Exercitiu: Care sunt valorile tale?

     Valorile sunt direcţii, procese, şi nu scopuri sau acţiuni. Ca să-ţi defineşti valorile trebuie să te uiţi la lucruri abstracte şi nu la cele pe care poţi să pui mâna. O casă reprezintă un scop, bunăstarea financiară e o valoare. O diplomă de master e un scop, cunoaşterea e o valoare. Să pui ştampila pe un buletin de vot poate fi un scop, să îţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce ţine de tine în sistemul din care faci parte e o valoare, şi tot aşa.

     Valorile sunt idei abstracte care îţi ghidează stabilirea scopurilor şi te ajută să alegi în ce direcţie să acţionezi, în ce comportament să te angajezi, şi tot ele sunt acelea care îţi amintesc că există ceva mai presus de momentul prezent, de "chef" sau de teamă, de dificultăţi în general, orice formă ar lua ele. S-ar putea să mă tem de respingere şi atunci să nu mai invit niciodată pe cineva în oraş, dar asta o să mă facă să fiu foarte nefericit dacă una dintre valorile mele de bază e să am o relaţie de cuplu reuşită. Pe de altă parte, dacă îmi reamintesc constant că îmi doresc o lume mai bună, orice ar însemna asta pentru mine, atunci acţiuni neplăcute şi incomode ca aruncatul gunoiului la coş, şi nu pe jos, de exemplu, devin mai pline de sens şi mai uşor de întreprins.

     Care-ţi sunt valorile?

     De multe ori, clienţii mei sunt încurcaţi în faţa întrebării "Care sunt principalele tale valori?". Îmi amintesc de un moment în care eu însămi am constatat cu uimire că, deşi pe undeva, nedefinit, ştiam că există nişte treburi de la care nu vreau să mă abat orice ar fi, n-aş fi putut să le enumăr cursiv, fără să mă poticnesc.
     Dacă te-aş întreba chiar acum care sunt valorile tale, ai şti ce să-mi răspunzi? Ştii care sunt liniile directoare ale vieţii tale? Care sunt lucrurile la care ţii mai presus de orice? Care sunt atitudinile care-ţi orientează acţiunile şi pe ce se bazează acestea? Poţi să le numeşti? Avem principii şi valori înnăscute, insuflate, construite, dar nu întotdeauna suntem conştienţi de ele, cu toate că o viaţă bine trăită înseamnă în mare parte o viaţă orientată de şi către valori, lucruri importante, semnificative.
     Aşadar, dacă şi pe voi vă interesează să duceţi vieţi împlinite (valorile clare şi asumarea lor responsabilă sunt lucruri care au reputaţia de-a pune serios umărul la treaba asta), vă propun mai jos un exerciţiu care să vă ajute să vă cunoaşteţi mai bine, inspirat din psihoterapia prin acceptare şi angajament - ACT. Dacă vă place, daţi-l mai departe. Dacă vă place foarte mult şi eventual vă ajută, nu vă sfiiţi să-mi spuneţi, în comentarii sau pe mail.

     Exerciţiu - ţinta valorilor

     Acest exerciţiu ia în considerare patru domenii mari ale vieţii, respectiv munca sau educaţia, timpul liber sau relaxarea, relaţia cu familia şi prietenii şi dezvoltarea personală şi sănătatea. În prima parte a exerciţiului, scrie pentru fiecare dintre cele patru domenii una sau mai multe valori după care te conduci. De exemplu, s-ar putea ca pentru tine să fie important să fii un bun profesionist, să te relaxezi în aer liber, să fii un iubit atent şi să fii responsabil cu propria sănătate. Notează-ţi câteva valori pentru fiecare domeniu, cu grijă ca ele să fie cu adevărat ale tale şi nu ale altcuiva. Întreabă-te ce ar conta cu adevărat dacă nu ţi-ar fi teamă de nimic şi dacă nu te-ar împiedica nimic să-ţi duci planurile la bun sfârşit. Ce fel de persoană ai vrea să fii în fiecare dintre cele patru domenii? Cum ţi-ar plăcea să te considere cei din jur? Ce fel de tată, fiică, angajat sau colaborator ai vrea să fii?

     În partea a doua a exerciţiului, notează cu un X pe ţinta de mai jos (sau pe una desenată de tine) cât de aproape sau de departe eşti de a trăi conform valorilor pe care le-ai enumerat în prima parte.

     Asta e tot. Ăsta e exerciţiul care sper să vă îndrepte spre propriile valori, să vă ajute să le identificaţi şi să trăiţi, poate, mai aproape de spiritul lor. :)

 

 

Sursa: internet

Photo by Aaron Hockley

Ce nu este iubirea?

Mulți autori, gânditori, artiști, intelectuali, adolescenți și oameni de diferite vârste au încercat, pe parcursul timpului să găsească răspunsul la provocatoarea întrebare: Ce este iubirea? Ne adresăm această întrebarea atunci când vrem să recunoaștem dacă ceea ce trăim este iubire sau atunci când vrem să luăm o decizie în legătură cu viitorul relației noastre de cuplu.

În zilele noastre putem afirma cu mare încredere că bula magică a îndrăgostirii este pe cât de intensă pe atât de trecătoare și că percepția unei iubiri magice este o capcană destul de periculoasă. Asta deoarece atunci când mirajul dispare, intrăm într-o rutină în care, adesea, blândețea este înlocuită cu iritabilitatea și deseori respectul față de celălalt se transformă în indiferență și critică. Dar de ce se ajunge aici? Cum putem evita aceste capcane? Un posibil răspunsul este să identificăm ceea ce nu este iubirea și să evităm relațiile care sunt nesănătoase pentru noi.

Iubirea nu implică egoism, iubirea nu înseamnă că celălalt este în proprietatea mea        

Atunci când îl tratăm pe cel de lângă noi ca fiind un bun personal, când  îl percepem ca fiind o prelungire a noastră nu facem altceva decât să-i lezăm atracția față de persoana noastră și să-l determinăm să se îndepărteze și mai mult de noi. Tratându-ne partenera(ul) ca fiind o persoană independentă și separată, învățăm să facem față propriei insecurități, geloziei și gândurilor de auto-critică. Este adevărat că această diferențiere este dificilă, mai ales la început, însă implică o creștere personală care cu timpul va consolida relația noastră de cuplu.

Iubirea nu este dominantă, manipulatoare sau coercitivă      

Implicarea în diferite jocuri emoționale este un mecanism defensiv prin care ne protejăm (adesea excesiv) de teama de a nu fi respinși sau răniți de către ceilalți. Folosim aceste mecanisme de apărarea mai ales atunci când suntem vulnerabili și ne așteptăm ca celălalt să fie exact ceea ce lipsește din noi. Asumarea rolului de victimă față de un partener dominant sau implicarea în rolul de autoritate în raport cu o persoană ușor de influențat sunt procese extrem de nocive pentru viitorul unei relații de cuplu.

Cele mai multe dintre aceste comportamente manipulative nu sunt conștientizate și nu sunt aplicate în mod intenționat, astfel este important să fim cât mai atenți la motivele pentru care ne implicăm în diferite acțiuni. Conștientizarea reacțiilor noastre automate este primul pas în procesul de schimbarea și întrerupere a pattern-urilor comportamentale distructive. Îndrăznind să putem în cuvinte adevăratele noastre nevoi, ne permitem să fim vulnerabili, însă doar așa putem afla cu adevărat dacă persoana de lângă noi ne-ar rămâne alături chiar și atunci când nu este manipulată sau blocată într-o capcană a iluziilor.

Iubirea nu este un leac pentru singurătate    

Atunci când gândurile noastre despre iubire implică conținuturi de genul “vreau să aibă cineva grijă de mine ” sau “nu mai vreau singurătate” pășim pe un teritoriu minat. Iubirea este o starea pe care o resimțim atât față de o altă persoană cât și față de noi înșine. Fericirea relației de cuplu crește atunci când alegem să trăim alături de cineva pentru că iubim aceea persoană și nu pentru că vrem să evităm singurătatea. Fromm scrie în cartea sa (Arta de a iubi) că diferența dintre iubire și pseudo iubire este semnificativă. Iubirea matură înseamnă am nevoie de tine pentru că te iubesc, cu alte cuvinte te văd și nu vreau să mă salvezi, vreau să mă iubești. În timp ce iubirea imatură implică conținuturi de genul te iubesc pentru că am nevoie de tine. Diferența este pe cât de mică pe atât de semnificativă.

Activitățile comune, prieteniile, experiențele vieții de cuplu și bucuria legăturilor dintre părinți și copii sunt elemente semnificative pentru viața în doi. Însă este important să ne reamintim că fiecare ființă umană este unică și este nepotrivit să avem aceleași așteptări de la partenerul nostru ca de la propria persoană. Celălalt are propriul stil prin care gândește, simte, răspunde sau reacționează, toate acestea îi definesc structura personală. Atunci când încercăm să fuzionăm cu identitatea celuilalt pierdem cu adevărat atracția față de acesta. Și astfel partenerul/partenera nu mai reprezintă centrul nostru de interes, deoarece ne raportăm față de persoana iubită ca față de propriul braț. Iar dacă o astfel de relație se încheie, durerea poate fi devastatoare deoarece avem impresia că ne-am pierdut un braț.

Iubirea nu trebuie confundată cu însetarea emoțională

Setea noastră emoțională față de o altă persoană nu înseamnă iubire. Mulți dintre noi suntem în căutarea a ceea ce ne-a lipsit în copilărie. Adesea, ca adulți, încă ne percepem ca fiind copilul însetat după aprobarea, aprecierea și laudele unui adult semnificativ. Însă într-o astfel de relație lucrurile pot funcționa bine o perioadă de timp, după care partenerul însetat stoarce vitalitatea și energia partenerului ocrotitor și cel mai adesea relația se oprește din evoluție. După o astfel de stingere relațională ne vom îndrepta spre alți posibili parteneri care vor îndeplini aceeași funcție de surogat. Însă această sete de acceptare, compasiune și apreciere poate fi stinsă doar prin identificarea izvorului interior, care este singura sursă nesecată de susținere emoțională.  

Sursa:internet

"La bine si la rau" mereu?

Când un bărbat şi o femeie încep să devină un cuplu, începe o poveste. Povestea cu a fost odată un bărbat şi o femeie care se iubeau până la marginea pământului şi mai departe...sau nu..doar iubeau ideea de a iubi.  În poveste intră amândoi, pasul le este egal şi orizontul comun. Povestea creşte odată cu ei, încet, încet îi cuprinde şi fără să-şi dea seama se confundă cu povestea – dar ei nu sunt povestea – atunci când aparţii unei poveşti, traieşti şi fazele prin care trece o poveste. Încheierea poate fi cu happy end ”şi aşa au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, dar, de multe ori nu se întamplă aşa.

Şi aici găsim stolul de întrebări: oare ce s-a întamplat cu iubirea? chiar am iubit? unde sunt fluturii din stomac? unde a disparut emoţia?

Răspunsuri sunt multe şi de multe feluri: diferenţe profunde între concepţia de viaţă a familiilor de origine; ritmuri de adaptare şi dezvoltare diferite; aspiraţii  şi motivaţii diferite; diferenţe biologice, fiziologice; modalităţi diferite de petrecere a timpului liber, de relaxare, anturaj diferit; angajament şi asumare de responsabilităţi cu viteze variate – şi am putea continua.

În acest caz povestea devine neîncăpătoare pentru amandoi, în spaţiul creat de ei nu-şi mai găsesc propriul loc şi atunci unul dintre ei decide să plece sau... să nu plece,dar sa vrea sa plece... putem să facem alegeri – şi cei doi pot să meargă mai departe pe un drum chinuitor împreună sau aleg să meargă pe drumuri diferite.

Când relaţia de cuplu nu mai dăruieşte nimic celor doi parteneri este greu să înţelegi ce–i  ţine totuşi împreună şi, cel mai greu de gestionat va fi efortul sufletesc de a face faţă frustrărilor, nemulţumirilor, furiei, neputintei. Nu de puţine ori în cabinet vin persoane triste, nemulţumite de viaţa lor, îmbolnăvite de o relaţie grea, obosite şi care aleg, totuşi, să nu iasă din relaţie. Ascultându-le povestea aud motivele co-dependenţei lor – parteneri eşuaţi emoţional, parteneri inadaptaţi la noile schimbări economice, sociale, vulnerabili fizic sau sufleteşte, dependenţi incurabil sau agresori sentimentali. Fiecare are o poveste din care ar vrea să iasă şi nu poate, alegerea le aparţine şi ei aleg să rămână.

Sarcina terapeutului este să respecte alegerea pacientului şi să-l sprijine în a-şi înţelege şi asuma alegerea făcută. Poate face însă o recadrare a problemei cu care se confruntă pacientul astfel încât, explorând resursele proprii şi sistemul de valori încorporat la nivel coştient să transforme felul in care isi vede rolul in poveste...Cu cât îl vedem mai neputincios pe cel de lângă noi cu atât creşte în noi salvatorul, ne străduim să fim mai buni, mai eficienti, sa rezolvam ceea ce credem ca celalalt nu poate...si obosit de atatea probleme rezolvate si bifate, salvatorul uita sa iubeasca..pe cel de langa el si chiar pe el insusi..

Si omul simte nevoia să fie iubit – aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacă nu se simte iubit, omul începe să moară incetul cu incetul..

În acest caz terapeutul te poate ajuta să conştientizezi atitudinea ta şi să lucrezi pentru trezirea si intregirea ta. E o muncă grea dar frumoasă, e ca şi cum, pentru prima dată în viaţă ţi se dă şansa de a deveni propriul tău creator, ai libertatea de a elibera tot ce nu-ţi mai serveşte şi de a dezvolta tot ce te împlineşte...

Pentru a porni la acest drum este nevoie de determinare şi de o mare dorinţă de schimbare, de putere şi consecvenţă, de curaj şi îndrăzneală, de curiozitate şi bucurie. Toate acestea stau adormite în tine aşteptând un semn, o singură mişcare a sufletului tău către tine.

Exerciţii utile pentru copii sub 12 ani

Tot mai des auzim despre revoluţionarul concept numit “mindfulness” şi despre efectele benefice pe care acesta le are asupra sănătăţii noastre, atât la adulţi cât şi la copii. Dar dincolo de faptul că a practica starea de “mindfulness” – înseamnă a ne conecta într-o manieră aparte la universal interior şi cel exterior (adică a avea atenţia concentrată asupra prezentului fără a emite judecăţi de valoare) haideţi să vedem cum putem exersa cu copiii această stare.  

- Stai nemişcat, ca o broascuţă - acesta este un exerciţiu de meditaţie de bază, care îmbunătăţeşte concentrarea copiilor şi ii face mai putin impulsivi. Aşezaţi-vă împreună cu copilul dumneavoastră într-un loc liniştit şi explicaţi-i exerciţiul în felul următor: “Broscuţa este un animal remarcabil. Ea este conştientă de tot ceea ce se întamplă în jurul ei, dar are tendinţa de a nu răspunde imediat. Broscuţa stă nemişcată şi respiră, păstrându-şi energia, în loc să răspundă după fiecare idee care îi vine în cap. Broscuţa stă nemişcată în timp ce respiră. Burta ei se umflă cu aer, iar apoi se desumflă. Inspiră profund, iar apoi expiră. Orice poate broscuta să facă, poţi să faci şi tu.” Încurajaţi-vă copilul să stea şi să respire. Copiilor le place pentru o vreme, sa stea şi să nu facă nimic. Dupa ce vor face acest exerciţiu se vor simţi relaxaţi.

- Raportul meu meteo - acest exerciţiu va ajuta copilul să îşi conştientizeze lumea interioară şi să îşi accepte atât emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative. Spuneţi-i copilului dumneavoastră să se culce pe spate, să îşi închidă ochii total sau parţial şi să îşi ia un timp pentru a vedea cum se simte.  Intrebaţi-l: “Cum este vremea în interiorul tău? Eşti relaxat şi însorit? Sau poate că pare cam înnorat? Simţi că este o furtună în interiorul tău? Care sunt lucrurile pe care le observi?”  După ce copilul dumneavoastră vă relatează emoţiile resimţite, spuneţi-i să le accepte - “lasă-le să fie! Nu e nevoie să încerci să simţi sau să faci ceva diferit! Mai târziu, vremea va fi altfel, dar deocamdată, aşa stau lucrurile. Emoţiile se schimbă. Nu trebuie să schimbăm lucrurile…aceasta este o uşurare. Le acceptăm!”

- Antrenamentul pentru muşchiul atenţiei - pentru copiii mai mici, în drumul pe care îl parcurgem către şcoală, rugaţi-i să reţină 5 lucruri pe care le văd (un copac, un semafor, o casă mai puţin obişnuită, uşa unui magazin, o maşină etc.). Întrebaţi-I cum arată acele lucruri? Care este culoarea lor, ce formă au, au ştriuri sau pete? Explicaţi copilului dumneavoastră că privind fără să judecăm dacă ceva este frumos sau urât, vom observa mai multe lucruri din jurul nostru.

- Micuţa cutie cu îngrijorări - înainte de a adormi, discutaţi cu copilul dumneavoastră dacă există gânduri care îl supără.  Discutând despre aceste îngrijorări, vom descoperi despre ce se îngrijorează cel mic. Este necesar să aveţi o cutie cu capac, frumos decorată. Acele gânduri sau îngrijorări, pot fi puse în cutie. Ridicaţi capacul, îndemnaţi copilul să îşi pună îngrijorările în cutie şi puneţi capacul la loc. Cel mic se poate uita de la distanţă, la cutia care va sta pe un raft în cameră. Astfel el va putea vedea că acele gânduri nu mai sunt în capul său şi se va linişti.

Adaptare după - Eline Snel

Sursa:  http://www.parintibuni.ro/

Cupluri fericite vs. Cupluri nefericite

Ceea ce ne arată studiile de specialitate este că relațiile de cuplu fericite nu sunt definite constant de prietenie și armonie. La fel ca toate cuplurile și partenerii din cuplurile funcționale se ceartă și trăiesc frustrări. Diferența dintre cuplurile fericite și cele nefericite este dată de stilul de conflict. Un stil constant negativ de rezolvarea al conflictelor este definit de interpretări negative față de partener, ceea ce va genera o neîncredere cronică față de tot ceea ce spune sau face celălalt. Într-un studiu din 1999, o echipă de cercetători au descoperit că patru tipologii de comportamente corosive (în situații de conflict) pentru relația de cuplu sunt: escaladarea (un stil de comunicare care crește flacăra conflictului și a cărei scânteie sunt emoțiile intense); invalidarea (care apare atunci când unul dintre parteneri neagă, contorizează sau ignoră experiențele exprimate de către celălalt); interpretările negative (acestea se produc atunci când partenerii caută motive negative în ceea ce comunică celălalt, adesea făcând referire la trecut); retragerea (apare atunci când unul dintre parteneri sau amândoi renunță la conflict înainte de a găsi o rezolvare).

Cuplurile care învață tehnici de comunicare structurată, sunt capabile să prevină manifestarea acestor factori corosivi pentru rezolvarea provocărilor din viaţa lor. O ”luptă dreaptă” este reprezentată de aplicarea abilităților de comunicare sănătoasă în care se respectă principiile dialogului dintre emițător și receptor. Această tehnică are o serie de reguli atât pentru emițător (vorbește în nume personal și transmite enunțuri scurte), cât și pentru receptor (parafrazează ceea ce aude și nu respinge sau refuză) dar și reguli comune (emițătorul deține scena și trebuie să o împartă).

Cuplurile fericite și stabile, dar și cele care învață cum să redobândească iubirea și încrederea sunt acelea în care comunicarea este ghidată de respect, ceea ce face ca ambii parteneri să se simtă auziți și validați. Deseori conflictele nu sunt ghidate de cine are dreptate, ci mai degrabă de cine se face auzit și cum, iar odată ce partenerii dețin această informație rezolvările sunt mai ușor de găsit. Ideea de bază este ca abilitățile de comunicare eficientă să devină parte naturală în stilul comunicare/rezolvare de conflicte al cuplului. Majoritatea terapeuţilor de cuplu sunt de părere că ”Structura regulilor simple atrage după sine un grad de siguranță la nivelul conversației, ceea ce permite o mai mare deschidere și mai puține afecte negative”.

Atunci când, cuplurile sunt capabile să de-a dovadă de fairplay în rezolvarea conflictelor, resentimentele sunt mai puține în plan relațional. Strategiile pozitive de dialog reduc activarea amigdaliană (manifestarea fricii) și facilitează o comunicare mai intimă și respectuoasă între cei doi.           

Procesul “dialogului vindecător” este compus din trei elemente: oglindire, validare, empatie.

Oglindirea – este prima parte a dialogului vindecător. În această etapă receptorul repetă mesajul transmis de emițător, fără a adăuga nimic de la sine sau a distorsiona conținutul transmis. Este faza în care se stabilește contactul dintre cei doi participanți la dialog și emițătorul știe că este ascultat.

Validarea – după ce receptorul a oglindit cu acuratețe mesajul emițătorului, urmează etapa în care acesta validează ceea ce a spus partenerul. Validarea nu implică nevoia de a fi de acord, chiar dacă și acest lucru este posibil. Un exemplu de validare este: Dacă aș vedea lucrurile exact ca tine, ceea ce nu pot, dar mă străduiesc să fac asta, atunci poate că aș fi de aceeași părere cu tine. Dar un alt exemplu de validarea este și: Ideile tale au sens din perspectiva ta. Validarea este o parte foarte importantă a dialogului și este pasul care face procesul de comunicare diferit de ascultarea activă. Validarea înseamnă că receptorul se pune cognitiv/mental în locul celuilalt cu intenția sinceră de a-i înțelege punctul de vedere. Validarea nu înseamnă pierderea sinelui și contopirea cu celălalt. Validarea înseamnă a face loc pentru două puncte de vedere diferite. Validarea are și obiectivul de a rupe tiparul simbiozei cognitive și de a crea o diferențiere sănătoasă la nivel relațional.

Empatia – este etapa cea mai dificilă a dialogului vindecător, deoarece receptorul trebuie să ghicească emoțiile pe care le trăiește emițătorul. Aceste emoții pot fi mai multe la număr și deseori contradictorii. Receptorul poate verbaliza ceva de genul: îmi pot imagina că asta te face să te simți trist/ă, singur/ă, speriat/ă. Receptorul poate identifica greșit emoțiile, dar să ne amintim că acesta trebuie să le ghicească. Chiar dacă acestea au fost identificare greșit verbalizarea lor în procesul de comunicare intențională este importantă. Pașii vor fi reluați până în momentul în care emițătorul se simte pe deplin auzit.

Partenerii pot alege care dintre ei va fi primul emițător. Este foarte important ca înainte de începerea dialogului intențional receptorul să-și identifice un loc sigur în mintea sa. Un loc în care se poate plasa mental astfel încât creierul vechi/emoțional să nu intre în alertă.

După ce emițătorul a exprimat 2-3 frustrări receptorul este încurajat să răspundă diferit față de ce se întâmpla în trecut. Este posibil ca oglindirea să se reia de câteva ori până când receptorul formulează corect mesajul emițătorului. Emițătorul este cel care are ultimul cuvânt în ceea ce privește corectitudinea oglindirii. Ideea de bază în această etapă este: Pentru relația de cuplu, este mult mai important ca cei doi să se audă decât să câștige.

Validarea înseamnă transmiterea unui mesaj de genul: Pot să văd că acesta este punctul tău de vedere. Receptorul nu trebuie să fie de acord cu mesajul, doar să-i transmită emițătorului că lucrurile au sens din punctul lui de vedere. Important este să oprim invalidarea – să blocăm repetarea a ceva din trecut. Atunci când receptorul reacționează printr-un răspuns mult prea rapid, emițătorul se simte invalidat și se activează dansul defensiv.

Empatia este al treilea pas important al procesului de comunicare – Îmi imaginez că te simți…(identificați cel puțin trei emoții diferite).  Acesta este punctul în care încep să-mi modific reprezentarea mentală despre partener, acesta devenind din inamic aliat – în procesul nostru de creștere și vindecare relațională.

 

Sursa: http://gyorgy-gaspar.blogspot.ro/