ii satisface aceste nevoi (de atasament, de stima de sine, de siguranta). Va minti, va plange, va face prostii doar-doar il va apropia pe parintele sau, chiar daca aceasta ar insemna sa fie pedepsit sau sa fie certat.

”Trebuie doar sa invete!” Ce inseamna sa invete? Sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca? Sa fie politicos? Scopul parintilor, al profesorilor este acela de a-l invata pe copil cum sa isi identifice si sa isi recunoasca resursele, calitatile, abilitatile necesare adaptarii si orientarii in viata, rezolvarii problemelor cu care se vor confrunta. A invata nu inseamna a sta ore in sir in fata caietelor si cartilor, ci a-i arata cum se cere, cum se ofera, cum se intreaba, cum se relationeaza, cum se rezolva conflictele, cum se cauta. Si acesta se realizeaza prin joc, prin discutii, prin implicarea in diferite activitati comune. Astfel copilul se va simti acceptat, iubit, util, folositor. Va avea incredere in el, va avea un model de urmat, va sti la cine sa apeleze in caz de nevoie, va sti pe cine sa intrebe.

Nevoile copilului nu coincid cu nevoile adultului, ale parintilor. Nici macar pentru fiecare dintre parinti. Fiecare este diferit, nu este una cu celalalt. Mai este de subliniat o diferenta: ce nevoie are copilul si ce nevoie crede parintele ca ar avea copilul?
Fiecare are nevoile sale, dorintele sale. Si pentru ca am rostit aceste doua cuvinte: nevoi si dorinte, sa facem o precizare. Nevoia nu coincide cu dorinta, nu desemneaza acelasi lucru. Nevoia inseamna necesitate, trebuinta, ceea ce se impune, ceva fara de care ar fi afectate sanatatea sau bunastarea sau functionarea in termeni normali. Dorinta este nazuinta, pofta, aspiratie, doleanta, deziderat. Neindeplinirea dorintei nu afecteaza buna functionare, nu conduce la traume sau blocaje functionale.

Un ultim semnal de alarma este legat de cand si cum raspundem nevoilor copilului. Prea devreme sau prea tarziu, deloc sau coplesitor, prea slab sau exact atat cat trebuie, cum trebuie. Prea mult, inseamna mai tarziu dificultati de separare. Prea putin, inseamna suferinta, neincredere. Prea devreme, inseamna sa nu aiba toleranta la frustrare. Prea tarziu inseamna asteptare, nemultumire, nesatisfacere. Exact cat trebuie, cum trebuie, cand are nevoie inseamna ca parintele il vede si il accepta ca o persoana diferita, ca este atent la el, la ce spune/cum spune/cui spune, inseamna sa il asculte, sa ii arate ca il vede si il crediteze, sa ii confirme aceasta existenta diferita si unica. Cu alte cuvinte, sa il iubeasca asa cum este si sa ii arate aceasta. Sa ii arate ca a fost binevenit in familie si ca parintii sunt acolo pentru a-l ajuta in cresterea si dezvoltarea lui, pentru a-l spijini si incuraja, pentru a-i arata ca si adultii simt, se bucura, se intristeaza, se infurie, se impiedica, se ridica.

Si sa nu uite ca nu este singur atunci cand nu e nimeni langa el, ci atunci cand nu are de cine sa ii fie dor si cand nu are pe cine sa iubeasca!
Sursa:internet

Cele mai bune 4 exercitii ca sa cresti un copil inteligent emotional

Un copil inteligent emotional are mai multe atu-uri fata de unul inteligent... si atat. Cum asa?! Pentru ca in grupul de copii si, mai tarziu, de adulti, el va fi iubit si acceptat in functie de cum se poarta cu ceilalti... mai degraba decat in functie de cat este de destept. Inteligenta iti atrage admiratie, dar inteligenta emotionala este cea care iti atrage simpatie si chiar succes. 

Cercetatorii studiaza inteligenta emotionala de mai bine de 30 de ani. Dar, cel mai probabil, iti este cunoscuta din cartea lui Daniel Goleman, pentru ca el a popularizat-o. Asadar, despre ce vorbeste inteligenta emotionala? Despre capacitatea unui om de a fi inteligent pe plan afectiv, nu intelectual.

 Un micut inteligent emotional se deosebeste de alti copii, prin cat mai multe din comportamentele urmatoare:
- interactioneaza armonios cu ceilalti copii si cu adultii
- stie sa negocieze si sa comunice lucrul pe care il doreste
- se pricepe sa evite ori dezactiveze un conflict cu alt copil
- ia in calcul dorintele altora si le anticipeaza nevoile
- are mai putine accese de furie si de nerabdare (spre exemplu, nu izbucneste atunci cand ti-au venit toti cunoscutii in vizita)
- sunt placuti de alti copii
- se concentreaza cu destul de multa usurinta la sarcinile pe care le au de facut (la gradi, de exemplu) si nu se plictisesc imediat
- poate accepta sa isi amane implinirea dorintelor, fara sa fie deosebit de frustrat

Copilul meu este mai fericit daca are inteligenta emotionala?

Studiile ne sugereaza ca da. Se pare ca acei copii cu un nivel ridicat de inteligenta emotionala ajung, in timp, adulti mai echilibrati, cu o cariera promitatoare, mai putin amenintati de divort si mai satisfacuti de viata decat restul oamenilor. Inca din scoala primara, acesti copii au mai putine dificultati de integrare sau de comportament si, in schimb, mai multi prieteni.
Pe de alta parte, copilasii carora nu le-a fost dezvoltata inteligenta emotionala se plang adeseori ca sunt ingrijorati, tristi sau nefericiti. Ei se arata mai degraba tematori in situatiile noi si in interactiunile cu alti copii, asa ca vor prefera sa ramana in preajma prietenilor deja stabili si in contexte familiare. In plus, nu se simt pregatiti sa rezolve probleme cotidiene care apar, panicandu-se usor si renuntand sa mai incerce...

Atunci, cum dezvolt inteligenta emotionala a copilului meu?

1. Invata copilul sa isi traiasca emotiile, asa cum vin

Da, este un exercitiu... poate si pentru tine, nu numai pentru micut. Asta inseamna ca in loc de "Nu mai plange, mami, ca esti baiat mare!" sau de "Pune mana pe iepuras, ce te sperii asa, ca nu te musca!", sa incerci altceva. Copiii au multe emotii. Un micut care plange, este impins de catre o emotie sa planga. Este foarte important ca parintii ca inteleaga asta! Copilul care se sperie de iepuras, chiar simte teama si, probabil, surpriza. Atunci cand urla si se tavaleste pe jos (sau poate ca tu ai un copil mai cuminte), micutul este controlat de furie sau nemultumire.
Si atunci, ce avem de facut? Sa ne amintim ca numai comportamentul micutului este intolerabil, nu si emotia. In spatele comportamentului copilului este o emotie care se vrea acceptata. Ca sa micsoram sau ca sa indepartam comportamentul, avem nevoie sa acceptam emotia din spatele lui. Mai ales ca cei mici chiar nu isi pot reprima sau nega afectele, ele sunt mai puternice decat vointa lor. De ce sa pedepsim copilul pentru ceva de care el nu este responsabil?
Exista o vorba care spune "Ceea ce nu imbratisezi, nu poti vindeca". Asa ca tu, ca mama, ai responsabilitatea sa accepti emotiile copilului, asa cum vin, si sa le "imbratisezi". Daca vrei ca cel mic sa nu mai fie atat de furios si de ostil, inseamna ca, mai intai, accepti ca el se simte asa: furios si ostil.

Cum invatati sa traiti emotiile, asa cum vin? Psihoterapeutii numesc asta "continere". Il contii pe cel mic: ii dai voie sa se simta furios si verbalizezi tu, in locul lui, starea pe care acesta o are. I-o observi si il "insotesti" in valul de emotie, care il ia pe sus. Nu il certi pentru ceea ce simte, ci pui degetul pe emotie, aratandu-i ca il intelegi si ca il accepti, cu tot cu emotia negativa. Ii exprimi emotia pe care el nu stie inca sa o verbalizeze: "Vad ca esti tare furios / vad ca te simti frustrat si nerabdator ca nu reusesti sa legi sireturile astea la pantofi. Inteleg ca de-asta ai aruncat cu ei cat colo. Imi amintesc ce ma infuriau si pe mine, cand invatam si eu sa fac nod."

Abia apoi puteti ajunge, impreuna, in punctul in care sa ii oferi si sa primeasca ajutor. "Haide sa vedem impreuna, ce zici, crezi ca merita sa ma lasi sa te ajut? Mai degraba decat sa arunci cu pantofii in perete. Imi dau seama cat de dificil si de enervant este."

2. Foloseste cuvinte cat mai diverse pentru a denumi emotiile

Cu cat mai multe cuvinte folosesti pentru a descrie emotiile, cu atat devine micutul mai conectat la lumea lui afectiva. De obicei, recurgem la adjective comune (trist, suparat, nervos, bucuros, fericit, speriat) si la aceleasi, in fiecare situatie... Dar nuantele sunt importante: haide sa invatam sa le folosim, atunci cand descriem sentimentele noastre ori ale celui mic. Ma simt: iritat, indignat, frustrat, epuizat, obosit, anxios, ingrijorat, preocupat, alarmat, dezamagit, nerabdator, incantat, entuziasmat, plin de speranta, interesat, optimist, calm, echilibrat, impacat, plictisit, depasit, furios, mandru, satisfacut, incurajat... si tot asa. Astfel de adjective sunt "prinse" cu rapiditate de copil, daca le folosim atunci cand identificam emotia, ca atare, la el sau la noi.
Copiii invata foarte repede sa distinga emotiile, ei le "simt" mai rapid decat adultii. Pentru ca si ei se izbesc de ele, in toata varietatea lor, in fiecare zi: la joaca, la alti copii, in raport cu parintii, in vise, in desenele animate pe care le vad sau in povestile pe care i le cititi. Nu au nevoie decat de o eticheta clara pentru fiecare, ca sa le poata identifica si exprima. Inteligenta emotionala a micutului se dezvolta daca facem asta si se plafoneaza, se sufoca, daca nu o stimulam in acest fel...

3. Jucati-va de-a "start si stop"

Inca de cand este foarte micut, astfel de jocuri ii fac mare placere. Rolul lor este de a-l invata pe copil sa isi controleze corpul. Acest control este o componenta importanta a inteligentei emotionale. Pe masura ce creste, isi va controla impulsurile si afectele. Deocamdata, ii este mai usor sa isi controleze corpul - asa ca de aici trebuie sa incepem. In plus, este distractiv.
Noi de exemplu, cand eram mici, jucam "Prinsa pe animale". Acest joc intra in categoria "Start / Stop". Mai ales ca iti cere sa te opresti in pozitii amuzante.
Dupa ce prinde gustul jocurilor, il poti obisnui cu "Stai", folosindu-l in contexte cotidiene. Ai sa vezi ca poate fi cazul mai des decat iti dai seama acum. Si se va dovedi chiar util. Cand este pe punctul de a varsa paharul cu lapte pe canapea, pentru ca uita ca are lichid in el. Cand ameninta sa arunce cu telefonul mobil, ca sa il urneasca pe Grivei sa ii vina cu el in dinti. Cand carioca fosforescenta mai are doar cateva secunde pana la contactul cu bonurile de masa... Toate aceste situatii pot fi oprite la timp, cu un "Stai".
Mai intai, pentru ca nu suna amenintator pentru copil. Nu se va speria, pentru ca l-a invatat in joaca. Apoi, pentru ca micutul reactioneaza prompt la el. Tot de la joaca, micutul a invatat ca, la "Stai", te opresti in pozitia in care esti in acel moment, orice ai face atunci...

4. Stiai ca rabdarea are muschi?

Oho, rabdarea are mult de-a face cu inteligenta emotionala si, mai ales, are muschi. Adica poate fi antrenata... si necesita antrenament constant, pe lungi perioade de timp si inceput cat mai devreme. Cum antrenam rabdarea?

Ori de cate ori il observi pe pustiul tau ca este intr-o stare de spirit pozitiva si crezi ca poate face fata, practicati rabdarea. Si fa-l constient ca faceti asta. De exemplu, la coada la supermarket. "Stii ce facem acum acum, mami? Ne antrenam muschii rabdarii." Explica-i ca rabdarea poate fi de mai scurta sau de mai lunga durata. Un intelept spunea ca sufletul nu are intotdeauna aceeasi putere. Deci, uneori poti sa fii mai rabdator, iar uneori poti chiar sa simti ca explodezi! Rabdarea ta poate fi la limita. Copilul are nevoie sa stie ambele aspecte: si ca rabdarea poate fi antrenata, prin exercititu, si ca, uneori, este normal sa simti ca nu mai poti.

Si intreaba-l, analizati impreuna cum va simtiti acum: "Ma simt in stare sa astept la coada? Cat de multa rabdare pot acum sa am? Oare pot incerca sa mai trag de ea? Ia sa vedem, hai sa mai asteptam putin. Daca reusim sa mai avem putina rabdare, ajungem la casa si achitam cumparaturile, adica si masinuta asta pe care sa o plimbi apoi pe afara. Ma motiveaza asta sau pur si simplu nu mai pot sa astept?"

Sursa:/www.qbebe.ro

100 sfaturi pe care un parinte ar trebui sa le dea copilului sau (2)

În această listă, vei descoperi de idei și sfaturi despre ce ai putea ca părinte să-l înveți pe copilul tău de acum (sau cel nenăscut încă) și cum să te asiguri că va ajunge un adult responsabil și matur.

Sa continuam lista de sfaturi pe care un parinte ar trebui sa le dea copilului sau:

51.  Lasă-l să termine ce are de spus. Știu că e greu, mie însumi mi se pare dificil, mai ales că fiul meu ar putea vorbi ore întregi fără întrerupere. Ideea este să arăți că este ascultat și că părerile sale sunt importante pentru tine. Pune-i întrebări care să-i arate că-l asculți. 

52.  Încurajează-l să înceapă o colecție – timbre, monede, abțibilduri, mașinuțe, etc.

