Dependenta emotionala

Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc, de vreme ce este resimtita ca o conditie necesara a supravietuirii (“nu pot sa traiesc fara tine“).  Relatia dependenta e sanatoasa doar cand esti mic – atunci chiar ai nevoie de parintii tai ca sa supravietuiesti. Numai ca daca nu ti-au fost satisfacute nevoile atunci cand erai mic, vei cauta un parinte surogat in partenerul tau ca sa rezolve aceste afaceri neincheiate. Altii pot dezvolta exact comportamentul contrar, dezvoltand o teama de angajament, tocmai pentru a nu mai experimenta suferinta traita in copilarie, generata de prezenta precara a parintilor.

Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui in incercarea de a raspunde unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme (din copilarie, cel mai frecvent) si de a mentine echilibrul. Paradoxal, ea se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata chiar cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva. In spatele oricarei relatii obsesive se strecoara convingerea ca o astfel de adictie serveste unui scop inalt.

Ca adulti insa, cei mai multi par sa uite ca nu mai au NEVOIE de o iubire neconditionata, ei uita ca pot avea grija de ei insisi, ca isi pot rezolva singuri problemele. Inclinatia catre renuntarea la controlul asupra propriei vieti se naste din teama: teama de durere, de deprivare, de a dezamagi pe altii, de esec, de respingere, de a fi singur etc.

Iubirea adictiva mai naste o iluzie, si anume ca celalalt ne completeaza si ca fara el am fi “fragmentati”. Ceea ce se intampla de fapt este ca celalalt trezeste in noi calitati pe care nu le observasem sau nu credeam ca le-am putea avea. Cand ne indragostim, ne indragostim de fapt tot de noi, dar de partea neexplorata inca. Rolul partenerului este tocmai acela de a scoate ce e mai frumos in noi. Ceea ce admiram in ceilalti admiram in noi, iar ce uram, sunt tot laturi ale noastre, dar pe care le respingem.

Din pacate, exact cum spuneam si in postul anterior, suntem invatati ca nu putem trai fara o alta persoana, asta e societatea – ascultati cu atentie melodiile de dragoste, uitati-va la telenovele sau filme de dragoste, toate sunt modele ale iubirii nesanatoase.

“Iubirea infantila, imatura crede ca: daca eu am grija de tine si te iubesc asa cum vreau si eu ca tu sa ma iubesti, atunci chiar ma vei iubi asa cum vreau. Avem impresia ca dragostea unui copil este generoasa si inocenta, dar de multe ori ne inselam. Copiii nu sunt inca capabili de iubire spirituala; dragostea lor este egocentrica. Iubesc pentru a supravietui, pentru a nu avea de-a face cu durerea, frica, sau lipsurile.”

Caracteristicile iubirii adictive:

Partenerii:

1. se simt mistuiti (“imi esti indispensabil“)
2. au dificultati in stabilirea granitelor eului (exemple de granite slabe: conversatii intime cu persoane cu care nu ati stabilit relatii de incredere, indragostirea de orice persoana care va acorda atentie, recurgerea la comportament sexual ca unicul mod de a satisface nevoile celuilalt, nerespectarea propriilor valori pt a face pe plac altcuiva, acceptarea unor lucruri pe care nu le doriti, a spune da cand vreti sa spuneti nu, pastrarea relatiilor cu oamenii abuzivi, increderea in toti oamenii etc)
3. au tendinte masochiste
4. renunta cu greu
5. se tem de riscuri si necunoscut
6. au dificultati in experimentarea intimitatii reale
7. joaca jocuri psihologice
8. au nevoie de ceilalti pentru a se simti impliniti
9. cauta solutii in afara lor
10. pretind si asteapta iubire neconditionata
11. asteapta de la altii recunoastere si apreciere
12. isi doresc apropierea, desi se tem de ea
13.incearca sa “repare” sentimentele celorlalti (eu “salvator”, in unele cazuri)
14. joaca jocuri de putere (din care insa si partenerul obtine avantaje ascunse)
15. se tem sa fie abandonati cand au loc despartiri de rutina

Caracteristicile apartenentei sanatoase:

Partenerii:

1. permit afirmarea individualitatii celuilalt
2. traiesc un sentiment de contopire, dar si de separare fata de ceilalti
3. aduc la suprafata ce e mai bun in ei, dar si-n ceilalti
4. accepta ideea sfarsitului unei relatii
5. sunt receptivi la nou
6. stimuleaza dezvoltarea celorlalti
7. se simt liberi sa ceara ceea ce doresc
8. evita sa-i domine sau sa-i controleze pe ceilalti
9. isi accepta propriile limite, dar si pe ale celorlalti
10. incurajeaza autonomia celuilalt
11. au o stima de sine ridicata
12.au incredere in amintirea celor iubiti; le place solitudinea
13 isi exprima sentimentele in mod spontan
14. sunt dornici de apropiere si dispusi sa devina vulnerabili
15. isi afirma puterea personala si egalitatea fata de sine si ceilalti.

Cum treci de la iubirea adictiva la una sanatoasa?
Exista 7 etape:

1. Negarea – relatia inca pare normala in acest punct pentru parteneri. Apar rationalizarile (toate cuplurile trec prin asa ceva, e mai buna o relatie proasta decat niciuna, ne-am jurat credinta la bine si la rau, asa e viata, sa luam mereu ce e mai bun in oameni, nu e chiar asa de rau)

2. Disconfortul (“ceva nu e de ajuns“, “nu e in regula“, “ce se intampla cu mine? ar trebui sa fiu mai fericit“, “oare el/ea ma mai iubeste? oare eu il/o mai iubesc?“, “asta e tot? sunt plictisit“, “ma simt sufocat, trebuie sa ies din relatie“). Acum cei mai multi cauta alinare in alte dependente: alcool, mancare, cumparaturi, munca, jocuri, legaturi extraconjugale.

3. Confruntarea – poate fi declansat de o depresie, o despartire, o carte, o boala, o schimbare importanta in viata, o discutie cu un prieten etc. Atunci cand unul dintre parteneri ameninta cu despartirea, simptomele alarmante se amplifica. La fel si confruntarile melodramatice: acuzatiile si negarile furioase curg dintr-o parte in alta, mascand teama. Relatia intra in criza.

4. Separarea psihologica: renuntam la asteptarea cum ca o relatie e menita sa raspunda tuturor temerilor si nevoilor noastre. “Suntem dispusi sa pornim in acea calatorie interioara de descoperire a sinelui” (cine sunt? ce vreau de fapt? cum am ajuns aici? de ce mi-e teama? ce cred despre femei/barbati/relatii/iubire/putere?). Uneori se intampla sa aiba loc si separarea fizica in aceasta faza.

5. Siguranta de sine – indivizii incep acum sa se aprecize e sine, sa se autostimeze mai mult, sa aiba mai multa incredere in potentialul lor, in propria forta interioara.

6. Apartenenta – indivizii descopera alte modalitati de a iubi matur. S-au desprins. Au aflat ca sentimentul de apartenenta nu se rezuma la relatia de iubire, ci poate cuprinde si familia, prietenii etc.

7. Incercarea de a comunica – in aceasta etapa, indivizii trec de la concentrarea asupra propriei persoane si relatiei lor la trairi si gesturi de daruire mai generale. Multumiti de ei insisi si de ceilalti, ei au acum mai multa energie creatoare, vitalitate fizica si putere spirituala pentru a darui si a raspunde.

Parcurgerea etapelor e ca si la dependentii de droguri – pot sa existe recaderi. Intr-o zi esti la etapa 7, ca apoi sa te regasesti la 2, insa pe masura ce ei evolueaza, se va stagna mai mult in ultimele etape.

Nevoile psihologice ale partenerilor de cuplu

„O persoană care este exclusiv centrată pe sine nu este pregătită pentru a fi o jumătate dintr-un cuplu.” – Alfred Adler

Căsătoriţi sau nu, fiecare dintre noi ne aflăm la un moment dat al vieţii noastre într-o relaţie de cuplu, şi încercăm să găsim răspunsuri la cel puţin una dintre următoarele întrebări:

- Oare această relaţie va rezista în timp? Care sunt „ingredientele” de care am nevoie, pentru ca această relaţie să dureze toată viaţa?  Ce pot face eu pentru asta?
Simt că ceva nu merge în această relaţie, oare ce anume?Oare ce am greşit de partenerul/partenera mea pare să se îndepărteze de această relaţie de cuplu?Oare partenerul/partenera mea este mulţumit/ă de relaţia noastră de cuplu?Ceea ce ofer eu, este ceea ce partenerul/partenera mea are nevoie?

Multe dintre întrebările de mai sus, au la bază anumite nevoi pe care noi le dorim a fi satisfăcute în relaţia de cuplu în care ne aflăm.Aşa cum fiecare om are anumite nevoi de bază, fundamentale pe care se străduieşte să şi le satisfacă pentru a avea o viaţă împlinită, aşa şi în cuplu partenerii au anumite nevoi, psihologice şi emoţionale, care doresc să şi le satisfacă, astfel încât să se simtă împliniţi în relaţia în care sunt. Uneori aceste nevoi pot fi neconştientizate, iar persoana simte doar că „ceva nu merge”.

Alfred Adler, considera că nevoile psihologice fac parte din nevoile umane, iar satisfacerea lor, încă din copilărie, are un rol important în formarea stimei de sine.
Betty Lou Bettner, psihoterapeut  de orientare adleriană, a preluat aceste idei şi le-a dezvoltat şi promovat pe parcursul activităţii din întreaga sa carieră.

Cele patru nevoi psihologice (cei 4 C) sunt:
-  Conectarea;
-  Capabilitatea;
-  Contarea;
-  Curajul.
Satisfacerea acestor nevoi la ambii parteneri, crează premisele unui cuplu fericit şi longeviv.

Este foarte clar care sunt cei 4 C de care partenerii au nevoie într-o relaţie de cuplu. Însă ce presupune fiecare dintre aceştia şi cum pot fi dezvoltate sentimentele că fiecare beneficiază de ele?
Iată câteva exemple:

CONECTARE (după Betty Lou Bettner) sau nevoia de A APARŢINE (după Alfred Adler)Oricine se află într-un cuplu, are nevoia de a simţi că aparţine cuplului respectiv, că este conectat la cel de lângă el. Dacă unul din cei doi parteneri nu simte că aparţine relației cu celălalt, că este inter-conectat, atunci va căuta această conexiune în afara cuplului, fie în braţele altui partener (nu este obligatoriu, dar acest lucru creează premisele infidelităţii), fie prin cât mai multe activităţi desfăşurate individual ori cu prietenii.
Acest sentiment poate fi dezvoltat atunci când cei doi parteneri:- se bucură de momentele lor de intimitate, în care compatibilitatea sexuală joacă uneori un rol foarte important, sexualitatea fiind şi cea mai intimă modalitate de conexiune;
- îşi oferă reciproc momente de tandreţe (în special când pleacă spre serviciu şi când se întorc de la serviciu): o urare de bun venit însoţită de o îmbrăţişare, un zâmbet, o vorbă bună, etc.;
- petrec timp de calitate împreună (excursii, pregătirea unei mese festive, participarea la evenimente culturale, etc.) şi se bucură de aceste momente;
- iau mesele împreună, cel puţin în week-end – dacă acest lucru nu este posibil zilnic;
- iau decizii împreună, bazate pe o comunicare asertivă;
- contribuie amândoi la sarcinile şi responsabilităţile casei, în funcţie de abilităţile pe care le au, de preferinţe şi de timpul disponibil;
- ţin legătura unul cu celălalt, atunci când se află la distanţă, prin telefon, sms., etc.;

