Oamenii sunt extraordinari!!

Povestea copiilor care participă la multe concursuri școlare

Secventa de vineri, la clasa I

"Eu: – Sunteti toti sanatosi, voiosi? Incepem ora de creatie?
Maia: – Nu, Raluca, eu sunt foarte trista.
Eu: – De ce?
Maia: – Azi au fost calificarile pentru concursul de mate, iar tata mi-a spus ca daca nu iau FB nu mai vorbeste cu mine. Am avut 6 greseli, deci nu va mai vorbi cu mine!"
   
 Intalnesc saptamanal copii de diferite varste, din diferite scoli, in cadrul unei activitati extrascolare de scriere creativa. Contextul creat la cercul de scriere creativa le permite celor mici sa exteriorizeze, prin cuvant si desen, lumile lor interioare. Personajele lor sunt ei insisi, cu visele si sperantele lor, dar si cu griji si nevoi. Nu mi-a fost greu sa-mi dau seama ca intre lumea reprezentata de copil prin cuvinte si propria lume exista multe si incontestabile conexiuni, mai mult chiar, intre personajele din povestea inventata si din viata traita asemanarile merg pana la identificare.
Faptul ca povestea este o cale de vindecare, ca exista adevarate si veritabile terapii prin poveste nu este o noutate si nici o inventie de-a mea. Am ajuns sa inteleg cum functioneaza procesul de creatie in lumea celor mici si am realizat dubla functie pe care o are povestea: ii permite copilului sa experimenteze cum e sa creeze lumi, dar si sa isi exprime propria poveste, sa se vindece cu ajutorul ei.
         S-a intamplat la un moment dat, la anumite intervale, in zile consecutive, grupe diferite de copii sa scrie povesti cu subiecte aproape identice. Indiferent de tema propusa, de faptul ca personajele erau umane sau animale, se intampla ca in multe povesti sa apara un concurs, o competitie (de cele mai multe ori la matematica). Girafe, elefanti, pui de iepurasi sau pur si simplu copii aveau de sustinut concursuri. Aspectele care transpareau cel mai adesea din povesti si din ceea ce traiau personajele erau:
- emotia de dinaintea concursului
- teama de esec
- teama de a fi pedepsit
- teama de a nu se face de rusine, de a nu ii face pe parinti de rusine
- neconcordanta intre ceea ce isi dorea copilul si ceea ce pretindeau adultii de la el
- teama copilului de a recunoaste ca este nepregatit
- teama de a nu pierde iubirea parintilor din cauza unei note mici
- ironizarea castigatorului, marginalizarea lui

         Surprinsa de aceste coincidente, i-am intrebat pe copii daca in zilele anterioare au avut concursuri la scoala. N-a fost o surpriza sa aflu ca da. Situatia se repeta destul de frecvent si nu mi-e deloc greu sa inteleg din povestile copiilor cum au trecut ei prin concurs, cum se raporteaza la evaluarile la care sunt supusi ritmic, ce trairi au avut in timpul concursului si dupa.
Cel mai adesea la scoala, parintii, invatatorii si profesorii iau in considerare doar performanta, nota sau calificativul. Nivelul la care se reduce o conversatie cu copilul pe marginea concursului este de multe ori acesta:
-    Ce nota ai lua?
-    Cate puncte ai luat?
-    Al catelea ai fost pe lista?
-    Ce ai gresit?
-    De ce nu te-ai concentrat?

           Daca adultii ar fi dispusi sa treaca dincolo de performanta scolara si de nota, ar afla ca cei mici intra in concursuri cu toata fiinta lor, care inseamna si emotiile, si fricile, si trairile lor, ca dincolo de „ce stiu”, copilul se confrunta si cu „ce simt”, ca presiunea pe care o imprima asupra lor obtinerea unui rezultat care sa-i satisfaca pe cei mari e de multe ori decisiva in felul in care va reactiona in competitie.
Inca din primul an de scoala copilul este plasat intr-o arena competitionala in care trebuie sa-si demonstreze valoarea. Nivelul si ritmul din ce in ce mai alert la care au loc in ultimul timp competitiile si concursurile scolare (indiferent ca sunt la nivel de clasa, scoala, oras, tara) au depasit cu mult rolul lor de a orienta procesul instructiv-educativ. Prin concursurile si competitiile organizate in scoli, din ce in ce mai putin copiii sunt cei care se masoara intre ei.

Nevoia de autovalidare a parintilor (ca sunt parinti buni), a profesorilor (ca sunt bine pregatiti) si a scolilor (ca sunt de elita) devine din ce in ce mai mult pretextul concursurilor scolare, iar copiii – marionete manevrate intr-un joc ce nu le apartine.

Din iubire (uneori gresit inteleasa) pentru cei mici, din prea multa nevoie de a ne asigura ca excelam in roul de parinte ori in cel de educatori, ajungem sa traim in locul copiilor nostri, sa-i folosim pentru a ne face noua insine demonstratii despre propria valoare si sa ii privam de libertatea de a decide ceea ce vor.
Chiar este punctajul cel mai important lucru sau drumul pana la el?
Chiar este nevoia copilului de a fi mereu evaluat sau a noastra?
Noi, ca adulti, cat de des suntem supusi evaluarilor, cate examene dam intr-o luna, intr-un semestru? De ce facem altfel cu copiii?


(sursa:Homeschooling ) 

6 adevaruri dure care va vor ajuta sa deveniti mai buni

Articolul, despre ceea ce ii trebuie intr-adevar lumii de la noi si ce trebuie sa facem, a strans in jur de 300.000 de like-uri si aproape 8.000 de comentarii. Si asta cu toate ca David Wong vorbeste despre lucruri nu tocmai placute.

Ceea ce scrie el provoaca disconfort sufletesc, protest, nemultumire, dar impreuna cu acestea si intelegerea faptului ca vorbeste despre lucruri care ar putea cu adevarat sa ne ajute sa ne schimbam, sa devenim mai buni, mai utili si sa avem mai mult succes.

V-am tradus articolul in intregime, fara prescurtari si modificari. E destul de lung, dar va sfatuim sa va petreceti timpul in mod util citindu-l.

Intelegeti ceva important in viata voastra.

Puteti sa nu cititi mai departe daca aveti o cariera care e in urcare, sunteti coplesit de viata personala si aveti o relatie fericita. Ne bucuram pentru tine, amice, acest articol nu este pentru tine, ne mandrim cu tine!

In ceea ce ii priveste pe ceilalti, vreau ca toti sa incerce sa numeasca 5 chestii impresionante despre propria persoana. Scrieti-le sau strigati-le in gura mare. Daca ati intampinat greutati, articolul este pentru voi si o sa va enerveze.

Numarul 6. Pe toti ii intereseaza doar ceea ce pot obtine de la voi.

Sa presupunem ca omul pe care il iubiti cel mai mult pe lumea asta a fost impuscat. Zace intins pe strada, sangereaza si striga. Se apropie de voi cineva si va zice sa va dati la o parte. Inspecteaza rana persoanei iubite de voi si scoate din buzunar un briceag si vrea sa opereze chiar acolo pe strada.

Il intrebati: “Sunteti medic?”

El va raspunde: “Nu.”

Ii ziceti: “Dar stiti ce faceti, nu?”

In acest moment el isi iese din fire. Va zice ca este bun, cinstit, si ca el intotdeauna vine la timp. Va mai informeaza ca este un fiu bun, ca viata lui este plina de activitati interesante si se mandreste cu faptul ca nu spune injuraturi.

Sunteti enervati: “Ce treaba are asta, la naiba, cand persoana mea iubita sta aici si sangereaza! Mie imi trebuie cineva care poate sa opereze plagi impuscate! Poti sau nu?!?”

Si in acest moment tipul incepe sa faca propaganda – de ce esti asa de superficial si egoist? Pe tine nu te ingrijoreaza aceste minunate calitati? Nu ai auzit ca ti-a zis ca intotdeauna tine minte ziua de nastere a iubitei sale? Chiar mai conteaza pentru tine asa de mult daca poate sau nu sa opereze?

In acest moment il apucati cu mainile insangerate de umeri, il scuturati si ii strigati: “Nimic din aceste porcarii nu conteaza pentru ca in aceasta situatie, speciala mie, imi trebuie cineva care este in stare sa opreasca sangerarea, nenorocit bolnav ce esti”.

Si iata adevarul crunt despre lumea adulta: sunteti in aceasta situatie in fiecare zi in parte. Voi sunteti barbatul cu briceagul, iar societatea – victima impuscata.

Daca vreti sa stiti de ce societatea va evita ori de ce nu va respecta, asta este din cauza ca societatea este plina de oameni care au nevoie de ceva. Ei au nevoie de case construite, au nevoie de mancare, distractii, relatii sexuale multumitoare. Iar voi ati venit la aceasta situatie de urgenta doar cu un briceag, doar prin faptul ca v-ati nascut, in momentul venirii pe lume deveniti o parte a sistemului creat special pentru a asculta de nevoile oamenilor.