53.  Insistă să se spele pe mâini înainte de masă.

54.  Cere-i să stea pe scaun la masă când mănâncă. De preferat cu televizorul oprit.

55.  Du-l cu mașina la evenimente speciale. Fii disponibil pentru el în astfel de momente, inclusiv să-l iei cu mașina la ora stabilită. Du-i și pe prietenii lui. Astfel vei avea ocazia să-i cunoști.

56.  Încurajează-l să vorbească despre visele sale, despre ce își dorește să facă în viitor. Povestește-i despre ale tale.

57.  Prezintă-l altor oameni pe care îi respecți. Descrie-i calitățile pe care le respecți la aceștia, astfel încât el să le poată modela.

58.  Nu îl critica ca și ființă, fă observații doar asupra comportamentelor sale sau a lipsei de efort: “Ai făcut/este dezordine la tine în cameră“, iar nu “Ești mereu dezordonat” sau și mai rău “Ești nesimțit“.

59.  Lasă-l să aleaga el bradul de Crăciun din piață. Chiar dacă nu va fi cel mai frumos brad, va fi cel ales de el. 

60.  Implică-l în hobby-urile tale.

61.  Încurajează-l să creadă în Moș Crăciun. În iepurașul de Paște. În zâne și magi. Îi va dezvolta admirația față de complexitatea lumii.

62.  Încurajează-l să fie prieten cu copii români, cu cei maghiari, turci sau cu copii chinezi care nu rup o vorbă în românește. (Chiar s-a mutat o familie de chinezi lângă noi și mă gândeam că fiul meu va copilări împreună cu ei)

63.  Dacă îți vei petrece timp cu el și prietenii săi atunci când este tânăr, nu va fii 100% reticent să iasă cu tine și prietenii săi când va deveni adult. 

64.  Dă-i o foaie mare de hârtie, pensulă și culori. Încurajează-l să mâzgălească. Explică-i că nu este Ok să facă același lucru pe pereți. O va face oricum. Acceptă asta.

65.  Cere-i să își facă temele singur. Ajută-l, dar nu le fă tu.

66.  Verifică-i temele, împreună cu el. Nu îl lăsa să fie complet independent la școală. Spune-i și arată-i cât de importante sunt pentru tine studiile sale.

67.   Învață-l că doar pentru că nu este cel mai bun, nu înseamnă că nu se poate distra.

68.  Povestește-i despre Dumnezeu, Isus, Fecioara Maria, Moise. Începe asta de cînd este mic. Îl va ajuta să-și dezvolte viața spirituală ca adult.

69.  Învață-l să se roage la Dumnezeu. Încurajează-l să o facă. Chiar și atunci când Dumnezeu îi va răspunde la rugi cu un “Nu“ .

70.  Învață-l să creadă că primește în măsura în care a dat. În orice domeniu al vieții.

71.  Iartă-i greșelile. Învață-l că iertînd pe cineva nu ești slab, nici fraier.

72.  Un copil își poate pierde lucrurile. Un copil care și le pierde și nu-i sunt cumpărate la loc, va învăța să nu le piardă.

73.  Insistă să-și ia un job de vară cât mai repede. Probabil că nu va fi încântat de idee, insistă oricum să o facă. Dacă își dezvoltă de tânăr obiceiul de a lucra, va avea un avantaj ca și adult.

74.  Învață-l să nu facă pariuri pe care nu-și permite să le plătească.

75.  Învață cântece pentru copii  și cântați-le împreună. Chiar dacă veți exaspera vecinii.

76.  Măsoară-ți limbajul. Cuvintele dure nu mai pot fi luate înapoi.

77.  Du-l într-un loc unde a avut loc o bătălie. Explică-i că mulți oameni au murit pentru libertatea țării.

78.  Dacă aveți drum în București, arată-i clădirea Senatului și a Camerei Deputaților. Explică-i pe scurt despre cum este condusă o țară. Folosește un limbaj adecvat, indiferent de părerea pe care ai putea-o avea față de senatori și deputați.

79.  Învață-l că e mult mai ușor să piardă încrederea cuiva, decât să o câștige.

80.  Ajută-l să facă o listă cu oamenii pe care îi admiră cel mai mult și vorbiți despre calitățile acestora. Nu te lăsa afectat dacă nu ești în listă.

81.  Întotdeauna vorbește pozitiv despre profesorii săi, de față cu el. Cere-i să procedeze la fel.

82.  Cere-i să pună înapoi lucrurile tale, atunci când ți le ia. Procedează la fel cu lucrurile lui.

83.  Învață-l să nu se urce niciodată într-o mașină condusă de cineva care a băut.

84.  Nu-i citi jurnalul personal. Niciodată!

85.  Acceptă că nu îi vei putea repara inima rănită. O poți doar alina.

86.  Învață-l să-și stabilească obiective și să lucreze pentru a și le realiza. Începe cu lucruri mici.

87.  Pretinde ca respectul tău să fie câștigat, meritat. El nu este implicit.

88.  Arată-i ce și cum poate învăța din eșecuri.

89.  Nu uita că el te va urmări cum îți tratezi părinții. Și va proceda la fel cu tine, când va fi adult.

90.  Povestește-i cine au fost bunicii lui (dacă nu mai trăiesc). Dacă da, încurajează-l să petreacă timp cu ei, trecând peste orice fricțiuni ai putea avea cu aceștia. 

91.  Nu-l acoperi când a făcut greșeli. Va învăța că poate scăpa. Cere-i imediat să-și asume responsabilitatea pentru faptele sale. Nu te procupa de sentimentele sale, confruntă-l. Iar după ce incidentul s-a rezolvat, treci peste el.

92.  Nu-l critica în fața prietenilor săi.

93.  Nu-i pune un televizor în cameră.

94.  Învață-l să fie punctual și să anunțe dacă întârzie. Întotdeauna.

95.  Niciodată să nu-i permiți să-ți răspundă obraznic. Nici ție, nici soțului/soției.

96.  Învață-l să folosească un deodorant. Și întreaga casă îți va mirosi mai bine.

97.  Învață-l că nu există obiect care să merite să fie furat.

98.  Încurajează-l să-și asculte instinctul. Dacă ceva pare în neregulă, probabil așa este.

99.  Învață-l că își poate depăși frica doar trecând prin ea.

100.                      Spune-i cât mai des “Te iubesc“.

Si 101: 101 vreau sa-l completezi tu. Ce l-ai învăța pe copilul tău, de acum sau pe care îl vei avea cândva? Ce crezi că ar trebui să știe legat de viață, iar tu ca parinte ar trebui să-l înveți?

100 sfaturi pe care un parinte ar trebui sa le dea copilului său (1)

Se spune că există două căi de iluminare spirituală: să te izolezi pentru douăzeci de ani într-o peșteră, unde să meditezi sau să fii părinte. În mod sigur îți trebuie maturitate, mult calm și răbdare ca acel copil frumos să devină un adult echilibrat . 

În această listă, vei descoperi 100 de idei și sfaturi despre ce ai putea ca părinte să-l înveți pe copilul tău de acum (sau cel nenăscut încă) și cum să te asiguri că va ajunge un adult responsabil și matur.

1.      Învață-l să fie meru cel care este el, iar nu cine ești tu: de ex. nu-i cere să devină violonist, doar pentru că tu ai fi vrut să fii. La fel cu alte persoane din anturajul său. 

2.      Spune-i cât te bucură reușitele sale și nu te concentra pe ceea ce nu a făcut bine.

3.      Cere-i părerea despre lucruri care sunt importante pentru tine.

4.      Încurajează-l să pună întrebări și să discute respectuos cu alți oameni – inclusiv doctorul, polițistul, profesorii sau orice altă poziție importantă. Cere-i să le respecte autoritatea, dar să nu se simtă inferior în fața ei.

5.      Învață-l că uneori vei face greșeli. Când o faci, recunoaște-o. 

6.      Când greșești față de el, cere-ți scuze. Cere-i să facă la fel când a greșit față de tine.

7.      Spune-i că este OK să facă greșeli, toată lumea greșește. Cere-i să și le asume și să le repare, cu ajutorul tău dacă e cazul. Ajută-l să repare ce a greșit.

8.      Învață-l să dea mâna ferm.

9.      Cere-i să privească lumea în ochi atunci când salută sau vorbește cu cineva. Obișnuiește-te să-l privești când îi vorbești.

10.  Ești părintele său, nu prietenul său. Dacă nu înțelegi care este diferența dintre cele două, gîndește-te ce debusolat se va simți când prietenul său îl va disciplina.

11.  Ești părintele său și prietenul său. Pare că ar contrazice precedenta, dar nu o face. Uneori ești tătic, alteori ești tată. Uneori ești mămică, alteori mamă. Copilul are nevoie de amândouă. Eu nu am înțeles lecția asta până când mi-a deschis ochii o prietenă.

12.  Respectă-ți partenerul de cuplu, în prezența copilului și în afara ei. Învață-l că într-un cuplu respectul reciproc este esențial. Poate mai important ca dragostea.

13.  Învață-l că ora de somn este importantă. Respectă-i-o și cere-i să o respecte și el.

14.  Învață-l cum să te sune la lucru. Răspunde-i întotdeauna la telefoane. Dacă e prea mic ca să sune, învață-l să ceară adulților cu care stă (bunica, îngrijitoarea, mama, etc) să te sune. Răspunde la telefoane.

15.  Cere-i să curețe după el. Dacă este prea mic, curatati impreuna dezordinea pe care a făcut-o. Învață-l că el trebuie să-și curețe. Sau măcar să ajute.

16.  Dacă a stricat ceva, cere-i să te ajute când repari. Chiar dacă asta înseamnă doar să-ți dea o șurubelniță, învață-l că este responsabil pentru faptele sale. Spune-i că el a stricat și trebuie să participe la reparare. Mi se pare ciudat să aud de situații în care copii distrug întreaga casă, iar în timp ce părinții pun totul la punct, copii se uită la televizor. Părinții devin astfel sclavii copiilor.

17.  Învață-l să dea înapoi lucrurile împrumutate de la alții. Și să-și ceară înapoi lucrurile pe care alți copii i le-au luat cu împrumut. Explică-i că nu trebuie să-i fie rușine pentru asta.

18.  Explică-i că jucăriile, dulciurile și orice alt lucru costă bani. Explică-i că mergi la lucru ca să câștigi bani (dacă ai o afacere, adaptează). Nu îl lăsa să creadă că banii îi primești în mod magic de la bancomat. Copilul meu ajunsese la un moment dat să creadă că bancomatul este o mașină magică care produce bani. 

19.  Când mergi să plătești facturi ia-l cu tine. Explică-i că ai plătit curentul, gazul, rata la mașină, etc  - cu cuvinte potrivite vârstei sale. O carte foarte bună despre educația financiară a copiilor este Copil Bogat, Copil Isteț, scrisă de Robert Kiyosaki. Citește-o.

20.  Nu îi cumpăra tot ce îți cere, chiar dacă ți-o permiți. Uneori spune-i că nu aveți bani. Este bine să învețe că nu primește 100% tot ce își dorește.

21.  Învață-l că nu există nimic gratuit. Totul are un preț, nu neapărat în bani.

22.  Învață-l să nu fie risipitor: să stingă lumina când iese din cameră, să nu arunce la gunoi lucruri bune. Sunt fapte mici, care vor constitui fundația viziunii sale de adult legat de gestiunea banilor și a resurselor în general.

23.  Încurajează-l să economisească: ia-i o pușculiță și încurajează-l să pună bani deoparte pentru o excursie, o bicicletă sau ceva important. Pentru fiecare leu pus deoparte, promite-i că îi vei da încă un leu, ca să-și poată plăti excursia. Respectă-ți promisiunea.

24.  Nu-i da voie să lovească alți copii, dacă nu a fost lovit. 

25.  Învață-l să se apere și cere-i să o facă, dacă a fost lovit. Un sfat controversat, dar rămân la părerea că dacă un alt copil îl lovește, trebuie să se apere, iar nu să stea și să ia bătaie.

26.  Povestește-i de eroii noștri naționali. De la Regele Carol I, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Regele Ferdinand, Avram Iancu, Regina Maria, artiști, oameni de știință, sportivi, inventatori, etc. Învață-l că românii au avut și au personalități deosebite. Oricum va fi mai atras de Superman, dar cel puțin seamănă-i ideea eroilor noștri naționali.

27.  Arată afecțiune partenerului de viață, de față cu el. Chiar dacă va spune că e scârbos, o să-i placă.

28.  Lasă-l să se murdărească. Hainele pot fi spălate.

29.  Reasigură-l că nu o să moară dacă a sângerat puțin.

30.  Ia-l cu tine la lucru din când în când. Du-l cu tine când ai de rezolvat diverse probleme – la piață, cumpărături, croitor, ședința de bloc, întâlniri cu prietenii. Explică-i ce s-a întâmplat acolo. Când se poate, lasă-l să te ajute, chiar dacă o să dureze mai mult astfel. De exemplu la piață să pună el în cântar fructele. Am testat și te asigur că va fi încântat.

31.  Dacă îi ceri ceva, trebuie să faci tu însuți la fel. Exemplul personal este mai puternic.

32.  Dacă ai făcut ceva ce i-ai cerut lui să nu facă, recunoaște-o. Dacă îi ceri să nu înjure, nu înjura nici tu. Dacă în trafic mai scapi 1-2 cuvinte nepotrivite și îți spune că ai vorbit urât, recunoaște-o și spune-i că ai greșit. Încearcă să te abții pe viitor. 

33.  Asigură-te că știe că acasă este mereu în siguranță.

34.  Nu îi acorda acces nelimitat la televizor și calculator.

35.  Nu îi cumpăra un animal decât atunci când va fi pregătit să devină responsabil pentru el. 

36.  Laudă-l când a realizat ceva. Pot fi lucruri mici, nu e nevoie să realizeze ceva fantastic. Laudă-i însă efortul, iar nu inteligența.

37.  Nu tolera crize de isterie și ieșiri nervoase. Nici la 3 ani, nici la 18. Când va fi adult nimeni nu i le va tolera.

38.  Nu-l lăsa să abandoneze când este descurajat. Ajută-l dacă e nevoie (dar nu îi rezolva tu problema). Insistă mereu că el trebuie să rezolvă, iar tu doar îl ajuți puțin.

39.  Încurajează-l să umble desculț, când se poate.

40.  Învață-l să nu-i fie frică de animale, ci să le respecte. 

41.  Nu accepta să rănească animalele. Chiar dacă pare o biată pisică, acceptând să o lovească, îl înveți că este în regulă să lovească fără motiv pe altcineva. Învață-l în schimb că fiecare viață este valoroasă.

42.  Discută cu copilul despre ce vrea să devină când va fi mare. Nu de descuraja de răspunsurile sale.

43.  Explică-i că un cuvînt dat este un agajament luat. Și nu uita, el va urma exemplul tău.

44.  Băieții sunt precum puii de leu – își arată afecțiunea și prin luptă. Când te provoacă, acceptă-i provocarea.

45.  Când animalul său moare, ajută-l să-l îngroape. Oferă-i o explicație legat de asta. Vorbiți despre moarte.

46.  Cu precauție, spune-i despre oamenii răi și ce ar trebui să facă atunci când este abordat de cineva străin. Învață-l să fie puțin precaut. Explică-i că sunt atingeri care nu sunt în regulă și să-ți spună imediat dacă s-ar întâmpla.

47.  Nu purta luptele lui.

48.  Încurajează-l să citească multe cărți. Acestea îi vor forma o vastă cultură generală, un vocabular bogat, o viziune diverse și complexă asupra lumii.

49.  Ai grijă să te vadă citind.

50.  Nu-i spune să nu plângă niciodată. Întreabă-l în schimb de ce plânge și discutați subiectul.

Va urma..

Via: www.florinrosoga.ro

Cum ii invatam pe copii managementul emotiilor

Copiii nostri sunt, in foarte multe cazuri, oglinda noastra. Preiau starile noastre si ne copiaza comportamentele. Pentru a-i ajuta sa reactioneze pozitv in situatii de stres, trebuie noi, in primul rand, sa invatam sa reactionam pozitiv.

Cea mai buna strategie pentru a-i ajuta pe copii sa faca fata stresului presupune sa fii deschis si sincer.

Oferiti-le copiilor informatia de care au nevoie pentru a intelege ce se intampla. Nu e nevoie ca ei sa stie fiecare detaliu. Fiti scurt si lasati-i pe ei sa puna intrebari. Folositi cuvinte si idei pe care le inteleg si spuneti-le despre ce e vorba intr-un mod sincer si linistitor. Amintiti-va, copiii isi exprima adesea stresul si sentimentele.

Controlandu-ne propriile reactii, reusim sa influentam si reactiile copiilor nostri. Atunci cand va aflati intr-o situatie stresanta sau neplacuta, intrebati-va:

Este aceasta o situatie pe care o pot schimba? Chiar daca suntem doar 2% din problema, putem schimba acest procentaj. Daca situatia ne scapa de sub control, e posibil sa fim nevoiti sa ne adaptam ei si sa o acceptam. Pentru a realiza aceasta, putem sari peste situatie sau putem gasi ceva amuzant in ea (ceea ce este de obicei preferabil in astfel de cazuri).

Cat de important este pentru noi? Este aceasta chestiune cu adevarat importanta in schema vietii? Merita sa treci peste suparare? Este vorba si de un principiu important? Este prezent si un real pericol? Daca putem raspunde afirmativ la una din aceste intrebari, atunci probabil ca ne-am pierdut perspectiva, iar furia ne determina sa exageram lucrurile.

De exemplu, daca un copil refuza sa foloseasca echipament de protectie (casca de bicicleta sau scaun de masina), este nevoie sa luam o atitudine mai ferma decat atunci cand refuza sa faca baie, nefiind insa murdar.

A discuta controversat despre echipamentul de protectie este un beneficiu; acesta i-ar putea salva viata. A-l forta sa faca baie, ceea ce poate spori lupta pentru putere, dauneaza relatiei sau creeaza o ura pentru spalat, dar nu este un beneficiu; copilul ar fi doar mai curat decat era deja.

Exista si o alta posibilitate de a rezolva problema in afara de a ne infuria? Care ne sunt scopurile? Incercam sa castigam sau sa facem pe cineva sa piarda? Suntem cu adevarat interesati de rezolvarea problemei printr-o solutie de tip castig/castig?

Un alt element important este sa vorbim, cu voce tare, despre procesul de calmare prin care tocmai trecem, pentru a modela pentru copiii nostri managementul emotiilor.

De exemplu, daca va aflati la volanul masinii dumneavoastra si copilul va insoteste si, intr-o intersectie aglomerata un sofer << va ia fata >>, daca alegeti sa nu folositi un limbaj colorat si sa treceti cu vederea evenimentul, explicati copilului ce tocmai ati facut :

"Uite, un sofer a fost indisciplinat si ne-a pus in pericol. Asta m-a iritat si mi-a venit sa tip la el, dar am ales sa zambesc si sa-l iert, pentru ca, daca as fi tipat, m-as fi enervat si mai tare si oricum n-as fi putut sa schimb situatia".