CAPABILITATE (după Betty Lou Bettner) sau A (SE) ÎMBUNĂTĂŢI (după Alfred Adler)Cu toate că doi parteneri formează un cuplu şi au nevoia să simtă că aparţin cuplului din care fac parte şi că sunt inter-conectaţi unul la celălalt, făcând lucruri împreună, este necesar ca cele două personalităţi-în fond distincte, să-şi poată dezvolta individualitatea, pentru a evolua, pentru a creşte, pentru a deveni cea mai bună variantă a propriei sale fiinţe, şi astfel încât să-şi poată îndeplini visele cu care a pornit la drum dinainte de a fi parte dintr-un cuplu. Când nu te simţi capabil şi competent, imaginea de sine (adică, încrederea în sine) scade şi poţi aduce nemulţumirea în relaţia de cuplu, punând chiar eşecul personal pe seama relaţiei de cuplu, ori a partenerului de cuplu, ceea ce va duce inevitabil la conflicte.
Această nevoie ne este satifisfăcută, atunci când:- putem să alegem să facem lucrurile la care fiecare dintre noi ne pricepem cel mai bine, lucruri pentru care să fim şi apreciaţi;
- fiecare dintre noi ne simţim ca fiind o persoană independentă, autonomă, capabilă să facă singură activităţi pentru a se descurca în viaţă;
- fiecare dintre noi avem un serviciu cel puţin mulţumitor, la care ne simţim utili şi obţinem rezultate;
- beneficiem de susţinerea sau libertatea partenerului pentru a ne continua munca, pentru a ne perfecţiona prin cursuri, pentru a ne reorienta şi califica profesional, dacă este cazul şi dacă ne dorim acest lucru.

CONTARE (după Betty Lou Bettner) sau nevoia de SEMNIFICAŢIE / A ÎNSEMNA ceva pentru celălalt (după Alfred Adler)Fiecare om aflat într-o relaţie de cuplu, are nevoia de a simţi că înseamnă ceva pentru celălalt, că nevoile sale contează pentru cel de lângă el, şi că şi el, la rândul lui, îşi aduce aportul la împlinirea nevoilor celuilalt. Când simţi că nevoile tale nu contează, că se pune mereu accentul pe nevoile celuilalt şi că tot ce faci este în zadar, că cel de lângă tine este mereu nemulţumit de ceea ce tu faci şi de modul în care faci, că numai ceea ce face el este bine, şi corect, şi frumos, încet-încet începi să te simţi inutil, „în plus”, neimportant, că nu contezi.
Această nevoie ne este satifisfăcută, atunci când:- simţim că însemnăm ceva pentru partenerul/partenera de cuplu, că acesta are nevoie de noi, că avem un anumit rol în viaţa sa şi că cel de lângă noi se bucură de rolul nostru;
- simţim că nevoile noastre sunt importante pentru partenerul de cuplu, iar acesta contribuie, la rândul lui, la satisfacerea/împlinirea respectivelor nevoi.

CURAJ (după Betty Lou Bettner), sau nevoia de  A FI ÎNCURAJAT/Ă (după Alfred Adler)În viaţă, fiecare persoană are nevoie de curaj pentru a face faţă sarcinilor şi dificultăţilor pe care viaţa i le scoate în cale. Unii dintre noi suntem înzestraţi cu curaj, probabil au văzut de mici această caracteristică la cei apropiaţi, alţii avem nevoie să fim investiţi cu curaj, să fim încurajaţi.
În fiecare cuplu, este necesar ca cei doi parteneri să se încurajeze reciproc, pentru a-i sădi în suflet sentimentul că este capabil, că poate face lucruri, că poate depăşi dificultăţi.
Această nevoie ne este satifisfăcută, atunci când:- în realizarea unei sarcini întâmpinăm dificultăţi, iar partenerul ne încurajează pentru a merge înainte şi, eventual, ne sprijină şi faptic;
- după un eşec, după o dezamăgire, partenerul ne ajută să vedem şi să înţelegem mai cu seamă acele aspecte care au fost pozitive în ceea ce am întreprins;
- în dorinţa de a realiza ceva, oamenii din jur ne descurajează, însă partenerul ne încurajează şi ne investeşte cu încrederea că vom putea reuşi în ceea ce ne dorim.

Site: www.angelacarmenplacintar.ro