Cate ceva despre anxietate

Ce este anxietatea şi cum diferă aceasta de frică?

Anxietatea defineşte acea stare de frică intensă şi disfuncţională care încurcă viaţa persoanei în cea mai mare parte a timpului, care are la origine gânduri automate negative şi drept consecinţe: simptome somatice şi comportamente de evitare a situaţiilor care generează frica. Este important să deosebim frica normală de forma ei disfuncţională, anxietatea. Frica este o emoţie primară care are rol de protecţie şi apare în relaţie cu un pericol real, anxietatea este o emoţie intensă şi disfuncţională, care apare în situaţii în care nu poate fi obiectivat un pericol real.

 Când se complică situaţia?

Cei mai multi oameni nu-şi recunosc propriile stări de frică și de aceea ajung să creadă că ceea ce simt în anumite momente este ceva "greșit" sau că ceva este în neregulă cu ei. De multe ori însă, ei devin foarte preocupați de simptomele anxietăţii (de exemplu: dureri de stomac, creșterea frecvenței cardiace, dificultaţi la respiratie sau inghitire, tulburari de somn etc); alții cred despre ei că sunt „ciudaţi”, „slabi” sau chiar  „nebuni”datorită faptului că nu înţeleg ce se întâmplă cu ei! Din păcate, aceste gânduri aduc deseori o nelinişte şi mai mare, un grad crescut de disconfort, neîncredere in propriile abilităţi şi scăderea funcţionalităţii zilnice. Prin urmare, primul pas pentru gestionarea cu succes a anxietăţii constă în învățarea noţiunilor elementare despre frică pentru a o putea recunoaşte şi înțelege.

 Informațiile exacte despre anxietate reduc confuzia, teama și rușinea. Frica este o emoţie normală, utilă şi adaptativă, forma ei clinică (anxietatea) apare deseori in urma stresului repetat, o putem experimenta cu toţii și poate fi gestionată cu succes!

 

Frica este normală şi are un rol important în menţinerea integrităţii şi a siguranţei noastre. Frica este adaptivă, este parte a unui sistem din corpul nostru care ne ajută să ne concentrăm pe pericolul real (de exemplu, să ne ferim din calea unei mașini) sau pentru a ne mobiliza resursele (de exemplu, ea ne motivează să se pregătim pentru susţinera unui examen). Raspunsul corpului, ca urmare a descărcării adrenalinei în sânge consecutiv emoţiei de frică, este strâns legat de instinctul de supravieţuire, se numeşte: "luptă-fugi-îngheaţă"şi pregăteşte corpul pentru a face faţă cu succes unei situaţii.

Cum funcţionează mai exact răspunsul “luptă-fugi-îngheaţă”?

Sistemul de alarmă natural al corpului nostru (răspunsul luptă-fugi-îngheață) poate fi activat prin descărcarea unei substanţe în organism (adrenalina) atunci când există un pericol real.

Iată ce se întâmplă atunci când corpul tău începe să producă adrenalina care creşte nivelul energetic pentru:
    » Alarma de luptă: Inima ta pompează mai mult sânge pentru ca tu să ai puterea să lupţi. Adrenalina curge prin corpul tău, dându-ţi un surplus rapid de energie.
   » Alarma de fugă: corpul tău se pregăteşte pentru ca tu să poţi fugi mai repede, iar sângele este direcţionat preferenţial spre muşchii picioarelor pentru ca tu să poţi scăpa de pericol.
    » Alarma de îngheţare: Corpul tău te face să te opreşti, aşa că nu te poţi mişca nici dacă vrei. Eşti încă neliniştit, dar energia nu este folosită pentru fugă sau pentru luptă.

Aceste tipuri de răspuns pot apărea, de asemenea, atunci când detectăm un posibil pericol, dar de fapt el nu este real şi în această situaţie acest răspuns se numeşte „alarmă falsă” şi ea poate determina pe lângă disconfort şi reacţii nepotrivite de ex.:iti vine sa tipi (lupta), aveţi un blocaj în gandire, pare ca nu vă puteţi concentra la nimic, că nu vă puteţi aminti lucruri bine ştiute (îngheț); alteori trăirile pot deveni atât de copleşitoare încât să vă doriţi să fugiţi pentrui a scăpa din situaţia respectivă (fugă).

Ce este bine să ştim despre frică pentru a o accepta ca emoţie normală?

Frica nu este periculoasă, ea are rolul de a vă mobiliza şi de a vă face sa vă protejaţi de pericol. Frica nu durează pentru totdeauna, este temporară şi va scădea în intensitate.

Frica poate deveni o problemă...şi vorbim despre anxietate când organismul nostru reacționează ca și în cazul prezenţei unui pericol atunci când acesta nu poate fi obiectivat în realitate.

Sistemul nostru de alarmă este asemănat de către unii specialişti cu sistemul de alarmă pentru incendiu, care ne ajută să ne protejăm atunci când există un incendiu real; dar atunci când este prea sensibil și se declanşează când nu există într-adevăr un foc (de exemplu, prăjirea pâinii în prăjitorul de pâine) devine un factor perturbator, enervant şi nedorit. Precum o alarma de incendiu, frica este utilă și adaptivă atunci când funcționează corect. Dar, în cazul în care nu există nici un pericol real, declanşarea alarmei nu este doar înfricoșătoare ci şi foarte obositoare. Cu toate acestea, nu vrem să scapăm de această alarmă (şi nici să nu mai simţim frică) pentru că ea ne ajută să ne protejăm de pericole. Vrem să o reparăm (de exemplu, să aducem anxietatea la un nivel mai ușor de gestionat), astfel încât acesta să funcționeze optim.

 Care sunt senzațiile pe care le are o persoană cu anxietate?

Anxietatea poate provoca multe senzatii în corpul tau, care se pregătește pentru a face faţă unui pericol. Dintre aceste senzaţii, cele mai frecvente şi importante sunt:
• Bătăi rapide ale inimii și respirație rapidă - Atunci cand corpul tău se pregătește pentru acțiune, adrenalina determină modificări somatice, care au drept scop asigurarea unei cantităţi mai mari de sânge şi de oxigen pentru grupele musculare majore și organele esențiale, permițându-vă astfel să fugiţi eficient sau să luptaţi cu pericolul.
• Transpirația abundentă  şi rece - face pielea mai alunecoasă şi va fi mai dificil pentru un animal sau o  persoană să vă prindă sau imobiliza.
• Greață și disconfort gastric - Atunci când se confruntă cu un pericol, corpul oprește sau încetineşte procesele care nu sunt necesare pentru supraviețuire, în acest fel, se poate direcționa energia şi substanţele nutritive către organele ale căror funcții sunt critice pentru supravieţuire. Digestia este unul dintre procesele care nu sunt esenţiale în momente de pericol.
• Senzația de amețeală sau leșin - Pentru că sângele și oxigenul merg preferenţial către grupele musculare majore atunci când suntem în pericol, aceasta înseamnă că vom respira mult mai rapid pentru a creşte concentraţia oxigenului în sange. Acest lucru poate determina fenomenul de hiperventilaţie (cand apare o concentraţie prea mare a oxigenului în sange şi atinsă foarte rapid ca urmare a respiraţiei accelerate) care poate determina amețeală. De asemenea, deoarece o mare parte din volumul sanguin merge la maini şi picioare (pentru "luptă sau fugă"), există o ușoară scădere a volumului de sânge care ajunge la creier, fapt ce contribuie la senzaţia de ameşeală şi leşin, această situaţie este însa de scurtă durata şi nepericuloasă pentru viaţă.
• Durere precordială ( senzaţia de apasare in piept) –apare datorită contracturii puternice la nivelul musculaturii scheletice (inclusiv la nivelul cutiei toracice)  deoarece corpul este în tensiune şi pregătit pentru acţiune.
• Senzaţia de picioare grele – datorită creșterii tensiunii musculare precum și a fluxului de sânge la nivelul acestor muschi.

 Care este mecanismul anxietăţii?

Anxietatea nu numai că afectează corpul ci afectează şi modul în care gândim și ne comportăm. Prin urmare, există: simptomele fizice (cum raspunde corpul nostru), gândurile (ceea ce ne spunem) și comportamente (ceea ce facem). A învăța să recunoaştem aceste semne ale anxietăţii ne ajută să o gestionăm mai bine. 

Care este alternativa?

Relaxarea...Centrarea asupra prezentului, asupra realităţii cu tot ce ne oferă ea; distanţarea de gândurile negative, de emoţiile de teamă şi frică. Este un exerciţiu al observării realităţii pe care toate persoanele cu anxietate trebui să îl înveţe, pentru a ajunge să diferenţieze între semnalele de alarmă reale şi cele care sunt deteminate de anxietate. Prin exerciţiul relaxării şi percepţiei realităţii re-învăţăm că suntem în siguranţă. Anxietatea este cea care ne învaţă să privim realitatea distorsionat. Datorită anxietăţii avem senzaţiile de sufocare, starea de tensiune permanentă, dificultăţi de adormire, oboseala şi dificultăţile de concentrare, starea de iritabilitate şi accesele de furie.

Creşterea zonei de confort presupune experimentarea cât mai multor situaţii noi, necunoscute în care învăţăm să facem faţă provocării noutăţii şi incertitudinii. Alternativa sănătoasă nu vizează controlul anticipărilor negative, ci centrarea asupra prezentului, asupra realităţii şi trăirea acesteia, nu a gândurilor şi emoţiilor de teamă, frică sau nelinişte.

Ce se întâmplă cu mintea noastră sub presiunea anxietăţii?

Mintea poate produce scenarii catastrofice nesfărşite, din păcate. În realitate însă, puţine dintre consecinţele negative anticipate s-au adeverit. Pentru a învăţa să priviţi situaţia într-un mod realist, încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:
•    » Ce s-a întâmplat de fapt în trecut? Care a fost realitatea şi care au fost predicţiile? Cât de mare este discrepanţa dintre ele?
•    » Care este cel mai grav lucru care este posibil să se întâmple?
•    » Cât de rău poate să fie dacă se întâmplă într-adevar ceea ce am anticipat?

Atât anxietatea cât şi gandurile asociate ei ne pot limita trăirea realităţii. Ne pot construi o realitate limitată care ne menţine starea de disconfort şi teamă. Este aşadar momentul să renunţăm la căutarea certitudinilor şi să ne bazăm mai mult pe probabilităţi, să percepem mai flexibil realitatea, să învăţăm că putem privi o situaţie din mai multe perspective şi că acest mod de gândire ne va aduce mai mult confort în viaţă. Cheia este să „amânăm” predicţiile negative până când putem face o evaluare realistă a situaţiei.

Victima, Salvatorul şi Persecutorul sau despre triunghiul dramatic

V-aţi săturat de faptul că certurile voastre cu partenerul, parintii sau şeful, sună mereu la fel şi par să urmeze un scenariu predefinit? Vi s-a luat să atrageţi numai persoane aparent neajutorate sau care se aşteaptă să le ajutaţi, sfârşind prin a vă acuza tot ele că nu aţi făcut destul? Vă simţiţi împovăraţi de senzaţia constantă de neputinţă care vă locuieşte sau poate simţiţi că sunteţi înconjurat numai de „neputincioşi” cărora le e lene să facă ceva pentru binele lor şi aşteaptă tot timpul de la ceilalţi să îi „salveze”?

Un vechi proverb românesc spune că „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”. Mulţi dintre noi au simţit cel puţin o dată pe pielea lor confirmarea acestor spuse. Haideti să aruncăm o privire psihologică asupra subiectului, folosindu-ne de un concept-cheie din analiza tranzacţională: triunghiul dramatic.

Pe scurt, triunghiul dramatic reprezintă o matrice de relaţionare în cheie manipulatoare, utilizată de majoritatea oamenilor pentru a-şi satisface într-o manieră mai degrabă disfuncţională diverse nevoi, asumându-şi, pe rând, cele trei „roluri” din triunghiul dramatic: Victima, Salvatorul şi Persecutorul.
Fiecare dintre noi are o poziţie iniţială preferată şi o primă comutare în triunghi în care pe care se simte cel mai confortabil să o facă (Victima care devine Persecutor, Salvatorul care devine Victimă ş.a.m.d.)

Poziţia de Victimă este aceea în care ne prezentăm ca neajutoraţi, neputincioşi, fragili şi îi invităm pe cei din jur, explicit sau nu, să ne salveze sau să ne protejeze (să rezolve o problemă pe care ne considerăm a fi incapabili să o rezolvăm singuri, ignorându-ne propriile resurse). Victima îşi afirmă întotdeauna propria nevinovăţie sau se scuză des, interior simţind că nu valorează nimic fără iubirea celorlalţi şi experimentând o nevoie constantă şi deseori inconştientă de a-i manipula pentru a obţine „dovezi de afecţiune”, deoarece îi este greu să ceară ceea ce îşi doreşte cu adevărat. „Săraca/Săracul de mine” este una dintre expresiile sale favorite, iar frica sa cea mai mare este aceea de a fi respins(ă). Prin căutarea permanentă a unui Salvator, victima evită astfel să îşi asume responsabilitatea propriilor decizii-sentimente-fapte şi crede, în secret sau explicit, că ceilalţi sunt datori să îi poarte de grijă.
Poziţia de Salvator este aceea în care manifestăm o excesivă disponibilitate de a-i ajuta pe ceilalţi, ignorând deseori capacitatea şi resursele acestora de a se ajuta singuri şi întărindu-le, astfel, poziţia de Victimă. De multe ori, însă, ajutorul oferit de un Salvator nici măcar nu a fost solicitat, acesta simţindu-se pur şi simplu obligat să uşureze o suferinţă reală sau închipuită a celorlalţi, uneori fără să verifice veridicitatea ei cu cel în cauză. Pe scurt, Salvatorul este genul care trece o bătrânică strada fără măcar ca aceasta să-i fi solicitat ajutorul, cu motivaţia secretă de a se simţi bine în forul său interior că a făcut o faptă bună. Cu toţii avem în anturajul nostru cel puţin o persoană care preferă să aibă grijă mai degrabă de nevoile (reale sau închipuite) ale celorlalţi decât de cele personale şi care se simte îndreptăţită la afecţiune-recunoştinţă etc. pentru ce a făcut pentru ceilalţi. Principala frică a Salvatorului este aceea de a nu fi nevoie de el, de a nu fi important, iar expresia favorită a acestuia este „săracul/săraca de tine”.
Poziţia de Persecutor este aceea a acuzatorului. Persecutorii critică, sunt furioşi, radicali şi autoritari, au o nevoie absolută de a câştiga şi de a avea dreptate şi sunt de cele mai multe ori inflexibili. Principala lor frică este legată de propria lor „victimizare”, respectiv de a se arăta vulnerabili sau slabi, teamă pe care o ascund de multe ori în spatele agresivităţii faţă de ceilalţi.

Poziţiile adoptate de noi în triunghiul dramatic şi comutările favorite între roluri sunt învăţate încă din copilăria timpurie, de la modelele parentale şi din anturaj, şi sunt foarte vizibile mai ales în situaţii conflictuale, de exemplu în cazul certurilor conjugale sau conflictelor de la serviciu.

Victima: Nu-ţi pasă de mine, nu însemn nimic pentru tine!
Salvatorul: Te rog, spune-mi, cu ce ţi-am greşit?
Victima: Nu contează, oricum nimănui nu-i pasă de mine!
Salvatorul: Mie îmi pasă de tine! Haide, spune-mi cum pot să te ajut?
Victima comută în Persecutor: Da, sigur, acum, în al douăsprezecelea ceas! Prea târziu, nu-mi mai pasă mie de tine acum!
Salvatorul comută şi el în Persecutor: Eşti imposibil(ă)! Nu mai ştiu ce să-ţi fac! Ţi-am făcut toate poftele, dar nimic nu te mulţumeşte!
Victima se mută din Persecutor în Salvator: Hai să nu ne mai certăm! Suntem amândoi stresaţi.

După cum se poate vedea, comutările sunt foarte rapide, iar cearta poate dura la nesfârşit. Este un joc psihologic extrem de răspândit, ale cărui beneficii secundare, ca în cazul oricărui joc psihologic, este obţinerea de recunoaştere din partea celorlalţi prin evitarea intimităţii. 
Aşa cum spuneam la începutul discuţiei, fiecare dintre noi are una sau chiar două poziţii iniţiale preferate. Unii se simt mai confortabil să pară/să se simtă neajutoraţi, invitând un Salvator din anturaj pentru a începe dansul în triunghiul dramatic. După ce au fost „salvate”, Victimele comută rapid sau ulterior în Persecutor: „Tu mi-ai spus să fac aşa şi uite cum a ieşit! Tu eşti de vină!”, Salvatorul descumpănit comută în Victimă („Dar eu nu vroiam decât să te ajut!”) sau direct în Persecutor: „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!”

Acum să vedem cum evităm învârtirea sterilă sau încărcată de afecte negative în jurul cozii din triunghiul dramatic. Pentru aceasta există aşa-numitul „triunghi al învingătorilor”, bazat pe trei coordonate: empatie, vulnerabilitate şi asertivitate.
Empatia este cheia pentru a evita să intrăm în rolul de Salvator. Mai concret, atunci când ceva sau cineva din anturaj prezintă caracteristicile de Victimă, irezistibile pentru un Salvator, acesta poate ieşi din capcană manifestând empatie faţă de Victimă, ascultând-o. (Exemplu: „Îmi dau seama cât de greu îţi este, şi eu am avut o experienţă asemănătoare şi am descoperit într-un final că am resursele să rezolv problema. Curaj, sunt sigur(ă) că le vei găsi şi tu!”)
Pentru a evita intrarea în rolul de Victimă, cea mai eficientă strategie este ca, în loc de a-i invita pe ceilalţi să ne salveze, pasându-le astfel responsabilitatea, este preferabil să ne exprimăm propria vulnerabilitate. (Exemplu: „Simt că nu pot-nu am resurse-nu ştiu-nu am putere să trec peste asta.”) În felul acesta, ne asumăm responsabilitatea faţă de ceea ce simţim şi nu mai încercăm să le pasăm celorlalţi rezolvarea problemei, ci îi invităm mai degrabă să ne încurajeze să găsim propriile resurse de a o face.
Cea mai eficientă modalitate de a evita intrarea în rolul de Persecutor este exercitarea asertivităţii, care, este o modalitate de a fi autentic şi de a obţine ceea ce îţi doreşti fără a ignora nevoile celorlalţi şi fără a-i persecuta.

Între timp probabil că v-aţi lămurit care este poziţia voastră favorită din triunghiul dramatic şi cum puteţi evita să fiţi într-o ceartă sterilă sau pe care nu o doriţi. Sau măcar intuiţi cum să faceţi să vă certaţi mai creativ. Aplicaţiile practice ale teoriei triunghiului învingătorilor sunt extrem de numeroase. În familie, acesta vă poate ajuta să relaţionaţi sănătos chiar şi în cazul unui conflict cu partenerul, copiii sau rudele mai puţin „simpatice”. La serviciu, vă încurajăm să vă gândiţi la o relaţie concretă conflictuală pe care o aveţi cu unul dintre colegii de serviciu sau chiar cu şeful şi să identificaţi care este rolul din triunghiul dramatic din care începeţi, de obicei, cearta.
Dacă este acela de Victimă în căutarea unui Persecutor, în loc de „Nu e vina mea! Eu nu fac niciodată nimic cum trebuie.”, puteţi testa o abordare de genul: „Aşa este, a fost o greşeală din parte mea, pentru care îmi cer scuze. Ce pot face să îndrept lucrurile?”. Dacă este acela de Victimă în căutarea unui Salvator, în loc de „Mi-e imposibil să termin la timp proiectul, am avut o insomnie azi-noapte, mi-a murit peştele din acvariu etc., nu vrei să faci tu asta în locul meu?”, puteţi încerca o abordare de genul: „Îmi este greu să termin proiectul, poţi să mă ajuţi să îl terminăm împreună?”.

Dacă, de obicei, rolul preferat este acela de Salvator, asiguraţi-vă, în primul rând, că persoana pe care o „salvaţi” v-a cerut explicit ajutorul şi cât de clar este că nu faceţi în locul ei ceva ce ar putea face singură, desconsiderându-i, astfel, capacitatea de a-şi rezolva problema. În cazul în care nu ştiţi cum să procedaţi pentru a refuza ajutorul solicitat de o persoană sau vă vine foarte greu, amintiţi-vă că este ok să spunem nu şi că putem oferi celorlalţi exact atât cât ne simţim confortabil să oferim. Câteodată, cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru dezvoltarea personală a cuiva este să NU îi oferim ajutorul (mai ales în ceva ce poate face singur). Oferiţi, în schimb, disponibilitatea de a asculta o persoană, de a empatiza cu ea şi de a o încuraja să-şi găsească resursele de a-şi rezolva problema.
Dacă, de obicei, rolul preferat este acela de Persecutor, amintiţi-vă că furia nu scuză mijloacele şi că ne putem atinge obiectivele şi fără a blama, jigni, critica persoana din faţa noastră, iar acest fapt nu este o dovadă de slăbiciune, ci, dimpotrivă, de forţă interioară şi de generozitate. 


Sursa: internet

Relatia ca o calatorie

Relaţiile de cuplu sunt asemeni unei călătorii cu maşina: uneori şoseaua este dreaptă şi fără denivelări. Alteori, relaţiile de cuplu sunt asemeni unui drum îngust şi periculos, plin cu gropi, bariere şi blocaje. Este posibil ca autovehiculul să se strice şi fiecare să-şi vadă de drumul său. Întrebarea care îi macină pe cei care se află în relaţii de cuplu este simplă, însă răspunsul face toţi banii: “Cum rezolvi problemele neaşteptate astfel încât povestea să nu aibă un final trist?”. Iată 5 paşi care te vor ajuta să depăşeşti cu uşurinţă orice obstacol aflat în drum.

 1. Inspectează drumul 
Drumul pe care vă aflaţi este afectat de supărare, frustrare şi dezamăgire. Însă, analizeză bine toate aspectele pentru a fi sigur/ă că descoperi şi ceva pozitiv în relaţia voastră. Priveşte-ţi partenerul nu ca pe adversarul cu care tocmai te-ai confruntat ci ca pe o persoană de-a întregul. Gândeşte-te la toate momentele plăcute pe care le-aţi petrecut împreună şi la calităţile pe care le are şi pe care încă le iubeşti. Foloseşte toate aceste lucruri pozitive când faci primul pas. Întâmpină-ţi partenerul folosindu-te de limbajul trupului: menţine contactul vizual, relaxează-te, nu ţine braţele încrucişate, încearcă să zâmbeşti. Este bine să aveţi o conversaţie plăcută. Arată şi prin gesturi că îţi pasă de relaţia voastră şi că vrei să faci tot ce poţi pentru ca lucrurile să meargă.  

 2. Descoperă cauza problemelor
Majoritatea disensiunilor dintr-o relaţie nu sunt cauzate de relaţia însăşi, ci de emoţii ascunse şi de problemele nerezolvate din trecut. Ne formăm părerile despre dragoste şi relaţii încă din copilărie, iar aceste crezuri nu ne părăsesc niciodată. Prin explorarea emoţiilor ascunse şi prin analiza visurilor vei putea identifica sursa problemelor în cuplu şi, astfel, vei trece de la învinuirea partenerului la comunicarea şi disecarea disensiunilor.
  
 3. Despachetarea şi sortarea “bagajelor” 

Odată identificate bagajele emoţionale pe care le cari este timpul să scapi de unele dintre ele. Este momentul sortării prin memorie, dureri, sentimente, conflicte, dorinţe şi fantezii de genul “Cum ar fi trebuit să fie”. Acest proces implică mai multe stadii de la a te simţi trist/ă şi singur/ă; a te simţi trădat/ă, supărat/ă, copleşit/ă la organizarea unor noi imagini despre tine, partenerul tău şi relaţia voastră şi apoi integrarea acestora într-o nouă imagine a voastră împreună.

4. Reconstruiţi încrederea pentru continuarea călătoriei 

Pentru a continua călătoria împreună, tu şi partenerul trebuie să fiţi din nou disponibili emoţional faţă de celălalt. Când partenerul împarte ceea ce simte cu tine, răspunde cu empatie. Discutaţi despre cum să rezolvaţi situaţiile similare cu care v-aţi putea confrunta în viitor şi asiguraţi-vă că partenerul este alături de voi. Prin rezolvarea problemelor imediat ce acestea apar, tu şi partenerul veţi învăţa cum să deveniţi disponibili emoţional unul faţă de celălalt.

5. Apelează la emoţiile care ajută relaţia

 Intimitatea este inima oricărei relaţii şi, prin urmare, este nevoie să demaraţi orice acţiune care vă apropie. Petreceţi timp pentru a fi intimi fizic, prin atingeri şi exprimarea sentimentelor, filozofic, prin discuţii despre scopul vieţii, împărtăşirea valorilor şi obiectivelor şi social prin păstrarea legăturilor cu familiile, comunitatea etc. O relaţie de succes implică echilibrul între intimitate şi nevoia de a fi o persoană de sine stătătoare. Una dintre modalităţile de atingere a acestui obiectiv este discuţia despre viaţa ta, inclusiv viaţa voastră împreună şi viaţa individuală, înainte de a vă fi întâlnit. Asta va întări ceea ce fiecare dintre voi aduce în relaţie, ca şi cuplu şi individual. Şi, mai presus de orice, lasă-ţi partenerul să vadă cât de importnat/ă este pentru tine şi cât de mult apreciezi ceea ce face pentru tine. Fă-ţi partenerul să se simtă special printr-un bileţel de amor, prin trimiterea unui buchet de flori sau pur şi simplu dă-i un telefon pentru a-i spune “bună”.

Psihoterapie, consiliere si evaluare psihologica

Adulti

1. Evaluare psihologica:

• Evaluare cognitiva (stabilire nivel de dezvoltare cognitiva, I.Q, indici de degenerscenta cerebrala)
• Evaluarea complexa a personalitatii (stabilire profil de personalitate, tendinte accentuate sau psihopatologice)

2. Psihoterpie /Consiliere psihologica
• Psihoterapia anxietatii si atacului de panica – teama fara obiect/motiv
• Psihoterapia depresiei– tristetea cu sau fara motiv
• Psihoterapia afectiunileor psihosomatice - ulcer, gastrita, astm bronsic, psoriazis si alte afectiuni cutanate, dureri fara explicatie medicala etc.
• Psihoterapia tulburararilor posttraumatice – suferinta aparuta in urma unei pierderi (divort, deces), accident sau schimbari majore de viata
• Psihoterapia tulburarilor adictive – fumatul, consumul de alcool si droguri
• Autocunoastere/Optimizare personala – identificarea resurselor personale (drumul catre sine)

3. Dezvoltare personala
• Antrenarea si dezvoltarea increderii in sine
• Antrenarea si dezvoltarea asertivitatii
• Educarea abilitatilor de comunicare eficienta
• Identificarea resurselor personale si utilizarea adaptata a acestora
• Identificarea unor comportamente autodistructive si modificarea lor
• Dobandirea unor tehnici de autocontrol si comportament adaptativ
• Managemetul stresului si invatarea unor tehnici de relaxare

 Cuplu si familie

1. Evaluare psihologica

• Evaluarea nivelului de satisfactie in cuplu
• Evaluarea abilitatilor parentale
• Evaluarea tipului de relatie existente in cadrul cuplului/familiei

2. Psihoterapie/Consiliere psihologica

• Psihoterapia dificultatile de comunicare/relationare in cuplu – conflictele,infidelitatea, agresivitatea, infertilitatea in cuplu
• Psihoterapia in confruntarea cu o situatie dificila de viata – deces, pierdere
• Infertilitatea in cuplu

3. Consiliere premaritala

Copii si adolescenti 1. Evaluare psihologica
• Evaluare cognitiva (stabilire nivel de dezvoltare cognitiva, stabilire Q.I.)
• Evaluare comportamentala
• Evaluare subiectiv emotional
• Evaluarea nivelului de dezvoltare psihologica
2. Psihoterpie /Consiliere psihologica
• Psihoterapia tulburarilor emotionale la copii si adolescenti – teama de a sta fara parinti, teama de a intra in contact cu oamenii, scaderea stimei de sine, tristete, izolare, furie, fobia scolara, ticuri, tulburari de somn
• Psihoterapia tulburarilor de comportament la copii si adolescent - opozitionism, negativism, furt, minciuna, fuga, adictie la substante toxico-dependente
3. Dezvoltare personala
• Afirmarea si imbunatatirea imaginii de sine
• Imbunatatirea relatiilor interpersonale
• Educarea comunicarii asertive
• Invatarea unor tehnici de control emotional
• Activarea resurselor creative

 Grupuri de dezvoltare personala
• Identificarea si activarea resurselor personale - grup de dezvoltare personala pentru adolescenti
• Scoala parintilor - grupuri de parentig si disciplinare pozitiva
• Dezvolta personalitatea copilului tau intr-un mod creativ si distractiv
• Grupuri de dezvoltare personala pentru adulti

11 Greseli de Viata pe care le vei Regreta pe Patul de Moarte:

1. Nu am avut curajul să spun ce vroiam

Deseori evităm să spunem nu atunci când vrem să spunem nu. Și da când vrem da. Nu ne arătăm supărarea sau bucuria de teamă să nu rănim. Evităm să scuturăm barca, ca nu cumva să nu deranjăm.

În mod ironic, când ești sincer și-ți exprimi sentimentele – pozitive sau negative – vei câștiga mai mult respect din partea celor ce te înconjoară. La început probabil te vei lovi de împotrivirea lor. Nu sunt obișnuiți să le spui NU.

Apoi unii vor înțelege că acesta ești tu și te vor respecta. Alții nu o vor face vreodată și-și vor dori să te controleze îm continuare. Iar aceștia din urmă poate nu-ți sunt potriviți ca și prieteni.

Selectează-ți cu atenție anturajul. Rămâi cu mai puțini oameni în jurul tău, dar care să te accepte așa cum ești, cu tot ceea ce simți. Relații care să te îmbogățească și să-ți crească valoarea.

Nu accepta prietenii mediocre, doar pentru a avea un cerc social extins. Dacă te mulțumești cu o existență mediocră, vei purta în tine mereu amărăciunea compromisurilor pe care le-ai făcut. Mai devreme sau mai târziu vei regreta asta.

Multă lume se folosește de social media (facebook, twitter, google plus, yahoo messenger, etc) pentru a își descărca sentimentele. Nu e neapărat ceva rău.

În general însă, un telefon dat unei persoane care îți este apropiată, o îmbrățișare sau o ieșire la o cafea cu un om pe care îl respecți (sau cu care vrei să pui ceva la punct) îți va schimba viața în bine și va duce relațiile pe care le ai la un nivel mai ridicat.

Ori va termina relațiile care nu te îmbogățesc.

Social Media este o unealtă excelentă pentru a socializa și a face networking. Rămâne însă doar o extensie a întâlnirilor face-to-face și nu le poate înlocui.

Spune ceea ce simți: DA când vrei să fie DA și NU când vrei să fie NU. 

2. Nu am riscat. Am căutat mereu siguranța.

Siguranța este un ideal: NU EXISTĂ SIGURANȚĂ. Tot ce poți avea este sentimentul de liniște, încrederea pe care o ai știind că te afli la adăpost de pericol. Dar rămâne doar un sentiment, nu vei avea niciodată certitudinea că ești complet adăpostit.

Poate mâine te va lovi o mașină, în timp ce mergeai cuminte pe trotuar. Sau poate în timp ce stai la picnic un avion se va prăbuși și vei muri strivit sub el.

Amintește-ti de cuvintele lui Bilbo din filmul “Stăpânul inelelor”:

“Este periculos Frodo să ieși pe ușă. Pășești pe drum iar dacă nu ești atent unde pășești nu poți ști unde ai putea ajunge.”

Cunosc animalele ce este siguranța? Nu!

O cunosc plantele? Nu, din nou!

