Aceasta este povestea lui Bartolomeu Blue. Barto Blue, cum se alinta el pe sine în momentele de restriște sufletească. Bartolomeu Blue s-a născut din părinți necunoscuți într-o fundătură, într-o groapă adânc săpată în nisip, iar prima amintire pe care o are este cea a unei curse nebune pe picioare tremurânde către marele necunoscut.
Din aceeași groapă au ieșit mai mulți confrați, dar mai bine orientați pe sarcină, aceștia s-au scufundat fără întârziere în apa cea mare, iar Bartolomeu a rămas singur pe țărmul nesfârșit. Ar fi mers în apă, așa cum îi spunea natura lui de broască țestoasă să facă, dar parcă țărmul se cerea explorat chemându-l la el, așa că Barto Blue a apucat-o în cealaltă direcție, spre interiorul insulei.
Numele și-l primise în cel mai banal mod cu putință, o etichetă se lipise încăpățânată de carapacea lui, iar pe ea scria ceva, dar cum Bartolomeu încă nu știa să citească, nu băgase de seamă acest lucru. Întâlnirea cu o broască țestoasă matusalemică i-a schimbat însă perspectiva și i-a dat un nume. Broasca a început să râdă isteric când l-a văzut și să îl strige batjocoritor ”Babababartolomeu, broasca la borcan!”, aparent eticheta provenea de pe un borcan. Blue fusese adăugat mult mai târziu, când a cunoscut un orbete uituc, care nu reușea oricât ar fi încercat să îi tină minte numele, îi tinea însă minte culoarea, deși auzea de o mie de ori mai bine decât vedea.
Bartolomeu s-a îndreptat spre interiorul insulei, să exploreze, să vadă, să cucerească, nu după mult timp însă a observat un fapt supărător, viața se mișca cu o viteză amețitoare în jurul său, iar el abia se mișca, chiar și atunci când depunea eforturi uriașe, parcă stătea pe loc în comparație cu păsările care zburau cu rapiditate în toate direcțiile, cu gângăniile care mișunau atât de repede că aproape nu le vedeai, cu animalele care alergau și săreau peste orice obstacol le ieșea în cale. În comparație cu ele, el nici măcar nu se mișca. Inițial nu s-a gândit foarte mult la asta, totul era atât de nou în jur și atât de interesant, încât îi solicita întreaga atenție, însă când peisajul se schimbă atât de greu, când îți ia zile în șir să surmontezi chiar și cea mai mică denivelare apărută în cale, când toată lumea în jur se mișcă cu o viteză amețitoare și doar tu parcă stai pe loc, încetineala ta începe să te preocupe până când te blochezi și te oprești de tot.
”Asta cu broasca țestoasă care depășește iepurele e banc motivațional”, își spunea cu amărăciune Bartolomeu Blue, văzuse el iepuri, o broască țestoasă nu are cum să depășească un iepure, pur si simplu nu are cum, nici măcar un gândac nu poate depăși, ce să mai vorbim de un iepure. ”Ce bine e să stai, să nu trebuiască nimic, să nu mergi, să te scoți din cursa cu toți ceilalți, căci și așa nu ai cum să o câștigi vreodată, doar să stai acolo nemișcat, nedorind, nesimțind, nefiind.”
Să tot fi stat acolo Bartolomeu vreo șase luni nemâncat, nebăut și nebăgat în seamă, pănă când un chiuit puternic l-a trezit din toropeală. A ridicat privirea lipsită de strălucire și s-a pomenit față în față cu nepoliticoasa broască țestoasă matusalemică. ”Azi e ziua mea! Împlinesc 355 de ani! Nu e viața pur și simplu minunată?!?” Și a dispărut așa cum apăruse. Bartolomeu își lăsă capul să cadă fără vlagă, dar recenta întâlnire încă dăinuia în el. ”Wow, 355 de ani și nu i-ai da mai mult de 200! Ce norocoasă e că a trăit atât!” Mai stă puțin și lucru neașteptat pentru el, începe să se foiască ”Cum 355 de ani? 355 de ani !!! Păi și eu sunt broască țestoasă și eu n-am nici 5! Deci dacă trăiesc cel puțin cât ea, mai am încă 350 de ani, dar oricum eu trăiesc mai mult!” Se întoarse la starea de imobilitate, dar gândurile nu îi dădeau pace ”În 350 de ani văd insula de o mie de ori, văd și alte insule, o să supraviețuiesc la zeci de generații de iepuri și de alte animale, în 350 de ani aș avea tot timpul să văd tot ce ma înconjoară.”
Mai stătu acolo nemișcat Bartolomeu Blue, dar încet, încet nemișcarea deveni din lipsită de speranță, plină de nerăbdare, până când, în imposibilitatea de a își mai rezista, Bartolomeu se puse în mișcare. Broaștele țestoase sunt lente, știa asta, dar lentoarea lor este un avantaj, căci pot vedea mai mult, mai profund, pot studia mai bine, pot observa detaliile, pot fi fără grabă. ”Am tot timpul de care am nevoie.”, își spuse Bartolomeu și făcând pași mici cu picioarele sale mici se avântă lent în expediția de cel puțin 350 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu