O tehnică simplă pentru a îmbunatăți relația cu copilul tau

Ca părinte trebuie să-l înveţi mereu pe copil ce e bine şi ce e rău, să-l corectezi, să-l controlezi. Să-i pui întrebări, să-l direcţionezi, să-i arăţi ce să facă. Iată de ce este atât de greu ca uneori doar să stai să îl observi, fără să faci nimic. Şi mai ales, să te laşi ghidat în totalitate de el, fără să-l influenţezi. Vreau să îţi prezint o tehnică surprinzător de puternică şi de simplă care, aplicată săptămânal, va schimba semnificativ relaţia dintre voi

• Vârsta minimă: 3 ani 
  Materiale necesare: orice fel de jucării sau materiale
  Ce trebuie făcut: Având în vedere că nu este o sesiune obişnuită de joacă cu copilul tău, va trebui să îi găseşti o denumire. Poţi să îi spui copilului că e un moment în care sunteţi doar voi doi, sau în care vei sta acolo doar pentru el, sau orice denumire care ţi se pare potrivită. Copilul trebuie să ştie că e un moment distinct şi oarecum special (şi în plus, trebuie să ştie cum să îţi ceară aceste momente, în viitor). Alege un moment când nu eşti în grabă şi când sunteţi doar voi doi. Spune-i: acum sunt aici doar pentru tine (sau denumirea pe care ai găsit-o). Aşează-te la acelaşi nivel cu copilul, într-o postură cât mai asemănătoare cu a lui. Lasă-l să îşi aleagă ce jucării sau jocuri doreşte. Dacă nu e hotărât şi te întreabă pe tine încurajează-l să aleagă singur ceva. Când începe să se joace, observă-l cu atenţie timp de un minut (fă-o cât se poate de natural, astfel încât să nu se simtă stânjenit). Oricât ţi-ar fi de dificil, nu îl întreba nimic şi nu îi vorbi în acest minut, decât dacă te întreabă ceva. Fii cât mai atent la ceea ce face şi cât mai discret. Apoi, cu naturaleţe, descrie comportamentele pe care le face. Pune acţiunile lui în cuvinte simple: văd că ai luat o păpuşă în mână. Acum o întorci pe toate părţile şi o tragi de mână. O arunci şi alegi altă păpuşă. Observaţiile trebuie făcute pe un ton cât mai binevoitor, şi să fie cât se poate de naturale. Nu interpreta acţiunile lui şi nu le da vreun sens, ci rezumă-te doar la a descrie ceea ce vezi şi auzi (de exemplu, dacă trânteşte o păpuşă, nu spune: eşti furios pe păpuşă, ci spune: ai aruncat păpuşa). Nu descrie absolut toate acţiunile, pentru că poate fi agasant, ci doar pe cele mai semnificative. Încurajează-l pe copil să vorbească dar nu îl întreba nimic şi nici nu direcţiona discuţia. Doar arată-i că înţelegi ce îţi spune. Fă ceea ce îţi cere şi răspunde-i la întrebări, dar nu interveni în nici un fel în jocul lui. Cu cât eşti un observator mai discret cu atât copilul va fi mai absorbit de ceea ce face şi va fi mai implicat în activitatea lui, fără să îţi acorde o importanţă prea mare. Dacă copilul îţi solicită ajutorul sau atunci când este potrivit spune-i oricare dintre următoarele mesaje cheie: Sunt aici pentru tine. Sigur că te ajut. Te poţi baza pe mine. Vocea trebuie să fie calmă şi liniştită. După 15-20 de minute jocul se poate încheia, anunţându-l pe copil când va fi următorul moment în care vei fi acolo doar pentru el. Dă-i timp copilului să încheie jocul şi asigură-te că vei repeta tehnica atunci când i-ai promis (indiferent de relația în care veți fi atunci). 
  

  
  Bine de ştiut:Precum vezi tehnica pare extrem de simplă: trebuie doar să observi, să asculţi şi să spui ce vezi. Ea nu este de fapt decât o modalitate de a petrece timp de calitate cu copilul tău, în care el este în prim plan și tu ești însoțitorul lui discret. În realitate însă este mult mai greu decât te aştepţi, din cauză că avem o tendinţă naturală de a pune întrebări, de a ghida discuţia şi de a interpreta acţiunile celorlalţi (din păcate această tendinţă e mai generală şi apare în toate relaţiile, nu numai în cea cu copilul). Tocmai de aceea, dacă învăţăm să fim buni ascultători, ne vom îmbunătăţi în mod semnificativ relaţia cu copilul. Fiind ceva foarte simplu, poate te aștepți să nu aibă impact. Însă lucrurile nu stau deloc așa, mai ales pentru copil. În primul rând, este un moment de libertate pentru el. Prin faptul că nu intervenim în nici un fel în jocul lui, îi dăm acestuia spaţiu să se manifeste aşa cum este el. El va vedea aceste momente ca o ocazie de a pune în scenă toate tendinţele, preocupările şi interesele lui. În felul acesta poţi obţine informaţii de primă mână referitoare la viaţa interioară a lui, care să nu fie contaminate de gândurile, emoţiile şi aşteptările tale. Apoi, văzând că eşti atent la ceea ce face, copilul va deveni mai conştient de sine însuşi. El va înţelege mai multe despre intenţiile, gândurile şi emoţiile sale. De exemplu, când părintele spune iei păpuşa şi o arunci departe, el poate spune da, pentru că sunt furios pe ea. Părintele repetă: eşti furios pe păpuşă, şi el spune: da, pentru că nu mă lasă în pace, este rea cu mine! Părintele spune: este rea cu tine, dându-i copilului şansa să reflecteze asupra a ceea ce a spus. El va clarifica: este rea pentru că îmi ia jucăriile. Cu cât suntem observatori mai fini şi mai imparţiali cu atât şi copilul va deveni mai conştient de sine însuşi. Dacă reuşeşti să observi fără să critici, copilul se va simţi acceptat. El nu se va mai teme că îl critici sau cerţi ci va deveni tot mai deschis faţă de tine. În plus, când îi arăţi în mod repetat că îl accepţi, el va învăţa să se accepte pe sine însuşi.
   Mesajele cheie pe care i le transmiţi prin cuvinte sunt de fapt ca o subliniere a întregii voastre interacţiuni: îi spui că eşti disponibil pentru el, că îl accepţi, că este în siguranţă în preajma ta şi că eşti acolo pentru el. Aceste mesaje se vor imprima în mintea copilului şi vor da roade mai ales în momentele dificile dintre voi. Construită iniţial pentru educatoarele care au la grupă copii problemă, această tehnică este extrem de puternică şi în relaţia părinte-copil. Ea este cu atât mai recomandată în momentele dificile între tine şi copil, când relaţia voastră se tensionează. În acele momente, ea este ca un pod de legătură peste o mare agitată. Iată de ce ţi-o recomand cu stăruinţă şi cu căldură, indiferent de relaţia pe care o ai cu copilul.