V-aţi
săturat de faptul că certurile voastre cu partenerul, parintii sau şeful, sună mereu la fel şi par să urmeze un scenariu
predefinit? Vi s-a luat să atrageţi numai persoane aparent neajutorate
sau care se aşteaptă să le ajutaţi, sfârşind prin a vă acuza tot ele că
nu aţi făcut destul? Vă simţiţi împovăraţi de senzaţia constantă de
neputinţă care vă locuieşte sau poate simţiţi
că sunteţi înconjurat numai de „neputincioşi” cărora le e lene să facă
ceva pentru binele lor şi aşteaptă tot timpul de la ceilalţi să îi
„salveze”?
Un vechi proverb românesc spune că „Pe cine nu laşi
să moară, nu te lasă să trăieşti”. Mulţi dintre noi au simţit cel puţin
o dată pe pielea lor confirmarea acestor spuse. Haideti să aruncăm o privire psihologică asupra subiectului,
folosindu-ne de un concept-cheie din analiza tranzacţională: triunghiul
dramatic.
Pe scurt, triunghiul dramatic reprezintă o matrice de
relaţionare în cheie manipulatoare, utilizată de majoritatea oamenilor
pentru a-şi satisface într-o manieră mai degrabă disfuncţională diverse
nevoi, asumându-şi, pe rând, cele trei „roluri” din triunghiul dramatic:
Victima, Salvatorul şi Persecutorul.
Fiecare dintre noi are o
poziţie iniţială preferată şi o primă comutare în triunghi în care pe
care se simte cel mai confortabil să o facă (Victima care devine
Persecutor, Salvatorul care devine Victimă ş.a.m.d.)
Poziţia de
Victimă este aceea în care ne prezentăm ca neajutoraţi, neputincioşi,
fragili şi îi invităm pe cei din jur, explicit sau nu, să ne salveze sau
să ne protejeze (să rezolve o problemă pe care ne considerăm a fi
incapabili să o rezolvăm singuri, ignorându-ne propriile resurse).
Victima îşi afirmă întotdeauna propria nevinovăţie sau se scuză des,
interior simţind că nu valorează nimic fără iubirea celorlalţi şi
experimentând o nevoie constantă şi deseori inconştientă de a-i manipula
pentru a obţine „dovezi de afecţiune”, deoarece îi este greu să ceară
ceea ce îşi doreşte cu adevărat. „Săraca/Săracul de mine” este una
dintre expresiile sale favorite, iar frica sa cea mai mare este aceea de
a fi respins(ă). Prin căutarea permanentă a unui Salvator, victima
evită astfel să îşi asume responsabilitatea propriilor
decizii-sentimente-fapte şi crede, în secret sau explicit, că ceilalţi
sunt datori să îi poarte de grijă.
Poziţia de Salvator este aceea în
care manifestăm o excesivă disponibilitate de a-i ajuta pe ceilalţi,
ignorând deseori capacitatea şi resursele acestora de a se ajuta singuri
şi întărindu-le, astfel, poziţia de Victimă. De multe ori, însă,
ajutorul oferit de un Salvator nici măcar nu a fost solicitat, acesta
simţindu-se pur şi simplu obligat să uşureze o suferinţă reală sau
închipuită a celorlalţi, uneori fără să verifice veridicitatea ei cu cel
în cauză. Pe scurt, Salvatorul este genul care trece o bătrânică strada
fără măcar ca aceasta să-i fi solicitat ajutorul, cu motivaţia secretă
de a se simţi bine în forul său interior că a făcut o faptă bună. Cu
toţii avem în anturajul nostru cel puţin o persoană care preferă să aibă
grijă mai degrabă de nevoile (reale sau închipuite) ale celorlalţi
decât de cele personale şi care se simte îndreptăţită la
afecţiune-recunoştinţă etc. pentru ce a făcut pentru ceilalţi.
Principala frică a Salvatorului este aceea de a nu fi nevoie de el, de a
nu fi important, iar expresia favorită a acestuia este „săracul/săraca
de tine”.
Poziţia de Persecutor este aceea a acuzatorului.
Persecutorii critică, sunt furioşi, radicali şi autoritari, au o nevoie
absolută de a câştiga şi de a avea dreptate şi sunt de cele mai multe
ori inflexibili. Principala lor frică este legată de propria lor
„victimizare”, respectiv de a se arăta vulnerabili sau slabi, teamă pe
care o ascund de multe ori în spatele agresivităţii faţă de ceilalţi.
Poziţiile adoptate de noi în triunghiul dramatic şi comutările favorite
între roluri sunt învăţate încă din copilăria timpurie, de la modelele
parentale şi din anturaj, şi sunt foarte vizibile mai ales în situaţii
conflictuale, de exemplu în cazul certurilor conjugale sau conflictelor
de la serviciu.
Victima: Nu-ţi pasă de mine, nu însemn nimic pentru tine!
Salvatorul: Te rog, spune-mi, cu ce ţi-am greşit?
Victima: Nu contează, oricum nimănui nu-i pasă de mine!
Salvatorul: Mie îmi pasă de tine! Haide, spune-mi cum pot să te ajut?
Victima comută în Persecutor: Da, sigur, acum, în al douăsprezecelea ceas! Prea târziu, nu-mi mai pasă mie de tine acum!
Salvatorul comută şi el în Persecutor: Eşti imposibil(ă)! Nu mai ştiu
ce să-ţi fac! Ţi-am făcut toate poftele, dar nimic nu te mulţumeşte!
Victima se mută din Persecutor în Salvator: Hai să nu ne mai certăm! Suntem amândoi stresaţi.
După cum se poate vedea, comutările sunt foarte rapide, iar cearta
poate dura la nesfârşit. Este un joc psihologic extrem de răspândit, ale
cărui beneficii secundare, ca în cazul oricărui joc psihologic, este
obţinerea de recunoaştere din partea celorlalţi
prin evitarea intimităţii.
Aşa cum spuneam la începutul discuţiei, fiecare dintre noi are una sau
chiar două poziţii iniţiale preferate. Unii se simt mai confortabil să
pară/să se simtă neajutoraţi, invitând un Salvator din anturaj pentru a
începe dansul în triunghiul dramatic. După ce au fost „salvate”,
Victimele comută rapid sau ulterior în Persecutor: „Tu mi-ai spus să fac
aşa şi uite cum a ieşit! Tu eşti de vină!”, Salvatorul descumpănit
comută în Victimă („Dar eu nu vroiam decât să te ajut!”) sau direct în
Persecutor: „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!”
Acum să vedem cum evităm învârtirea sterilă sau încărcată de afecte
negative în jurul cozii din triunghiul dramatic. Pentru aceasta există
aşa-numitul „triunghi al învingătorilor”, bazat pe trei coordonate:
empatie, vulnerabilitate şi asertivitate.
Empatia este cheia pentru a
evita să intrăm în rolul de Salvator. Mai concret, atunci când ceva sau
cineva din anturaj prezintă caracteristicile de Victimă, irezistibile
pentru un Salvator, acesta poate ieşi din capcană manifestând empatie
faţă de Victimă, ascultând-o. (Exemplu: „Îmi dau seama cât de greu îţi
este, şi eu am avut o experienţă asemănătoare şi am descoperit într-un
final că am resursele să rezolv problema. Curaj, sunt sigur(ă) că le vei
găsi şi tu!”)
Pentru a evita intrarea în rolul de Victimă, cea mai
eficientă strategie este ca, în loc de a-i invita pe ceilalţi să ne
salveze, pasându-le astfel responsabilitatea, este preferabil să ne
exprimăm propria vulnerabilitate. (Exemplu: „Simt că nu pot-nu am
resurse-nu ştiu-nu am putere să trec peste asta.”) În felul acesta, ne
asumăm responsabilitatea faţă de ceea ce simţim şi nu mai încercăm să le
pasăm celorlalţi rezolvarea problemei, ci îi invităm mai degrabă să ne
încurajeze să găsim propriile resurse de a o face.
Cea mai eficientă
modalitate de a evita intrarea în rolul de Persecutor este exercitarea
asertivităţii, care, este o modalitate de a fi autentic şi de a obţine ceea ce îţi doreşti fără a ignora nevoile celorlalţi şi fără a-i persecuta.
Între timp probabil că v-aţi lămurit care este poziţia voastră favorită
din triunghiul dramatic şi cum puteţi evita să fiţi într-o ceartă
sterilă sau pe care nu o doriţi. Sau măcar intuiţi cum să faceţi să vă
certaţi mai creativ.
Aplicaţiile practice ale teoriei triunghiului învingătorilor sunt extrem
de numeroase. În familie, acesta vă poate ajuta să relaţionaţi sănătos
chiar şi în cazul unui conflict cu partenerul, copiii sau rudele mai
puţin „simpatice”. La serviciu, vă încurajăm să vă gândiţi la o relaţie
concretă conflictuală pe care o aveţi cu unul dintre colegii de serviciu
sau chiar cu şeful şi să identificaţi care este rolul din triunghiul
dramatic din care începeţi, de obicei, cearta.
Dacă este acela de
Victimă în căutarea unui Persecutor, în loc de „Nu e vina mea! Eu nu fac
niciodată nimic cum trebuie.”, puteţi testa o abordare de genul: „Aşa
este, a fost o greşeală din parte mea, pentru care îmi cer scuze. Ce pot
face să îndrept lucrurile?”. Dacă este acela de Victimă în căutarea
unui Salvator, în loc de „Mi-e imposibil să termin la timp proiectul, am
avut o insomnie azi-noapte, mi-a murit peştele din acvariu etc., nu
vrei să faci tu asta în locul meu?”, puteţi încerca o abordare de genul:
„Îmi este greu să termin proiectul, poţi să mă ajuţi să îl terminăm
împreună?”.
Dacă, de obicei, rolul preferat este acela de Salvator,
asiguraţi-vă, în primul rând, că persoana pe care o „salvaţi” v-a cerut
explicit ajutorul şi cât de clar este că nu faceţi în locul ei ceva ce
ar putea face singură, desconsiderându-i, astfel, capacitatea de a-şi
rezolva problema. În cazul în care nu ştiţi cum să procedaţi pentru a
refuza ajutorul solicitat de o persoană sau vă vine foarte greu,
amintiţi-vă că este ok să spunem nu şi că putem oferi celorlalţi exact
atât cât ne simţim confortabil să oferim. Câteodată, cel mai bun lucru
pe care îl putem face pentru dezvoltarea personală a cuiva este să NU îi
oferim ajutorul (mai ales în ceva ce poate face singur). Oferiţi, în
schimb, disponibilitatea de a asculta o persoană, de a empatiza cu ea şi
de a o încuraja să-şi găsească resursele de a-şi rezolva problema.
Dacă, de obicei, rolul preferat este acela de Persecutor, amintiţi-vă
că furia nu scuză mijloacele şi că ne putem atinge obiectivele şi fără a
blama, jigni, critica persoana din faţa noastră, iar acest fapt nu este
o dovadă de slăbiciune, ci, dimpotrivă, de forţă interioară şi de
generozitate.
Sursa: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu