Multumesc,2014!

Iata un exercitiu pe care il fac de cativa ani, pentru a lăsa în urmă această perioadă și a fi pregătită pentru alta. 

Scurt și la subiect: Ai nevoie de câteva foi și un pix. Dacă simți nevoia să și colorezi, simte-te liber să o faci.

Ce ai învățat în acest an?

Scrie cinci succese și ce ai învățat din ele. Cum ai ajuns să ai rezultate bune? Ce acțiuni ai făcut? Cine ai devenit pe parcursul realizării obiectivelor tale? 

Dar eșecuri? Unde consideri că ai eșuat? Ce ai făcut sau nu ai făcut pentru a ajunge aici? Ce ai învățat din aceste situații?

Las în urmă

Gândește-te la ce vrei să se încheie în acest an. Proiecte neterminate de care nu mai vrei să te ocupi și-ți iau din energie, oameni, amintiri. Hotărăște conștient ce lași în urmă și scrie. 

Iau cu mine

Aici notează lecțiile învățate în acest an, ce vrei să continui să explorezi și în anul ce vine și ce proiecte vrei să aibă continuitate și în 2015. 

Ce te face fericit? 

Ce activități, oameni, experiențe te fac fericit? Ce poți face în 2015 să fie cel mai bun an al tău? Ce îți dorești cu adevărat? 

Scrie minim cinci scopuri mari care te pot duce acolo unde îți dorești și cinci acțiuni mici, care te fac fericit. În 2015, fă minim un lucru pe zi care îți dă o stare de bine. 

Unde pierzi energie?

Oricât de determinat și pasionat ai fi, energia este limitată. De obicei, facem lucruri care nu contează pentru noi și ne concentrăm în mai multe direcții, apoi ne simțim vlăguiți pentru a mai face lucrurile cu adevărat importante. Scrie ce activități îți scad din energie și vezi unde și ce poți modifica pentru ca în noul an să-ți gestionezi mai bine energia și timpul. 

Te iert pentru…

Scrie persoanele și experiențele cărora vrei să le dai drumul. Poți scrie chiar și o scrisoare, care să înceapă cu “Te iert pentru…” Observă ce ai învățat de la persoanele din viața ta (mai ales acelea care te-au rănit) și dă-le drumul. Dă-ți ție drumul. Meriți să fii liber. 

Mă iert pentru…

Pe tine pentru ce te ierți? Ce regreți din acest an și ce greșeli ai făcut? Nu te judeca, doar observă. Și scrie-ți și ție. Decide să te ierți și amintește-ți că ai făcut ce și cum ai știut tu mai bine. Regretele nu-și au rostul că nu te mai poți întoarce în timp. Așa că, dă drumul învinovățirii și spune-ți cu un zîmbet pe față “Mă iert pentru…”

Te iubesc

Gândește-te la toate persoanele importante din viața ta, pe care le iubești. Alege apoi trei persoane și sună-le, spunându-le ce rol important au.

Mă iubesc

Cum ai stat cu iubirea de sine în acest an? Ce apreciezi la tine și de ce calități ești mândru? Scrie-ți mare pe o foaie “Mă iubesc și mă accept așa cum sunt. “

Mulțumesc

Scrie 50 de motive pentru care ești recunoscător. Mulțumesc pentru…Este ceva magic!

Fă curățenie la sfârșit de an și gândește-te cu recunoștință la el. Ai încredere că te așteaptă ceva frumos și depinde doar de tine să faci din 2014 un an mai bun. 

Gunoiul nu îl ții în casă sub covor pentru că oricât de bine ai decora camera, peste o vreme începe să pută. Nu fă asta nici cu viața ta. Du gunoiul afară și decorează-ți sufletul. Spune-ți “Dau drumul cu recunoștință acestui an din viața mea.” Și dă-i drumul. Nu sta pe loc, căci în timpul ăsta poți face lucruri atât de utile…Privirea ta să fie orientată spre prezent și viitor. Trecutul s-a dus și e mort. Ceea ce contează e ce alegi tu să faci de acum înainte.

Sursa:internet

Dependenta emotionala

Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc, de vreme ce este resimtita ca o conditie necesara a supravietuirii (“nu pot sa traiesc fara tine“).  Relatia dependenta e sanatoasa doar cand esti mic – atunci chiar ai nevoie de parintii tai ca sa supravietuiesti. Numai ca daca nu ti-au fost satisfacute nevoile atunci cand erai mic, vei cauta un parinte surogat in partenerul tau ca sa rezolve aceste afaceri neincheiate. Altii pot dezvolta exact comportamentul contrar, dezvoltand o teama de angajament, tocmai pentru a nu mai experimenta suferinta traita in copilarie, generata de prezenta precara a parintilor.

Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui in incercarea de a raspunde unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme (din copilarie, cel mai frecvent) si de a mentine echilibrul. Paradoxal, ea se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata chiar cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva. In spatele oricarei relatii obsesive se strecoara convingerea ca o astfel de adictie serveste unui scop inalt.

Ca adulti insa, cei mai multi par sa uite ca nu mai au NEVOIE de o iubire neconditionata, ei uita ca pot avea grija de ei insisi, ca isi pot rezolva singuri problemele. Inclinatia catre renuntarea la controlul asupra propriei vieti se naste din teama: teama de durere, de deprivare, de a dezamagi pe altii, de esec, de respingere, de a fi singur etc.

Iubirea adictiva mai naste o iluzie, si anume ca celalalt ne completeaza si ca fara el am fi “fragmentati”. Ceea ce se intampla de fapt este ca celalalt trezeste in noi calitati pe care nu le observasem sau nu credeam ca le-am putea avea. Cand ne indragostim, ne indragostim de fapt tot de noi, dar de partea neexplorata inca. Rolul partenerului este tocmai acela de a scoate ce e mai frumos in noi. Ceea ce admiram in ceilalti admiram in noi, iar ce uram, sunt tot laturi ale noastre, dar pe care le respingem.

Din pacate, exact cum spuneam si in postul anterior, suntem invatati ca nu putem trai fara o alta persoana, asta e societatea – ascultati cu atentie melodiile de dragoste, uitati-va la telenovele sau filme de dragoste, toate sunt modele ale iubirii nesanatoase.

“Iubirea infantila, imatura crede ca: daca eu am grija de tine si te iubesc asa cum vreau si eu ca tu sa ma iubesti, atunci chiar ma vei iubi asa cum vreau. Avem impresia ca dragostea unui copil este generoasa si inocenta, dar de multe ori ne inselam. Copiii nu sunt inca capabili de iubire spirituala; dragostea lor este egocentrica. Iubesc pentru a supravietui, pentru a nu avea de-a face cu durerea, frica, sau lipsurile.”

Caracteristicile iubirii adictive:

Partenerii:

1. se simt mistuiti (“imi esti indispensabil“)
2. au dificultati in stabilirea granitelor eului (exemple de granite slabe: conversatii intime cu persoane cu care nu ati stabilit relatii de incredere, indragostirea de orice persoana care va acorda atentie, recurgerea la comportament sexual ca unicul mod de a satisface nevoile celuilalt, nerespectarea propriilor valori pt a face pe plac altcuiva, acceptarea unor lucruri pe care nu le doriti, a spune da cand vreti sa spuneti nu, pastrarea relatiilor cu oamenii abuzivi, increderea in toti oamenii etc)
3. au tendinte masochiste
4. renunta cu greu
5. se tem de riscuri si necunoscut
6. au dificultati in experimentarea intimitatii reale
7. joaca jocuri psihologice
8. au nevoie de ceilalti pentru a se simti impliniti
9. cauta solutii in afara lor
10. pretind si asteapta iubire neconditionata
11. asteapta de la altii recunoastere si apreciere
12. isi doresc apropierea, desi se tem de ea
13.incearca sa “repare” sentimentele celorlalti (eu “salvator”, in unele cazuri)
14. joaca jocuri de putere (din care insa si partenerul obtine avantaje ascunse)
15. se tem sa fie abandonati cand au loc despartiri de rutina

Caracteristicile apartenentei sanatoase:

Partenerii:

1. permit afirmarea individualitatii celuilalt
2. traiesc un sentiment de contopire, dar si de separare fata de ceilalti
3. aduc la suprafata ce e mai bun in ei, dar si-n ceilalti
4. accepta ideea sfarsitului unei relatii
5. sunt receptivi la nou
6. stimuleaza dezvoltarea celorlalti
7. se simt liberi sa ceara ceea ce doresc
8. evita sa-i domine sau sa-i controleze pe ceilalti
9. isi accepta propriile limite, dar si pe ale celorlalti
10. incurajeaza autonomia celuilalt
11. au o stima de sine ridicata
12.au incredere in amintirea celor iubiti; le place solitudinea
13 isi exprima sentimentele in mod spontan
14. sunt dornici de apropiere si dispusi sa devina vulnerabili
15. isi afirma puterea personala si egalitatea fata de sine si ceilalti.

Cum treci de la iubirea adictiva la una sanatoasa?
Exista 7 etape:

1. Negarea – relatia inca pare normala in acest punct pentru parteneri. Apar rationalizarile (toate cuplurile trec prin asa ceva, e mai buna o relatie proasta decat niciuna, ne-am jurat credinta la bine si la rau, asa e viata, sa luam mereu ce e mai bun in oameni, nu e chiar asa de rau)

2. Disconfortul (“ceva nu e de ajuns“, “nu e in regula“, “ce se intampla cu mine? ar trebui sa fiu mai fericit“, “oare el/ea ma mai iubeste? oare eu il/o mai iubesc?“, “asta e tot? sunt plictisit“, “ma simt sufocat, trebuie sa ies din relatie“). Acum cei mai multi cauta alinare in alte dependente: alcool, mancare, cumparaturi, munca, jocuri, legaturi extraconjugale.

3. Confruntarea – poate fi declansat de o depresie, o despartire, o carte, o boala, o schimbare importanta in viata, o discutie cu un prieten etc. Atunci cand unul dintre parteneri ameninta cu despartirea, simptomele alarmante se amplifica. La fel si confruntarile melodramatice: acuzatiile si negarile furioase curg dintr-o parte in alta, mascand teama. Relatia intra in criza.

4. Separarea psihologica: renuntam la asteptarea cum ca o relatie e menita sa raspunda tuturor temerilor si nevoilor noastre. “Suntem dispusi sa pornim in acea calatorie interioara de descoperire a sinelui” (cine sunt? ce vreau de fapt? cum am ajuns aici? de ce mi-e teama? ce cred despre femei/barbati/relatii/iubire/putere?). Uneori se intampla sa aiba loc si separarea fizica in aceasta faza.

5. Siguranta de sine – indivizii incep acum sa se aprecize e sine, sa se autostimeze mai mult, sa aiba mai multa incredere in potentialul lor, in propria forta interioara.

6. Apartenenta – indivizii descopera alte modalitati de a iubi matur. S-au desprins. Au aflat ca sentimentul de apartenenta nu se rezuma la relatia de iubire, ci poate cuprinde si familia, prietenii etc.

7. Incercarea de a comunica – in aceasta etapa, indivizii trec de la concentrarea asupra propriei persoane si relatiei lor la trairi si gesturi de daruire mai generale. Multumiti de ei insisi si de ceilalti, ei au acum mai multa energie creatoare, vitalitate fizica si putere spirituala pentru a darui si a raspunde.

Parcurgerea etapelor e ca si la dependentii de droguri – pot sa existe recaderi. Intr-o zi esti la etapa 7, ca apoi sa te regasesti la 2, insa pe masura ce ei evolueaza, se va stagna mai mult in ultimele etape.

Nevoile psihologice ale partenerilor de cuplu

„O persoană care este exclusiv centrată pe sine nu este pregătită pentru a fi o jumătate dintr-un cuplu.” – Alfred Adler

Căsătoriţi sau nu, fiecare dintre noi ne aflăm la un moment dat al vieţii noastre într-o relaţie de cuplu, şi încercăm să găsim răspunsuri la cel puţin una dintre următoarele întrebări:

- Oare această relaţie va rezista în timp? Care sunt „ingredientele” de care am nevoie, pentru ca această relaţie să dureze toată viaţa?  Ce pot face eu pentru asta?
Simt că ceva nu merge în această relaţie, oare ce anume?Oare ce am greşit de partenerul/partenera mea pare să se îndepărteze de această relaţie de cuplu?Oare partenerul/partenera mea este mulţumit/ă de relaţia noastră de cuplu?Ceea ce ofer eu, este ceea ce partenerul/partenera mea are nevoie?

Multe dintre întrebările de mai sus, au la bază anumite nevoi pe care noi le dorim a fi satisfăcute în relaţia de cuplu în care ne aflăm.Aşa cum fiecare om are anumite nevoi de bază, fundamentale pe care se străduieşte să şi le satisfacă pentru a avea o viaţă împlinită, aşa şi în cuplu partenerii au anumite nevoi, psihologice şi emoţionale, care doresc să şi le satisfacă, astfel încât să se simtă împliniţi în relaţia în care sunt. Uneori aceste nevoi pot fi neconştientizate, iar persoana simte doar că „ceva nu merge”.

Alfred Adler, considera că nevoile psihologice fac parte din nevoile umane, iar satisfacerea lor, încă din copilărie, are un rol important în formarea stimei de sine.
Betty Lou Bettner, psihoterapeut  de orientare adleriană, a preluat aceste idei şi le-a dezvoltat şi promovat pe parcursul activităţii din întreaga sa carieră.

Cele patru nevoi psihologice (cei 4 C) sunt:
-  Conectarea;
-  Capabilitatea;
-  Contarea;
-  Curajul.
Satisfacerea acestor nevoi la ambii parteneri, crează premisele unui cuplu fericit şi longeviv.

Este foarte clar care sunt cei 4 C de care partenerii au nevoie într-o relaţie de cuplu. Însă ce presupune fiecare dintre aceştia şi cum pot fi dezvoltate sentimentele că fiecare beneficiază de ele?
Iată câteva exemple:

CONECTARE (după Betty Lou Bettner) sau nevoia de A APARŢINE (după Alfred Adler)Oricine se află într-un cuplu, are nevoia de a simţi că aparţine cuplului respectiv, că este conectat la cel de lângă el. Dacă unul din cei doi parteneri nu simte că aparţine relației cu celălalt, că este inter-conectat, atunci va căuta această conexiune în afara cuplului, fie în braţele altui partener (nu este obligatoriu, dar acest lucru creează premisele infidelităţii), fie prin cât mai multe activităţi desfăşurate individual ori cu prietenii.
Acest sentiment poate fi dezvoltat atunci când cei doi parteneri:- se bucură de momentele lor de intimitate, în care compatibilitatea sexuală joacă uneori un rol foarte important, sexualitatea fiind şi cea mai intimă modalitate de conexiune;
- îşi oferă reciproc momente de tandreţe (în special când pleacă spre serviciu şi când se întorc de la serviciu): o urare de bun venit însoţită de o îmbrăţişare, un zâmbet, o vorbă bună, etc.;
- petrec timp de calitate împreună (excursii, pregătirea unei mese festive, participarea la evenimente culturale, etc.) şi se bucură de aceste momente;
- iau mesele împreună, cel puţin în week-end – dacă acest lucru nu este posibil zilnic;
- iau decizii împreună, bazate pe o comunicare asertivă;
- contribuie amândoi la sarcinile şi responsabilităţile casei, în funcţie de abilităţile pe care le au, de preferinţe şi de timpul disponibil;
- ţin legătura unul cu celălalt, atunci când se află la distanţă, prin telefon, sms., etc.;

CAPABILITATE (după Betty Lou Bettner) sau A (SE) ÎMBUNĂTĂŢI (după Alfred Adler)Cu toate că doi parteneri formează un cuplu şi au nevoia să simtă că aparţin cuplului din care fac parte şi că sunt inter-conectaţi unul la celălalt, făcând lucruri împreună, este necesar ca cele două personalităţi-în fond distincte, să-şi poată dezvolta individualitatea, pentru a evolua, pentru a creşte, pentru a deveni cea mai bună variantă a propriei sale fiinţe, şi astfel încât să-şi poată îndeplini visele cu care a pornit la drum dinainte de a fi parte dintr-un cuplu. Când nu te simţi capabil şi competent, imaginea de sine (adică, încrederea în sine) scade şi poţi aduce nemulţumirea în relaţia de cuplu, punând chiar eşecul personal pe seama relaţiei de cuplu, ori a partenerului de cuplu, ceea ce va duce inevitabil la conflicte.
Această nevoie ne este satifisfăcută, atunci când:- putem să alegem să facem lucrurile la care fiecare dintre noi ne pricepem cel mai bine, lucruri pentru care să fim şi apreciaţi;
- fiecare dintre noi ne simţim ca fiind o persoană independentă, autonomă, capabilă să facă singură activităţi pentru a se descurca în viaţă;
- fiecare dintre noi avem un serviciu cel puţin mulţumitor, la care ne simţim utili şi obţinem rezultate;
- beneficiem de susţinerea sau libertatea partenerului pentru a ne continua munca, pentru a ne perfecţiona prin cursuri, pentru a ne reorienta şi califica profesional, dacă este cazul şi dacă ne dorim acest lucru.

CONTARE (după Betty Lou Bettner) sau nevoia de SEMNIFICAŢIE / A ÎNSEMNA ceva pentru celălalt (după Alfred Adler)Fiecare om aflat într-o relaţie de cuplu, are nevoia de a simţi că înseamnă ceva pentru celălalt, că nevoile sale contează pentru cel de lângă el, şi că şi el, la rândul lui, îşi aduce aportul la împlinirea nevoilor celuilalt. Când simţi că nevoile tale nu contează, că se pune mereu accentul pe nevoile celuilalt şi că tot ce faci este în zadar, că cel de lângă tine este mereu nemulţumit de ceea ce tu faci şi de modul în care faci, că numai ceea ce face el este bine, şi corect, şi frumos, încet-încet începi să te simţi inutil, „în plus”, neimportant, că nu contezi.
Această nevoie ne este satifisfăcută, atunci când:- simţim că însemnăm ceva pentru partenerul/partenera de cuplu, că acesta are nevoie de noi, că avem un anumit rol în viaţa sa şi că cel de lângă noi se bucură de rolul nostru;
- simţim că nevoile noastre sunt importante pentru partenerul de cuplu, iar acesta contribuie, la rândul lui, la satisfacerea/împlinirea respectivelor nevoi.

CURAJ (după Betty Lou Bettner), sau nevoia de  A FI ÎNCURAJAT/Ă (după Alfred Adler)În viaţă, fiecare persoană are nevoie de curaj pentru a face faţă sarcinilor şi dificultăţilor pe care viaţa i le scoate în cale. Unii dintre noi suntem înzestraţi cu curaj, probabil au văzut de mici această caracteristică la cei apropiaţi, alţii avem nevoie să fim investiţi cu curaj, să fim încurajaţi.
În fiecare cuplu, este necesar ca cei doi parteneri să se încurajeze reciproc, pentru a-i sădi în suflet sentimentul că este capabil, că poate face lucruri, că poate depăşi dificultăţi.
Această nevoie ne este satifisfăcută, atunci când:- în realizarea unei sarcini întâmpinăm dificultăţi, iar partenerul ne încurajează pentru a merge înainte şi, eventual, ne sprijină şi faptic;
- după un eşec, după o dezamăgire, partenerul ne ajută să vedem şi să înţelegem mai cu seamă acele aspecte care au fost pozitive în ceea ce am întreprins;
- în dorinţa de a realiza ceva, oamenii din jur ne descurajează, însă partenerul ne încurajează şi ne investeşte cu încrederea că vom putea reuşi în ceea ce ne dorim.

Site: www.angelacarmenplacintar.ro

Exercitiu: Care sunt valorile tale?

     Valorile sunt direcţii, procese, şi nu scopuri sau acţiuni. Ca să-ţi defineşti valorile trebuie să te uiţi la lucruri abstracte şi nu la cele pe care poţi să pui mâna. O casă reprezintă un scop, bunăstarea financiară e o valoare. O diplomă de master e un scop, cunoaşterea e o valoare. Să pui ştampila pe un buletin de vot poate fi un scop, să îţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce ţine de tine în sistemul din care faci parte e o valoare, şi tot aşa.

     Valorile sunt idei abstracte care îţi ghidează stabilirea scopurilor şi te ajută să alegi în ce direcţie să acţionezi, în ce comportament să te angajezi, şi tot ele sunt acelea care îţi amintesc că există ceva mai presus de momentul prezent, de "chef" sau de teamă, de dificultăţi în general, orice formă ar lua ele. S-ar putea să mă tem de respingere şi atunci să nu mai invit niciodată pe cineva în oraş, dar asta o să mă facă să fiu foarte nefericit dacă una dintre valorile mele de bază e să am o relaţie de cuplu reuşită. Pe de altă parte, dacă îmi reamintesc constant că îmi doresc o lume mai bună, orice ar însemna asta pentru mine, atunci acţiuni neplăcute şi incomode ca aruncatul gunoiului la coş, şi nu pe jos, de exemplu, devin mai pline de sens şi mai uşor de întreprins.

     Care-ţi sunt valorile?

     De multe ori, clienţii mei sunt încurcaţi în faţa întrebării "Care sunt principalele tale valori?". Îmi amintesc de un moment în care eu însămi am constatat cu uimire că, deşi pe undeva, nedefinit, ştiam că există nişte treburi de la care nu vreau să mă abat orice ar fi, n-aş fi putut să le enumăr cursiv, fără să mă poticnesc.
     Dacă te-aş întreba chiar acum care sunt valorile tale, ai şti ce să-mi răspunzi? Ştii care sunt liniile directoare ale vieţii tale? Care sunt lucrurile la care ţii mai presus de orice? Care sunt atitudinile care-ţi orientează acţiunile şi pe ce se bazează acestea? Poţi să le numeşti? Avem principii şi valori înnăscute, insuflate, construite, dar nu întotdeauna suntem conştienţi de ele, cu toate că o viaţă bine trăită înseamnă în mare parte o viaţă orientată de şi către valori, lucruri importante, semnificative.
     Aşadar, dacă şi pe voi vă interesează să duceţi vieţi împlinite (valorile clare şi asumarea lor responsabilă sunt lucruri care au reputaţia de-a pune serios umărul la treaba asta), vă propun mai jos un exerciţiu care să vă ajute să vă cunoaşteţi mai bine, inspirat din psihoterapia prin acceptare şi angajament - ACT. Dacă vă place, daţi-l mai departe. Dacă vă place foarte mult şi eventual vă ajută, nu vă sfiiţi să-mi spuneţi, în comentarii sau pe mail.

     Exerciţiu - ţinta valorilor

     Acest exerciţiu ia în considerare patru domenii mari ale vieţii, respectiv munca sau educaţia, timpul liber sau relaxarea, relaţia cu familia şi prietenii şi dezvoltarea personală şi sănătatea. În prima parte a exerciţiului, scrie pentru fiecare dintre cele patru domenii una sau mai multe valori după care te conduci. De exemplu, s-ar putea ca pentru tine să fie important să fii un bun profesionist, să te relaxezi în aer liber, să fii un iubit atent şi să fii responsabil cu propria sănătate. Notează-ţi câteva valori pentru fiecare domeniu, cu grijă ca ele să fie cu adevărat ale tale şi nu ale altcuiva. Întreabă-te ce ar conta cu adevărat dacă nu ţi-ar fi teamă de nimic şi dacă nu te-ar împiedica nimic să-ţi duci planurile la bun sfârşit. Ce fel de persoană ai vrea să fii în fiecare dintre cele patru domenii? Cum ţi-ar plăcea să te considere cei din jur? Ce fel de tată, fiică, angajat sau colaborator ai vrea să fii?

     În partea a doua a exerciţiului, notează cu un X pe ţinta de mai jos (sau pe una desenată de tine) cât de aproape sau de departe eşti de a trăi conform valorilor pe care le-ai enumerat în prima parte.

     Asta e tot. Ăsta e exerciţiul care sper să vă îndrepte spre propriile valori, să vă ajute să le identificaţi şi să trăiţi, poate, mai aproape de spiritul lor. :)

 

 

Sursa: internet

Photo by Aaron Hockley

Ce nu este iubirea?

Mulți autori, gânditori, artiști, intelectuali, adolescenți și oameni de diferite vârste au încercat, pe parcursul timpului să găsească răspunsul la provocatoarea întrebare: Ce este iubirea? Ne adresăm această întrebarea atunci când vrem să recunoaștem dacă ceea ce trăim este iubire sau atunci când vrem să luăm o decizie în legătură cu viitorul relației noastre de cuplu.

În zilele noastre putem afirma cu mare încredere că bula magică a îndrăgostirii este pe cât de intensă pe atât de trecătoare și că percepția unei iubiri magice este o capcană destul de periculoasă. Asta deoarece atunci când mirajul dispare, intrăm într-o rutină în care, adesea, blândețea este înlocuită cu iritabilitatea și deseori respectul față de celălalt se transformă în indiferență și critică. Dar de ce se ajunge aici? Cum putem evita aceste capcane? Un posibil răspunsul este să identificăm ceea ce nu este iubirea și să evităm relațiile care sunt nesănătoase pentru noi.

Iubirea nu implică egoism, iubirea nu înseamnă că celălalt este în proprietatea mea        

Atunci când îl tratăm pe cel de lângă noi ca fiind un bun personal, când  îl percepem ca fiind o prelungire a noastră nu facem altceva decât să-i lezăm atracția față de persoana noastră și să-l determinăm să se îndepărteze și mai mult de noi. Tratându-ne partenera(ul) ca fiind o persoană independentă și separată, învățăm să facem față propriei insecurități, geloziei și gândurilor de auto-critică. Este adevărat că această diferențiere este dificilă, mai ales la început, însă implică o creștere personală care cu timpul va consolida relația noastră de cuplu.

