Cele mai bune 4 exercitii ca sa cresti un copil inteligent emotional

Un copil inteligent emotional are mai multe atu-uri fata de unul inteligent... si atat. Cum asa?! Pentru ca in grupul de copii si, mai tarziu, de adulti, el va fi iubit si acceptat in functie de cum se poarta cu ceilalti... mai degraba decat in functie de cat este de destept. Inteligenta iti atrage admiratie, dar inteligenta emotionala este cea care iti atrage simpatie si chiar succes. 

Cercetatorii studiaza inteligenta emotionala de mai bine de 30 de ani. Dar, cel mai probabil, iti este cunoscuta din cartea lui Daniel Goleman, pentru ca el a popularizat-o. Asadar, despre ce vorbeste inteligenta emotionala? Despre capacitatea unui om de a fi inteligent pe plan afectiv, nu intelectual.

 Un micut inteligent emotional se deosebeste de alti copii, prin cat mai multe din comportamentele urmatoare:
- interactioneaza armonios cu ceilalti copii si cu adultii
- stie sa negocieze si sa comunice lucrul pe care il doreste
- se pricepe sa evite ori dezactiveze un conflict cu alt copil
- ia in calcul dorintele altora si le anticipeaza nevoile
- are mai putine accese de furie si de nerabdare (spre exemplu, nu izbucneste atunci cand ti-au venit toti cunoscutii in vizita)
- sunt placuti de alti copii
- se concentreaza cu destul de multa usurinta la sarcinile pe care le au de facut (la gradi, de exemplu) si nu se plictisesc imediat
- poate accepta sa isi amane implinirea dorintelor, fara sa fie deosebit de frustrat

Copilul meu este mai fericit daca are inteligenta emotionala?

Studiile ne sugereaza ca da. Se pare ca acei copii cu un nivel ridicat de inteligenta emotionala ajung, in timp, adulti mai echilibrati, cu o cariera promitatoare, mai putin amenintati de divort si mai satisfacuti de viata decat restul oamenilor. Inca din scoala primara, acesti copii au mai putine dificultati de integrare sau de comportament si, in schimb, mai multi prieteni.
Pe de alta parte, copilasii carora nu le-a fost dezvoltata inteligenta emotionala se plang adeseori ca sunt ingrijorati, tristi sau nefericiti. Ei se arata mai degraba tematori in situatiile noi si in interactiunile cu alti copii, asa ca vor prefera sa ramana in preajma prietenilor deja stabili si in contexte familiare. In plus, nu se simt pregatiti sa rezolve probleme cotidiene care apar, panicandu-se usor si renuntand sa mai incerce...

Atunci, cum dezvolt inteligenta emotionala a copilului meu?

1. Invata copilul sa isi traiasca emotiile, asa cum vin

Da, este un exercitiu... poate si pentru tine, nu numai pentru micut. Asta inseamna ca in loc de "Nu mai plange, mami, ca esti baiat mare!" sau de "Pune mana pe iepuras, ce te sperii asa, ca nu te musca!", sa incerci altceva. Copiii au multe emotii. Un micut care plange, este impins de catre o emotie sa planga. Este foarte important ca parintii ca inteleaga asta! Copilul care se sperie de iepuras, chiar simte teama si, probabil, surpriza. Atunci cand urla si se tavaleste pe jos (sau poate ca tu ai un copil mai cuminte), micutul este controlat de furie sau nemultumire.
Si atunci, ce avem de facut? Sa ne amintim ca numai comportamentul micutului este intolerabil, nu si emotia. In spatele comportamentului copilului este o emotie care se vrea acceptata. Ca sa micsoram sau ca sa indepartam comportamentul, avem nevoie sa acceptam emotia din spatele lui. Mai ales ca cei mici chiar nu isi pot reprima sau nega afectele, ele sunt mai puternice decat vointa lor. De ce sa pedepsim copilul pentru ceva de care el nu este responsabil?
Exista o vorba care spune "Ceea ce nu imbratisezi, nu poti vindeca". Asa ca tu, ca mama, ai responsabilitatea sa accepti emotiile copilului, asa cum vin, si sa le "imbratisezi". Daca vrei ca cel mic sa nu mai fie atat de furios si de ostil, inseamna ca, mai intai, accepti ca el se simte asa: furios si ostil.

Cum invatati sa traiti emotiile, asa cum vin? Psihoterapeutii numesc asta "continere". Il contii pe cel mic: ii dai voie sa se simta furios si verbalizezi tu, in locul lui, starea pe care acesta o are. I-o observi si il "insotesti" in valul de emotie, care il ia pe sus. Nu il certi pentru ceea ce simte, ci pui degetul pe emotie, aratandu-i ca il intelegi si ca il accepti, cu tot cu emotia negativa. Ii exprimi emotia pe care el nu stie inca sa o verbalizeze: "Vad ca esti tare furios / vad ca te simti frustrat si nerabdator ca nu reusesti sa legi sireturile astea la pantofi. Inteleg ca de-asta ai aruncat cu ei cat colo. Imi amintesc ce ma infuriau si pe mine, cand invatam si eu sa fac nod."

Abia apoi puteti ajunge, impreuna, in punctul in care sa ii oferi si sa primeasca ajutor. "Haide sa vedem impreuna, ce zici, crezi ca merita sa ma lasi sa te ajut? Mai degraba decat sa arunci cu pantofii in perete. Imi dau seama cat de dificil si de enervant este."

2. Foloseste cuvinte cat mai diverse pentru a denumi emotiile

Cu cat mai multe cuvinte folosesti pentru a descrie emotiile, cu atat devine micutul mai conectat la lumea lui afectiva. De obicei, recurgem la adjective comune (trist, suparat, nervos, bucuros, fericit, speriat) si la aceleasi, in fiecare situatie... Dar nuantele sunt importante: haide sa invatam sa le folosim, atunci cand descriem sentimentele noastre ori ale celui mic. Ma simt: iritat, indignat, frustrat, epuizat, obosit, anxios, ingrijorat, preocupat, alarmat, dezamagit, nerabdator, incantat, entuziasmat, plin de speranta, interesat, optimist, calm, echilibrat, impacat, plictisit, depasit, furios, mandru, satisfacut, incurajat... si tot asa. Astfel de adjective sunt "prinse" cu rapiditate de copil, daca le folosim atunci cand identificam emotia, ca atare, la el sau la noi.
Copiii invata foarte repede sa distinga emotiile, ei le "simt" mai rapid decat adultii. Pentru ca si ei se izbesc de ele, in toata varietatea lor, in fiecare zi: la joaca, la alti copii, in raport cu parintii, in vise, in desenele animate pe care le vad sau in povestile pe care i le cititi. Nu au nevoie decat de o eticheta clara pentru fiecare, ca sa le poata identifica si exprima. Inteligenta emotionala a micutului se dezvolta daca facem asta si se plafoneaza, se sufoca, daca nu o stimulam in acest fel...

3. Jucati-va de-a "start si stop"

Inca de cand este foarte micut, astfel de jocuri ii fac mare placere. Rolul lor este de a-l invata pe copil sa isi controleze corpul. Acest control este o componenta importanta a inteligentei emotionale. Pe masura ce creste, isi va controla impulsurile si afectele. Deocamdata, ii este mai usor sa isi controleze corpul - asa ca de aici trebuie sa incepem. In plus, este distractiv.
Noi de exemplu, cand eram mici, jucam "Prinsa pe animale". Acest joc intra in categoria "Start / Stop". Mai ales ca iti cere sa te opresti in pozitii amuzante.
Dupa ce prinde gustul jocurilor, il poti obisnui cu "Stai", folosindu-l in contexte cotidiene. Ai sa vezi ca poate fi cazul mai des decat iti dai seama acum. Si se va dovedi chiar util. Cand este pe punctul de a varsa paharul cu lapte pe canapea, pentru ca uita ca are lichid in el. Cand ameninta sa arunce cu telefonul mobil, ca sa il urneasca pe Grivei sa ii vina cu el in dinti. Cand carioca fosforescenta mai are doar cateva secunde pana la contactul cu bonurile de masa... Toate aceste situatii pot fi oprite la timp, cu un "Stai".
Mai intai, pentru ca nu suna amenintator pentru copil. Nu se va speria, pentru ca l-a invatat in joaca. Apoi, pentru ca micutul reactioneaza prompt la el. Tot de la joaca, micutul a invatat ca, la "Stai", te opresti in pozitia in care esti in acel moment, orice ai face atunci...

4. Stiai ca rabdarea are muschi?

Oho, rabdarea are mult de-a face cu inteligenta emotionala si, mai ales, are muschi. Adica poate fi antrenata... si necesita antrenament constant, pe lungi perioade de timp si inceput cat mai devreme. Cum antrenam rabdarea?

Ori de cate ori il observi pe pustiul tau ca este intr-o stare de spirit pozitiva si crezi ca poate face fata, practicati rabdarea. Si fa-l constient ca faceti asta. De exemplu, la coada la supermarket. "Stii ce facem acum acum, mami? Ne antrenam muschii rabdarii." Explica-i ca rabdarea poate fi de mai scurta sau de mai lunga durata. Un intelept spunea ca sufletul nu are intotdeauna aceeasi putere. Deci, uneori poti sa fii mai rabdator, iar uneori poti chiar sa simti ca explodezi! Rabdarea ta poate fi la limita. Copilul are nevoie sa stie ambele aspecte: si ca rabdarea poate fi antrenata, prin exercititu, si ca, uneori, este normal sa simti ca nu mai poti.

Si intreaba-l, analizati impreuna cum va simtiti acum: "Ma simt in stare sa astept la coada? Cat de multa rabdare pot acum sa am? Oare pot incerca sa mai trag de ea? Ia sa vedem, hai sa mai asteptam putin. Daca reusim sa mai avem putina rabdare, ajungem la casa si achitam cumparaturile, adica si masinuta asta pe care sa o plimbi apoi pe afara. Ma motiveaza asta sau pur si simplu nu mai pot sa astept?"

Sursa:/www.qbebe.ro

Relaţia - călătorie în intimitate

O relatie este un legământ între două persoane. Ea defineşte ceea ce ambii parteneri sunt dispuşi să facă. Dacă doar una dintre persoane este dispusă, nu poate fi vorba de o relaţie.Este o formă de abuz.

Dragostea adevărată însă nu poate ajunge la plinătatea sa fără un angajament real şi ferm din partea ambelor persoane. Aceasta nu se naşte între doi oameni care fug unul de celălalt, ci numai atunci când doi oameni învaţă să stea împreună.Şi uneori acest lucru este greu.

De multe ori, doi oameni nu ştiu cum să stea împreună. Uneori, ei nici măcar nu sunt siguri că vor să fie împreună. Aceasta se întâmplă în orice relaţie.

Sexul nu ne mai împlineşte din punct de vedere emoţional. A vorbi unul cu celălalt ni se pare dificil.

În orice relaţie, există şi momente de “lipsă de relaţie”. Cuplurile inteligente folosesc aceste momente pentru a-şi acorda timp individual în singurătate şi pentru a se reconecta cu sine. Ei nu pun capăt relaţiei atunci când energia scade.Ei nu o tratează ca pe o afacere. Ei îşi oferă unul altuia spaţiu pentru a respira. Poate dura o oră sau două, o zi sau două, poate chiar o lună sau două.Fiecare persoană are nevoie să-şi găsească drumul către sine. Fiecare persoană trebuie să găsească timp pentru a se întreba: “Cine sunt eu acum?”. Răspunsul la această întrebare se schimbă cu timpul. De aceea nu trebuie să uităm să ne adresăm această întrebare, din când în când.

Relaţia este o atât călătorie în intimitate cu o altă persoană,cât şi o călătorie în intimitate cu sinele. Uităm acest lucru.Credem că este vorba doar de celălalt, dar nu este doar atât. Cu adevărat, dacă călătoria noastră spre inima celuilalt nu ne duce în propria inimă, atunci progresul nostru pe cale este împiedicat.

Avem nevoie de timp pentru a internaliza. Avem nevoie de timp pentru a respira şi pentru a fi singuri.Ne mişcăm între “împreună” şi “singur”.Dacă nu rămânem singuri, nu ne putem întoarce la “împreună”.

Nu poţi avea o relaţie doar cu maximuri şi fără minimuri.Orice relaţie trebuie să se destrame, nu doar o dată, ci de mai multe ori. Acesta este modu lîn care ea se dezvoltă. Acesta este modul în care o nouă intimitate se naşte. Modelele noastre cu privire la relaţie nu permit acest tip de transformare interpersonală în contextul unei relaţii serioase. În modelele noastre, oamenii fie rămân împreună într-o stare “îngheţată”, fie rămân la distanţă şi neimplicaţi.

Oamenii care rămân împreună cu orice preţ încetează să evolueze. Nici măcar nu se pot uita unul la celălalt.Energia vieţii părăseşte relaţia.Ea nu poate respecta modelele şi structurile limitative.

Oamenii care se tem de intimitate, la primul semn de dificultate ies din relaţie cu viteza unei rachete. Se mişcă de la o iubire la alta, niciodată ajungând la sursa dragostei, în ei înşişi sau în celălalt.

Unele relaţii nu au puterea de a te reţine. Altele nu au puterea care te transformă.Relaţiile adevărate au nevoie de ambele.Au nevoie de angajament reciproc şi de libertatea de a fi tu însuţi.Ele ne cer să continuăm să spunem adevărul pe măsură ce trecem împreună prin tristeţe şi dureri.

Nici o relaţie nu este uşoară. Fiecare relaţie apropiată ne testează profunzimea angajamentului nostru faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi.În creuzetul relaţiei, treptat,dragostea egoistă moare şi învie ca dragoste necondiţionată.Această iubire transcendentă nu apare brusc şi dintr-o dată, ci este o maturizare treptată. Se dezvoltă mai profund cu fiecare întâlnire a noastră cu partenerul.

A primi şi a renunţa, a îmbrăţişa şi a elibera: acestea sunt valurile dragostei. Nu există nicio inimă care să nu le cunoască.

Frumuseţea dansului ni se dezvăluie atunci când realizăm că a da drumul mânii partenerului este o invitaţie spre a o prinde din nou.

Tradus şi adaptat după Paul Ferrini