Cu totii ne suntem maestri unul altuia

Probabil ati auzit deja afirmatii de genul: „cu totii ne suntem maestri unul altuia”. Ei bine, imbratisarea si intelegerea acestui aspect aduce un beneficiu enorm vietii si invatarii noastre. Intotdeauna putem invata ceva sau extrage nuante utile propriei dezvoltari personale din interactiunea cu persoanele din jurul nostru, indiferent de natura acestor interactiuni, fie ca acestea sunt placute, fie ca nu. In orice situatie ne-am pozitiona fata de celalalt, acesta din urma ne este intotdauna un maestru si noi, la randul nostru ii oferim cunoastere, atata timp cat este dispus sa o primeasca, dincolo de propriul ego. Daca punem egoul pe locul doi in ierarhia noastra si atribuim invatarii si dezvoltarii propriei fiinte un rol mai important decat cel al exprimarii egoului, castigam enorm de mult si ne deschidem catre cunoastere.

In acest sens, as vrea sa aduc in discutie unul dintre modelele cu care eu am rezonat si care m-au inspirat in incercarea mea de a vedea in tot ceea ce mi se intampla, o oportunitate de a invata si de a intelege. Iata mai jos modul in care Joharis imparte interiorul fiecaruia si modul in care acesta este sau nu exprimat in realitatea exterioara.

Daca privim imaginea, observam in primul rand, ca avem cu totii acea parte din noi  pe care Johari  o denumeste ARENA. Arena este locul in care exprimam deschis fata de noi si de ceilalti anumite aspecte ale fiintei noastre. Este o zona deschisa pe care noi o exteriorizam si pe care cei din jurul nostru o pot vedea. In aceasta zona, vorbim deschis despre unele fatete ale noastre, exprimam opinii, povestim experiente si actionam la suprafata, in mod transparent.

Pe diagonala, avem zona de NECUNOSCUT. Aceasta zona, este partea inca invaluita in mister, a fiintei noastre. La aceasta zona inca nu avem acces nici noi si nici ceilalti. Este un loc la care putem ajunge, insa, prin ascultarea intuitiei si a inimii, descoperind parti din noi despre care nu aveam cunostinta doar prin accesarea mintii fizice. Aceasta parte se poate micsora, cu timpul, pe masura ce, prin experiente ce merg dincolo de intelegerea mintii ne extindem constiinta si o putem chiar aduce in arena prin impartasirea acestor noi cunoasteri cu ceilalti.

Dedesubtul arenei, avem ZONA DE UMBRA. Aceasta contine toate acele aspecte cunoscute de noi, dar a caror exprimare in arena o percepem ca fiind jenanta sau incomoda. Zona de umbra reprezinta un rezervor de potential imens, care poate in orice clipa sa explodeze fie de o maniera pozitiva, fie negativa. In orice caz, iesirea acesteia in arena este exploziva in ambele situatii pentru ca orice aspect reprimat de catre noi pentru foarte mult timp are tendinta de a fi exprimat si cand acest lucru se intampla, se intampla in forta. De preferat ar fi sa incercam, treptat, sa golim aceasta zona de umbra de o maniera blanda pe parcursul vietii noastre.

In fine, avem zona de PATA OARBA. Acesta este locul in care se afla stocate parti din fiinta noastra, nedezvaluite in arena, pe care noi nu le vedem dar pe care ceilalti le vad. Sau daca acestia nu le vad de o maniera constienta, prin interactiunea cu noi, ei ni le scot la iveala.

Omul nou, este omul care aduce cat mai mult, in ARENA, elementele din celelalte „camere”: elemente din zona de umbra, pe cele din zona necunoscutului prin meditatie si prin utilizarea intuitiei si elemente din pata oarba, invatand din interactiunea cu ceilalti si intelegand ca acestia pot puncta aspecte ale fiintei noastre pe care noi nu le putem vedea. Astfel, largind zona de ARENA, el capata transparenta, manifesta sinceritate si incepe sa exprime si sa manifeste tot mai mult din CEEA CE ESTE, modelandu-se si curgand de o maniera deschisa in jocul serios numit viata.

Este important sa tinem cont de zona de PATA OARBA si sa intelegem faptul ca, in momentul in care incetam a ne mai simti jigniti si ascultam observatiile celorlalti la adresa noastra, chiar daca pe moment acestea par sa nu fie in acord cu ceea ce credem ca cunoastem despre noi, putem incepe sa ne imbogatim cunoasterea in ceea ce ne priveste. Astfel, cand cineva ne aduce o critica, exista atat posibilitatea ca aceasta sa fie neadevarata cat si posibilitatea ca ea sa aiba un sambure de adevar si sa ne dezvaluie o informatie despre noi, pe care pana la acel moment nu am fost capabili sa o percepem. Asta nu inseamna sa inghitim orice observatie a celor cu care interactionam ci doar sa nu o mai luam personal si inainte de a o respinge, sa o analizam putin si sa vedem daca nu cumva contine ceva adevar. Aceasta este una dintre abordarile mature ale vietii care ne aduce intr-adevar crestere si evolutie. In cazul in care sesizam ca in observatiile care vin spre noi, exista un sambure de adevar si realizam ca in acest fel ne-a fost revelata, cu adevarat, o latura a noastra pe care noi nu reuseam sa o deslusim, nu este neaparata nevoie sa o recunoastem deschis, daca nu suntem pregatiti. Desi ar fi de preferat sa fim deschisi si acceptam aceasta descoperire in mod transparent, daca inca nu ne simtim in stare, putem sa o luam treptat. Constientizam informatia proaspat revelata si o ducem, pentru o vreme in zona de umbra, acolo unde noi stim ca exista dar inca nu o aratam celorlalti. Cu timpul, atunci cand ne simtim pregatiti, din zona de umbra o aducem in arena si vindecarea se poate produce sau constientizarea aspectului in cauza, este completa.

Asadar, acum jucati-va cu „camerele” din fereastra lui Johari si observati cat de mare este arena voastra. Ce mai puteti aduce in arena? Cat de mult sunteti dispusi sa acceptati ca ceilalti sa va arate din pata voastra oarba? Cat din zona de umbra sunteti gata sa exprimati treptat? Cat din zona necunoscutului reusiti sa accesati prin trairea in inima si ascultarea intuitiei care va duce dincolo de minte? Cat de mult puteti mari acea arena astfel incat exprimarea a CEEA CE SUNTETI sa fie tot mai completa si tot mai transparenta?

Calatorie placuta printre „camarutele” lui Joharis, in propria voastra realitate.

via http://harmonygroup.ro

Identificarea monologurilor noastre interioare care ne autosaboteaza

Cum procedati pentru a va identifica convingerile si monologurile interioare irationale? Cel mai bun moment pentru a vi le identifica este atunci cand va simtiti anxios, furios sau depresiv in legatura cu o problema. In primul rand, stabiliti care credeti ca este evenimentul activator (A). Amintiti-va, un eveniment activator poate fi un eveniment real sau doar modul in care dvs. va imaginati acel eveniment neplacut. In al doilea rand, notati emotiile neplacute pe care le traiti si orice comportamente cu care va sabotati, inclusiv ceea ce faceti sau le spuneti celorlalti (C). Consecintele emotionale neplacute includ anxietate, furia sau depresia. Consecintele comportamentale neplacute pot include supraalimentarea, abuzul de droguri, izbucnirea nervoasa la serviciu sau acasa si alte comportamente de auto-sabotare.
In al treilea rand, ascultati-va afirmatiile interioare pe care vi le spuneti (B). Notati-va pe un formular credintele irationale si afirmatiile interioare suspecte. In majoritatea cazurilor, credintele dvs. irationale vor fi “legaturi fierbinti”. Va fi nevoie sa faceti eforturi pentru a va detecta aceste credinte irationale.
Adresati-va urmatoarele intrebari. Acestea va vor ajuta sa va identificati si sa va des- coperiti credintele si monologurile interioare irationale
Intrebari pentru descoperirea credintelor si monologurilor interioare irationale

• Ce imi spun in legatura cu mine insumi/insami?
• Ce imi spun in legatura cu ceilalti?
• Ce imi spun in legatura cu un eveniment sau o situatie neplacuta?
  utilizez cumva cei trei “trebuie” absolutisti? (eu trebuie!; el, ea, tu trebuie! lumea si conditiile in care traiesc trebuie!)
• Folosesc cumva vreuna dintre cele cinci “legaturi fierbinti”?
  (catrastrofarea, condamnarea si damnarea, “nu pot suporta”, “sunt fara valoare”, intotdeauna-niciodata”)
• Ce imi spun mie?
• Care sunt gandurile mele?
• Ce imi trece prin minte chiar acum?