Cu toate acestea atât animalele, cât și plantele trăiesc. Nimeni nu va putea trăi vreodată o siguranță deplină. Iar fuga de pericole nu este cu nimic mai sigură decât expunerea la ceea ce ți se pare dificil. Este doar un act laș de a fugi din fața șuvoiului vieții.

Hellen Keller spunea:

Viața este ori o aventură curajoasă ori nu este deloc

Te-ai gândit vreodată câtă energie consumi evitând problemele și căutând siguranța?

Fă un exercițiu simplu: Împarte o foaie de hârtie în două (vertical). Alege câteva situații de care fugi și eviți să le rezolvi. În stânga scrie câtă energie, bani, timp etc consumi ca să menții situația actuală (comodă, lipsită de riscuri) și câtă ai consuma dacă ai aborda în față situația cu curaj și ți-ai asuma unele riscuri calculate. 

Vei vedea că în realitate consumi mai multă energie ca să eviți pericolele și să stai în zona de confort decât ai fi consumat dacă abordai problema și ai fi rezolvat-o.

Ieși din zona de confort. Dansează ca și cum ai fi singur și fă ca restul vieții tale să devină o aventură. 

3. Nu am trăit o viata implinita, așa cum am vrut eu. Am trăit viața cum au așteptat ceilalți de la mine.

Ajunși înaintea morții, oamenii realizează că întreaga viață nu au făcut ce și-au dorit ei, dar ceea ce au vrut alții de la ei. Poate că este vorba de părinți, soț, soție, frați, prieteni, profesori, colegi, șef sau altcineva.

Unii au urmat facultatea dorită de părinți. Au devenit avocați, iar nu arhitecții care visau să fie. Sau poate că au rămas acasă, în loc să accepte provocarea postului primit în altă țară. Uită-te în jur, vei găsi și în viața ta exemple asemănătoare. Câte destine sublime au fost irosite astfel?

De prea puține ori oamenii realizează că făcând ce au vrut alții au renunțat ei la bucuria și aventura vieții. Și-au abandonat propriile vise, pentru a le îndeplini pe ale altora. Au renunțat la un destin care ar fi putut fi extraordinar.

Societatea a creat cutii în care ne trăim viața. Fiecăruia dintre noi – imediat după naștere – îi sunt înmânate cutiile în care “trebuie” să rămână. Generație după generație ne transmitem unul altuia lista cutiilor în care să trăim. Le primim de la părinți și le dăm mai departe copiilor noștri.

Hai să fim sinceri: există limite pe care fiecare dintre noi este nevoie să le respectăm pentru a putea trăi împreună. Nu este în regulă să să dai în cap trecătorilor de pe stradă sau să dai foc casei vecinului (există și excepții :) )

Însă în unele clipe va trebui să încălcăm limitările culturale dacă vrem să trăim vreodată o viață împlinită. Pentru a putea să ne simțim inimile pline de fericire avem nevoie uneori să ieșim din cutiile în care am fost crescuți și să le desenăm altfel decât au făcut-o părinții noștri.

Sau să abandonăm unele cutii. Think out of the box. Nu e vorba de anarhie, ci de a decide singuri ce destin avem și care este stilul de viață pe care vrem să-l trăim. Respectând desigur regulile elementare ale traiului împreună cu ceilalți. Vezi și povestea vieții lui John Burroghs sau “Secretul fericirii se află în ocupația ta“.

Realizează-ți visele, începând de acum. Începe asta cât mai repede, în tinerețe ai de partea ta o sănătate bună și un psihic nezdruncinat.

Pe măsură ce înaintezi în vârstă vei descoperi că este mai dificil să începi, dar nu imposibil (este celebră povestea colonelului Sanders care a fondat KFC la de 60 de ani).

The Happiness Project este o carte foarte bună pe tema asta. The Pursuit of Happyness este un film care trebuie să-l vezi.

Fă ce îți dorești tu, urmează-ți visele.

4. Nu mi-am dat voie să fiu fericit

Ai cunoscut vreodată un om pe care nu-ți amintești să-l fi văzut vreodată zâmbind cu toată fața și radiind fericire? Sau poate tu ești așa?

Sunt oameni care se complac în confortul emoțional al problemelor zilnice și nu vor să fie fericiți. Poate se simt vinovați să fie fericiți, poate le este teamă de fericire. Este poate neobișnuit, dar da: unii oameni nu vor să fie fericiți.

În fața morții însă vor regreta că nu au zâmbit de mai multe ori și că nu au scos copilul la o plimbare în parc. Ar da acum orice să fie cu mulți ani înainte, iar moartea să fie mult în fața lor. Și să poată zâmbi.

Du copilul la o înghețată și ieșiți în parc, ieși cu persoana pe care o iubești la o pizza sau sari cu parașuta. Mută-te în altă țară, ia-ți o bicicletă sau fă orice altceva ce te-ar face fericit. Ia alegerile care îți îmbogățesc viața și te împlinesc. Vezi filmul Mr. Nobody.

Și zâmbește, nu fi rigid. Nu lua viața prea în serios, oricum nu o să ieși viu din ea :) 

5. Lista Bucket

Un alt regret major al oamenilor în fața morții, este că nu au visat, nu au aspirat la ceva. Nu și-au propus să realizeze lucruri pe care ei le doreau și nu au marcat realizări semnificative pentru ei.

Știi ce este o listă de dorințe de tip Bucket List?

Este o listă cu lucruri sau trăiri pe care vrei să le realizezi înainte de a muri. Eu am pe lista mea elemente variate: să duc copilul la un curs de înot, să vizitez Tibetul, să călătoresc pe Lună, să particip la carnavalul din Rio, să cânt la pian, să termin un triatlon, să merg pe cărbuni încinși, etc.

Peste 100 de vise și adaug mereu altele. Nu există limite!

Fă-ți o listă cu lucruri pe care vrei să le faci înainte de a muri. Nu fi timid: alege lucruri ușor de realizat, dar și dificile. Ai suficient timp înainte pentru a realiza orice ți-ai propus, indiferent cât de greu ar părea.

Scrie un jurnal în care povestește despre aceste experiențe și trăiește acele momente din plin. Savurează marcarea lor pe listă, odată ce au devenit îndeplinite. Ah, și neapărat vizionează filmul The Bucket List.

Visează, aspiră! 

6. Am lucrat prea mult.

Nu cred să fi existat cineva care pe patul de moarte și-a dorit să fi lucrat și mai mult. Să fi stat mai multe ore la lucru (job sau propria afacere) și mai puține lângă oamenii la care ținea sau făcând ceea ce îl împlinea.

