11 Greseli de Viata pe care le vei Regreta pe Patul de Moarte:

1. Nu am avut curajul să spun ce vroiam

Deseori evităm să spunem nu atunci când vrem să spunem nu. Și da când vrem da. Nu ne arătăm supărarea sau bucuria de teamă să nu rănim. Evităm să scuturăm barca, ca nu cumva să nu deranjăm.

În mod ironic, când ești sincer și-ți exprimi sentimentele – pozitive sau negative – vei câștiga mai mult respect din partea celor ce te înconjoară. La început probabil te vei lovi de împotrivirea lor. Nu sunt obișnuiți să le spui NU.

Apoi unii vor înțelege că acesta ești tu și te vor respecta. Alții nu o vor face vreodată și-și vor dori să te controleze îm continuare. Iar aceștia din urmă poate nu-ți sunt potriviți ca și prieteni.

Selectează-ți cu atenție anturajul. Rămâi cu mai puțini oameni în jurul tău, dar care să te accepte așa cum ești, cu tot ceea ce simți. Relații care să te îmbogățească și să-ți crească valoarea.

Nu accepta prietenii mediocre, doar pentru a avea un cerc social extins. Dacă te mulțumești cu o existență mediocră, vei purta în tine mereu amărăciunea compromisurilor pe care le-ai făcut. Mai devreme sau mai târziu vei regreta asta.

Multă lume se folosește de social media (facebook, twitter, google plus, yahoo messenger, etc) pentru a își descărca sentimentele. Nu e neapărat ceva rău.

În general însă, un telefon dat unei persoane care îți este apropiată, o îmbrățișare sau o ieșire la o cafea cu un om pe care îl respecți (sau cu care vrei să pui ceva la punct) îți va schimba viața în bine și va duce relațiile pe care le ai la un nivel mai ridicat.

Ori va termina relațiile care nu te îmbogățesc.

Social Media este o unealtă excelentă pentru a socializa și a face networking. Rămâne însă doar o extensie a întâlnirilor face-to-face și nu le poate înlocui.

Spune ceea ce simți: DA când vrei să fie DA și NU când vrei să fie NU. 

2. Nu am riscat. Am căutat mereu siguranța.

Siguranța este un ideal: NU EXISTĂ SIGURANȚĂ. Tot ce poți avea este sentimentul de liniște, încrederea pe care o ai știind că te afli la adăpost de pericol. Dar rămâne doar un sentiment, nu vei avea niciodată certitudinea că ești complet adăpostit.

Poate mâine te va lovi o mașină, în timp ce mergeai cuminte pe trotuar. Sau poate în timp ce stai la picnic un avion se va prăbuși și vei muri strivit sub el.

Amintește-ti de cuvintele lui Bilbo din filmul “Stăpânul inelelor”:

“Este periculos Frodo să ieși pe ușă. Pășești pe drum iar dacă nu ești atent unde pășești nu poți ști unde ai putea ajunge.”

Cunosc animalele ce este siguranța? Nu!

O cunosc plantele? Nu, din nou!

Cu toate acestea atât animalele, cât și plantele trăiesc. Nimeni nu va putea trăi vreodată o siguranță deplină. Iar fuga de pericole nu este cu nimic mai sigură decât expunerea la ceea ce ți se pare dificil. Este doar un act laș de a fugi din fața șuvoiului vieții.

Hellen Keller spunea:

Viața este ori o aventură curajoasă ori nu este deloc

Te-ai gândit vreodată câtă energie consumi evitând problemele și căutând siguranța?

Fă un exercițiu simplu: Împarte o foaie de hârtie în două (vertical). Alege câteva situații de care fugi și eviți să le rezolvi. În stânga scrie câtă energie, bani, timp etc consumi ca să menții situația actuală (comodă, lipsită de riscuri) și câtă ai consuma dacă ai aborda în față situația cu curaj și ți-ai asuma unele riscuri calculate. 

Vei vedea că în realitate consumi mai multă energie ca să eviți pericolele și să stai în zona de confort decât ai fi consumat dacă abordai problema și ai fi rezolvat-o.

Ieși din zona de confort. Dansează ca și cum ai fi singur și fă ca restul vieții tale să devină o aventură. 

3. Nu am trăit o viata implinita, așa cum am vrut eu. Am trăit viața cum au așteptat ceilalți de la mine.

Ajunși înaintea morții, oamenii realizează că întreaga viață nu au făcut ce și-au dorit ei, dar ceea ce au vrut alții de la ei. Poate că este vorba de părinți, soț, soție, frați, prieteni, profesori, colegi, șef sau altcineva.

Unii au urmat facultatea dorită de părinți. Au devenit avocați, iar nu arhitecții care visau să fie. Sau poate că au rămas acasă, în loc să accepte provocarea postului primit în altă țară. Uită-te în jur, vei găsi și în viața ta exemple asemănătoare. Câte destine sublime au fost irosite astfel?

De prea puține ori oamenii realizează că făcând ce au vrut alții au renunțat ei la bucuria și aventura vieții. Și-au abandonat propriile vise, pentru a le îndeplini pe ale altora. Au renunțat la un destin care ar fi putut fi extraordinar.

Societatea a creat cutii în care ne trăim viața. Fiecăruia dintre noi – imediat după naștere – îi sunt înmânate cutiile în care “trebuie” să rămână. Generație după generație ne transmitem unul altuia lista cutiilor în care să trăim. Le primim de la părinți și le dăm mai departe copiilor noștri.

Hai să fim sinceri: există limite pe care fiecare dintre noi este nevoie să le respectăm pentru a putea trăi împreună. Nu este în regulă să să dai în cap trecătorilor de pe stradă sau să dai foc casei vecinului (există și excepții :) )

Însă în unele clipe va trebui să încălcăm limitările culturale dacă vrem să trăim vreodată o viață împlinită. Pentru a putea să ne simțim inimile pline de fericire avem nevoie uneori să ieșim din cutiile în care am fost crescuți și să le desenăm altfel decât au făcut-o părinții noștri.