Iubirea nu este dominantă, manipulatoare sau coercitivă      

Implicarea în diferite jocuri emoționale este un mecanism defensiv prin care ne protejăm (adesea excesiv) de teama de a nu fi respinși sau răniți de către ceilalți. Folosim aceste mecanisme de apărarea mai ales atunci când suntem vulnerabili și ne așteptăm ca celălalt să fie exact ceea ce lipsește din noi. Asumarea rolului de victimă față de un partener dominant sau implicarea în rolul de autoritate în raport cu o persoană ușor de influențat sunt procese extrem de nocive pentru viitorul unei relații de cuplu.

Cele mai multe dintre aceste comportamente manipulative nu sunt conștientizate și nu sunt aplicate în mod intenționat, astfel este important să fim cât mai atenți la motivele pentru care ne implicăm în diferite acțiuni. Conștientizarea reacțiilor noastre automate este primul pas în procesul de schimbarea și întrerupere a pattern-urilor comportamentale distructive. Îndrăznind să putem în cuvinte adevăratele noastre nevoi, ne permitem să fim vulnerabili, însă doar așa putem afla cu adevărat dacă persoana de lângă noi ne-ar rămâne alături chiar și atunci când nu este manipulată sau blocată într-o capcană a iluziilor.

Iubirea nu este un leac pentru singurătate    

Atunci când gândurile noastre despre iubire implică conținuturi de genul “vreau să aibă cineva grijă de mine ” sau “nu mai vreau singurătate” pășim pe un teritoriu minat. Iubirea este o starea pe care o resimțim atât față de o altă persoană cât și față de noi înșine. Fericirea relației de cuplu crește atunci când alegem să trăim alături de cineva pentru că iubim aceea persoană și nu pentru că vrem să evităm singurătatea. Fromm scrie în cartea sa (Arta de a iubi) că diferența dintre iubire și pseudo iubire este semnificativă. Iubirea matură înseamnă am nevoie de tine pentru că te iubesc, cu alte cuvinte te văd și nu vreau să mă salvezi, vreau să mă iubești. În timp ce iubirea imatură implică conținuturi de genul te iubesc pentru că am nevoie de tine. Diferența este pe cât de mică pe atât de semnificativă.

Activitățile comune, prieteniile, experiențele vieții de cuplu și bucuria legăturilor dintre părinți și copii sunt elemente semnificative pentru viața în doi. Însă este important să ne reamintim că fiecare ființă umană este unică și este nepotrivit să avem aceleași așteptări de la partenerul nostru ca de la propria persoană. Celălalt are propriul stil prin care gândește, simte, răspunde sau reacționează, toate acestea îi definesc structura personală. Atunci când încercăm să fuzionăm cu identitatea celuilalt pierdem cu adevărat atracția față de acesta. Și astfel partenerul/partenera nu mai reprezintă centrul nostru de interes, deoarece ne raportăm față de persoana iubită ca față de propriul braț. Iar dacă o astfel de relație se încheie, durerea poate fi devastatoare deoarece avem impresia că ne-am pierdut un braț.

Iubirea nu trebuie confundată cu însetarea emoțională

Setea noastră emoțională față de o altă persoană nu înseamnă iubire. Mulți dintre noi suntem în căutarea a ceea ce ne-a lipsit în copilărie. Adesea, ca adulți, încă ne percepem ca fiind copilul însetat după aprobarea, aprecierea și laudele unui adult semnificativ. Însă într-o astfel de relație lucrurile pot funcționa bine o perioadă de timp, după care partenerul însetat stoarce vitalitatea și energia partenerului ocrotitor și cel mai adesea relația se oprește din evoluție. După o astfel de stingere relațională ne vom îndrepta spre alți posibili parteneri care vor îndeplini aceeași funcție de surogat. Însă această sete de acceptare, compasiune și apreciere poate fi stinsă doar prin identificarea izvorului interior, care este singura sursă nesecată de susținere emoțională.  

Sursa:internet

"La bine si la rau" mereu?

Când un bărbat şi o femeie încep să devină un cuplu, începe o poveste. Povestea cu a fost odată un bărbat şi o femeie care se iubeau până la marginea pământului şi mai departe...sau nu..doar iubeau ideea de a iubi.  În poveste intră amândoi, pasul le este egal şi orizontul comun. Povestea creşte odată cu ei, încet, încet îi cuprinde şi fără să-şi dea seama se confundă cu povestea – dar ei nu sunt povestea – atunci când aparţii unei poveşti, traieşti şi fazele prin care trece o poveste. Încheierea poate fi cu happy end ”şi aşa au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, dar, de multe ori nu se întamplă aşa.

Şi aici găsim stolul de întrebări: oare ce s-a întamplat cu iubirea? chiar am iubit? unde sunt fluturii din stomac? unde a disparut emoţia?

Răspunsuri sunt multe şi de multe feluri: diferenţe profunde între concepţia de viaţă a familiilor de origine; ritmuri de adaptare şi dezvoltare diferite; aspiraţii  şi motivaţii diferite; diferenţe biologice, fiziologice; modalităţi diferite de petrecere a timpului liber, de relaxare, anturaj diferit; angajament şi asumare de responsabilităţi cu viteze variate – şi am putea continua.

În acest caz povestea devine neîncăpătoare pentru amandoi, în spaţiul creat de ei nu-şi mai găsesc propriul loc şi atunci unul dintre ei decide să plece sau... să nu plece,dar sa vrea sa plece... putem să facem alegeri – şi cei doi pot să meargă mai departe pe un drum chinuitor împreună sau aleg să meargă pe drumuri diferite.

Când relaţia de cuplu nu mai dăruieşte nimic celor doi parteneri este greu să înţelegi ce–i  ţine totuşi împreună şi, cel mai greu de gestionat va fi efortul sufletesc de a face faţă frustrărilor, nemulţumirilor, furiei, neputintei. Nu de puţine ori în cabinet vin persoane triste, nemulţumite de viaţa lor, îmbolnăvite de o relaţie grea, obosite şi care aleg, totuşi, să nu iasă din relaţie. Ascultându-le povestea aud motivele co-dependenţei lor – parteneri eşuaţi emoţional, parteneri inadaptaţi la noile schimbări economice, sociale, vulnerabili fizic sau sufleteşte, dependenţi incurabil sau agresori sentimentali. Fiecare are o poveste din care ar vrea să iasă şi nu poate, alegerea le aparţine şi ei aleg să rămână.

Sarcina terapeutului este să respecte alegerea pacientului şi să-l sprijine în a-şi înţelege şi asuma alegerea făcută. Poate face însă o recadrare a problemei cu care se confruntă pacientul astfel încât, explorând resursele proprii şi sistemul de valori încorporat la nivel coştient să transforme felul in care isi vede rolul in poveste...Cu cât îl vedem mai neputincios pe cel de lângă noi cu atât creşte în noi salvatorul, ne străduim să fim mai buni, mai eficienti, sa rezolvam ceea ce credem ca celalalt nu poate...si obosit de atatea probleme rezolvate si bifate, salvatorul uita sa iubeasca..pe cel de langa el si chiar pe el insusi..

Si omul simte nevoia să fie iubit – aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacă nu se simte iubit, omul începe să moară incetul cu incetul..

În acest caz terapeutul te poate ajuta să conştientizezi atitudinea ta şi să lucrezi pentru trezirea si intregirea ta. E o muncă grea dar frumoasă, e ca şi cum, pentru prima dată în viaţă ţi se dă şansa de a deveni propriul tău creator, ai libertatea de a elibera tot ce nu-ţi mai serveşte şi de a dezvolta tot ce te împlineşte...

Pentru a porni la acest drum este nevoie de determinare şi de o mare dorinţă de schimbare, de putere şi consecvenţă, de curaj şi îndrăzneală, de curiozitate şi bucurie. Toate acestea stau adormite în tine aşteptând un semn, o singură mişcare a sufletului tău către tine.

Exerciţii utile pentru copii sub 12 ani

Tot mai des auzim despre revoluţionarul concept numit “mindfulness” şi despre efectele benefice pe care acesta le are asupra sănătăţii noastre, atât la adulţi cât şi la copii. Dar dincolo de faptul că a practica starea de “mindfulness” – înseamnă a ne conecta într-o manieră aparte la universal interior şi cel exterior (adică a avea atenţia concentrată asupra prezentului fără a emite judecăţi de valoare) haideţi să vedem cum putem exersa cu copiii această stare.  

- Stai nemişcat, ca o broascuţă - acesta este un exerciţiu de meditaţie de bază, care îmbunătăţeşte concentrarea copiilor şi ii face mai putin impulsivi. Aşezaţi-vă împreună cu copilul dumneavoastră într-un loc liniştit şi explicaţi-i exerciţiul în felul următor: “Broscuţa este un animal remarcabil. Ea este conştientă de tot ceea ce se întamplă în jurul ei, dar are tendinţa de a nu răspunde imediat. Broscuţa stă nemişcată şi respiră, păstrându-şi energia, în loc să răspundă după fiecare idee care îi vine în cap. Broscuţa stă nemişcată în timp ce respiră. Burta ei se umflă cu aer, iar apoi se desumflă. Inspiră profund, iar apoi expiră. Orice poate broscuta să facă, poţi să faci şi tu.” Încurajaţi-vă copilul să stea şi să respire. Copiilor le place pentru o vreme, sa stea şi să nu facă nimic. Dupa ce vor face acest exerciţiu se vor simţi relaxaţi.

- Raportul meu meteo - acest exerciţiu va ajuta copilul să îşi conştientizeze lumea interioară şi să îşi accepte atât emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative. Spuneţi-i copilului dumneavoastră să se culce pe spate, să îşi închidă ochii total sau parţial şi să îşi ia un timp pentru a vedea cum se simte.  Intrebaţi-l: “Cum este vremea în interiorul tău? Eşti relaxat şi însorit? Sau poate că pare cam înnorat? Simţi că este o furtună în interiorul tău? Care sunt lucrurile pe care le observi?”  După ce copilul dumneavoastră vă relatează emoţiile resimţite, spuneţi-i să le accepte - “lasă-le să fie! Nu e nevoie să încerci să simţi sau să faci ceva diferit! Mai târziu, vremea va fi altfel, dar deocamdată, aşa stau lucrurile. Emoţiile se schimbă. Nu trebuie să schimbăm lucrurile…aceasta este o uşurare. Le acceptăm!”

- Antrenamentul pentru muşchiul atenţiei - pentru copiii mai mici, în drumul pe care îl parcurgem către şcoală, rugaţi-i să reţină 5 lucruri pe care le văd (un copac, un semafor, o casă mai puţin obişnuită, uşa unui magazin, o maşină etc.). Întrebaţi-I cum arată acele lucruri? Care este culoarea lor, ce formă au, au ştriuri sau pete? Explicaţi copilului dumneavoastră că privind fără să judecăm dacă ceva este frumos sau urât, vom observa mai multe lucruri din jurul nostru.

- Micuţa cutie cu îngrijorări - înainte de a adormi, discutaţi cu copilul dumneavoastră dacă există gânduri care îl supără.  Discutând despre aceste îngrijorări, vom descoperi despre ce se îngrijorează cel mic. Este necesar să aveţi o cutie cu capac, frumos decorată. Acele gânduri sau îngrijorări, pot fi puse în cutie. Ridicaţi capacul, îndemnaţi copilul să îşi pună îngrijorările în cutie şi puneţi capacul la loc. Cel mic se poate uita de la distanţă, la cutia care va sta pe un raft în cameră. Astfel el va putea vedea că acele gânduri nu mai sunt în capul său şi se va linişti.

Adaptare după - Eline Snel

Sursa:  http://www.parintibuni.ro/

Cupluri fericite vs. Cupluri nefericite

Ceea ce ne arată studiile de specialitate este că relațiile de cuplu fericite nu sunt definite constant de prietenie și armonie. La fel ca toate cuplurile și partenerii din cuplurile funcționale se ceartă și trăiesc frustrări. Diferența dintre cuplurile fericite și cele nefericite este dată de stilul de conflict. Un stil constant negativ de rezolvarea al conflictelor este definit de interpretări negative față de partener, ceea ce va genera o neîncredere cronică față de tot ceea ce spune sau face celălalt. Într-un studiu din 1999, o echipă de cercetători au descoperit că patru tipologii de comportamente corosive (în situații de conflict) pentru relația de cuplu sunt: escaladarea (un stil de comunicare care crește flacăra conflictului și a cărei scânteie sunt emoțiile intense); invalidarea (care apare atunci când unul dintre parteneri neagă, contorizează sau ignoră experiențele exprimate de către celălalt); interpretările negative (acestea se produc atunci când partenerii caută motive negative în ceea ce comunică celălalt, adesea făcând referire la trecut); retragerea (apare atunci când unul dintre parteneri sau amândoi renunță la conflict înainte de a găsi o rezolvare).

Cuplurile care învață tehnici de comunicare structurată, sunt capabile să prevină manifestarea acestor factori corosivi pentru rezolvarea provocărilor din viaţa lor. O ”luptă dreaptă” este reprezentată de aplicarea abilităților de comunicare sănătoasă în care se respectă principiile dialogului dintre emițător și receptor. Această tehnică are o serie de reguli atât pentru emițător (vorbește în nume personal și transmite enunțuri scurte), cât și pentru receptor (parafrazează ceea ce aude și nu respinge sau refuză) dar și reguli comune (emițătorul deține scena și trebuie să o împartă).

Cuplurile fericite și stabile, dar și cele care învață cum să redobândească iubirea și încrederea sunt acelea în care comunicarea este ghidată de respect, ceea ce face ca ambii parteneri să se simtă auziți și validați. Deseori conflictele nu sunt ghidate de cine are dreptate, ci mai degrabă de cine se face auzit și cum, iar odată ce partenerii dețin această informație rezolvările sunt mai ușor de găsit. Ideea de bază este ca abilitățile de comunicare eficientă să devină parte naturală în stilul comunicare/rezolvare de conflicte al cuplului. Majoritatea terapeuţilor de cuplu sunt de părere că ”Structura regulilor simple atrage după sine un grad de siguranță la nivelul conversației, ceea ce permite o mai mare deschidere și mai puține afecte negative”.

Atunci când, cuplurile sunt capabile să de-a dovadă de fairplay în rezolvarea conflictelor, resentimentele sunt mai puține în plan relațional. Strategiile pozitive de dialog reduc activarea amigdaliană (manifestarea fricii) și facilitează o comunicare mai intimă și respectuoasă între cei doi.           

Procesul “dialogului vindecător” este compus din trei elemente: oglindire, validare, empatie.

Oglindirea – este prima parte a dialogului vindecător. În această etapă receptorul repetă mesajul transmis de emițător, fără a adăuga nimic de la sine sau a distorsiona conținutul transmis. Este faza în care se stabilește contactul dintre cei doi participanți la dialog și emițătorul știe că este ascultat.

Validarea – după ce receptorul a oglindit cu acuratețe mesajul emițătorului, urmează etapa în care acesta validează ceea ce a spus partenerul. Validarea nu implică nevoia de a fi de acord, chiar dacă și acest lucru este posibil. Un exemplu de validare este: Dacă aș vedea lucrurile exact ca tine, ceea ce nu pot, dar mă străduiesc să fac asta, atunci poate că aș fi de aceeași părere cu tine. Dar un alt exemplu de validarea este și: Ideile tale au sens din perspectiva ta. Validarea este o parte foarte importantă a dialogului și este pasul care face procesul de comunicare diferit de ascultarea activă. Validarea înseamnă că receptorul se pune cognitiv/mental în locul celuilalt cu intenția sinceră de a-i înțelege punctul de vedere. Validarea nu înseamnă pierderea sinelui și contopirea cu celălalt. Validarea înseamnă a face loc pentru două puncte de vedere diferite. Validarea are și obiectivul de a rupe tiparul simbiozei cognitive și de a crea o diferențiere sănătoasă la nivel relațional.

Empatia – este etapa cea mai dificilă a dialogului vindecător, deoarece receptorul trebuie să ghicească emoțiile pe care le trăiește emițătorul. Aceste emoții pot fi mai multe la număr și deseori contradictorii. Receptorul poate verbaliza ceva de genul: îmi pot imagina că asta te face să te simți trist/ă, singur/ă, speriat/ă. Receptorul poate identifica greșit emoțiile, dar să ne amintim că acesta trebuie să le ghicească. Chiar dacă acestea au fost identificare greșit verbalizarea lor în procesul de comunicare intențională este importantă. Pașii vor fi reluați până în momentul în care emițătorul se simte pe deplin auzit.

Partenerii pot alege care dintre ei va fi primul emițător. Este foarte important ca înainte de începerea dialogului intențional receptorul să-și identifice un loc sigur în mintea sa. Un loc în care se poate plasa mental astfel încât creierul vechi/emoțional să nu intre în alertă.

După ce emițătorul a exprimat 2-3 frustrări receptorul este încurajat să răspundă diferit față de ce se întâmpla în trecut. Este posibil ca oglindirea să se reia de câteva ori până când receptorul formulează corect mesajul emițătorului. Emițătorul este cel care are ultimul cuvânt în ceea ce privește corectitudinea oglindirii. Ideea de bază în această etapă este: Pentru relația de cuplu, este mult mai important ca cei doi să se audă decât să câștige.

Validarea înseamnă transmiterea unui mesaj de genul: Pot să văd că acesta este punctul tău de vedere. Receptorul nu trebuie să fie de acord cu mesajul, doar să-i transmită emițătorului că lucrurile au sens din punctul lui de vedere. Important este să oprim invalidarea – să blocăm repetarea a ceva din trecut. Atunci când receptorul reacționează printr-un răspuns mult prea rapid, emițătorul se simte invalidat și se activează dansul defensiv.

Empatia este al treilea pas important al procesului de comunicare – Îmi imaginez că te simți…(identificați cel puțin trei emoții diferite).  Acesta este punctul în care încep să-mi modific reprezentarea mentală despre partener, acesta devenind din inamic aliat – în procesul nostru de creștere și vindecare relațională.

 

Sursa: http://gyorgy-gaspar.blogspot.ro/ 

O tehnică simplă pentru a îmbunatăți relația cu copilul tau

Ca părinte trebuie să-l înveţi mereu pe copil ce e bine şi ce e rău, să-l corectezi, să-l controlezi. Să-i pui întrebări, să-l direcţionezi, să-i arăţi ce să facă. Iată de ce este atât de greu ca uneori doar să stai să îl observi, fără să faci nimic. Şi mai ales, să te laşi ghidat în totalitate de el, fără să-l influenţezi. Vreau să îţi prezint o tehnică surprinzător de puternică şi de simplă care, aplicată săptămânal, va schimba semnificativ relaţia dintre voi

• Vârsta minimă: 3 ani 
  Materiale necesare: orice fel de jucării sau materiale
  Ce trebuie făcut: Având în vedere că nu este o sesiune obişnuită de joacă cu copilul tău, va trebui să îi găseşti o denumire. Poţi să îi spui copilului că e un moment în care sunteţi doar voi doi, sau în care vei sta acolo doar pentru el, sau orice denumire care ţi se pare potrivită. Copilul trebuie să ştie că e un moment distinct şi oarecum special (şi în plus, trebuie să ştie cum să îţi ceară aceste momente, în viitor). Alege un moment când nu eşti în grabă şi când sunteţi doar voi doi. Spune-i: acum sunt aici doar pentru tine (sau denumirea pe care ai găsit-o). Aşează-te la acelaşi nivel cu copilul, într-o postură cât mai asemănătoare cu a lui. Lasă-l să îşi aleagă ce jucării sau jocuri doreşte. Dacă nu e hotărât şi te întreabă pe tine încurajează-l să aleagă singur ceva. Când începe să se joace, observă-l cu atenţie timp de un minut (fă-o cât se poate de natural, astfel încât să nu se simtă stânjenit). Oricât ţi-ar fi de dificil, nu îl întreba nimic şi nu îi vorbi în acest minut, decât dacă te întreabă ceva. Fii cât mai atent la ceea ce face şi cât mai discret. Apoi, cu naturaleţe, descrie comportamentele pe care le face. Pune acţiunile lui în cuvinte simple: văd că ai luat o păpuşă în mână. Acum o întorci pe toate părţile şi o tragi de mână. O arunci şi alegi altă păpuşă. Observaţiile trebuie făcute pe un ton cât mai binevoitor, şi să fie cât se poate de naturale. Nu interpreta acţiunile lui şi nu le da vreun sens, ci rezumă-te doar la a descrie ceea ce vezi şi auzi (de exemplu, dacă trânteşte o păpuşă, nu spune: eşti furios pe păpuşă, ci spune: ai aruncat păpuşa). Nu descrie absolut toate acţiunile, pentru că poate fi agasant, ci doar pe cele mai semnificative. Încurajează-l pe copil să vorbească dar nu îl întreba nimic şi nici nu direcţiona discuţia. Doar arată-i că înţelegi ce îţi spune. Fă ceea ce îţi cere şi răspunde-i la întrebări, dar nu interveni în nici un fel în jocul lui. Cu cât eşti un observator mai discret cu atât copilul va fi mai absorbit de ceea ce face şi va fi mai implicat în activitatea lui, fără să îţi acorde o importanţă prea mare. Dacă copilul îţi solicită ajutorul sau atunci când este potrivit spune-i oricare dintre următoarele mesaje cheie: Sunt aici pentru tine. Sigur că te ajut. Te poţi baza pe mine. Vocea trebuie să fie calmă şi liniştită. După 15-20 de minute jocul se poate încheia, anunţându-l pe copil când va fi următorul moment în care vei fi acolo doar pentru el. Dă-i timp copilului să încheie jocul şi asigură-te că vei repeta tehnica atunci când i-ai promis (indiferent de relația în care veți fi atunci). 
  

  
  Bine de ştiut:Precum vezi tehnica pare extrem de simplă: trebuie doar să observi, să asculţi şi să spui ce vezi. Ea nu este de fapt decât o modalitate de a petrece timp de calitate cu copilul tău, în care el este în prim plan și tu ești însoțitorul lui discret. În realitate însă este mult mai greu decât te aştepţi, din cauză că avem o tendinţă naturală de a pune întrebări, de a ghida discuţia şi de a interpreta acţiunile celorlalţi (din păcate această tendinţă e mai generală şi apare în toate relaţiile, nu numai în cea cu copilul). Tocmai de aceea, dacă învăţăm să fim buni ascultători, ne vom îmbunătăţi în mod semnificativ relaţia cu copilul. Fiind ceva foarte simplu, poate te aștepți să nu aibă impact. Însă lucrurile nu stau deloc așa, mai ales pentru copil. În primul rând, este un moment de libertate pentru el. Prin faptul că nu intervenim în nici un fel în jocul lui, îi dăm acestuia spaţiu să se manifeste aşa cum este el. El va vedea aceste momente ca o ocazie de a pune în scenă toate tendinţele, preocupările şi interesele lui. În felul acesta poţi obţine informaţii de primă mână referitoare la viaţa interioară a lui, care să nu fie contaminate de gândurile, emoţiile şi aşteptările tale. Apoi, văzând că eşti atent la ceea ce face, copilul va deveni mai conştient de sine însuşi. El va înţelege mai multe despre intenţiile, gândurile şi emoţiile sale. De exemplu, când părintele spune iei păpuşa şi o arunci departe, el poate spune da, pentru că sunt furios pe ea. Părintele repetă: eşti furios pe păpuşă, şi el spune: da, pentru că nu mă lasă în pace, este rea cu mine! Părintele spune: este rea cu tine, dându-i copilului şansa să reflecteze asupra a ceea ce a spus. El va clarifica: este rea pentru că îmi ia jucăriile. Cu cât suntem observatori mai fini şi mai imparţiali cu atât şi copilul va deveni mai conştient de sine însuşi. Dacă reuşeşti să observi fără să critici, copilul se va simţi acceptat. El nu se va mai teme că îl critici sau cerţi ci va deveni tot mai deschis faţă de tine. În plus, când îi arăţi în mod repetat că îl accepţi, el va învăţa să se accepte pe sine însuşi.
   Mesajele cheie pe care i le transmiţi prin cuvinte sunt de fapt ca o subliniere a întregii voastre interacţiuni: îi spui că eşti disponibil pentru el, că îl accepţi, că este în siguranţă în preajma ta şi că eşti acolo pentru el. Aceste mesaje se vor imprima în mintea copilului şi vor da roade mai ales în momentele dificile dintre voi. Construită iniţial pentru educatoarele care au la grupă copii problemă, această tehnică este extrem de puternică şi în relaţia părinte-copil. Ea este cu atât mai recomandată în momentele dificile între tine şi copil, când relaţia voastră se tensionează. În acele momente, ea este ca un pod de legătură peste o mare agitată. Iată de ce ţi-o recomand cu stăruinţă şi cu căldură, indiferent de relaţia pe care o ai cu copilul.

Test de personalitate: Cum esti perceput de ceilalti?

Adeseori , felul in care ne vedem si imaginea pe care ne-o facem despre comportamentul nostru , gandurile sau actiunile noastre sunt deformate de o idee ideala despre noi insine. Pe de alta parte , un observator cat de cat obiectiv ne poate oferi o o oglinda in care ne putem contempla asa cum suntem cu adevarat. Tot ce facem in viata de zi cu zi pare sa stea sub semnul normalitatii si simtului comun , dar cei din jurul nostru au capacitatea de a distinge unele lucruri ciudate sau nelalocul lor in felul in care ne comportam. Ce-i drept , normalitatea poate fi definita drept o medie statistica a actiunilor si purtarii majoritatii oamenilor. Cei mai multi dintre noi sunt sortiti sa ramana ancorati in cenusiul obisnuitului, dar altii sunt gata de a trece dincolo de limitele normalitatii , in sens bun sau rau …

Testul de mai jos iti ofera sansa de a te vedea prin ochii celorlalti si de a descoperi felul in care te apreciaza (sau nu) oamenii din imediata ta apropiere. Deviza lui Socrate “Cunoaste-te pe tine insuti” are capacitatea de a ne conduce catre comori adanc ingropate in fiecare dintre noi…
In timp ce citesti intrebarile de mai jos , noteaza-ti pe o foaie de hartie numai una din variantele de raspuns care ti se potriveste cel mai bine (a , b , c , d , e , f). Nu trisa ! La finalul testului vei putea sa iti calculezi un punctaj in functie de raspunsuri si vei afla care este profilul tau psihologic.

1.Cand te simti cel mai bine ?
a) dimineata
b) in timpul dupa amiezii si catre seara
c) noaptea tarziu

2.De obicei, cand mergi , pasesti …
a) destul de repede , cu pasi mari
b) destul de repede , cu pasi mici
c) ceva mai lent , privind oamenii drept in fata
d) ceva mai lent, cu privirea / capul in jos
e) foarte lent

3. Atunci cand vorbesti cu cineva …
a) stai cu bratele incrucisate
b) iti tii mainile stranse una intr-alta
c) stai cu mainile in solduri
d) atingi persoana careia ii vorbesti
e) te joci cu urechea , iti atingi barbia sau iti treci mana prin par

4. Atunci cand te odihnesti , stai asezat cu …
a) genunchii indoiti si picioarele strans apropiate unul de celalalt
b) cu picioarele incrucisate
c) cu picioarele intinse mult inafara
d) cu un picior indoit sub tine

5.In clipele cand ceva te distreaza , reactionezi printr-un …
a) ras zgomotos, apreciativ
b) ras nu foarte zgomotos
c) un mic chicotit
d) un zambet tacut

6. Atunci cand mergi la o petrecere sau o reuniune sociala …
a) iti faci o intrare zgomotoasa, in asa fel incat toata lumea sa te remarce
b) intri fara sa faci zarva , incercand sa descoperi in jur pe cineva cunoscut
c) intri discret , incercand sa ramai neobservat

7. In momentele in care muncesti din greu si esti foarte concentrat pe ceea ce faci , dar esti brusc intrerupt …
a) te bucuri ca iei o pauza
b) te simti foarte iritat
c) ocilezi intre cele doua extreme

8.Care dintre urmatoarele culori iti place cel mai mult ?
a) rosu sau portocaliu
b) negru
c) galben sau albastru deschis
d) albastru inchis sau violet
e) alb
f) maro sau gri

9.Atunci cand esti in pat, chiar in clipele dinainte de a adormi , esti pozitionat …
a) intins pe spate
b) intins pe burta
c) pe o parte, usor ghemuit
d) cu capul pe un brat
e) cu capul sub patura /plapuma

10.Adeseori visezi cum …
a) cazi
b) te lupti sau te iei la bataie
c) cauti ceva sau pe cineva
d) zbori sau plutesti pe apa
e) … de fapt, ai un somn fara vise
f) .. toate visele tale sunt placute

PUNCTAJ :
1. (a) 2 puncte (b) 4 puncte (c) 6 puncte
2. (a) 6 puncte (b) 4 puncte (c) 7 puncte (d) 2 puncte (e) 1 punct
3. (a) 4 puncte (b) 2 puncte (c) 5 puncte (d) 7 puncte (e) 6 puncte
4. (a) 4 puncte (b) 6 puncte (c) 2 (d) 1 punct
5. (a) 6 puncte (b) 4 puncte (c) 3 puncte (d) 5 puncte
6. (a) 6 puncte (b) 4 puncte (c) 2 puncte
7. (a) 6 puncte (b) 2 puncte (c) 4 puncte
8. (a) 6 puncte (b) 7 puncte (c) 5 puncte (d) 4 puncte (e) 3 puncte (f) 2 puncte
9. (a) 7 puncte (b) 6 puncte (c) 4 puncte (d) 2 puncte (e) 1 punct
10. (a) 4 puncte (b) 2 puncte (c) 3 puncte (d) 5 puncte (e) 6 puncte (f) 1 punct

Fa suma punctajului obtinut si vezi unde te incadrezi ca interpretare :
PESTE 60 DE PUNCTE : Oamenii te vad ca pe o persoana cu care trebuie sa te porti cu prudenta.Esti considerat drept orgolios , egocentric si foarte dominant. Unii te pot admira , dorindu-si sa fie aidoma tie , dar nu se incred mereu in tine si ezita in a intra intr-o relatie serioasa sau profunda cu tine.
INTRE 51 SI 60 DE PUNCTE : Cei din jurul tau te considera un om impresionabil, foarte capricios, cu o personalitate mai curand impulsiva .Poti fi un lider innascut , gata sa ia decizii pe loc in orice situatie , desi nu ai intotdeuna dreptate. Esti vazut drept o persoana indrazneata si aventuriera , mereu dornica sa incerce ceva nou , careia ii place sa riste si sa se bucure de imprevizibil.Lumii ii face placere sa fie in preajma ta datorita starii de vioiciune pe care o radiezi.
INTRE 41 SI 50 DE PUNCTE : Ceilalti te vad drept un om spontan , fermecator, amuzant , practic si intotdeuna interesant , ca pe cineva aflat mereu in centrul atentiei , dar indeajuns de echilibrat pentru a nu-si pierde capul. Totodata , oamenii te cred o persoana buna, indatoritoare si intelegatoare, care ridici mereu moralul celor din jur si esti gata sa ii ajuti la nevoie.
INTRE 31 SI 40 DE PUNCTE : Persoanele din preajma ta te considera sensibil , prudent si inzestrat cu simt practic , si te cred inteligent , talentat dar modest. Esti apreciat ca un om care nu isi face prieteni prea usor sau prea repede , dar care , atunci cand se implica intr-o prietenie , este extrem de loial si asteapta sa i se raspunda cu aceeasi moneda . Cei care ajung sa te cunoasca cu adevarat isi dau seama ca iti trebuie mult timp inainte de a te increde cu totul intr-un prieten si ca , pe de alta parte , ai nevoie de multa vreme pentru a o rupe cu el in cazul in care iti inseala increderea.
INTRE 21 SI 30 DE PUNCTE : Amicii tai te vad ca pe o persoana foarte constiincioasa si foarte atenta la tot ce face. Ei te cred drept foarte prudent , grijuliu , minutios si capabil de un mare efort. Ar fi foarte surprinzator pentru ei sa te vada ca faci ceva manat de impulsivitate sau sub presiunea unei dorinte de moment , asteptandu-se sa examinezi totul cu grija, din toate punctele de vedere , pentru a lua, in cele din urma, de obicei , o decizie negativa.
SUB 21 DE PUNCTE : Oamenii gandesc ca esti timid , nervos si nehotarat , cineva de care trebuie sa ai mereu grija , care asteapta intotdeuna sa ia altcineva o decizie in locul lui si care nu vrea sa se implice in nimic sau in vreo actiune comuna cu oricine altcineva. Esti considerat ca un om temator, care vede mereu probleme acolo unde ele nu exista. Unele persoane cred ca esti plictisitor , dar cei care te cunosc indeaproape stiu ca nu acesta este adevarul despre tine.

Cate ceva despre anxietate

Ce este anxietatea şi cum diferă aceasta de frică?

Anxietatea defineşte acea stare de frică intensă şi disfuncţională care încurcă viaţa persoanei în cea mai mare parte a timpului, care are la origine gânduri automate negative şi drept consecinţe: simptome somatice şi comportamente de evitare a situaţiilor care generează frica. Este important să deosebim frica normală de forma ei disfuncţională, anxietatea. Frica este o emoţie primară care are rol de protecţie şi apare în relaţie cu un pericol real, anxietatea este o emoţie intensă şi disfuncţională, care apare în situaţii în care nu poate fi obiectivat un pericol real.

 Când se complică situaţia?

Cei mai multi oameni nu-şi recunosc propriile stări de frică și de aceea ajung să creadă că ceea ce simt în anumite momente este ceva "greșit" sau că ceva este în neregulă cu ei. De multe ori însă, ei devin foarte preocupați de simptomele anxietăţii (de exemplu: dureri de stomac, creșterea frecvenței cardiace, dificultaţi la respiratie sau inghitire, tulburari de somn etc); alții cred despre ei că sunt „ciudaţi”, „slabi” sau chiar  „nebuni”datorită faptului că nu înţeleg ce se întâmplă cu ei! Din păcate, aceste gânduri aduc deseori o nelinişte şi mai mare, un grad crescut de disconfort, neîncredere in propriile abilităţi şi scăderea funcţionalităţii zilnice. Prin urmare, primul pas pentru gestionarea cu succes a anxietăţii constă în învățarea noţiunilor elementare despre frică pentru a o putea recunoaşte şi înțelege.

 Informațiile exacte despre anxietate reduc confuzia, teama și rușinea. Frica este o emoţie normală, utilă şi adaptativă, forma ei clinică (anxietatea) apare deseori in urma stresului repetat, o putem experimenta cu toţii și poate fi gestionată cu succes!

 

Frica este normală şi are un rol important în menţinerea integrităţii şi a siguranţei noastre. Frica este adaptivă, este parte a unui sistem din corpul nostru care ne ajută să ne concentrăm pe pericolul real (de exemplu, să ne ferim din calea unei mașini) sau pentru a ne mobiliza resursele (de exemplu, ea ne motivează să se pregătim pentru susţinera unui examen). Raspunsul corpului, ca urmare a descărcării adrenalinei în sânge consecutiv emoţiei de frică, este strâns legat de instinctul de supravieţuire, se numeşte: "luptă-fugi-îngheaţă"şi pregăteşte corpul pentru a face faţă cu succes unei situaţii.

Cum funcţionează mai exact răspunsul “luptă-fugi-îngheaţă”?

Sistemul de alarmă natural al corpului nostru (răspunsul luptă-fugi-îngheață) poate fi activat prin descărcarea unei substanţe în organism (adrenalina) atunci când există un pericol real.

Iată ce se întâmplă atunci când corpul tău începe să producă adrenalina care creşte nivelul energetic pentru:
    » Alarma de luptă: Inima ta pompează mai mult sânge pentru ca tu să ai puterea să lupţi. Adrenalina curge prin corpul tău, dându-ţi un surplus rapid de energie.
   » Alarma de fugă: corpul tău se pregăteşte pentru ca tu să poţi fugi mai repede, iar sângele este direcţionat preferenţial spre muşchii picioarelor pentru ca tu să poţi scăpa de pericol.
    » Alarma de îngheţare: Corpul tău te face să te opreşti, aşa că nu te poţi mişca nici dacă vrei. Eşti încă neliniştit, dar energia nu este folosită pentru fugă sau pentru luptă.

Aceste tipuri de răspuns pot apărea, de asemenea, atunci când detectăm un posibil pericol, dar de fapt el nu este real şi în această situaţie acest răspuns se numeşte „alarmă falsă” şi ea poate determina pe lângă disconfort şi reacţii nepotrivite de ex.:iti vine sa tipi (lupta), aveţi un blocaj în gandire, pare ca nu vă puteţi concentra la nimic, că nu vă puteţi aminti lucruri bine ştiute (îngheț); alteori trăirile pot deveni atât de copleşitoare încât să vă doriţi să fugiţi pentrui a scăpa din situaţia respectivă (fugă).

Ce este bine să ştim despre frică pentru a o accepta ca emoţie normală?

Frica nu este periculoasă, ea are rolul de a vă mobiliza şi de a vă face sa vă protejaţi de pericol. Frica nu durează pentru totdeauna, este temporară şi va scădea în intensitate.

Frica poate deveni o problemă...şi vorbim despre anxietate când organismul nostru reacționează ca și în cazul prezenţei unui pericol atunci când acesta nu poate fi obiectivat în realitate.

Sistemul nostru de alarmă este asemănat de către unii specialişti cu sistemul de alarmă pentru incendiu, care ne ajută să ne protejăm atunci când există un incendiu real; dar atunci când este prea sensibil și se declanşează când nu există într-adevăr un foc (de exemplu, prăjirea pâinii în prăjitorul de pâine) devine un factor perturbator, enervant şi nedorit. Precum o alarma de incendiu, frica este utilă și adaptivă atunci când funcționează corect. Dar, în cazul în care nu există nici un pericol real, declanşarea alarmei nu este doar înfricoșătoare ci şi foarte obositoare. Cu toate acestea, nu vrem să scapăm de această alarmă (şi nici să nu mai simţim frică) pentru că ea ne ajută să ne protejăm de pericole. Vrem să o reparăm (de exemplu, să aducem anxietatea la un nivel mai ușor de gestionat), astfel încât acesta să funcționeze optim.

 Care sunt senzațiile pe care le are o persoană cu anxietate?

Anxietatea poate provoca multe senzatii în corpul tau, care se pregătește pentru a face faţă unui pericol. Dintre aceste senzaţii, cele mai frecvente şi importante sunt:
• Bătăi rapide ale inimii și respirație rapidă - Atunci cand corpul tău se pregătește pentru acțiune, adrenalina determină modificări somatice, care au drept scop asigurarea unei cantităţi mai mari de sânge şi de oxigen pentru grupele musculare majore și organele esențiale, permițându-vă astfel să fugiţi eficient sau să luptaţi cu pericolul.
• Transpirația abundentă  şi rece - face pielea mai alunecoasă şi va fi mai dificil pentru un animal sau o  persoană să vă prindă sau imobiliza.
• Greață și disconfort gastric - Atunci când se confruntă cu un pericol, corpul oprește sau încetineşte procesele care nu sunt necesare pentru supraviețuire, în acest fel, se poate direcționa energia şi substanţele nutritive către organele ale căror funcții sunt critice pentru supravieţuire. Digestia este unul dintre procesele care nu sunt esenţiale în momente de pericol.
• Senzația de amețeală sau leșin - Pentru că sângele și oxigenul merg preferenţial către grupele musculare majore atunci când suntem în pericol, aceasta înseamnă că vom respira mult mai rapid pentru a creşte concentraţia oxigenului în sange. Acest lucru poate determina fenomenul de hiperventilaţie (cand apare o concentraţie prea mare a oxigenului în sange şi atinsă foarte rapid ca urmare a respiraţiei accelerate) care poate determina amețeală. De asemenea, deoarece o mare parte din volumul sanguin merge la maini şi picioare (pentru "luptă sau fugă"), există o ușoară scădere a volumului de sânge care ajunge la creier, fapt ce contribuie la senzaţia de ameşeală şi leşin, această situaţie este însa de scurtă durata şi nepericuloasă pentru viaţă.
• Durere precordială ( senzaţia de apasare in piept) –apare datorită contracturii puternice la nivelul musculaturii scheletice (inclusiv la nivelul cutiei toracice)  deoarece corpul este în tensiune şi pregătit pentru acţiune.
• Senzaţia de picioare grele – datorită creșterii tensiunii musculare precum și a fluxului de sânge la nivelul acestor muschi.

 Care este mecanismul anxietăţii?

Anxietatea nu numai că afectează corpul ci afectează şi modul în care gândim și ne comportăm. Prin urmare, există: simptomele fizice (cum raspunde corpul nostru), gândurile (ceea ce ne spunem) și comportamente (ceea ce facem). A învăța să recunoaştem aceste semne ale anxietăţii ne ajută să o gestionăm mai bine. 

Care este alternativa?

Relaxarea...Centrarea asupra prezentului, asupra realităţii cu tot ce ne oferă ea; distanţarea de gândurile negative, de emoţiile de teamă şi frică. Este un exerciţiu al observării realităţii pe care toate persoanele cu anxietate trebui să îl înveţe, pentru a ajunge să diferenţieze între semnalele de alarmă reale şi cele care sunt deteminate de anxietate. Prin exerciţiul relaxării şi percepţiei realităţii re-învăţăm că suntem în siguranţă. Anxietatea este cea care ne învaţă să privim realitatea distorsionat. Datorită anxietăţii avem senzaţiile de sufocare, starea de tensiune permanentă, dificultăţi de adormire, oboseala şi dificultăţile de concentrare, starea de iritabilitate şi accesele de furie.

Creşterea zonei de confort presupune experimentarea cât mai multor situaţii noi, necunoscute în care învăţăm să facem faţă provocării noutăţii şi incertitudinii. Alternativa sănătoasă nu vizează controlul anticipărilor negative, ci centrarea asupra prezentului, asupra realităţii şi trăirea acesteia, nu a gândurilor şi emoţiilor de teamă, frică sau nelinişte.

Ce se întâmplă cu mintea noastră sub presiunea anxietăţii?

Mintea poate produce scenarii catastrofice nesfărşite, din păcate. În realitate însă, puţine dintre consecinţele negative anticipate s-au adeverit. Pentru a învăţa să priviţi situaţia într-un mod realist, încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:
•    » Ce s-a întâmplat de fapt în trecut? Care a fost realitatea şi care au fost predicţiile? Cât de mare este discrepanţa dintre ele?
•    » Care este cel mai grav lucru care este posibil să se întâmple?
•    » Cât de rău poate să fie dacă se întâmplă într-adevar ceea ce am anticipat?

Atât anxietatea cât şi gandurile asociate ei ne pot limita trăirea realităţii. Ne pot construi o realitate limitată care ne menţine starea de disconfort şi teamă. Este aşadar momentul să renunţăm la căutarea certitudinilor şi să ne bazăm mai mult pe probabilităţi, să percepem mai flexibil realitatea, să învăţăm că putem privi o situaţie din mai multe perspective şi că acest mod de gândire ne va aduce mai mult confort în viaţă. Cheia este să „amânăm” predicţiile negative până când putem face o evaluare realistă a situaţiei.