Ori va opriti la sarcina: “de a asculta de nevoile oamenilor” si obtineti un set unic de deprinderi ori lumea va va da un sut in fund. Si nu va conta cat de buni, darnici si respectuosi sunteti. Veti fi saraci, singuri si in frig.

Asta pare dur, primitiv si materialist? Chiar bunatatea si iubirea nu mai inseamna nimic? Desigur, inseamna. Doar pana la acel moment cand acestea sunt urmarea a ceva ce faceti pentru oameni si ei nu pot obtine acel lucru in alta parte.

Numarul 5. Hippie au gresit.

O scena monumentala din istoria filmului. Este vorba de discursul lui Alec Baldwin din filmul Glengarry Glenn Ross. Personajul pe care il interpreteaza Baldwin, care este perceput ca unul negativ, se adreseaza unei camera pline de barbati si le spune ca vor fi toti concediati daca nu indeplinesc planul de vanzari:

“Baiat bun? Nu ma intereseaza. Un tata minunat? Du-te naibii! Mergi acasa si te joaca cu copiii tai. Daca vrei sa muncesti aici, indeplineste planul”.

Este dur, grosolan si se margineste cu sociopatia, dar in el este o afirmatie cinstita si concreta a ceea ce asteapta lumea de la tine. Diferenta consta in faptul ca in lumea reala oamenii considera ca nu trebuie sa vorbeasca in acest fel cu tine si decid sa te lase mai departe sa continui in mocirla asta.

Aceasta scena din film mi-a schimbat viata. Alec Baldwin a fost nominalizat la Oscar pentru acest film cu toate ca asta este singura scena cu dansul. Dupa cum au observat oamenii destepti, genialitatea acestui discurs consta in faptul ca jumatate din telespectatori gandesc: “Wow, interesant, cum este sa ai un sef atat de nenorocit?”, iar cealalta jumatate “O da! La naiba! Duceti-va si munciti!”

Daca v-ati fi aflat in acea camera, cativa ati fi resimtit aceste cuvinte ca ceva normal unei atmosfere de lucru, in orice caz v-ati fi incarcat de energia mesajului, primind cu voie buna acele injuraturi, “acest om este genial!”, iar restul ati fi primit asta personal, “acest om este un nenorocit, nu are dreptul sa vorbeasca in acest fel cu mine”. Ori – manevra standard, cand narcisismul se intalneste cu o putere mare – ati fi fost nemultumiti, dar nu ati fi spus asta nimanui, imaginandu-va ca veti gasi informatia care v-ar fi pus seful intr-o lumina proasta.

Diferenta dintre cele doua pozitii – supararea fata de motivatie – determina daca veti reusi sau nu in aceasta lume. Multi vor sa corespunda afirmatiei lui Tyler Durden din “Fight club”: “You’re not your job”.

De fapt sunteti ceea ce munciti. Da, serviciul dumneavoastra si ceea ce intelegeti prin angajare pot fi lucruri diferite, dar in ambele cazuri dumneavoastra nu sunteti decat suma competentelor folositoare pe care le aveti, nimic mai mult. De exemplu, a fi mama este o munca care cere anumite calitati. Este ceva ce omul poate face pentru a aduce folos celorlalti membri ai societatii. Nu faceti confuzie: “munca” dumneavoastra, folosul pe care il aduceti celorlalti, este tot ceea ce sunteti.

De aceea chirurgii sunt mai respectati decat scriitorii de comedie. Din aceasta cauza mecanicii sunt mai respectati decat hipsterii someri. Acesta este motivul pentru care serviciul va va deveni eticheta in caz ca moartea dumneavoastra va aparea in paginile ziarelor – “Aparatorul Ligii nationale de fotbal s-a sinucis”. Tyler afirma “Tu nu esti munca ta!”, dar el de asemenea a infiintat o companie de succes de fabricare a sapunului si a devenit conducatorul unei miscari social-politice. El era totalmente munca sa.

Sau ganditi-va la asta: Compania Chick-fil-A se manifesta deschis impotriva casatoriilor intre persoanele de acelasi sex. Dar in ciuda protestelor, compania continua sa vanda zilnic milioane de sandwichuri. Nu din cauza ca Statele erau de acord cu ei, ci pentru ca ei isi fac de minune delicioasele gustari. Si asta e tot ce conteaza.

Nu trebuie neaparat sa va placa asta. Mie de exemplu nu-mi place ca de ziua mea de nastere ploua, dar totusi ploua. Norii s-au format, a plouat. Oamenii au necesitati si prin ele ei dau valoare oamenilor pe care ii intalnesc. Acestea sunt simple mecanisme ale universului si ele nu trebuie sa ne multumeasca.

Daca in momentul de fata protestati spunand ca nu sunteti un mic capitalist si materialist, ca nu sunteti de acord cu faptul ca banii inseamna totul, o sa va intreb o singura chestie: Cine a spus ceva de bani? Va scapa ceva mult mai important.

Numarul 4. Ceea ce faceti nu trebuie neaparat sa va aduca bani, dar trebuie sa aduca folos celorlalti

O sa va aduc un exemplu care nu tine de bani si pe care nu-l veti putea contesta. Citesc zeci de povesti in fiecare an de la barbati celibatari disperati ca sunt singuri. Acestia sunt nemultumiti ca femeile nu vor sa fie cu dansii in ciuda faptului ca ei sunt cei mai draguti de pe aceasta planeta. Eu pot sa le explic ce nu e in regula cu dansii, dar iarasi, cred ca Alec Baldwin ar face-o mult mai bine decat mine.

In acest caz Baldwin joaca rolul femeilor atragatoare. Ele, desigur, nu spun asta direct si asa taios ca dansul – societatea ne invata sa nu fim sinceri cu oamenii – dar sensul e acelasi. “Esti baiat bun? Cui ii pasa? Daca vrei sa muncesti aici indeplineste norma”.

“Ce? Vrei sa zici ca nu voi avea o iubita buna pana cand nu voi avea un salariu bun si o gramada de bani?”

Nu, creierul tau sare la aceasta concluzie, ca tu ai o scuza sa nu le atragi atentia celor care nu sunt de acord cu tine pentru ca ei sunt egoisti si superficiali. Te intreb, ce propui? Esti destept? Amuzant? Interesant? Talentat? Ambitios? Creativ? Ok, si ce faci ca sa demonstrezi aceste calitati lumii? Nu vorbi ca esti un baiat bun – asta nu este de ajuns. Fetele “bune” au prieteni care sunt draguti cu ele de 36 de ori pe zi. Pacientul sangereaza pe strada. Stii sa-l operezi sau nu? “Dar eu nu sunt sexist, rasist, lacom si dur! Nu sunt ca ceilalti, restul sunt niste nenorociti!”

Scuza-ma, eu stiu ca asta este greu de ascultat, dar daca tot ceea ce stii sa faci este sa faci o lista cu neajunsurile pe care nu le ai, atunci da-te naibii de langa pacient. Uite acel frumusel plin de duh cu o cariera promitatoare este gata sa opereze.

Asta ti-a ranit sentimentele? Ok si ce daca? O sa incepi sa te plangi de asta zilnic sau vei merge sa inveti sa devii chirurg? Depinde de tine, dar nu incepe sa te plangi ca fetele se indragostesc doar de ticalosi; ele se indragostesc de acesti ticalosi pentru ca ei au ce sa le ofere. “Dar eu sunt un bun ascultator! Da? Din cauza ca tu vrei sa stai cuminte in loc sa primesti sansa de a fi aproape de o fata frumoasa (si sa petreci fiecare clipa visand la cat de fina ii este pielea)”? Iar acum imagineaza-ti ca in viata acestei fete este un alt barbat, care stie sa asculte, dar el mai stie si sa cante la chitara. Sa spui ca tu esti un baiat bun este la fel ca si cum ai fi un restaurant care nu vinde diferite feluri de mancare ci doar “mancare ce nu va otraveste”. Tu esti ca un nou film cu titlul “Film in engleza” cu sloganul “Actorii se vad bine”.

Eu cred ca anume din aceasta cauza tu poti fi “baiat bun” si totusi sa te simti groaznic cand te gandesti la tine. Si anume…

Numarul 3. Te urasti pentru ca nu faci nimic

“Si ce? Zici ca ar trebui sa citesc o carte despre cum sa-ti gasesti o iubita?”

Da, doar in cazul in care primul pas in aceasta carte spune: “Trebuie sa devii acel om langa care fetele vor sa fie”.

Acest pas este mereu trecut cu vederea. Intotdeauna “Cum sa-mi gasesc un serviciu?”, dar nu “Cum sa devin acea persoana la care viseaza toti angajatorii?”. De fiecare data “Cum sa fac ca sa ma placa fetele frumoase?” si nu “Cum se devin acel barbat de care se indragostesc fetele frumoase?”. Vedeti, asta este din cauza ca la intrebarile 2 si 4 raspunsurile v-ar cere sa renuntati la multe dintre activitatile voastre preferate, sa acordati mai multa atentie aspectului fizic, si Dumnezeu stie inca la ce. Posibil va fi nevoie chiar sa va schimbati personalitatea.

“Dar de ce nu pot gasi pe cineva care sa ma iubeasca asa cum sunt?”, te intrebi. Raspunsul: Pentru ca oamenii cer multe. Victima sangereaza si tot ceea ce poti sa faci este sa te uiti si sa suferi ca nu exista plagi impuscate care sa se vindece de la sine.

Uite inca un videoclip. Ce va opreste sa va puneti chilotii si o pelerina si sa iesiti pe scena si sa va laudati cu ce aveti in “dotare” la toata lumea? Acest tip stie secretul succesului in aceasta viata: sa faci ceva… este mai bine decat sa nu faci nimic.

“Dar nu sunt bun la toate!” Am vesti bune pentru tine – fa-ti timp destul pentru a repeta si vei putea deveni bun la toate. Eram cel mai de rahat scriitor in timpul adolescentei. Am devenit un pic mai bun pe la 25 de ani. Si in timp ce-mi ratam cu insistenta cariera am scris in timpul liber articole timp de 8 ani, cate unul pe zi, pana am inceput sa primesc bani pentru asta. Mi-au trebuit 13 ani ca sa devin un scriitor destul de bun ca sa ajung in lista bestsellerilor la New York Times. Mi-au trebuit 20.000 de ore de practica ca sa-mi slefuiesc textele mele de rahat.

Nu va place ideea de a cheltui vremea libera pentru a primi indemanari noi? Am vesti bune si vesti proaste. Cele bune – aceasta practica altruista va va ajuta sa iesiti din propria cochilie – am supravietuit anilor de munca de birou pentru ca stiam ca voi capata competente unice pe langa asta. Oamenii abandoneaza treburile la jumatate de cale pentru ca rezultatele nu apar imediat, pentru ca ei nu isi pot imagina ca procesul este in sine si rezultatul.

Vestile proaste – nu aveti de ales. Daca vreti sa munciti aici, indepliniti-va planul.

Parerea mea ca om simplu, va urati nu din cauza respectului de sine scazut, nu din cauza ca oamenii sunt duri cu voi. Va urati din cauza ca nu faceti nimic. Pana si tu nu te poti “iubi asa cum esti” – iata de ce sunteti nefericiti si imi trimiteti mesaje private, intrebandu-ma ce trebuie sa faceti cu viata voastra.

Rezolvati urmatoarea problema: Cat timp cheltuiti pentru chestiile de consum, facute de altii (televizor, muzica, jocuri video, site-uri) in loc sa faceti ceva al vostru? Doar asta va adauga pret existentei voastre.

Si daca nu va place sa auziti asta, daca va staruiti sa corespundeti frazei “Este important ceea ce este in sufletul vostru” pe care ati auzit-o in copilarie am sa va spun o singura chestie…

Numarul 2. Ceea ce aveti in suflet este important doar daca va determina sa faceti ceva

Pentru ca sunt in aceasta afacere eu stiu o multime de autori care iubesc sinceritatea. Ei cred despre dansii ca sunt scriitori, se imagineaza asa la petreceri, ei constientizeaza asta adanc in suflet, au suflete de scriitori. Singurul lucru pe care il rateaza – unde sunt cu adevarat operele lor.

Dar oare chiar conteaza? Ceea ce este scris este singura chestie ce conteaza pentru a determina cine este si cine nu este scriitor?

De dragul iubirii lui Dumnezeu, da.

Asta este tactica folosita cel mai frecvent pentru a te apara de tot ceea ce am scris mai sus si mai demult si de orice critica din viata voastra. Aceasta tactica este folosita de ecoul vostru pentru a va apara de munca grea asupra voastra: “Stiu ca in suflet sunt un om bun”. Poate fi formulata si asa “Stiu cine sunt” si “Eu trebuie sa fiu eu insumi”.

Nu ma intelegeti gresit; inauntru sunteti totul. Tipul care a construit o casa pentru familie de la zero cu ce avea la indemana a facut asta pentru ca asa este el pe dinauntru. Orice fapta rea pe care ati savarsit-o a inceput de la un impuls gresit, un anume gand a ricosat in creierul tau pana cand ati fost nevoit sa faceti asta. Si orice fapta buna se face pe acelasi principiu. “Cine esti tu pe dinauntru” – este ingrasamantul metaforic pe care cresc fructele tale.

Si iata ce trebuie sa stie fiecare. Si ceea ce multi dintre noi nu pot accepta:

“Tu esti fructul si nimic mai mult”.

Nimanui nu-i pasa de ingrasamantul vostru. “Cine sunteti voi pe dinauntru” nu are nici o semnificatie daca nu produceti nimic pentru altii.

Inauntru ai o mila mare pentru saraci. Minunat. Ati facut ceva in privinta asta? Sau ati ramas numai cu aceasta compasiune? Auziti de vreo tragedie care s-a intamplat si vorbiti “O, saracii copii. Transmiteti-le ce gandesc despre ei”? Duceti-va naibii daca faceti asa, mai bine aflati de ce au nevoie si ajutati-i. O suta de oameni au vizionat filmuletul Kony, virtual toti se gandeau la saracii copii africani. Si ce a facut societatea cu aceste ganduri? Nimic! In fiecare zi mor copii din cauza ca milioane de oameni isi vorbesc ca a simti este la fel ca si a face. Este un mecanism interior controlat de partea lenesa a creierului care ne apara de actiuni reale.

Cati dintre voi acum merg in cercuri si isi zic “El/ea m-ar iubi daca ar afla cat sunt de interesant!” Serios? Si cum ar trebui sa se transmita aceste ganduri interesante de sine statator lumii? Ori ele ar trebui sa devina motiv pentru actiunile voastre? Daca fata sau baiatul visurilor voastre v-ar filma cu camera ascunsa in decursul unei luni ar fi uimiti de ceea ce vad? Tineti minte, ei nu va pot citi gandurile, ei pot doar sa vada. Si-ar dori ei sa devina o parte a vietii voastre?

Tot ceea ce va rog eu este sa aplicati asupra propriei persoane aceleasi standarde pe care le folositi la ceilalti. Cu siguranta aveti un prieten credincios iritant, a carui ajutor se rezuma la” o sa ma rog pentru dansii”. Nu va scoate din minti asta? Eu nu comentez acum daca ajuta sau nu rugaciunile, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca acest om a ales acel tip de ajutor pentru care nu trebuie sa-ti misti fundul de pe canapea. Acesti oameni se abtin de la orice rau, intentiile lor sunt curate, ingrasamantul lor interior este atat de curat pe cat este posibil, dar cate cresc pe el? Si ei trebuie sa inteleaga aceasta metafora mai bine ca oricine – am furat-o din Biblie. Iisus repeta ceva de genul “copacul este judecat dupa fructele pe care le face” intr-una. Iisus nu a spus niciodata “Daca vreti sa munciti aici, indepliniti norma”. Nu, el vorbea “Fiecare pom care nu da fructe bune trebuie trebuie taiat si aruncat in foc” (Evanghelia dupa Matei).

Oamenii nu reactioneaza bine cand aud asa ceva. La fel au reactionat si managerii din film la cuvintele lui Alec Baldwin despre faptul ca ei ar trebui sa se faca mai puternici sau sa se apuce sa curete papuci. Ceea ce ne aduce la punctul final…

Numarul 1. Totul din voi se va lupta cu progresul

Ratiunea umana este un miracol si poti sa o vezi cat de bine munceste in momentul in care se lupta cu dovezile evidente cu privire la necesitatea schimbarii. Psihicul vostru este inzestrat cu un mecanism de aparare, creat pentru a elimina tot ceea ce poate muta din loc ceva in voi – intrebati-l pe orice narcoman.

Chiar si acum cativa din voi citesc si simt cum creierul bombardeaza automat ceea ce ati citit si va comanda sa nu acceptati asta. Din proprie experienta va pot spune ca bombardamentele pot lua urmatoarele forme:

• Sa iei intentionat orice critica ca insulta

“Cine este el sa ma numeasca lenes si nefolositor! Un om bun nu ar fi vorbit in acest mod cu mine! El a scris asta ca sa simta superioritatea asupra mea, ca sa ma faca sa ma simt rau! Si eu nu voi lasa asta asa, eu voi egala scorul!”

• Concentrarea atentiei la cel ce vorbeste, nu la ceea ce spune

“Cine este EL sa-mi zica MIE cum sa-mi traiesc viata! Vai, uitati-va la dansul, cat este de puternic si de mare! Dar de fapt este un alt grafoman din retea! Voi cauta ceva care sa demonstreze ca el este un prost! Este atat de pretentios, incat mi se face greata! I-am vazut un video mai vechi in care citeste rap si versurile sunt varza!”

• Concentrarea asupra tonului mesajului, in loc de continut

“Voi rascoli tot pana voi gasi o gluma care sa sune jignitor, fiind scoasa din context, iar pe urma voi vorbi si ma voi gandi numai la dansa! Am auzit ca un cuvant jignitor poate sa inmormanteze o intreaga carte!”

• Redactarea propriei istorii

“Nu este chiar asa de rau! Eu stiu ca am incercat sa ma sinucid luna trecuta, dar acum ma simt mai bine! Este foarte posibil ca daca o voi tine tot asa in continuare pai pana la urma va functiona de la sine! Voi lua o pauza mai mare si voi continua sa-mi arat interesul fata de fata ceea si intr-un final va veni ea la mine!”

• Increderea ca orice schimbare este o tradare fata de propria persoana

“Aha, adica eu ar trebui sa renunt la benzile desenate si in loc de asta sa muncesc cate 6 ore la sala? Si sa ma folosesc de auto bronzant ca toti prostii din showurile TV? Pentru ca asta este singura alternativa”.

Si asa mai departe. Nu uitati, suferinta este convenabila. Iata de ce majoritatea o prefera. Fericirea cere eforturi.

Si curajul. Este foarte confortabil sa stii ca daca nu vrei crea nimic in aceasta viata, atunci nimeni nu va putea atentiona la ceea ce ai facut.

Este mult mai simplu sa stai in fund si sa critici ceea ce au facut ceilalti. Filmul este prostesc. Copiii astia sunt needucati. Relatia celor doi a ajuns in impas. Acest bogatas este marunt ca persoana. Acel restaurant nu este bun de nimic. Scriitorul asta de pe internet este cretin. Mai bine las un comentariu sub munca lui in care cer sa-l concedieze. Vedeti, am facut si eu ceva.

A, ma scuzati, am uitat sa mentionez asta? Da, orice ati incerca sa construiti sau sa creati – fie ca este vorba de o poezie, o noua indemanare, o noua relatie – veti fi inconjurat de acele persoane care nu creeaza nimic si care va vor critica pentru ceea ce faceti. Posibil pe la spatele vostru, dar vor face asta. Prietenii vostri bauti vor fi impotriva faptului ca sunteti treaz. Prietenii vostri grasi nu vor vrea ca voi sa incepeti un nou regim. Prietenii vostri care nu au un loc de munca nu vor vrea sa va vada avand o cariera.

Tineti minte, ei isi manifesta propriile temeri, din acel moment din care sa-ti bagi piciorul in munca altora a devenit inca o justificare pentru lene. “De ce ar trebui sa face eu ceva cand ceea ce creeaza ceilalti nu este bun de nimic? Eu as fi scris deja un roman, dar eu voi astepta ceva bun, nu vreau sa scriu urmatoarea carte <>”! Si din cauza ca nu creeaza nimic, el este perfect si departe de a lua lectii. Si daca chiar va face ceva, se va convinge ca a facut asta cu o ironie aparte. O va face prost intentionat ca toata lumea sa inteleaga ca asta nu a fost o incercare reala. Ca o incercare reala va fi minunata. Nu ca rahatul pe care il faceti.

Cititi comentariile la articolele noastre – de fiecare data aceeasi chestie: Nuaisacrezi trebuie sa concedieze pe cel care a scris. Acest nenorocit trebuie sa inceteze sa scrie. Nu mai filmati nimic. Toate comentariile se reduc la una si aceeasi chestie: “Incetati sa mai creati. Asta se deosebeste de ceea ce as fi facut eu, iar atentia pe care o primiti ma face sa ma ingrijorez pentru mine”.

Nu fiti asa. Daca sunteti asa, nu mai fiti. Din cauza asta lumea va uraste. Tot din acest motiv va urati.

Aveti un an. Sfarsitul anului 2013 este deadline-ul ori anul in care veti citi acest articol. In timp ce altii zic “In acest an voi slabi 15 kilograme”, eu va propun sa dati promisiunea ca veti face ceva, “orice” – o sa invatati o noua indemanare, veti adauga ceva nou la ceea ce stii deja si ca veti face asta destul de bine incat sa produceti o impresie puternica asupra celorlalti. Nu ma intrebati ce anume, alegeti ceva la intamplare din ceea ce nu stiti. Inscrieti-va la karate, dansuri sportive, olarit. Invatati sa coaceti. Construiti o cusca pentru pasari. Invatati sa faceti masaj. Invatati limbajul de programare. Faceti un film porno. Deveniti super erou si luptati cu infractionalitatea. Incepeti un video blog pe YouTube. Scrieti pentru un site.

Momentul crucial aici este urmatorul – nu vreau sa va concentrati asupra a ceva global ce vreti sa vi se intample (“Vreau sa-mi gasesc o iubita, voi castiga o gramada de bani…”). Vreau sa va concentrati asupra unui lucru mai marunt, invata un nou lucru care te va face mai interesant si mai pretios pentru ceilalti.

“Nu am bani sa platesc cursurile culinare”. Atunci cautati pe Google “Cum sa gatesc”. Ei acum filtreaza pana si filmele porno, asa ca acum a devenit mult mai usor sa faceti asta. La naiba, omorati toate pretextele astea. Ori o sa va omoare ele.

Nu aveti nimic de pierdut, iar lumea are nevoie de voi. Si la final un video cu un catelus de rasa Corgi care se rostogoleste pe scari.

 Materialul prezentat pe pagina noastra a fost descoperit si citit pe www.nuaisacrezi.ro

Tehnici de dezvoltare a autocontrolului (2)

Să reuşim să terminăm o sarcină de lucru în ciuda tentaţiilor, să ne gândim înainte de a reacţiona impulsiv, să nu ne abatem de la scopurile noastre, chiar dacă sunt dificile, iată rolul autocontrolului în viaţa noastră. Dacă în articolul trecut am văzut câteva metode directe de dezvoltare a autocontrolului, acum a venit vremea să aflăm şi alte modalităţi ingenioase prin care să ne dezvoltăm capacitatea de autocontrol.

Autocontrolul este localizat într-o zonă a creierului denumită lobul prefrontal. Tot acolo se află şi alte abilităţi psihice complexe:   capacitatea de a lua decizii, capacitatea de a planifica, memoria de lucru, procesarea relaţiilor sociale complexe. Când una din aceste capacităţi este antrenată, automat şi celelalte devin mai puternice. Aşadar, antrenarea oricărei funcţii de mai sus duce la creşterea şi îmbunătăţirea autocontrolului. Să trecem la exemple concrete.

Importanţa planificării

Abilitatea de a ne face planuri mentale se antrenează prin orice tip de exerciţiu care presupune imaginarea unei activităţi pas cu pas. Înainte de a vă juca ceva, stați câteva minute şi imaginați-vă cum se va desfăşura jocul. De exemplu, dacă alegeţi să vă jucaţi de-a vânzătorul şi cumpărătorul, gândiţi-vă înainte cine va fi vânzătorul şi cine cumpărătorul, ce se va vinde, câţi bani costă fiecare obiect vândut, cum vor fi aşezate lucrurile în magazin, ce va face cumpărătorul după ce cumpără, ce face vânzătorul cu marfa rămasă, etc. Apoi începeţi acţiunea, şi pe parcurs asiguraţi-vă că lucrurile se desfăşoară aşa cum aţi planificat.

Planificarea se poate folosi atât în cadrul jocurilor cât şi a activităților obişnuite de peste zi. Cu cât planurile făcute sunt mai complexe cu atât rezultatele în ceea ce privește autocontrolul vor fi mai bune.

Operaţii mentale care cresc autocontrolul

• Numărarea în gând în ordine inversă. Numărarea în gând poate fi mai simplă sau mai complexă, în funcție de vârsta copilului. La 3-4 ani copiii pot să numere în gând până la 15. De la 5 ani li se poate cere să numere în gând în ordine inversă. Treptat, sarcinile pot să crească în dificultate: să numere în gând din doi în doi în ordine inversă, să numere din 3 în 3, şi apoi în ordine inversă, etc.
• Descompunerea unui obiect în părţi componente. La 3-4 ani, copiii pot fi rugaţi să îşi imagineze cât mai detaliat un obiect simplu (de exemplu un măr). La 4 ani ei îşi pot imagina cum arată un măr şi un cotor de măr. La 5 ani, îşi pot imagina cum arată mărul pe interior, şi cum arată părţile lui componente. Treptat, obiectele imaginate pot deveni tot mai dificile: jucării, ceasuri, mecanisme, etc.
• Găsirea tuturor cuvintelor care încep cu o anumită literă. Când încercăm să găsim cât mai multe cuvinte care încep cu litera S, de exemplu, practic ne putem memoria de lucru la treabă şi începem o căutare mentală destul de complexă. Acest tip de exerciţiu este recomandat începând cu vârsta de 6 ani.
• Îndeplinirea anumitor comenzi. Copilul trebuie ca atunci când aude cuvântul roşu să ia de jos o piesă roşie şi să o pună deoparte, şi când aude cuvântul galben să ia o piesă galbenă şi să o pună deoparte. După ce copilul se obişnuieşte cu respectiva comandă, i se cere să facă ceva mai complicat: când aude cuvântul roşu să ia de jos o piesă galbenă, şi când aude cuvântul galben să ia de jos o piesă roşie. Această sarcină îl ajută pe copil să îşi dezvolte abilităţile cognitive şi implicit şi autocontrolul.

Luarea de decizii

Deciziile în care mai întâi am pus în balanţă argumentele pro şi contra sunt mult mai valoroase decât cele luate pe moment. Simplul fapt că ne gândim înainte de a face ceva reduce considerabil impulsivitatea şi creşte autocontrolul.

Este important să îţi încurajezi copilul să ia decizii, chiar dacă acestea sunt simple şi aparent nesemnificative. Însă atunci când îl pui să aleagă ceva, roagă-l şi să justifice de ce a ales asta. În acest fel, şi el va fi stimulat să gândească înainte de a lua decizii. În plus, copiilor le place să aibă sentimentul de control asupra propriilor acţiuni.

Importanţa celor din jur

Persoanele din jurul copiilor au un rol foarte mare în creşterea sau scăderea autocontrolului acestuia. Astfel, dacă un părinte nu dă dovadă de autocontrol într-o situaţie relevantă (de exemplu reîncepe să fumeze după ce a făcut eforturi să se lase de fumat), şi autocontrolul copilului scade. Simplul fapt de a-şi vedea părintele fumând iar îl va face pe copil să nu se mai controleze bine într-o situaţie în care i se cere acest lucru (să nu mănânce prea multe dulciuri, de exemplu).

Din fericire, şi inversul este adevărat: dacă copilul are în jurul lui persoane care reuşesc să se controleze bine, şi capacitatea lui de autocontrol va creşte. De asemenea, dacă copilul trăieşte într-un mediu în care stăpânirea de sine este încurajată, şi el va fi mai dornic să îşi dezvolte capacitatea de autocontrol.

Dincolo de aceste tehnici, este bine să ştii că autocontrolul este transmis genetic într-o mică măsură. În plus, manifestarea lui depinde foate mult de situaţia în care ne aflăm şi de mediul în care trăim. Dacă dintr-un motiv sau altul crezi că nu eşti un model de autocontrol pentru copilul tău, îţi dau o veste bună: Toate sfaturile de aici se pot aplica cu succes şi adulţilor. Ce crezi, merită efortul să le încerci?

Principiile unei relații ce funcționează

John Gottman studiază cuplurile pentru a afla care e secretul din spatele fericirii lor şi care sunt greşelile care duc la eşec. Pentru aceasta el a înfiinţat ceea ce el a numit The Seatle Love Lab. Un laborator al dragostei şi al relaţiilor unde el poate supraveghea cupluri care s-au decis să-şi împărtăşească intimitatea în intervalul orar 9-21. Ceea ce Gottman a aflat din aceste experimente a modificat total perspectiva sa privind terapia cuplurilor şi a revoluţionat abordarea terapeutică a cuplurilor aflate in criză.
Iată câteva dintre lucrurile interesante pe care Gottman le-a descoperit

• Căsniciile fericite sunt acelea pe care Gottman le numeşte emotionally intelligent; adică acelea în care partenerii au grijă ca gândurile lor negative să nu invadeze şi să le copleşească pe cele pozitive
• A trăi un mariaj fericit te face să fii mai sănătos. Cum? Păi… o căsnicie nefericită induce stress fizic şi emoţional care la un moment dat îşi pune amprenta asupra sănătăţii tale.
• Cuplurile fericite sunt sănătoase şi pentru că membrii lor au tendinţa naturală de a avea grijă unul de celălalt şi de sănătatea fiecăruia
• Sistemul imunitar al cuplurilor fericite e mai puternic
• Nu e înţelept să rămâi într-o căsnicie nereuşită de dragul copiilor. Un divorţ paşnic, deşi e o formulare cam contradictorie, e de preferat unei căsnicii pline de nefericire.
• 50% dintre divorţuri se petrec în primii şapte ani de căsnicie
• Persoanele care rămân în căsnicii fericite trăiesc cu patru ani mai mult decât cele care nu rămân căsătorite.

Gottman “se laudă” că poate prezice divorţul cu o acurateţe de 91%, doar urmărind timp de 5 minute discuţia sau cearta unui cuplu. Iată cum:

• Primul semn: un început sever: dacă o dispută începe cu un ton sever, aspru, dur, şi o notă de negativism marcant nu e un semn bun deloc.
• Al doilea semn: Cei Patru Călăreţi ai Apocalipsei
  • Critica: a arăta cu exagerare şi răutate părţile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane. Deci critica este o observaţie negativă pe care unul dintre membri cuplului o face celuilalt. Ea este generală şi vizează întreaga personalitate  a celui in cauză(nu situația pentru care se cearta).Nemulțumirea-varianta funcționala, însă este particulară. vizat. Critica începe cu tu ( tu tot timpul dai ordine), iar plângerea începe cu eu (mă simt deranjat când îmi spui ce sa fac).
  • Dispreţul: este cel mai periculos dintre cei patru călăreţi pentru că e acompaniat de dezgust şi devine imposibil să rezolvi o problemă când partenerul tău îţi transmite că îl dezguşti. E un semn că relaţia se confruntă de multă vreme cu probleme pe care niciunul dintre parteneri nu le rezolvă şi că relaţia a fost contaminată cu gânduri negative.
  • Defensiva: fiind supus atacurilor pline de negativism şi dispreţ, oricine are tendinţa naturală de a se apăra. Totuşi se pare că această abordare nu are efectul scontat pentru că devenind defensiv, cel atacat devine atacator şi toată discuţia tinde să devină o luptă.
  • Retragerea/blocajul [stonewalling]: ca o urmare a celor e călăreţi persoana care este atacată rămâne fără răspuns la ofensiva crâncenă la care este supusă şi se blochează. Se retrage din relaţia cu persoana atacatoare pentru a nu suferi mai mult. Orice răspuns la critica primită va fi interpretat şi va primi o si mai puternică replică. Astfel, cel care e supus la critici învaţă că e cel mai bine să facă orice îi stă în puteri pentru a evita un conflict aşa că se detaşează de situaţie şi nu mai răspunde, ca un zid de piatră [stonewall].
• Al treilea semn: inundarea [flooding]: floodingul denumeşte situaţia în care negativitatea e copleşitoare şi neaşteptată. Ai face orice să eviţi o replică a acestei negativităţi iar o modalitate pentru a o face este să te retragi din punct de vedere emoțional din relaţie [stonewall]
• Al patrulea semn: limbajul trupului: Gottman a constatat că în timpul acestor conflicte se produc modificări fiziologice importante: în primul rând bătăile inimii care depăşesc 100 de bătăi pe minut deşi inima în situaţii normale nu depăşeşte 80 de bătăi pe minut. De asemenea, creşte şi presiunea sangvină şi este secretată adrenalină care pregăteşte corpul pentru activarea răspunsului fight/flight.
• Al cincilea semn: încercări nereuşite de reparare: încercările unuia de impacare sau amorsare a situației nu sunt văzute de celalalt,care alege sa prelungească starea.
• Al şaselea semn: amintiri neplăcute: când se ajunge în situaţia în care cuplurile nu îşi mai amintesc multe evenimente frumoase din istoria lor de viaţă înseamnă că relaţia a devenit atât de mult contaminate de negativtate şi dispreţ încât amintirile frumoase au fost lăsate în urmă şi înlocuite cu amintiri şi gânduri urâte despre celălalt şi despre relaţie. E semnul final că relaţia e în derivă.

Totuşi chiar şi în acest punct relaţia mai poate fi salvată. Iată cum:
1. Primul principiu : dezvoltaţi-vă hărţile iubirii: noţiunea de hartă a iubirii se referă la o regiune  a creierului sau a vieţii cuplurilor fericite dedicată relaţiei sau persoanei iubite. Acolo stochează amintiri dragi, preferinţele culinare ale partenerului, griji, speranţe aşteptări. Trebuie sa-ţi cunoşti partenerul pentru a putea fi fericit alături de el; pentru a-i putea face surprize de care să se bucure, pentru a-l proteja. A avea o hartă a iubirii ajută cuplurile să rămână în contact să creeze o legătură puternică şi să facă faţă stresului.
2. Al doilea principiu: hrăniţi-vă admiraţia şi afecţiunea: Admiraţia şi afecţiunea sunt două dintre cele mai importante elemente ale unui cuplu fericit. Cel mai bun test pentru a afla dacă un cuplu are un sistem al admiraţiei şi afecţiunii este felul în care îşi privesc trecutul. Dacă privesc trecutul cu admiraţie şi afecţiune, chiar dacă se află într-o perioadă dificilă confruntându-se cu probleme există şanse mari ca relaţia să fie salvată. Dacă trecutul e privit cu dispret, sansele sunt foarte mici.
3. Al treilea principiu: acordaţi-vă timp şi atenţie: oricât de obosiţi sau grăbiţi sunt, partenerii care fac parte din cupluri fericite au în comun capacitatea de a fi alături şi conectaţi cu partenerii lor în fiecare zi. Chiar dacă se grăbesc să ajungă la o întâlnire importantă ei găsesc un minut pentru a-şi spune o vorbă frumoasă sau pentru a se încuraja şi găsesc momentele în care să-şi împărtășească experienţele. Găsesc timp pentru a face surprize,a aduce ceva nou si plăcut in cuplu. Acest lucru menţine şi întăreşte legătura dintre ei.
4. Al patrulea principiu: a-ţi lăsa partenerul să te influenţeze: în special pentru soţi este dedicat acest capitol deoarece Gottman a constatat că femeile de obicei îşi lasă partenerii să le influenţeze şi să participe la luarea deciziilor. Cuplurile în care bărbaţii fac acelaşi lucru, adică permit femeilor să participe la luarea deciziilor, se consultă cu acestea şi le acordă importanţă sunt mai puţin predispuse la divorţ şi au şanse mari să rămână fericite împreună. Tot în cuplurile în care soţii negociază şi împart puterea cu soţiile lor e mai puţin probabil ca femeia să fie jignitoare când are loc o ceartă sau o discuţie contradictorie

5. A crea un sens comun: Exupery, parca, spunea că a iubi pe cineva nu înseamnă a-l privi ci a privi împreună cu acel cineva înainte. A avea scopuri, aşteptări dorinţe comune sau în comun. A negocia scopuri comune, a renunța la dorințele personale si egoiste pentru scopurile comun asumate

Repere ale unei vieti fericite

Iata cateva repere propuse de Jacques Salomé:

· Să învăţăm să ne iubim pe noi înşine. Nu e vorba de o iubire narcisistă sau egocentrică, ci de stimă de sine şi bunavoinţă
· Să învăţăm să ne respectăm - să ştim să spunem „da” sau „nu” fără să ne simţim vinovaţi
· Să învăţăm să ne responsabilizăm - să ne oprim din a-i acuza pe ceilalţi sau din a ne autoacuza; să acceptăm că nu suntem întotdeauna responsabili de tot ce ni se întâmplă, ştiind totuşi că suntem tot timpul responsabili de tot ceea ce facem noi
· Sa ne fim fideli nouă înşine, angajamentelor, alegerilor de viaţă, valorilor noastre şi să avem încredere în ceea ce simţim

http://www.lejourduseigneur.com/Web-TV/Focus/Ou-trouver-le-bonheur/Jacques-Salome-Les-fondamentaux-du-bonheur

Afla ce-ti doresti de la viata

Iata cateva intrebari propuse de Brian Tracy care sa te ajute sa afli ceea ce iti doresti in viata:
Ce doresti cel mai mult sa realizezi sau sa ai?
De ce iti doresti acest lucru?
Cum iti propui sa obtii acest lucru?
Daca tot nu ai raspunsul la aceste intrebari,Brian propune urmatoarele intrebari ajutatoare:

 Ce ai face diferit, ce ai schimba daca ai castiga un milion de dolari bani gheata ce iti permit orice stil de viata dorit? Unde ai merge, ce ai face?
Daca ai ajunge la batranete si ti-ar fi propus sa iti scrii povestea vietii, ce ti-ar placea sa scrii despre tine, despre lucrurile pe care le-ai facut in viata si de care esti mandru?
Cum ai vrea sa-si aminteasca de tine lumea dupa ce nu vei mai fi in viata? Ce ai vrea sa se spuna despre tine, despre cine ai fost si despre ce ai realizat in viata?
Ce vis ti-ar placea sa visezi daca ai fi sigur ca se va indeplini?
Ce-ti place cel mai mult sa faci?
Ce lucru iti da cele mai frumoase sentimente de placere si satisfactie, de stima si incredere in sine?

De obicei raspunsul la aceste intrebari iti va indica exact ceea ce-ti doresti cu adevarat sa faci, si ceea chiar ar trebui sa incepi sa faci pentru a fi fericit.
Alocand timpul si rabdarea necesare reflectarii si raspunzand sincer la intrebarile de mai sus te va ajuta sa te cunosti mai bine si sa iti setezi mai usor obectivele si scopurile pe care le vrei indeplinite. Mult succes!

Cum obtii fericirea?

Alegoria broscutelor

Cunoşti alegoria broscuţelor?

Alegoria broscuţelor

A fost odată un grup de broscuţe care vroiau să se ia la întrecere.

Ţelul lor era să ajungă în varful unui turn foarte înalt.

Se adunaseră deja multi spectatori, pentru a urmări cursa şi a le încuraja pe broscuţe.

Cursa urma să înceapă.

Totuşi, dintre spectatori nu credea nici unul că vreuna dintre broscuţe va reuşi să ajungă în vârful turnului.

Tot ce se auzea erau exclamaţii de genul:

„Oh, ce obositor!!! Nu vor reuşi niciodată să ajungă sus!”

sau:

„Nici nu au cum să reusească, turnul este mult prea înalt!”

Broscuţele începură să abandoneze cu excepţia uneia singure, care se căţăra vioaie mai departe.

Spectatorii continuau să strige:

„E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!”

Tot mai multe broscuţe se resemnau şi abandonau, doar una singură se căţăra consecvent mai departe. Nu voia cu nici un chip să abandoneze!

În final renunţaseră toate, cu excepţia acelei broscuţe, care cu o imensă ambiţie şi rezistenţă reuşi să ajungă singură în vârful turnului!

După aceea, toate celelalte broscuţe şi toţi spectatorii au vrut să afle cum a reuşit broscuţa să ajungă totuşi în varf, după ce toate celelalte se văzuseră nevoite să abandoneze cursa!

Unul din spectatori se duse la broscuţă s-o întrebe cum de a reuşit să facă un efort atât de mare şi să ajungă în vârful turnului.

Aşa a aflat că……….

BROSCUŢA ÎNVINGĂTOARE ERA SURDĂ!!!

Morala?

Nu asculta niciodată pe oamenii care au prostul obicei de a fi întotdeauna negativi şi pesimisti fiindcă ei îţi răpesc cele mai frumoase dorinţe şi speranţe pe care le porţi în suflet!

Gândeşte-te mereu la puterea cuvintelor, căci tot ceea ce auzi sau citeşti te influenţează în ceea ce faci!

Deci:

FII MEREU

OPTIMIST(Ă) !

Şi mai ales fii pur şi simplu SURD când cineva îţi spune că nu-ţi poţi realiza visurile!

Gândeşte-te:

POŢI REUŞI ÎN VIAŢĂ DACĂ VREI CU ADEVARAT !

Un mod creativ si distractiv de dezvoltare personala pentru copii. Dezvolta resursele si personalitatea copilului tau!

Cabinetul Psihologic Raluca Bădeliţă organizează   noi grupe de dezvoltare personala pentru copii. Se vor forma  grupe in funcţie de vârsta copiilor înscrişi.









Grupa 6-8 ani     Devenim autonomi si încrezători!

Grupa 9-11 ani   Devenim adaptaţi si comunicativi!

Grupa 12-13 ani Devenim responsabili si echilibraţi!

Vom veni in întâmpinarea copiilor cu tehnici expresiv-creative si distractive, specifice vârstei lor.

Sentimentul apartenenţei la grup încurajează autenticitatea fiecărui copil, deschiderea faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Copilul se va simţi apreciat aşa cum este el, confirmat şi valorizat. Va deveni mult mai conştient de sine, mai implicat şi mai dispus să adopte noi atitudini şi comportamente, fără a se teme de eşec sau de judecata celorlalţi.

 
 Durata: 7 module, modulele se vor desfăşura o dată la două-trei săptămâni (după-amiaza, intre 16:30-18:30 sau sâmbăta 11.00-13.00)
Preţ: 50 lei/modul. (Vino cu cu prieten si plătiți, fiecare,40 Ron/modul)
Înscrieri in limita locurilor disponibile - grupe de maxim 10 copii.
 