• Ce spune aceasta situatie despre viitorul meu?
• Ce spune aceasta situatie despre educatia mea (casnicia, copiii, locul de munca sau statutul meu?
• De ce ma simt depresiv/a doar cand ma gandesc ca particip la evenimentul de saptamana viitoare?

• Ce mi-a trecut prin minte cand am trait acea situatie?
• Care mi-au fost gandurile mele cand eram in situatia aceea rea?

• In legatura cu ce anume sa ma ingrijorez?

• In legatura cu ce sunt anxios (furios/depresiv)?
• Care sunt lucrurile pe care mi le spun si care ma supara?
• Imi transform preferintele in  “(nu) trebuie cu necessitate”?
• Cer eu cumva in mod absolutist ca lumea sa fie dreapta?
• Cer eu cumva ca lumea sa se schimbe pentru a se potrivi nevoilor mele sau sa fie un loc in care sa traiesc confortabil/usor?
• Cer eu cumva sa primesc exact ceea ce vreau si atunci cand vreau?

Cei trei “trebuie” absolutisti si cele cinci “legaturi fierbinti” reprezinta ghidajele cele mai bune pentru a va detecta credintele si monologurile interioare irationale.
Evenimentele si situatiile neplacute activeaza credintele si monologurile interioare irationale.
SOS – Ajutor pentru emotii – Managementul anxietatii, furiei si depresiei – Lynn Clark

Cum comunici ceea ce vrei cu adevărat?

 

Vi s-a întâmplat să discutaţi cu cineva în contradictoriu? Să vă susţineţi ferm punctul de vedere, şi celălalt la fel? 

Privind din afară, un observator ar spune că fiecare vorbeşte pe limba lui şi nu există comunicare în mod real. Ar avea dreptate. În această situaţie, chiar dacă amandoi vorbesc despre acelaşi subiect, şi urmăresc ce spune cealaltă persoană ca să îi poată da un contraargument, de fapt, ei nu comunică. Ei încearcă să convingă. Să transmită mesajul lor cuiva. Nu vor să accepte că cel din faţa lor nu vrea să-l primească. Şi atunci fac eforturi disperate. Vin cu toate argumentele posibile şi imposibile. Doar doar, celălalt o să recunoască faptul că s-a înşelat. Atunci ar interveni comunicarea. O frază de genul Da, ai dreptate! asigură comunicarea. Pentru că receptorul mesajului a hotărât să-l primească.

În termeni de analiză tranzacţională comunicarea este în felul următor:

Adică, starea mea de Părinte care vrea să dea un sfat, sau să critice pe cel din faţa sa, aşteaptă să îi răspundă o stare de Copil.

P: Ai greşit mai devreme!

C: Da, cred că ai dreptate.

E o conversaţie unde se comunică. La fel e cu oricare dintre stări. Dacă un adult porneşte o conversaţie, se aşteaptă să-i răspundă un alt adult.

A: Dă-mi te rog sarea.

A: Poftim.

Dacă un Părinte vrea să critice lumea în general, nu pe cel din faţa sa, se aşteaptă să comunice tot cu un Părinte.

P: Nu suport politicienii! Sunt toţi nişte lichele!

P: Da, nu ştiu cum îi mai ţine pământul ăsta!

Dacă un Copil vrea să se joace, va vrea să-i răspundă tot un Copil.

C: Băi, n-am nici un chef să lucrez azi, e aşa frumos afară şi aş face orice altceva decât să stau la birou!

C: Nici eu n-am nici un chef, hai să-ţi arăt nişte poze de pe Facebook!

Dacă un Copil vrea să fie protejat, va vrea să-i răspundă un Părinte.

C: Mă simt aşa rău azi!

P: Vai, săracul de tine! Vrei o pastilă, ceva?

În toate exemplele de mai sus, comunicarea se produce pentru că se vorbeşte în paralel. Adică, aşa cum vedeţi în desenele de mai sus, cele două răspunsuri merg în paralel, nu se intersectează nicăieri.

Ei... dar ce se întâmplă când răspunsurile se intersectează?

Se întrerupe comunicarea! O să mai vorbim despre asta şi în viitor. 

Voi cu cine întâmpinaţi probleme de comunicare?

Sursa: http://cutiadeceai.blogspot.ro/2011/09/cum-comunici-ceea-ce-vrei-cu-adevarat.html