Dacă ești părinte nu renunța la o viata implinita de familie, râmânand până târziu la birou chiar și atunci când copilul te așteaptă acasă ca să vă jucați. Nu rata serbările sau meciurile de fotbal, când ar vrea să îi fi alături și să-l încurajezi.

Pentru el orice clipă în care îi ești alături este prețioasă:

Adoptă un stil de viață simplu, minimalist și elimină din viața ta ceea ce te îngreunează. Concediază-ți șeful, de îndată ce îți permiți s-o faci.

O să descoperi că ai nevoie de mai puțini bani decât ai fi crezut și că ai mai mult timp liber decât ți-ai fi imaginat vreodată.

Iar atunci vor începe să apară ocazii noi în viața ta, ocazii pe care altfel le-ai fi lăsat să treacă pe lângă tine. Și vei deveni mai fericit.

Joseph Campbell spunea

Follow your bliss and the universe will open doors where there were only walls.

Adoptă un stil de viață moderat. Găsește un echilibru între lucru și timp liber, în avantajul tău. 

7. Nu am iertat pe cineva drag care mi-a greșit

Ai văzut în filme (sau poate cunoști personal) acei bătrânei ranchiunoși unii pe alții, care se condamnă mereu? Care poartă cu ei greșeli de zeci de ani și nu sunt capabili să le ierte.

Îmi amintesc de o scurtă poveste:

Erau odată doi călugări care traversau pădurea în drum spre mănăstire. Într-o vale au întâlnit un râu. În timp ce se pregăteau să îl traverseze s-a apropiat de ei o femeie – îmbrăcată lejer – care i-a rugat să o ajute să traverseze.

Bătrânul călugăr a luat-o în brațe și a traversat-o apa. A lăsat-o jos, iar călugării au plecat apoi mai departe pe calea lor. Al doilea călugăr, mai tânăr, după ce l-a privit consternat pe fratele să traversând apa cu femeia în brațe, a bombănit întregul drum.

La apropierea serii, călugărul tânăr nu a mai rezistat și într-un final a explodat: “Bine frate, tu ne spui mereu să stăm departe de femei și de tentații, iar tu ai dus-o în brațe? Ce exemplu ne dai?”

Bătrânul călugăr s-a uitat senin la el și i-a răspuns “Frate, eu am lăsat fata jos după ce am traversat apa. Tu de ce o mai porți cu tine?”

Continuand să duci în inimă resentimentele și furia față de un om – sau o întâmplare – îți vei aduce doar amărăciune și durere. Nu vei putea vedea vreodată binele și partea fericită a vieții. Într-un final asta te poate îmbolnăvi. Cercetările medicale au relevat strânsa legătură dintre cancer și insatisfacția asupra vieții.

Ținând în tine durerea care ai trăit-o când ți s-a greșit ratezi bucuria vieții. Nu lua nimic la modul personal din ceea ce ți s-a întâmplat.

Iartă pe cei ce ți-au greșit și uită ce s-a întâmplat. Eliberează durerea pe care o păstrezi înăuntru.

Caută-ți iertarea de la cei cărora le-ai greșit. Nu mai purta în tine durerea și sentimentul de vinovăție. La final durerea se stinge prin iertare. 

8. Nu am păstrat legătura cu prietenii.

De curând am avut plăcerea să întâlnesc un fost coleg de școală. Nu ne mai văzusem de 16 ani și ne-am întâlnit întâmplător pe stradă. A fost o plăcere să stăm din nou de vorbă după atâta vreme și să reînnodăm vechi amintiri.

Mulți astfel de prieteni îi “pierdem” de-a lungul timpului. Ne reamintim după ani de unii dintre ei sau îi întâlnim întâmplător pe stradă (sau Facebook, cazul meu).

Sau ne amintim de ei când suntem chemați la înmormântarea lor.

Am aflat recent că un fost coleg de școală a murit într-un accident stupid de mașină. Avea douăzeci și ceva de ani.

Vechile prietenii își au valoarea lor, chiar și când praful s-a așternut peste ele. Pe cine ți-ar plăcea să regăsești și să revezi? Pune mâna pe telefon și sună-l/-o. Ieșiți la o cafea sau bere și reînnoadă relația.

Relațiile vechi și care ne împlinesc sunt precum un vin bun: pe măsură ce trece timpul, devin mai valoroase. La fel ca un vin vechi, au nevoie să fie întreținute, iar nu părăsite într-un colț de memorie.

Caută-ți prietenii, nu lăsa prieteniile să se stingă. 

9. Nu am crezut

Pe pat de moarte un alt motiv de regret des invocat este faptul că nu au avut niciodată curajul să aibă un salt de credință. Să creadă cu toată ființa în ceva. Poate și să urmeze acea idee în care cred, nu neapărat însă.

Mă refer aici la a crede cu toată ființa, indiferent că este vorba de religie, de Dumnezeu, de destin, de reîncarnare.  Sau să crezi în dragoste, în nemurire, într-o echipă de fotbal, etc. Pur și simplu credință pură, fără un motiv anume. 

10. Nu am avut copii

Copii sunt văzuți de multe ori drept un inconvenient, o piedică în calea realizării profesionale și a succesului financiar. Sau o problemă datorită dificultății de a îi crește. Uită-te în jur și vei vedea însă sute de cupluri care au copii și care nu ai spune că sunt perfect pregătiți pentru asta.

Nu e simplu să crești copii. Pentru orice parinte există multe momente grele. Poate părea o decizie pragmatică (sau comodă?) de a nu avea copii, sau de a îi avea doar când vei fi realizat/vei ajunge în acea poziție dorită. Sau când se vor alinia astrele și va sosi momentul perfect.

Astfel de alegeri însă te pot aduce în situația de a ajunge singur la o vârstă înaintată. Vei avea singur o viata implinita? Este destinul speciei umane de a lăsa o moștenire după ce vom muri, inclusiv prin existența unor copii care să ne reprezinte după moartea noastră.

Așa că gândește-te bine înainte de a decide să nu ai copii. 

11. Nu am oferit ajutor dezinteresat

Când dăruim fericire în jurul nostru, sufletul nostru se luminează de și mai multă fericire și frumusețe. Ființa nostră spirituală radiază bine și devine mai incadescentă cu fiecare act de bunătate dezinteresat pe care îl facem.

Amintește-ți cum te-ai simțit atunci când ai ajutat cineva care avea probleme, fără ca el/ea să știe aceasta. Când ai oferit bine, neașteptând nimic înapoi și fără ca măcar persoana ajutată să aibă cunoștință de efortul tău.

Imposibil să nu fi făcut vreodată asta. Este ca o alifie pentru suflet, simți cum te înalță. Ridică-te pentru cel de lângă tine atunci când este singur.

Multă vreme nu obișnuiam să dau nimic cerșetorilor de pe stradă. Îmi puneam mereu întrebarea “Ce va face cu banii?”. Dacă îi va bea?”

Am învățat însă că până la urmă nu contează ce va face un cerșetor cu banii ce îi dai. Tu trimiți către ceilalți, către univers, către Dumnezeu o intenție, o faptă care dorești să ajute pe cineva ce o duce mai rău ca tine.

Unii vor cumpăra de acei bani pâine la copil, sau își vor lua medicamente. Alții îi vor bea. Nu ai cum să controlezi asta și nici nu trebuie să te preocupe. Poți însă să zâmbești celui care a primit dispreț.

Oferă-i ajutorul tău celui care a căzut jos. 

În documentarea acestui articol mi-au fost de ajutor în special cartea “Dying Well” a lui Ira Byock, observațiile asistentei Bronnie Ware asupra persoanelor aflate în stadiul final al vieții și Manualul de înțelepciune pentru oamenii de rând scris de Joseph Maria Bochenski.

Ce este o viata implinita?

Mi-am propus să învăț să-mi trăiesc restul vieții astfel încât să o termin puternic și cu zâmbetul pe buze. Puternic și calm în interior, fără regrete și fără a trăi în trecut. Zâmbind către mine, către Dumnezeu și către restul lumii.

Cred că o viață trăită în sentimentul de împlinire și pace față de tine însuți este o viață bogată și care are sens. Cele 11 regrete de mai sus îmi reamintesc că viața are suișuri și coborâșuri.

Iar pentru a obține calmul și pacea de multe ori trebuie să trecem prin ape neliniștite, din care nu vom ieși fără zgârieturi.

Ne alegem un plan pentru a trece prin ele și învățăm din greșeli ca să evoluăm mai departe. Depinde doar de noi cum vom accepta aceste zgârieturi și răni.

Eu aleg dacă le voi vindeca pentru a merge mai departe sau voi rămâne prins în capcana lor și a confortului de zi cu zi.

La sfârșit, când mă voi uita înapoi vreau să zâmbesc știind că ceea ce a rămas în urma mea este pozitiv. Că este lumină și o viata implinita.

sursa: INTERNET

Neacceptarea – izvorul nefericirii

Ce este fericirea?
O stare. O stare placută, înălțătoare. Când sunt fericit sunt generos, sufletul îmi tresaltă de bucurie  și aș dori ca toată lumea să-mi împărtășească fericiriea. Ochii îmi emană căldură și lumină. Sufletul se umple de fericire; când sunt fericit în sufletul meu nu mai este loc pentru răutate. Nici pentru egoism. Pentru nimic altceva. Fiecare gest este delicat, atent, mângâietor.

Ce este nefericirea?
Tot o stare. O stare determinată de absența fericirii. Poate chiar mai mult de atât: o stare declanșată de ceva. Sau de cineva. Aceasta înseamnă că acel ceva sau cineva are acces direct la sufletul meu. Este posibil așa ceva? Bineînțeles că nu. Sufletul meu îmi este accesibil numai mie. Eu primesc din exteriorul corpului meu niște informatii (stimuli) prin intermediul organelor de simț. Aceste informații ajung la creier, care le prelucreaza și comandă corpului un anumit comportament sau o anumită trăire. Deci această trăire nu este dată de ceea ce vine din exteriorul meu ci, pur și simplu, comandată de către creier. Creierul este cel care decide ce stare alege pentru mine, nu factorii externi. Înseamnă că fericirea (sau nefericirea) este o opțiune și că alegerea este a mea.

Care este sursa, izvorul nefericirii?
Simplu: neacceptarea.
Omenirea a fost și este educată în spiritual evoluției. Strămoșii noștri locuiau în peșteri și mâncau ce găseau în jur. Evident, a apărut dorința de a trăi în condiții mai bune, de a-și satisface toate nevoile. În decursul timpului a reușit din ce în ce mai bine sa facă acest lucru.
Ulterior, a apărut dorința de a avea chiar mai mult decât avea nevoie. Chiar societatea de consum se bazează pe stimularea nemultumirii clienților. Doresc un produs (TV, telefon, mașină, casă, iaht, avion etc.) și, în momentul în care îl obțin, în loc să fiu mulțumit și fericit, mă uit cu jind la noile produse din reclame sau din “curtea” vecinului.
Chiar produsul pe care tocmai l-am obtinut ( de multe ori cu sacrificii consistente) nu îmi mai satisface nevoile? Sau, mai degrabă, îmi creez eu alte false nevoi? Folosind acest model reușesc cu mare succes să fiu nemulțumit și nefericit pentru ceea ce am realizat toată viața, indifernet de numărul și caltatea bunurilor pe care le dețin.
În momentul în care accept ceea ce am voi avea în sfârșit sentimentul de eliberare și voi putea trăi starea de fericire.
În același fel mă analizez și pe mine. Indiferent de poziția socială și de pregătirea profesională pe care le-am dobândit, aleg să fiu nemultumit pentru a evolua și mai mult, pentru a-mi dori să fiu și mai sus, și mai pregătit.  Această dorință de creștere nu este rea in sine, rău este faptul că o clădesc pe temelia nemulțumirii.
Pot să evoluez și plecând de la mulțumirea de a fi realizat ceea ce am realizat până în prezent. Să mă accept așa cum sunt și să accept ceea ce am făcut până acum. În fond, evoluția mea viitoare nici nu ar fi posibilă dacă nu aș fi atins nivelul pe care mă aflu acum.
Uneori sunt trist și nemultumit de erorile și eșecurile din trecutul meu. Nu știu dacă îmi este utilă această nemulțumire și dacă mai poate schimba ceva din rezultatele acelor eșecuri. Mai mult, ceea ce sunt acum sunt și datorită acelor acțiuni pe care, în momentul și în contextul respective le-am catalogat ca fiind greșite. Ele fac parte din mine, din trecutul meu; fără ele nu aș fi întreg. Și datorită lor acum sunt cel mai bun EU existent până în prezent!
Acceptându-mi trecutul, mă accept pe mine în totalitate. Și dacă izbutesc, pe lângă acceptare,  să pun  și un strop de iubire calea către fericire mi se deschide larg în fața mea.
Merit? DA!

Sursa: internet