Invatati sa va luati timp pentru relaxare, si invatati-va copiii sa faca acelasi lucru.

sursa: internet

Copilul invata nu numai din ceea ce i se spune, ci si din comportamentul parintilor.

Prima regula este ascultarea. Apoi o alta regula este sa nu minti copilul sau sa nu-l pacalesti - cum spun de multe ori parintii. Cei mai multi parinti incearca sa le imprime copiilor niste valori morale - sa nu minti este de cele mai multe ori cea mai importanta. Parintele cere, adesea autoritar sau foarte serios, copilului sa nu-l minta, dar ceea ce face parintele, de multe ori, este minciuna: minte prin omisiune, il pacaleste, incearca sa-i nege curiozitatea copilului sau nevoile. El invata nu numai din ceea ce i se spune, ci invata si din comportamentul parintilor.

Un recent studiu realizat de Gallup, la comanda Romtelecom, a aratat ca aproape jumatate dintre copii petrec foarte putin timp cu parintii. In medie, 1 ora pe zi in timpul saptamanii si 3-4 ore pe zi in week-end. Cum afecteaza absenta parintilor dezvoltarea copiilor?

• Ii afecteaza nu doar absenta, ci lipsa unei relatii.
• Chiar daca au o ora la dispozitie ar putea totusi sa creeze o relatie, pentru ca au totusi un timp constant.
• Daca ora aceasta ar incepe cu momente de relaxare, cu joc cu copilul, cu o stimulare a relatiei dintre ei, si abia apoi cu ce altceva ar trebui facut, ar fi o ora cu mult mai valoroasa.
• Copii sunt afectati de faptul ca nu isi implinesc alaturi de parinti doua nevoi de baza pe care fiecare dintre noi le are: "nevoia de a apartine" si "nevoia de a fi semnificativi".
• Ei observa ceea ce se intampla, observa timpul pe care il petrec alaturi de parinti si pot trage concluzia ca ei nu sunt la fel de importanti pentru parinti pe cat este serviciul si, mai mult, ca nu sunt atat de valorosi, ca trebuia sa faca "ceva" ca sa capteze atentia parintilor, ori acest "ceva" e de multe ori un comportament negativ.

Au nevoie parintii sa invete sa comunice cu copii lor?

• Exista o nevoie de a invata pentru ca cei mai multi dintre noi credem ca stim sa comunicam.
• Cei mai multi dintre noi am invatat sa ne comunicam nevoile sau sa spunem ceea ce vrem. De prea putine ori invatam sa fim atenti la partenerii nostri de discutie si, in acest caz, e vorba de copii.
• De cele mai multe ori, parintele este prea prins de responsabilitatea pe care o are fata de copil, de faptul ca are putin timp la dispozitie si ca trebuie sa se asigure ca ii este bine copilului.
• Astfel, comunicarea devine uni-directionala sau parintele pune niste intrebari la care copilul invata in timp sa raspunda asa cum se asteapta parintele sa raspunda.

Cum ar trebui sa arate o zi obisnuita din viata unui copil?

• Rutina e importanta. E importanta si pentru noi adultii, pentru ca daca ai o rutina acasa, ai o predictibilitate.
• Cand vorbim despre rutina, vorbim de predictibilitate: sa stii ca lucrurile urmeaza sa se intample intr-un anume fel.
• O zi obisnuita din viata unui copil ar trebui sa aiba niste momente clare, niste repere.
• In momentul in care il lasi pe copil sa-si asume responsabilitati in rutina de dimineata, in primul rand nu-l descurajezi, pentru ca de multe ori copii nu fac lucruri pentru ca se simt descurajati, ei cred ca nu sunt in stare si de aceea trebuie sa le faca parintii pentru ei. Si in al doilea rand, nu il inveti acel lucru pe care, din pacate il invata foarte multi si il folosesc si in viata de adult - ca altii sunt acolo in serviciul tau.

Cateva reguli de baza ce trebuie respectate de parinti in comunicarea cu copiii

• Prima regula este ascultarea. Nu poti sa comunici daca nu asculti.
• O alta regula este sa nu minti copilul sau sa nu-l pacalesti - cum spun de multe ori parintii.
• Cei mai multi parinti incearca sa le imprime copiilor niste valori morale - "sa nu minti" este de cele mai multe ori cea mai importanta.
• Parintele cere, adesea autoritar sau foarte serios, copilului sa nu cumva sa-l minta, dar ceea ce face parintele de multe ori este minciuna; minte prin omisiune, il pacaleste, cumva incearca sa-i nege curiozitatea copilului sau nevoile.
• Copilul invata nu numai din ceea ce-i spui, ci invata si din comportamentul tau, si atunci cand il minti va invata si el sa minta.

Acest articol a fost publicat originar pe HotNews.ro