Adresa : Sediul EduMax, Zamca

Traineri: 
Raluca Bădeliţă, psiholog clinician si  psihoterapeut de familie si cuplu specializat in consilierea copiilor si adolescenților, psiholog acreditat Colegiul Psihologilor din România.

Anda Panţiru,Profesor cu o experienţa de 13 ani in învăţământul primar.

Va așteptăm cu drag!





Contact: Pentru detalii şi  înscriere contactaţi-ne la 0745832400 sau   0741151795
sau ralucabadelita@yahoo.ro  sau dezvoltarepersonalasuceava@gmail.com

Comunicarea autentica in relatia de cuplu

A invata sa fii într-o relatie necesita întelegerea granitelor. Trebuie sa întelegeti ce atitudine psihologica trebuie sa adoptati, astfel încât sa nu va proiectati fricile si nesigurantele asupra partenerului vostru – sau, daca o faceti, sa stiti cum sa le luati înapoi.
Nimic nu creeaza o confuzie mai mare în cadrul unei relatii, decât ciclul de proiectii reciproce reactive. Daca procesul de oglindire – a-ti vedea propriile calitati în cealalta persoana – poate fi de ajutor, majoritatea oamenilor nu au suficient simt al granitelor pentru a folosi cu maiestrie acest gen de feedback.
Pentru majoritatea oamenilor, proiectia nu are ca rezultat o constienta mai înalta, ci o mai puternica reactie subconstienta. Chiar daca durerea resimtita poate sa duca, în cele din urma, la ridicarea constientei, exista si moduri mai blânde de a învata.
Pentru a învata într-un mod mai blând, alege-ti un partener care nu îti apasa deodata pe toate butoanele. Alege un partener care doreste o relatie constienta si care vrea sa-si asume responsabilitatea pentru a-si privi în fata fricile.
Apoi, începe sa exersezi urmatorul procedeu simplu, ori de câte ori tu si partenerul tau nu aveti o stare de pace în cadrul relatiei voastre:
- Identifica-ti frica. Frica este radacina tuturor emotiilor negative si stresante, inclusiv mânia si sentimentul ca esti jignit. Traieste-ti suficient de mult timp sentimentele, pentru a identifica radacina fricii. Daca este necesar, exagereaza-ti frica.
- Identifica modul în care te vezi pe tine însuti ca victima. Pacea paraseste inimile noastre, numai atunci când credem ca e posibil ca altcineva sa ne faca ceva împotriva vointei noastre. In ce mod anume te simti neputincios în aceasta situatie?
- Insuseste-ti frica si sentimentele de victima si comunica-le celeilalte persoane, într-un mod care presupune o asumare totala a responsabilitatii pentru experienta ta. Cere-i sa te asculte, fara sa judece sau sa-ti raspunda.
- Verifica daca persoana te-a înteles, ca sa ai siguranta ca ai fost pe deplin auzit.
- Intreab-o daca are vreun sentiment (nu judecata sau atitudine de autoaparare) în privinta a ceea ce tocmai i-ai comunicat.
- Asculta ce îti spune ea, fara sa judeci sau sa interpretezi si anunt-o ca ai auzit tot.
- Multumiti-va unul altuia pentru ca v-ati ascultat.
- Nu încercati sa rezolvati nimic acum. Simtiti-va bine ca v-ati auzit unul pe altul. Cadeti de acord sa vorbiti din nou, daca vreunul dintre voi mai are ceva de spus în privinta a ceea ce s-a întâmplat.
Acest procedeu functioneaza întotdeauna, deoarece va ajuta pe amândoi sa va asumati responsabilitatea totala pentru sentimentele pe care le aveti în orice situatie. Nu va da voie sa o faceti pe cealalta persoana responsabila pentru ceea ce simtiti, sau viceversa.
Atunci când „îti asumi” si comunici ceea ce simti, cealalta persoana nu se simte atacata, deoarece tu dezvalui niste informatii referitoare la tine însuti si nu o acuzi pe ea pentru experienta pe care ai trait-o. Aceasta pastreaza intacte granitele si nu invita la încalcari reciproce.
Procedeul reuseste si deoarece nu se concentreaza asupra „îndreptarii” – fie a celeilalte persoane, fie a ta însuti. Singurul rezultat dorit este o comunicare mai deschisa (într-un mod neamenintator) a ceea ce simte fiecare dintre cei doi.

Comunicarea cinstita, de la suflet la suflet, reface imediat legatura si sentimentul de iubire. Atunci când se întâmpla acest lucru, dispar toate problemele – care sunt doar simptoame ale separarii si întreruperii legaturii.
A încerca sa te concentrezi pe problema nu face decât sa o acutizeze. Energia se îndreapta înspre „a repara” separarea, mai degraba decât spre a-i întelege cauza. Toata nevoia de reparatie provine de la presupunerea ca ceva nu este în regula.
Iar daca ceva nu este în regula, de obicei „cineva” trebuie sa fie de vina. Este mult mai bine sa începeti cu presupunerea ca nimeni nu este de vina si ca totul este în regula.
Este vorba doar de un sentiment pe care-l aveti si pe care simtiti nevoia sa-l comunicati. Separarea începe atunci când va ascundeti sentimentele. Ea se va încheia atunci când le împartasiti unul altuia. Acesta este fluxul si refluxul tuturor relatiilor. Dar, de cele mai multe ori, ascunzisurile duc direct la proiectie si acuze. Si, imediat, pacea se departeaza.
In acele momente, e nevoie sa retragem proiectia – „sa ne însusim” sentimentele si sa ne asumam responsabilitatea de a le comunica. Acest gest simplu reface granitele si creeaza un spatiu sigur în care ceilalti ne pot auzi si în care ne putem face auziti.

Paul Ferrini

Tehnici de dezvoltare a autocontrolului (1)

Pentru că persoanele cu un autocontrol bun au un stil de viaţă mai sănătos, sunt mai fericite în cuplu şi au locuri de muncă mai bune, putem spune că autocontrolul este o cheie a succesului în viaţă. De aceea unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le poţi face tu ca părinte este să îţi ajuţi copilul să îşi dezvolte capacitatea de autocontrol. Iată câteva tehnici care funcţionează în dezvoltarea acestei abilităţi:

Luarea în stăpânire a propriului corp

Stăpânirea impulsurilor fizice este primul pas în dobândirea autocontrolului. La început copilul are o capacitate foarte limitată de a-şi stăpâni agitaţia, de a-şi controla mişcările şi de a se coordona. Mânat de dorinţa de a explora şi de a manipula obiecte, acesta va începe să îşi disciplineze mişcările ca să îşi atingă scopul (să apuce obiecte, să meargă într-un anumit loc, etc.). Treptat, copilul va putea să îşi controleze corpul chiar şi când este agitat. Iată ce poţi face ca să îl ajuţi să-şi ia corpul în stăpânire mai bine:

• Exerciţii de dezvoltare a motricităţii fine. Activităţile migăloase cum sunt decupajul, colajele, cusutul, lipitul, pictura, croşetatul, îl ajută pe copil să îşi controleze mişcările de fineţe ale corpului. Cu cât el îşi va dori mai mult să realizeze corect aceste activităţi cu atât va face mişcări mai de precizie şi mai bine controlate.

Formarea răbdării

Răbdarea şi capacitatea de a amâna o activitate plăcută sunt părţi importante ale autocontrolului. Opusul răbdării este intoleranţa la frustrare, adică reacţia de furie nestăpânită atunci când copilul nu primeşte pe loc ce îşi doreşte. Intoleranţa la frustrare se diminuează odată cu vârsta şi se stinge în jurul vârstei de 5 ani. Iată ce poţi face ca să îţi ajuţi copilul să fie mai răbdător:

• Înainte de a-l pune în situaţia de a aştepta, explică-i de ce este important să aibă răbdare. Cu cât argumentul tău este mai convingător, cu atât şi lui îi va fi mai uşor să aştepte.
• Când îşi pierde răbdarea foloseşte încurajări de tipul: Încă puţin, mai durează puţin. La început încurajează-l tu când are nevoie şi apoi învaţă-l să îşi spună singur să mai aibă puţină răbdare.
• Măreşte treptat durata de aşteptare. Un minut de aşteptare poate fi mult pentru un copil de 3 ani, însă treptat acesta este capabil să aştepte tot mai mult. De fiecare dată când copilul tău dă dovadă de răbdare (într-o sarcină în care îi este greu să aibă răbdare!) laudă-i efortul şi încurajează-l să continue.

Creşterea rezistenţei în faţa tentaţiilor

Autocontrolul este pus la încercare în momentele dificile, în care copilul trebuie să facă faţă anumitor ispite sau în care nu trebuie să încalce anumite reguli. Iată ce îl poate ajuta să spună nu tentaţiilor.

