Iubirea nu ia ostatici

Ai învăţat iubirea condiţionată de la nişte oameni a căror iubire pentru tine a fost compromisă de către propria lor vină şi frică. Ei ţi-au fost modele. Nu trebuie să te ruşinezi de acest lucru, ci numai să fii conştient de el. Încă de când erai un prunc, ai fost condiţionat să te preţuieşti doar atunci când oamenii reacţionează pozitiv faţă de tine. Ai învăţat că valoarea ta era stabilită în exterior. Aceasta a fost eroarea fundamentală ce s-a perpetuat de-a lungul vieţii tale. Nici experienţa părinţilor tăi şi nici cea a copiilor tăi nu a fost diferită de a ta. Toate abuzurile şi erorile trebuie conştientizate, iar emoţia ataşată lor trebuie eliberată.
Aceasta este calea prin care toate fiinţele rănite trec de la experienţa iubirii condiţionate la experienţa iubirii fără condiţii. În cadrul procesului vindecării înveţi să-ţi oferi ţie însuţi iubirea necondiţionată pe care nu ai primit-o niciodată de la părinţii tăi biologici, în acest proces eşti „născut din nou” şi înfiat din nou, dar nu de alte figuri autoritare, ci de însăşi Sursa lubirii dinăuntrul tău.
Când înveţi să dai iubire fiinţei lăuntrice rănite, începi să-ţi schimbi complet convingerea că valoarea de sine trebuie să se bazeze pe modul în care alţii reacţionează faţă de tine.
Încetul cu încetul te antrenezi să te preţuieşti aşa cum eşti – aici şi acum – fără condiţii. Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine!

Oamenii te pot susţine şi încuraja, dar nimeni nu te poate învăţa cum să te iubeşti pe tine însuţi. Aceasta este lucrarea fiecărui suflet individual. Fiecare suflet vine în experienţa fizică, dornic să se confrunte cu aceste probleme ale valorii de sine. Însă, încă de la începutul sejurului sufletului aici, capacităţii sale naturale de a iubi şi de a-i include pe alţii în trăirea acestei iubiri i se impun anumite condiţii.
Este absolut esenţial ca aceste condiţii să fie modificate total. Dacă sufletul părăseşte lumea fizică, crezând că este victima experienţei sale de aici, el va fi tras din nou înapoi pentru a se dezvăţa de această convingere. Încercarea de a găsi iubire în afara ta eşuează mereu, pentru că nu poţi primi de la altul ceva ce tu nu ţi-ai dat ţie însuţi. Când te privezi de iubire, îi atragi în viaţa ta pe alţii care fac acelaşi lucru. Experienţa iubirii necondiţionate începe în inima ta, nu în inima altcuiva!

Nu condiţiona capacitatea de a te iubi pe tine însuţi de capacitatea altcuiva de a te iubi. Nu-ţi pune încrederea în condiţiile impuse iubirii sau în forma în care ea se prezintă, căci acestea sunt tranzitorii şi supuse vicisitudinilor vieţii de zi cu zi. Iubirea reală nu se schimbă. Ea există independent de forma prin care se exprimă. Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de formă, este înăuntrul tău. Acolo trebuie să-ţi pui încrederea, căci această Iubire este mai certă decât orice vei cunoaşte vreodată; atunci când Ea este ferm aşezată în inima ta, nu vei mai avea nevoie să cauţi fericirea în afara ta.
În viaţa ta, oamenii vor veni şi vor pleca. Unii se vor purta frumos cu tine. Alţii se vor purta urât. Vei accepta iubirea care ţi se oferă şi vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de ajutor al cuiva care suferă. Îi vei încuraja pe alţii să găsească şi ei Sursa Iubirii înăuntru – aşa cum ai făcut şi tu – ştiind prea bine că nu le poţi rezolva micile probleme. Tragedia vieţii lor nu poate fi abordată decât prin bunăvoinţa lor de a privi în propriile lor inimi şi minţi.

Iar cel ce dăruieşte ştie întotdeauna când şi cui să dea darul. Nu e nimic complicat în actul iubirii. Totul devine complicat numai atunci când cineva începe să țină iubire pentru el – iar atunci, ceea ce oferă nu se mai poate numi iubire. Cel ce se iubeşte pe sine însuşi nu se teme să fie singur. Căci a fi singur este un prilej de a te iubi şi de a te accepta tot mai profund. Se simte el nevrednic, dacă cel iubit îl respinge? Se autocompătimeşte şi se retrage din lume, sau se adânceşte el în căutarea unui înlocuitor? Nu. El continuă, pur şi simplu, să respire şi să-şi extindă iubirea, la fiecare pas al experienţei sale. Cel care se iubeşte necondiţionat nu iubeşte pe fragmente şi cu intenţii ascunse. El nu caută pe cineva special pe care să-l iubească, ci iubeşte pe oricine care se află în faţa sa. O persoană nu este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea sa decât alta. Când trăieşti Iubirea reală, nu te mai simţi separat de alţii. Pierzi orice aspect al identităţii tale care îi respinge pe alţii. Te deschizi spre o realitate mai vastă – pe care o creezi împreună cu alţii, prin încredere reciprocă. Judecata încetează şi acceptarea domneşte!

Cel ce iubeşte fără condiţii nu impune nici o limită libertăţii sale şi nici libertăţii altcuiva. El nu încearcă să păstreze iubirea – întrucât a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde. Iubirea este un dar care trebuie oferit în mod constant, întrucât este cerut în fiecare clipă. Iubirea nu ia ostatici, nu se târguieşte şi nu poate fi compromisă de frică! Orice obstacol în calea iubirii sălăşluieşte în inimă – şi acolo trebuie el dizolvat. Nu aştepta că cerul să vină că să-ţi răspândească iubirea. Fă-o tu acum! Asta pentru că cerul este în ochii tăi, atunci când priveşti cu acceptare şi compasiune. Este în mâinile tale, atunci când le întinzi ca să ajuţi. Este în mintea ta, atunci când vezi “bine” în loc de “rău”.

Felul în care vezi lumea determină ce va fi lumea pentru tine. Aşadar, nu căuta să-i schimbi pe ceilalţi sau lumea din jurul tău! În schimb, uită-te la tine! Priveşte-ţi convingerile şi vei vedea unde e nevoie să te deschizi. Priveşte în inima ta şi vei şti unde anume e nevoie să aduci Iubire. Adevărul este că nu putem fi fericiţi alături de o altă persoană dacă nu suntem fericiţi cu noi înşine. Dacă îţi place cine eşti, a fi cu altcineva nu este decât o extensie a propriei fericiri. Însă, dacă nu te placi pe tine însuţi, a fi cu cineva nu face decât să îţi exacerbeze starea de nefericire.

Decizia de a intra într-o relaţie de parteneriat nu trebuie să se bazeze pe dorinţa de a evita să te priveşti pe tine însuţi, ci pe consimţirea de a intensifica acest proces. Atunci când trăieşti lângă alţi oameni este foarte probabil să aibă loc o declanşare reciprocă a rănilor nevindecate. Nu este nici plăcut şi nici simplu să devii conştient de părţile nevindecate. Oricum, este o etapă necesară a călătoriei către reîntregirea psihică. O relaţie seamănă cu o uriaşă gaură neagră. Săpa în straturile superficiale ale conştientului până ce scoate la lumina cele mai adânci temeri şi nesiguranţe.

Cine nu este dispus la o confruntare în profunzime cu ele, îşi pune sub semnul întrebării dorinţa de a fi într-o relaţie apropiată cu cineva. Nu te poţi apropia de cineva fără să te confrunţi cu tine însuţi!

Paul Ferrini