Sau să abandonăm unele cutii. Think out of the box. Nu e vorba de anarhie, ci de a decide singuri ce destin avem și care este stilul de viață pe care vrem să-l trăim. Respectând desigur regulile elementare ale traiului împreună cu ceilalți. Vezi și povestea vieții lui John Burroghs sau “Secretul fericirii se află în ocupația ta“.

Realizează-ți visele, începând de acum. Începe asta cât mai repede, în tinerețe ai de partea ta o sănătate bună și un psihic nezdruncinat.

Pe măsură ce înaintezi în vârstă vei descoperi că este mai dificil să începi, dar nu imposibil (este celebră povestea colonelului Sanders care a fondat KFC la de 60 de ani).

The Happiness Project este o carte foarte bună pe tema asta. The Pursuit of Happyness este un film care trebuie să-l vezi.

Fă ce îți dorești tu, urmează-ți visele.

4. Nu mi-am dat voie să fiu fericit

Ai cunoscut vreodată un om pe care nu-ți amintești să-l fi văzut vreodată zâmbind cu toată fața și radiind fericire? Sau poate tu ești așa?

Sunt oameni care se complac în confortul emoțional al problemelor zilnice și nu vor să fie fericiți. Poate se simt vinovați să fie fericiți, poate le este teamă de fericire. Este poate neobișnuit, dar da: unii oameni nu vor să fie fericiți.

În fața morții însă vor regreta că nu au zâmbit de mai multe ori și că nu au scos copilul la o plimbare în parc. Ar da acum orice să fie cu mulți ani înainte, iar moartea să fie mult în fața lor. Și să poată zâmbi.

Du copilul la o înghețată și ieșiți în parc, ieși cu persoana pe care o iubești la o pizza sau sari cu parașuta. Mută-te în altă țară, ia-ți o bicicletă sau fă orice altceva ce te-ar face fericit. Ia alegerile care îți îmbogățesc viața și te împlinesc. Vezi filmul Mr. Nobody.

Și zâmbește, nu fi rigid. Nu lua viața prea în serios, oricum nu o să ieși viu din ea :) 

5. Lista Bucket

Un alt regret major al oamenilor în fața morții, este că nu au visat, nu au aspirat la ceva. Nu și-au propus să realizeze lucruri pe care ei le doreau și nu au marcat realizări semnificative pentru ei.

Știi ce este o listă de dorințe de tip Bucket List?

Este o listă cu lucruri sau trăiri pe care vrei să le realizezi înainte de a muri. Eu am pe lista mea elemente variate: să duc copilul la un curs de înot, să vizitez Tibetul, să călătoresc pe Lună, să particip la carnavalul din Rio, să cânt la pian, să termin un triatlon, să merg pe cărbuni încinși, etc.

Peste 100 de vise și adaug mereu altele. Nu există limite!

Fă-ți o listă cu lucruri pe care vrei să le faci înainte de a muri. Nu fi timid: alege lucruri ușor de realizat, dar și dificile. Ai suficient timp înainte pentru a realiza orice ți-ai propus, indiferent cât de greu ar părea.

Scrie un jurnal în care povestește despre aceste experiențe și trăiește acele momente din plin. Savurează marcarea lor pe listă, odată ce au devenit îndeplinite. Ah, și neapărat vizionează filmul The Bucket List.

Visează, aspiră! 

6. Am lucrat prea mult.

Nu cred să fi existat cineva care pe patul de moarte și-a dorit să fi lucrat și mai mult. Să fi stat mai multe ore la lucru (job sau propria afacere) și mai puține lângă oamenii la care ținea sau făcând ceea ce îl împlinea.

Dacă ești părinte nu renunța la o viata implinita de familie, râmânand până târziu la birou chiar și atunci când copilul te așteaptă acasă ca să vă jucați. Nu rata serbările sau meciurile de fotbal, când ar vrea să îi fi alături și să-l încurajezi.

Pentru el orice clipă în care îi ești alături este prețioasă:

Adoptă un stil de viață simplu, minimalist și elimină din viața ta ceea ce te îngreunează. Concediază-ți șeful, de îndată ce îți permiți s-o faci.

O să descoperi că ai nevoie de mai puțini bani decât ai fi crezut și că ai mai mult timp liber decât ți-ai fi imaginat vreodată.

Iar atunci vor începe să apară ocazii noi în viața ta, ocazii pe care altfel le-ai fi lăsat să treacă pe lângă tine. Și vei deveni mai fericit.

Joseph Campbell spunea

Follow your bliss and the universe will open doors where there were only walls.

Adoptă un stil de viață moderat. Găsește un echilibru între lucru și timp liber, în avantajul tău. 

7. Nu am iertat pe cineva drag care mi-a greșit

Ai văzut în filme (sau poate cunoști personal) acei bătrânei ranchiunoși unii pe alții, care se condamnă mereu? Care poartă cu ei greșeli de zeci de ani și nu sunt capabili să le ierte.

Îmi amintesc de o scurtă poveste:

Erau odată doi călugări care traversau pădurea în drum spre mănăstire. Într-o vale au întâlnit un râu. În timp ce se pregăteau să îl traverseze s-a apropiat de ei o femeie – îmbrăcată lejer – care i-a rugat să o ajute să traverseze.

Bătrânul călugăr a luat-o în brațe și a traversat-o apa. A lăsat-o jos, iar călugării au plecat apoi mai departe pe calea lor. Al doilea călugăr, mai tânăr, după ce l-a privit consternat pe fratele să traversând apa cu femeia în brațe, a bombănit întregul drum.

La apropierea serii, călugărul tânăr nu a mai rezistat și într-un final a explodat: “Bine frate, tu ne spui mereu să stăm departe de femei și de tentații, iar tu ai dus-o în brațe? Ce exemplu ne dai?”

Bătrânul călugăr s-a uitat senin la el și i-a răspuns “Frate, eu am lăsat fata jos după ce am traversat apa. Tu de ce o mai porți cu tine?”

Continuand să duci în inimă resentimentele și furia față de un om – sau o întâmplare – îți vei aduce doar amărăciune și durere. Nu vei putea vedea vreodată binele și partea fericită a vieții. Într-un final asta te poate îmbolnăvi. Cercetările medicale au relevat strânsa legătură dintre cancer și insatisfacția asupra vieții.

Ținând în tine durerea care ai trăit-o când ți s-a greșit ratezi bucuria vieții. Nu lua nimic la modul personal din ceea ce ți s-a întâmplat.

Iartă pe cei ce ți-au greșit și uită ce s-a întâmplat. Eliberează durerea pe care o păstrezi înăuntru.

Caută-ți iertarea de la cei cărora le-ai greșit. Nu mai purta în tine durerea și sentimentul de vinovăție. La final durerea se stinge prin iertare. 

8. Nu am păstrat legătura cu prietenii.

De curând am avut plăcerea să întâlnesc un fost coleg de școală. Nu ne mai văzusem de 16 ani și ne-am întâlnit întâmplător pe stradă. A fost o plăcere să stăm din nou de vorbă după atâta vreme și să reînnodăm vechi amintiri.

Mulți astfel de prieteni îi “pierdem” de-a lungul timpului. Ne reamintim după ani de unii dintre ei sau îi întâlnim întâmplător pe stradă (sau Facebook, cazul meu).

Sau ne amintim de ei când suntem chemați la înmormântarea lor.

Am aflat recent că un fost coleg de școală a murit într-un accident stupid de mașină. Avea douăzeci și ceva de ani.

Vechile prietenii își au valoarea lor, chiar și când praful s-a așternut peste ele. Pe cine ți-ar plăcea să regăsești și să revezi? Pune mâna pe telefon și sună-l/-o. Ieșiți la o cafea sau bere și reînnoadă relația.

Relațiile vechi și care ne împlinesc sunt precum un vin bun: pe măsură ce trece timpul, devin mai valoroase. La fel ca un vin vechi, au nevoie să fie întreținute, iar nu părăsite într-un colț de memorie.

Caută-ți prietenii, nu lăsa prieteniile să se stingă. 

9. Nu am crezut

Pe pat de moarte un alt motiv de regret des invocat este faptul că nu au avut niciodată curajul să aibă un salt de credință. Să creadă cu toată ființa în ceva. Poate și să urmeze acea idee în care cred, nu neapărat însă.

Mă refer aici la a crede cu toată ființa, indiferent că este vorba de religie, de Dumnezeu, de destin, de reîncarnare.  Sau să crezi în dragoste, în nemurire, într-o echipă de fotbal, etc. Pur și simplu credință pură, fără un motiv anume. 

10. Nu am avut copii

Copii sunt văzuți de multe ori drept un inconvenient, o piedică în calea realizării profesionale și a succesului financiar. Sau o problemă datorită dificultății de a îi crește. Uită-te în jur și vei vedea însă sute de cupluri care au copii și care nu ai spune că sunt perfect pregătiți pentru asta.

Nu e simplu să crești copii. Pentru orice parinte există multe momente grele. Poate părea o decizie pragmatică (sau comodă?) de a nu avea copii, sau de a îi avea doar când vei fi realizat/vei ajunge în acea poziție dorită. Sau când se vor alinia astrele și va sosi momentul perfect.

Astfel de alegeri însă te pot aduce în situația de a ajunge singur la o vârstă înaintată. Vei avea singur o viata implinita? Este destinul speciei umane de a lăsa o moștenire după ce vom muri, inclusiv prin existența unor copii care să ne reprezinte după moartea noastră.

Așa că gândește-te bine înainte de a decide să nu ai copii. 

11. Nu am oferit ajutor dezinteresat

Când dăruim fericire în jurul nostru, sufletul nostru se luminează de și mai multă fericire și frumusețe. Ființa nostră spirituală radiază bine și devine mai incadescentă cu fiecare act de bunătate dezinteresat pe care îl facem.

Amintește-ți cum te-ai simțit atunci când ai ajutat cineva care avea probleme, fără ca el/ea să știe aceasta. Când ai oferit bine, neașteptând nimic înapoi și fără ca măcar persoana ajutată să aibă cunoștință de efortul tău.

Imposibil să nu fi făcut vreodată asta. Este ca o alifie pentru suflet, simți cum te înalță. Ridică-te pentru cel de lângă tine atunci când este singur.

Multă vreme nu obișnuiam să dau nimic cerșetorilor de pe stradă. Îmi puneam mereu întrebarea “Ce va face cu banii?”. Dacă îi va bea?”

Am învățat însă că până la urmă nu contează ce va face un cerșetor cu banii ce îi dai. Tu trimiți către ceilalți, către univers, către Dumnezeu o intenție, o faptă care dorești să ajute pe cineva ce o duce mai rău ca tine.

Unii vor cumpăra de acei bani pâine la copil, sau își vor lua medicamente. Alții îi vor bea. Nu ai cum să controlezi asta și nici nu trebuie să te preocupe. Poți însă să zâmbești celui care a primit dispreț.

Oferă-i ajutorul tău celui care a căzut jos. 

În documentarea acestui articol mi-au fost de ajutor în special cartea “Dying Well” a lui Ira Byock, observațiile asistentei Bronnie Ware asupra persoanelor aflate în stadiul final al vieții și Manualul de înțelepciune pentru oamenii de rând scris de Joseph Maria Bochenski.

Ce este o viata implinita?

Mi-am propus să învăț să-mi trăiesc restul vieții astfel încât să o termin puternic și cu zâmbetul pe buze. Puternic și calm în interior, fără regrete și fără a trăi în trecut. Zâmbind către mine, către Dumnezeu și către restul lumii.

Cred că o viață trăită în sentimentul de împlinire și pace față de tine însuți este o viață bogată și care are sens. Cele 11 regrete de mai sus îmi reamintesc că viața are suișuri și coborâșuri.

Iar pentru a obține calmul și pacea de multe ori trebuie să trecem prin ape neliniștite, din care nu vom ieși fără zgârieturi.

Ne alegem un plan pentru a trece prin ele și învățăm din greșeli ca să evoluăm mai departe. Depinde doar de noi cum vom accepta aceste zgârieturi și răni.

Eu aleg dacă le voi vindeca pentru a merge mai departe sau voi rămâne prins în capcana lor și a confortului de zi cu zi.

La sfârșit, când mă voi uita înapoi vreau să zâmbesc știind că ceea ce a rămas în urma mea este pozitiv. Că este lumină și o viata implinita.

sursa: INTERNET

Neacceptarea – izvorul nefericirii

Ce este fericirea?
O stare. O stare placută, înălțătoare. Când sunt fericit sunt generos, sufletul îmi tresaltă de bucurie  și aș dori ca toată lumea să-mi împărtășească fericiriea. Ochii îmi emană căldură și lumină. Sufletul se umple de fericire; când sunt fericit în sufletul meu nu mai este loc pentru răutate. Nici pentru egoism. Pentru nimic altceva. Fiecare gest este delicat, atent, mângâietor.

Ce este nefericirea?
Tot o stare. O stare determinată de absența fericirii. Poate chiar mai mult de atât: o stare declanșată de ceva. Sau de cineva. Aceasta înseamnă că acel ceva sau cineva are acces direct la sufletul meu. Este posibil așa ceva? Bineînțeles că nu. Sufletul meu îmi este accesibil numai mie. Eu primesc din exteriorul corpului meu niște informatii (stimuli) prin intermediul organelor de simț. Aceste informații ajung la creier, care le prelucreaza și comandă corpului un anumit comportament sau o anumită trăire. Deci această trăire nu este dată de ceea ce vine din exteriorul meu ci, pur și simplu, comandată de către creier. Creierul este cel care decide ce stare alege pentru mine, nu factorii externi. Înseamnă că fericirea (sau nefericirea) este o opțiune și că alegerea este a mea.

Care este sursa, izvorul nefericirii?
Simplu: neacceptarea.
Omenirea a fost și este educată în spiritual evoluției. Strămoșii noștri locuiau în peșteri și mâncau ce găseau în jur. Evident, a apărut dorința de a trăi în condiții mai bune, de a-și satisface toate nevoile. În decursul timpului a reușit din ce în ce mai bine sa facă acest lucru.
Ulterior, a apărut dorința de a avea chiar mai mult decât avea nevoie. Chiar societatea de consum se bazează pe stimularea nemultumirii clienților. Doresc un produs (TV, telefon, mașină, casă, iaht, avion etc.) și, în momentul în care îl obțin, în loc să fiu mulțumit și fericit, mă uit cu jind la noile produse din reclame sau din “curtea” vecinului.
Chiar produsul pe care tocmai l-am obtinut ( de multe ori cu sacrificii consistente) nu îmi mai satisface nevoile? Sau, mai degrabă, îmi creez eu alte false nevoi? Folosind acest model reușesc cu mare succes să fiu nemulțumit și nefericit pentru ceea ce am realizat toată viața, indifernet de numărul și caltatea bunurilor pe care le dețin.
În momentul în care accept ceea ce am voi avea în sfârșit sentimentul de eliberare și voi putea trăi starea de fericire.
În același fel mă analizez și pe mine. Indiferent de poziția socială și de pregătirea profesională pe care le-am dobândit, aleg să fiu nemultumit pentru a evolua și mai mult, pentru a-mi dori să fiu și mai sus, și mai pregătit.  Această dorință de creștere nu este rea in sine, rău este faptul că o clădesc pe temelia nemulțumirii.
Pot să evoluez și plecând de la mulțumirea de a fi realizat ceea ce am realizat până în prezent. Să mă accept așa cum sunt și să accept ceea ce am făcut până acum. În fond, evoluția mea viitoare nici nu ar fi posibilă dacă nu aș fi atins nivelul pe care mă aflu acum.
Uneori sunt trist și nemultumit de erorile și eșecurile din trecutul meu. Nu știu dacă îmi este utilă această nemulțumire și dacă mai poate schimba ceva din rezultatele acelor eșecuri. Mai mult, ceea ce sunt acum sunt și datorită acelor acțiuni pe care, în momentul și în contextul respective le-am catalogat ca fiind greșite. Ele fac parte din mine, din trecutul meu; fără ele nu aș fi întreg. Și datorită lor acum sunt cel mai bun EU existent până în prezent!
Acceptându-mi trecutul, mă accept pe mine în totalitate. Și dacă izbutesc, pe lângă acceptare,  să pun  și un strop de iubire calea către fericire mi se deschide larg în fața mea.
Merit? DA!

Sursa: internet

“Are tot ce-i trebuie!” Copilul tau are tot ce-i trebuie ??

Atunci cand ne referim la copii, ai nostri sau ai altora, auzim sau rostim, multi dintre noi, aceste cuvinte: ”Are tot ce-i trebuie!” Dar ce ii trebuie unui copil si pentru ce?

Este evident ca ce ii trebuie difera de la o varsta la alta, de la o grupa de varsta la alta. Unui bebelus ii va trebui altceva decat are nevoie un adolescent, iar unui prescolar, altceva decat are nevoie un elev de gimnaziu. Si totusi, tuturor le este trebuinta de aer, de hrana, de apa, de sex, de somn. Acestea sunt numite trebuinte fiziologice. Am spus le este, dar de fapt corect este ne este, noua tuturor. Fara de ele existenta noastra ar fi pusa in pericol. Calitatea acestora este o alta discutie. Calitatea aerului respirat, calitatea si cantitatea alimentelor ingerate, calitatea si cantitatea de apa consumata, calitatea si numarul orelor de somn, toate determina calitatea sistemului imunitar, rezistenta organismului, stilului de viata ales. Ca fapt divers, se stie ca un om rezista mai putin timp fara somn decat fara mancare.

Un alt doilea nivel de trebuinte este dat de siguranta, de securitate cu referire la familie, la mediul inconjurator, la propriul corp, la proprietate, la resurse, la sanatate. O stare de nesiguranta conduce la aparitia angoaselor, fricii, temerilor.
 Urmatorul nivel este cel al afectiunii si apartenentei si are legatura cu familia, cu intimitatea, cu exprimarea starilor emotionale, cu relatiile de prietenie. Fara afectiune nu putem vorbi de atasament, de luare in grija, de apropiere, de incredere. Un alt nivel este dat de stima de sine, respect de sine si pentru altii, realizare. Ultimul nivel corespunde creativitatii, spontaneitatii, spiritualitatii, rezolvarii de probleme. Toate aceste nevoi ar trebui satisfacute pentru un bun echilibru interior, pentru o buna capacitate de adaptare.

“Nu-i lipseste nimic!” Are jucarii, are mancare, are haine, are unde dormi, are rechizite…Ce-i lipseste?” Chiar acesta este intrebarea: ce ii lipseste copilului? Lipsa comunicarii, lipsa exprimarii sentimentelor de afectiune, lipsa timpului petrecut impreuna, lipsa cuvintelor de multumire sau de incredere, toate creeaza o stare de tensiune a copilului, sentimente de respingere, de neincredere in propriile forte. Mai mult, copilul va face tot ce va gasi de cuviinta sa atraga atentia celui care nu ii ofera, nu ii satisface aceste nevoi (de atasament, de stima de sine, de siguranta). Va minti, va plange, va face prostii doar-doar il va apropia pe parintele sau, chiar daca aceasta ar insemna sa fie pedepsit sau sa fie certat.

”Trebuie doar sa invete!” Ce inseamna sa invete? Sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca? Sa fie politicos? Scopul parintilor, al profesorilor este acela de a-l invata pe copil cum sa isi identifice si sa isi recunoasca resursele, calitatile, abilitatile necesare adaptarii si orientarii in viata, rezolvarii problemelor cu care se vor confrunta. A invata nu inseamna a sta ore in sir in fata caietelor si cartilor, ci a-i arata cum se cere, cum se ofera, cum se intreaba, cum se relationeaza, cum se rezolva conflictele, cum se cauta. Si acesta se realizeaza prin joc, prin discutii, prin implicarea in diferite activitati comune. Astfel copilul se va simti acceptat, iubit, util, folositor. Va avea incredere in el, va avea un model de urmat, va sti la cine sa apeleze in caz de nevoie, va sti pe cine sa intrebe.

Nevoile copilului nu coincid cu nevoile adultului, ale parintilor. Nici macar pentru fiecare dintre parinti. Fiecare este diferit, nu este una cu celalalt. Mai este de subliniat o diferenta: ce nevoie are copilul si ce nevoie crede parintele ca ar avea copilul?
Fiecare are nevoile sale, dorintele sale. Si pentru ca am rostit aceste doua cuvinte: nevoi si dorinte, sa facem o precizare. Nevoia nu coincide cu dorinta, nu desemneaza acelasi lucru. Nevoia inseamna necesitate, trebuinta, ceea ce se impune, ceva fara de care ar fi afectate sanatatea sau bunastarea sau functionarea in termeni normali. Dorinta este nazuinta, pofta, aspiratie, doleanta, deziderat. Neindeplinirea dorintei nu afecteaza buna functionare, nu conduce la traume sau blocaje functionale.

Un ultim semnal de alarma este legat de cand si cum raspundem nevoilor copilului. Prea devreme sau prea tarziu, deloc sau coplesitor, prea slab sau exact atat cat trebuie, cum trebuie. Prea mult, inseamna mai tarziu dificultati de separare. Prea putin, inseamna suferinta, neincredere. Prea devreme, inseamna sa nu aiba toleranta la frustrare. Prea tarziu inseamna asteptare, nemultumire, nesatisfacere. Exact cat trebuie, cum trebuie, cand are nevoie inseamna ca parintele il vede si il accepta ca o persoana diferita, ca este atent la el, la ce spune/cum spune/cui spune, inseamna sa il asculte, sa ii arate ca il vede si il crediteze, sa ii confirme aceasta existenta diferita si unica. Cu alte cuvinte, sa il iubeasca asa cum este si sa ii arate aceasta. Sa ii arate ca a fost binevenit in familie si ca parintii sunt acolo pentru a-l ajuta in cresterea si dezvoltarea lui, pentru a-l spijini si incuraja, pentru a-i arata ca si adultii simt, se bucura, se intristeaza, se infurie, se impiedica, se ridica.

Si sa nu uite ca nu este singur atunci cand nu e nimeni langa el, ci atunci cand nu are de cine sa ii fie dor si cand nu are pe cine sa iubeasca!
Sursa:internet

Conversaţii indispensabile reparării relaţiei de cuplu

"Nesiguranţa este principalul obstacol în calea dragostei."

~ Barbara Fredrickson

   Sue Johnson este autoarea cartii "Hold Me Tight", în care  vorbeşte despre metoda ei de terapie de cuplu, bazată pe ideea că, pentru ca o relaţie să fie reuşită, e nevoie ca amândoi partenerii să se simtă în siguranţă. Ea spune că a te simţi în siguranţă înseamnă a putea să-i vorbeşti partenerului despre momentele în care eşti vulnerabil, speriat, furios şi altele asemenea, fără să-ţi fie teamă că el te va respinge. Să poţi să-ţi recunoşti emoţiile şi să te aştepţi să primeşti înţelegere şi empatie din partea celuilalt.

"O relaţie de iubire în care ne simţim în siguranţă e ca un scut care ne apără de monştrii şi de dragonii pe care-i înfruntăm şi care ne ajută să ne vindecăm rănile după ce aceştia dispar."

        Abordarea ei pleacă de la ideea că principala noastră nevoie în cuplu este aceea de a fi într-o legătură securizantă cu partenerul, dar că, adesea, acest echilibru este frânt dintr-un motiv sau altul, şi astfel se declanşează un dans nefericit din care, curând, nu mai ştim cum să ne oprim. Johnson spune că, atunci când suntem siguri că ne putem baza pe partener, evităm mai uşor să ne lăsăm atraşi într-o dinamică păguboasă de căutare a vinovaţilor şi putem să revenim repede la sentimente mai bune.

"Când ne simţim în siguranţă alături de partenerul nostru, facem faţă mai uşor momentelor în care acesta, inevitabil, ne răneşte, şi e mai puţin probabil să devenim ostili faţă de el."

     Johnson vorbeşte despre şapte conversaţii indispensabile reparării relaţiei de cuplu şi recăpătării sentimentului de siguranţă între parteneri. Prima dintre ele presupune recunoaşterea felului în care ne lăsăm prinşi în "dialogurile demon", trei la număr, care se numesc "Găseşte vinovatul", "Polca protestelor" şi "Îngheaţă sau fugi".

     În primul dialog, "Găseşte vinovatul", partenerii se blamează unul pe celălalt pentru problemele pe care le au şi încearcă să-şi dea seama cine a greşit primul. "Tu ai greşit! Ba tu! Ba nu!" Evident că e o strategie păguboasă, fiindcă nu contează cine a greşit primul, atunci când scopul amândurora este să se împace, să se înţeleagă mai bine. Din nefericire, adesea uităm despre acest scop şi ne lăsăm prinşi în încercarea de-a găsi un vinovat sau de-a ne dezvinovăţi pe noi înşine.

"Până la urmă, ajunge să nu mai conteze de ce se ceartă partenerii. Atunci când cuplurile ajung în acest punct, întreaga relaţie e marcată de resentimente, precauţie şi distanţă, şi fiecare diferenţă dintre ei, fiecare neînţelegere, va fi privită printr-un filtru negativ."

     "Găseşte vinovatul" e preludiul pentru o dinamică foarte nefericită şi care, probabil, vă este cunoscută, respectiv aceea în care unul dintre parteneri acuză, iar celălalt se apără ( "polca protestelor").

     "- Iar ai întârziat! spune Carol, supărată. Pentru tine chiar nu contează că trebuia să ieşim în oraş, că te-am aşteptat şi că mă dezamăgeşti mereu?
     Jim răspunde cu răceală:
     - A intervenit ceva, dar, dacă ai de gând să mă baţi iar la cap, mai bine mergem direct acasă.
     Carol îi aminteşte de toate celelalte dăţi în care el a întârziat, apoi tace, supărată, şi refuză să-i mai răspundă."

     Polca protestelor, aşa cum o numeşte Johnson, e cel mai des întâlnit dintre cele trei "dialoguri demon" şi, dacă o dansează suficient de mult, partenerii ajung să se simtă din ce în ce mai departe unul de celălalt şi să nu-şi mai vorbească deloc.

     În sfârşit, al treilea dialog, "Îngheaţă sau fugi" este cel în care ambii parteneri se retrag, ca să se apere de atacuri şi acuzaţii. De fapt, acesta nici nu este un dialog, şi e cea mai rea situaţie dintre cele trei. Johnson, păstrând metafora dansului, spune că e ca şi cum, atunci când se ajunge aici, toată lumea ar părăsi ringul de dans.

     Dacă suntem atenţi la relaţia noastră şi reuşim să vedem modelul păgubos după care interacţionăm în cuplu, putem să facem efortul conştient de-a ne feri de el, sau cel puţin de-a opri "dansul" înainte să accelereze şi să ne pierdem echilibrul. Cum se face asta? Johnson vorbeşte despre un fel special de apropiere emoţională, una cu trei elemente - disponibilitatea, reactivitatea şi implicarea. Să fii deschis faţă de partenerul tău, în aşa fel încât el să simtă că poate să apeleze la tine atunci când are nevoie, să îi răspunzi, ca el să ştie că emoţiile lui contează pentru tine, că le înţelegi şi că le accepţi, şi, în sfârşit, să fii prezent în interacţiunile voastre, atent, interesat.

     Poate că vi se pare dificil (sper că nu) să fiţi atât de implicaţi într-o relaţie? Poate că vi se pare obositor ?Aşa şi este. Relaţiile de cuplu sunt dificile si cer multa energie, dar aveţi de ales. Puteţi să plecaţi, să renunţaţi la legătura cu partenerul vostru. Dacă, însă, rămâneţi în ciuda dificultăţilor, poate încercaţi şi varianta lui Sue. Ce aveţi de pierdut?

Sursa: http://andreea-radu.blogspot.ro 

Ce înseamnă iubirea necondiționată ?

- Cum îmi dau seama că îl / o iubesc necondiționat? – se întreabă adesea oamenii cu care lucrez. E valabil pentru orice tip de relație: cu partenerul sau partenera, cu soțul sau soția, cu copiii, cu părinții, cu prietenii…

Iar dacă nu se întreabă ei, îi întreb eu, pentru că răspunsurile îi ajută să descopere ce pot face pentru a crește semnificativ calitatea relațiilor și, implicit, a întregii lor vieți.

Inclusiv – da! – a performanțelor în carieră: imaginați-vă cum ar fi ca, în loc să vă risipiți energia în certuri repetate, presupuneri și frici legate de partener, copii, părinți, prieteni, ați canaliza-o către armonia voastră cu ei și către performanțele voastre.
Iubești necondiționat atunci când faci efectiv cele care urmează.
Iar dacă nu le faci încă, înveți, te antrenezi sistematic să le faci; nu doar te gândești să le faci, ci te antrenezi efectiv, practic.
1. Îl vezi - sau înveți, te antrenezi să îl vezi - pe celălalt cu bune și cu rele, ”calități” și ”defecte”, limite, greșeli, păcate…
Propoziția ”Iubirea e oarbă” nu se aplică iubirii necondiționate. Iubirea necondiționată NU e oarbă; e realistă; ține ochii larg deschis și vede. Atunci când iubești ”orbește”, fără să vezi și ce nu îți place la celălalt, îți iubești propriile nevoi, așteptări, iluzii, nu îl iubești pe el. La prima rază de lumină care te obligă să vezi mai clar, iubirea ta cedează, se transformă în dorință sau obsesie de a-l convinge, manipula, forța pe celălalt să devină altceva decât este, ca să intre în ”patul lui Procust” pe care l-a construit mintea ta.
2. Îl asculți - sau înveți, te antrenezi să îl asculți - atent, cu răbdare, activ, empatic, constructiv.
ÎNAINTE de a vorbi tu.
3. Pui întrebări DOAR ca să îl înțelegi și să îl ajuți să se înțeleagă mai bine.
NU pui întrebări de ”luare la rost”, nici întrebări retorice, care îi comunică nu interesul real pentru el, ci presupozițiile și temerile tale, stimulând în el presupozițiile și fricile proprii, adică reacții de autoapărare (eschivă, fugă, agresivitate).
4. Mai bine comunică-i deschis – constructiv; cu tact; onest și ferm, cu argumente, dar nonagresiv – trăirile (emoțiile), gândurile, opiniile tale.
FĂRĂ să-i faci reproșuri. FĂRĂ să insiști să-l convingi că tu ai dreptate. FĂRĂ să insiști să-l convingi să se schimbe.
Oamenii se simt atacați atunci când aud reproșuri și intră în defensivă; cred doar ce doresc ei să creadă; și se schimbă doar atunci când aleg ei să se schimbe; iar insistențele (”cicălelile”) nu fac decât să trezeazcă și să întărească ”încăpățânarea” și distanța.
5. Dacă, după ce i-ai comunicat ce ai avut de comunicat, el alege un drum diferit de acela pe care ți l-ai fi dorit tu, respectă-i alegerea. Și întreabă-l cum îl poți sprijini să meargă pe drumul pe care l-a ales – îl sprijini atâta timp cât nu face nimic ilegal, imoral sau periculos pentru viața și sănătatea cuiva!
6.  Dacă simți că, din diferite motive, tu nu îl poți însoți pe drumul pe care el și-l dorește foarte mult (și, eventual, îl alege), e mai bine să te oprești și să mergeți fiecare pe drumul lui.
Îți poți manifesta iubirea indirect, de la distanță, și, direct, de fiecare dată când el solicită și acceptă sprijinul pe care i-l poți tu oferi.
7. Dacă drumul pe care îl alege duce la un rezultat nedorit, nu acționa ca un complice, însă rămâi alături de el la necaz, oricare ar fi acela, și sprijină-l să ”repare” lucrurile.
Fără să iei asupră-ți responsabilitatea. Nici măcar parțial. El suportă toate consecințele, nu tu. El le ”repară”, nu tu. Tu îl sprijini doar, cu ce și atât cât poți.
Dacă i te substitui în loc să îl ajuți să devină independent, dacă îl faci dependent de tine, de prezența ta în viața lui, atunci nu-l iubești necondiționat: îl iubești, din nou, pentru că prezența lui în viața ta satisface nevoi ale tale: de a te simți semnificativ / important, de a avea un sens în viață, de a nu te simți singur și inutil etc.
8. În rezumat: îi ești alături atunci când ceea ce poți tu oferi întâlnește o nevoie a lui, pe care el o conștientizează ca atare; și îl lași să aleagă liber atunci când nu-i poți oferi lucrurile de care are el nevoie.
Fără să-l judeci pentru nevoile lui. Oricât de păcătoase, sunt nevoile lui umane și până și sfinții au păcătuit într-un fel sau altul…
Fără să te învinovățești pentru neputința ta de a i le satisface. Când te învinovățești astfel, te consideri, fără să îți dai seama, egalul lui Dumnezeu, pentru că numai El poate să satisfacă orice nevoie.
Fără să-i reproșezi că și tu (!) ai nevoi pe care el nu le poate satisface.
Însă nu accepta să-l sprijini, dacă aceasta înseamnă să faci ceva imoral din punctul tău de vedere, ilegal sau care pune în pericol sănătatea cuiva.
Fiecare oferă ce și cât poate. Fiecare primește ce și cât poate. Fără să aștepte de la celălalt lucruri pe care acesta nu le poate oferi sau nu vrea să le ofere.
Practic vorbind, ”nu vreau” e un alt mod de a spune ”nu pot”; nu vrei să faci ceva pentru că, din varii motive, nu te simți capabil să faci acel ceva. 9. Cere-i însă RESPECT pentru persoana ta, pentru viața ta, sănătatea ta, timpul tău, energia ta, alegerile tale.
Atunci când respectul lipsește, solicită-l cu fermitate. Iar dacă nici atunci nu îl primești, pune distanță între voi, oricât de mult și rău te-ar durea. Distanța va proteja iubirea. Continuarea relației va transforma iubirea în dispreț și ură, și pentru el și pentru tine.
Respectul nu e o condiție pe care tu o pui iubirii pentru el/ea. E o condiție pe care iubirea însăși o conține și o cere.

Greu să faci toate acestea?

Nimeni nu le face 24 de ore din 24, 365 zile din 365…

Scopul nostru nu e acela de a face ceva perfect în viață.

Dar poate fi acela de a învăța, de a ne antrena, să facem tot mai bine ceea ce ține de noi în diferitele noastre relații.

Sursa: internet 

Testul celor 4 usi - un test proiectiv despre viata, munca si iubirile tale

Imagineaza-ti ca vrei sa intri intr-o camera, iar in jurul tau sunt patru usi: o usa neagra, o usa roz, una alba si una albastra. In ce ordine deschizi cele 4 usi? Ghideaza-te dupa starea de atractie, nu dupa culorile pe care le preferi cand iti alegi imbracamintea.
Fii sincer cu tine. Nu trage cu ochiul la interpretari inainte de a alege ordinea in care deschizi usile. Pentru ca rezultatele sa fie elocvente, este important sa nu trisezi .

 
 
Care este prima usa pe care o deschizi?
Care este cea de-a doua?
Cea de-a treia?
Cea de-a patra?
Noteaza-le ordinea in care le deschizi pe o foaie de hartie.
Dupa ce ai raspuns cerintelor testului, treci la pasul urmator si citeste interpretatile testului.
P.S. Daca nu vrei sa deschizi toate usile, ai acest drept. Poti sa nu le deschizi pe toate. Noteaza-le pe cele pe care le deschizi pe o foaie de hartie, apoi citeste interpretarile de mai jos.

INTERPRETAREA REZULTATELOR:

Usa albastra reprezinta munca ta, profesia.

Usa roz reprezinta dragostea, relatia ta de dragoste.

Usa alba reprezinta viata personala (dar si stima de sine si felul in care te percepi).
Usa neagra reprezinta moartea in sens simbolic, demonii interiori pe care trebuie sa-i invingi, vulnerabilitatile tale pe plan emotional.

In cazul in care PRIMA USA pe care ai ales sa o deschizi este:

Usa alba – esti o persoana care are incredere in sine si isi cunoaste propriile capacitati. Tii suficient de mult la tine incat sa stii cat valorezi.

Usa roz – esti indragostita si iubesti sau iti doresti sa iti gasesti sufletul pereche si sa fii intr-o relatie.

Usa albastra – aspectul vietii care are cea mai mare prioritate pentru tine la momentul actual este cariera. Fie ca este ceea ce iti doresti si te face fericita, fie ca urmaresti sa te realizezi pe plan financiar, investesti cel mai mult in cariera ta in detrimentul celorlalte aspecte ale vietii tale.

Usa neagra – esti o fire introspectiva ce are uneori tendinta de a se inchide in sine. Trebuie sa inveti sa iti stapanesti demonii interiori deoarece cazi adesea in bratele negativismului si ale depresiei, ceea ce iti poate influenta negativ starea ta sufleteasca.

In cazul in care CEA DE-A DOUA USA pe care ai ales sa o deschizi este:

Usa alba – chiar daca ai tendinta de a te pune uneori pe un plan secundar, ai stima de sine. Te accepti asa cum esti si tii la propria persoana.

Usa roz – Sentimental vorbind, ai reusit sa atingi starea de echilibru. Esti impacata si in armonie cu tine insati. Acest lucru se datoreaza fie faptului ca te afli intr-o relatie armonioasa si placuta, fara probleme, fie faptului ca esti o persoana echilibrata.

Usa albastra – Investesti suficient de mult timp in munca si in latura profesionala a vietii tale in detrimentul celorlalte aspecte ale vietii, poate la fel de importante. Posibil ca te-ai refugiat in munca pentru a-ti umple timpul si golurile din viata ta.

Usa neagra – Desi tendinta nu este la fel de pronuntata ca in cazul in care usa neagra ar fi fost prima usa pe care ai deschis-o, cateodata tinzi sa te retragi din lumea exterioara, indepartandu-te de cei din jur.

In cazul in care CEA DE-A TREIA USA pe care ai ales sa o deschizi este:

Usa alba – Stima de sine nu este ridicata si acest lucru, in ciuda faptului ca esti un om deosebit si ai abilitati speciale, te poate trage mult inapoi. Iti adresezi in permanenta intrebari si te incearca adesea un sentiment de singuratate si de vulnerabilitate. Cateodata lasi impresia ca ai renuntat sa participi la propria viata.

Usa roz – Este foarte posibil sa te afli intr-o relatie care stagneaza si in care nu te simti 100% implinita. La fel de posibil este sa-ti fi negat tie insati dreptul de a iubit si de a fi iubita.

Usa albastra – te afli intr-un job in care te simti confortabil si care iti aduce satisfactie si implinire.

Usa neagra – fie ca o realizezi sau nu, in unul din domeniile vietii tale esti nefericita si suferi. In acest domeniu, ai sentimentul puternic ca iti lipseste ceva. Ca sa afli care este acest domeniu, gandeste-te care este cea de-a patra usa pe care ai ales sa o deschizi. Ultima usa deschisa iti arata care este aspectul vietii in care te simti incompleta, neimplinita.

In cazul in care CEA DE-A PATRA USA pe care ai ales sa o deschizi este:

Usa alba – Ai renuntat la viata personala si la multe din visurile si dorintele tale. Stima ta de sine este scazuta si uneori te simti vulnerabila. Adesea, femeile care aleg usa alba drept ultima usa pe care o deschid sunt cele care au renuntat la ele insele, pierzandu-se pe sine in favoarea responsabilitatilor legate de familie, casa si camin.

Usa roz - Nu esti deloc fericita din punct de vedere sentimental. Acest lucru poate fi cauzat fie de faptul ca te afli intr-o relatie complet stagnanta, care nu progreseaza deloc, fie de faptul ca nu ai acordat suficienta atentie acestui aspect al vietii tale.

Usa albastra – Te afli intr-un job pe care nu il faci cu placere, ci doar pentru ca “trebuie” si pentru ca iti furnizeaza posibilitatea de a te intretine si de a obtine anumite venituri.

Usa neagra – Esti o fire optimista si deschisa, careia ii place sa priveasca partile pozitive ale vietii. Ai o mare dorinta de a trai si de a te bucura de viata asa cum este ea. Sursa: http://www.garbo.ro/articol/Psihologie/15398/testul-celor-4-usi.html