• Îndepărtează obiectul interzis din aria lui vizuală. Dacă ispita nu se mai află în faţa ochilor, copilului îi este mult mai simplu să reziste (aşadar atenţie unde puneţi dulciurile şi obiectele de care nu are voie să se atingă). De asemenea, plecarea de la locul tentant are un efect benefic pentru copil.
• Dacă copilul îşi distrage atenţia de la ispită făcând altceva, şi riscul de a ceda tentaţiilor scade. Cu cât noua activitate este mai captivantă cu atât copilul va reuşi mai bine să reziste ispitei.

Autocontrolul este o abilitate care se află în aceeaşi zonă a creierului unde sunt şi alte funcţii complexe (adică în lobul prefrontal). Dezvoltarea oricărei abilităţi din aria prefrontală a creierului duce automat la îmbunătăţirea tuturor funcțiilor din această zonă. Aşa că data viitoare vom vedea de ce număratul în ordine inversă în gând ne ajută să ne dezvoltăm autocontrolul şi vom afla şi alte tehnici ingenioase de dezvoltare a acestuia.

Cum să îţi ajuţi copilul să se dezvolte emoţional

În devoltarea emoțională a copiilor, părinții au un rol foarte important. Prin felul în care reacţionează zi de zi la emoţiile copilului, prin felul în care vorbesc despre ceea ce simt, prin sensibilitatea sau nepăsarea în faţa emoţiilor, părinţii îl ajută sau îl blochează pe copil în dezvoltarea lui emoţională.

Psihologii s-au întrebat care sunt diferențele între părinţii care îşi ajută copilul să se exprime emoţional şi cei care le blochează într-un fel sau altul creşterea, și au găsit câteva aspecte majore în funcție de care ne putem da seama dacă un părinte își ajută sau nu copilul să se dezvolte emoțional. Îți prezint în continuare aceste aspecte, precum și modalitățile potrivite sau neadecvate ale părinților de a se comporta.

1. Receptivitatea față de emoțiile copilului

• Unii părinți tind să nu dea o prea mare importanță emoțiilor în general, fie că sunt ale lor, fie că sunt ale copiilor. Ei nu vorbesc prea mult despre ce simt, şi nici nu sunt preocupaţi de felul în care se simte copilul, decât în momentele în care acesta are o trăire mai intensă (de exemplu când începe să plângă, să ţipe, când este foarte entuziasmat, etc.). Din această cauză, deseori copiii acestor părinți se poartă exagerat în anumite situații, tocmai pentru a-i face pe părinți să observe cum se simt.
• Părinții care își ajută copiii să se dezvolte emoțional sunt însă foarte atenți la emoțiile propriului copil. Ei observă chiar și micile schimbări în dispoziția acestuia, și vorbesc despre ele (spunând spre exemplu: Mi se pare mie sau tocmai te-ai întristat?). Ei își dezvăluie propriile trăiri emoționale în fața copilului, indiferent dacă sunt pozitive sau negative.

2. Părerea despre emoțiile negative

• Pentru unii părinţi, emoţiile negative sunt asemeni unor paraziţi: periculoase și contagioase. Faptul că micuțul lor trăiește o stare negativă este pentru aceștia un semnal de alarmă, și prima lor grijă este de a încerca să schimbe dispoziția copilului. Ei fie încearcă să îi distragă copilului atenția de la propriile emoții, fie îi cumpără ceva ca să îi treacă supărarea sau tristețea. Cînd acești părinți sunt supărați sau triști tind să ascundă de copil aceste emoții, de teama de a nu-l încărca și pe el cu propria lor stare de spirit.
• Pentru ceilalți, emoțiile negative sunt o parte normală din viață. Ei se așteaptă ca micuții lor să fie uneori nefericiți, supărați sau triști, și pot să tolereze această suferință. Când ei au o stare negativă de spirit nu se tem să le arate copiilor acest lucru, ci le explică mai degrabă de ce se simt așa. 

3. Acceptarea emoțiilor negative

• Din dorința de a-l liniști pe copil, mulți părinți îi spun acestuia că nu ar trebui să se simtă așa într-o anumită situație (nu are de ce să îți fie frică de câini! sau Nu mai fii supărat!). Copiii însă nu au capacitatea de a-și controla propriile emoții după bunul plac, și probabil că vor continua să se simtă la fel în respectivele situații. Diferența este că atunci vor încerca să își ascundă emoțiile, pentru că știu că nu sunt acceptate de părinți.
• Alți părinți încearcă să banalizeze sau să diminueze emoțiile copilului (Hai că nu te doare așa de tare sau Plângi din orice fleac!). Bineînțeles, asta nu are darul să liniștească copilul, ba chiar dimpotrivă, el devine îngrijorat. El crede că ceva nu este în regulă cu el, pentru că ceea ce simte el este diferit față de ceea ce îi spun adulții. În plus, reacţiile emoţionale ale copiilor la lumea din jur sunt mult mai intense decât ale adulţilor. Pentru copii, ruperea creionului preferat chiar poate fi o catastrofă, şi când se întâmplă asta nu îşi pot înăbuşi lacrimile sau tristeţea. Când este certat pentru că plânge “din nimic”, copilul se simte neînţeles.
• Când copiii lor se simt triști, supărați sau furioși, pentru unii părinți aceasta este o ocazie de a se apropia de ei, o poartă deschisă spre comunicare. Ei le spun copiilor că îi înțeleg (înţeleg că te simţi supărat când fratele tău îţi ia jucăria, sau Știu că ţi-e frică de câini), și acest lucru simplu îi face pe micuți să se simtă normali, și să nu se teamă de emoțiile lor. De asemenea, de câte ori copilul se va simţi rău, va avea încredere să meargă la părinte pentru consolare, fără să se teamă că va fi criticat.

4. Răbdarea față de emoțiile negative ale copiilor

• Copiilor le ia uneori mai mult timp să-și schimbe starea de spirit negativă, de exemplu să se liniștească după ce au fost furioși sau să se înveselească după ce au fost triști. Unii părinți cred că dacă au consolat într-un fel sau altul copilul, acesta își va schimba imediat dispoziția, și nu va mai reveni la fosta stare de spirit. Când observă că micuțului îi este greu să treacă peste supărare ei devin ușor iritați, pierzându-și răbdarea, și deseori încearcă să își forțeze copilul să își schimbe dispoziția.
• În loc să fie nerăbdători, unii părinți se retrag după ce vorbesc cu copiii despre emoțiile lor, și îi lasă pe aceștia să își revină treptat. Ei nu fac mare caz dacă micuțul rămâne bosumflat, în ciuda faptului că nu mai are de ce să fie așa.

5. Încurajarea discuțiilor despre emoții

• La început, micuţii nu ştiu să spună ce emoții trăiesc. Ei știu doar că se simt bine sau rău. În timp, ei învaţă să asocieze diferitele senzaţii din corpul lor cu anumite denumiri: ei află că agitaţia din burtică şi tensiunea din picioare se numeşte furie, sau că atunci când le curg lacrimile sunt supăraţi. Când un copil este încurajat să spună cum se simte, el se și eliberează parțial de respectiva emoție. Când el spune ce frică îmi este, deja frica lui se diminuează. Aceasta este puterea cuvintelor. Părinții care își încurajează copiii să spună ce simt le dau acestora o șansă să se elibereze de emoțiile neplăcute.
• Părinții care nu sunt preocupați să îi învețe pe copii să vorbească despre emoțiile lor riscă să își țină copiii într-o stare de incertitudine și de agitație interioară, de care micuțul nu se poate elibera folosind cuvintele.

6. Stabilirea de limite în exprimarea emoțiilor

• A accepta emoţiile copilului nu înseamnă a-l încuraja să se manifeste într-un anumit fel. În spatele oricărui comportament agresiv stă o emoție negativă, și asta nu înseamnă că părinții trebuie să fie de acord cu comportamentele agresive. Părinții care înțeleg diferența între comportament și emoție reușesc să îi transmită copilului faptul că te a simți rău nu îți dă dreptul să te porți urât. Ei resping doar comportamentul copilului, nu și emoșia lui (înțeleg că ești furios pe fratele tau, dar nu ai voie să îl bați).
• Părinții care nu fac diferența între comportament și emoție pot cădea în două extreme: fie resping emoțiile copilului pentru felul în care se poartă (Nu ai voie să fii supărat, pentru că atunci când ești supărat îți bați fratele), fie îi scuză copilului orice comportament, pentru că îi înțeleg emoția (Înțeleg că ți-ai bătut fratele că erai supărat, și te iert).

Sper că ți-ai dat seama care sunt aspectele în care reacțiile tale îl ajută pe copil să se dezvolte emoțional, și care sunt cele pe care poți să le îmbunătățești. Faptul ca acum știi mai multe despre tine este primul pas spre schimbare. Iar rezultatul, de a avea o relație sinceră, deschisă și pozitivă cu copilul tău, și de a avea un copil cu o inteligență emoțională ridicată, merită din plin.