Când un bărbat şi o femeie încep să
devină un cuplu, începe o poveste. Povestea cu a fost odată un bărbat şi
o femeie care se iubeau până la marginea pământului şi mai departe...sau nu..doar iubeau ideea de a iubi. În
poveste intră amândoi,
pasul le este egal şi orizontul comun. Povestea creşte odată cu ei,
încet, încet îi cuprinde şi fără să-şi dea seama se confundă cu povestea
– dar ei nu sunt povestea – atunci când aparţii unei poveşti, traieşti şi fazele prin care trece o poveste. Încheierea poate fi cu happy end ”şi aşa au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, dar, de multe ori nu se întamplă aşa.
Şi aici găsim stolul de întrebări: oare
ce s-a întamplat cu iubirea? chiar am iubit? unde sunt fluturii din stomac? unde a
disparut emoţia?
Răspunsuri sunt multe şi de multe feluri:
diferenţe profunde între concepţia de viaţă a familiilor de origine;
ritmuri de adaptare şi dezvoltare diferite; aspiraţii şi motivaţii
diferite; diferenţe biologice, fiziologice; modalităţi diferite de
petrecere a timpului liber, de relaxare, anturaj diferit; angajament şi
asumare de responsabilităţi cu viteze variate – şi am putea continua.
În acest caz povestea devine
neîncăpătoare pentru amandoi, în spaţiul creat de ei nu-şi mai găsesc
propriul loc şi atunci unul dintre ei decide să plece sau... să nu plece,dar sa vrea sa plece... putem să
facem alegeri – şi cei doi pot să meargă mai departe pe un drum chinuitor împreună
sau aleg să meargă pe drumuri diferite.
Când relaţia de cuplu nu mai dăruieşte
nimic celor doi parteneri este greu să înţelegi ce–i ţine totuşi
împreună şi, cel mai greu de gestionat va fi efortul sufletesc de a face
faţă frustrărilor, nemulţumirilor, furiei, neputintei. Nu de puţine ori
în cabinet vin persoane triste, nemulţumite de viaţa
lor, îmbolnăvite de o relaţie grea, obosite şi care aleg, totuşi, să
nu iasă din relaţie. Ascultându-le povestea aud motivele co-dependenţei
lor – parteneri eşuaţi emoţional, parteneri inadaptaţi la noile
schimbări economice, sociale, vulnerabili fizic sau sufleteşte,
dependenţi incurabil sau agresori sentimentali. Fiecare are o poveste
din care ar vrea să iasă şi nu poate, alegerea le aparţine şi ei aleg să
rămână.
Sarcina terapeutului este să respecte
alegerea pacientului şi să-l sprijine în a-şi înţelege şi asuma alegerea
făcută. Poate face însă o recadrare a problemei cu care se confruntă
pacientul astfel încât, explorând resursele proprii şi sistemul de
valori încorporat la nivel coştient să transforme felul in care isi vede rolul in poveste...Cu cât îl vedem mai neputincios pe cel de lângă noi cu
atât creşte în noi salvatorul, ne străduim să fim mai buni, mai eficienti, sa rezolvam ceea ce credem ca celalalt nu poate...si obosit de atatea probleme rezolvate si bifate, salvatorul uita sa iubeasca..pe cel de langa el si chiar pe el insusi..
Si omul simte nevoia să fie
iubit – aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacă
nu se simte iubit, omul începe să moară incetul cu incetul..
În acest caz terapeutul te poate ajuta
să conştientizezi atitudinea ta şi să lucrezi pentru trezirea si intregirea ta. E o muncă grea dar
frumoasă, e ca şi cum, pentru prima dată în viaţă ţi se dă şansa de a
deveni propriul tău creator, ai libertatea de a elibera tot ce nu-ţi mai
serveşte şi de a dezvolta tot ce te împlineşte...
Pentru a porni la acest drum este nevoie
de determinare şi de o mare dorinţă de schimbare, de putere şi
consecvenţă, de curaj şi îndrăzneală, de curiozitate şi bucurie. Toate
acestea stau adormite în tine aşteptând un semn, o singură mişcare a
sufletului tău către tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu