11 Greseli de Viata pe care le vei Regreta pe Patul de Moarte:

1. Nu am avut curajul să spun ce vroiam

Deseori evităm să spunem nu atunci când vrem să spunem nu. Și da când vrem da. Nu ne arătăm supărarea sau bucuria de teamă să nu rănim. Evităm să scuturăm barca, ca nu cumva să nu deranjăm.

În mod ironic, când ești sincer și-ți exprimi sentimentele – pozitive sau negative – vei câștiga mai mult respect din partea celor ce te înconjoară. La început probabil te vei lovi de împotrivirea lor. Nu sunt obișnuiți să le spui NU.

Apoi unii vor înțelege că acesta ești tu și te vor respecta. Alții nu o vor face vreodată și-și vor dori să te controleze îm continuare. Iar aceștia din urmă poate nu-ți sunt potriviți ca și prieteni.

Selectează-ți cu atenție anturajul. Rămâi cu mai puțini oameni în jurul tău, dar care să te accepte așa cum ești, cu tot ceea ce simți. Relații care să te îmbogățească și să-ți crească valoarea.

Nu accepta prietenii mediocre, doar pentru a avea un cerc social extins. Dacă te mulțumești cu o existență mediocră, vei purta în tine mereu amărăciunea compromisurilor pe care le-ai făcut. Mai devreme sau mai târziu vei regreta asta.

Multă lume se folosește de social media (facebook, twitter, google plus, yahoo messenger, etc) pentru a își descărca sentimentele. Nu e neapărat ceva rău.

În general însă, un telefon dat unei persoane care îți este apropiată, o îmbrățișare sau o ieșire la o cafea cu un om pe care îl respecți (sau cu care vrei să pui ceva la punct) îți va schimba viața în bine și va duce relațiile pe care le ai la un nivel mai ridicat.

Ori va termina relațiile care nu te îmbogățesc.

Social Media este o unealtă excelentă pentru a socializa și a face networking. Rămâne însă doar o extensie a întâlnirilor face-to-face și nu le poate înlocui.

Spune ceea ce simți: DA când vrei să fie DA și NU când vrei să fie NU. 

2. Nu am riscat. Am căutat mereu siguranța.

Siguranța este un ideal: NU EXISTĂ SIGURANȚĂ. Tot ce poți avea este sentimentul de liniște, încrederea pe care o ai știind că te afli la adăpost de pericol. Dar rămâne doar un sentiment, nu vei avea niciodată certitudinea că ești complet adăpostit.

Poate mâine te va lovi o mașină, în timp ce mergeai cuminte pe trotuar. Sau poate în timp ce stai la picnic un avion se va prăbuși și vei muri strivit sub el.

Amintește-ti de cuvintele lui Bilbo din filmul “Stăpânul inelelor”:

“Este periculos Frodo să ieși pe ușă. Pășești pe drum iar dacă nu ești atent unde pășești nu poți ști unde ai putea ajunge.”

Cunosc animalele ce este siguranța? Nu!

O cunosc plantele? Nu, din nou!

Cu toate acestea atât animalele, cât și plantele trăiesc. Nimeni nu va putea trăi vreodată o siguranță deplină. Iar fuga de pericole nu este cu nimic mai sigură decât expunerea la ceea ce ți se pare dificil. Este doar un act laș de a fugi din fața șuvoiului vieții.

Hellen Keller spunea:

Viața este ori o aventură curajoasă ori nu este deloc

Te-ai gândit vreodată câtă energie consumi evitând problemele și căutând siguranța?

Fă un exercițiu simplu: Împarte o foaie de hârtie în două (vertical). Alege câteva situații de care fugi și eviți să le rezolvi. În stânga scrie câtă energie, bani, timp etc consumi ca să menții situația actuală (comodă, lipsită de riscuri) și câtă ai consuma dacă ai aborda în față situația cu curaj și ți-ai asuma unele riscuri calculate. 

Vei vedea că în realitate consumi mai multă energie ca să eviți pericolele și să stai în zona de confort decât ai fi consumat dacă abordai problema și ai fi rezolvat-o.

Ieși din zona de confort. Dansează ca și cum ai fi singur și fă ca restul vieții tale să devină o aventură. 

3. Nu am trăit o viata implinita, așa cum am vrut eu. Am trăit viața cum au așteptat ceilalți de la mine.

Ajunși înaintea morții, oamenii realizează că întreaga viață nu au făcut ce și-au dorit ei, dar ceea ce au vrut alții de la ei. Poate că este vorba de părinți, soț, soție, frați, prieteni, profesori, colegi, șef sau altcineva.

Unii au urmat facultatea dorită de părinți. Au devenit avocați, iar nu arhitecții care visau să fie. Sau poate că au rămas acasă, în loc să accepte provocarea postului primit în altă țară. Uită-te în jur, vei găsi și în viața ta exemple asemănătoare. Câte destine sublime au fost irosite astfel?

De prea puține ori oamenii realizează că făcând ce au vrut alții au renunțat ei la bucuria și aventura vieții. Și-au abandonat propriile vise, pentru a le îndeplini pe ale altora. Au renunțat la un destin care ar fi putut fi extraordinar.

Societatea a creat cutii în care ne trăim viața. Fiecăruia dintre noi – imediat după naștere – îi sunt înmânate cutiile în care “trebuie” să rămână. Generație după generație ne transmitem unul altuia lista cutiilor în care să trăim. Le primim de la părinți și le dăm mai departe copiilor noștri.

Hai să fim sinceri: există limite pe care fiecare dintre noi este nevoie să le respectăm pentru a putea trăi împreună. Nu este în regulă să să dai în cap trecătorilor de pe stradă sau să dai foc casei vecinului (există și excepții :) )

Însă în unele clipe va trebui să încălcăm limitările culturale dacă vrem să trăim vreodată o viață împlinită. Pentru a putea să ne simțim inimile pline de fericire avem nevoie uneori să ieșim din cutiile în care am fost crescuți și să le desenăm altfel decât au făcut-o părinții noștri.

Sau să abandonăm unele cutii. Think out of the box. Nu e vorba de anarhie, ci de a decide singuri ce destin avem și care este stilul de viață pe care vrem să-l trăim. Respectând desigur regulile elementare ale traiului împreună cu ceilalți. Vezi și povestea vieții lui John Burroghs sau “Secretul fericirii se află în ocupația ta“.

Realizează-ți visele, începând de acum. Începe asta cât mai repede, în tinerețe ai de partea ta o sănătate bună și un psihic nezdruncinat.

Pe măsură ce înaintezi în vârstă vei descoperi că este mai dificil să începi, dar nu imposibil (este celebră povestea colonelului Sanders care a fondat KFC la de 60 de ani).

The Happiness Project este o carte foarte bună pe tema asta. The Pursuit of Happyness este un film care trebuie să-l vezi.

Fă ce îți dorești tu, urmează-ți visele.

4. Nu mi-am dat voie să fiu fericit

Ai cunoscut vreodată un om pe care nu-ți amintești să-l fi văzut vreodată zâmbind cu toată fața și radiind fericire? Sau poate tu ești așa?

Sunt oameni care se complac în confortul emoțional al problemelor zilnice și nu vor să fie fericiți. Poate se simt vinovați să fie fericiți, poate le este teamă de fericire. Este poate neobișnuit, dar da: unii oameni nu vor să fie fericiți.

În fața morții însă vor regreta că nu au zâmbit de mai multe ori și că nu au scos copilul la o plimbare în parc. Ar da acum orice să fie cu mulți ani înainte, iar moartea să fie mult în fața lor. Și să poată zâmbi.

Du copilul la o înghețată și ieșiți în parc, ieși cu persoana pe care o iubești la o pizza sau sari cu parașuta. Mută-te în altă țară, ia-ți o bicicletă sau fă orice altceva ce te-ar face fericit. Ia alegerile care îți îmbogățesc viața și te împlinesc. Vezi filmul Mr. Nobody.

Și zâmbește, nu fi rigid. Nu lua viața prea în serios, oricum nu o să ieși viu din ea :) 

5. Lista Bucket

Un alt regret major al oamenilor în fața morții, este că nu au visat, nu au aspirat la ceva. Nu și-au propus să realizeze lucruri pe care ei le doreau și nu au marcat realizări semnificative pentru ei.

Știi ce este o listă de dorințe de tip Bucket List?

Este o listă cu lucruri sau trăiri pe care vrei să le realizezi înainte de a muri. Eu am pe lista mea elemente variate: să duc copilul la un curs de înot, să vizitez Tibetul, să călătoresc pe Lună, să particip la carnavalul din Rio, să cânt la pian, să termin un triatlon, să merg pe cărbuni încinși, etc.

Peste 100 de vise și adaug mereu altele. Nu există limite!

Fă-ți o listă cu lucruri pe care vrei să le faci înainte de a muri. Nu fi timid: alege lucruri ușor de realizat, dar și dificile. Ai suficient timp înainte pentru a realiza orice ți-ai propus, indiferent cât de greu ar părea.

Scrie un jurnal în care povestește despre aceste experiențe și trăiește acele momente din plin. Savurează marcarea lor pe listă, odată ce au devenit îndeplinite. Ah, și neapărat vizionează filmul The Bucket List.

Visează, aspiră! 

6. Am lucrat prea mult.

Nu cred să fi existat cineva care pe patul de moarte și-a dorit să fi lucrat și mai mult. Să fi stat mai multe ore la lucru (job sau propria afacere) și mai puține lângă oamenii la care ținea sau făcând ceea ce îl împlinea.

Dacă ești părinte nu renunța la o viata implinita de familie, râmânand până târziu la birou chiar și atunci când copilul te așteaptă acasă ca să vă jucați. Nu rata serbările sau meciurile de fotbal, când ar vrea să îi fi alături și să-l încurajezi.

Pentru el orice clipă în care îi ești alături este prețioasă:

Adoptă un stil de viață simplu, minimalist și elimină din viața ta ceea ce te îngreunează. Concediază-ți șeful, de îndată ce îți permiți s-o faci.

O să descoperi că ai nevoie de mai puțini bani decât ai fi crezut și că ai mai mult timp liber decât ți-ai fi imaginat vreodată.

Iar atunci vor începe să apară ocazii noi în viața ta, ocazii pe care altfel le-ai fi lăsat să treacă pe lângă tine. Și vei deveni mai fericit.

Joseph Campbell spunea

Follow your bliss and the universe will open doors where there were only walls.

Adoptă un stil de viață moderat. Găsește un echilibru între lucru și timp liber, în avantajul tău. 

7. Nu am iertat pe cineva drag care mi-a greșit

Ai văzut în filme (sau poate cunoști personal) acei bătrânei ranchiunoși unii pe alții, care se condamnă mereu? Care poartă cu ei greșeli de zeci de ani și nu sunt capabili să le ierte.

Îmi amintesc de o scurtă poveste:

Erau odată doi călugări care traversau pădurea în drum spre mănăstire. Într-o vale au întâlnit un râu. În timp ce se pregăteau să îl traverseze s-a apropiat de ei o femeie – îmbrăcată lejer – care i-a rugat să o ajute să traverseze.

Bătrânul călugăr a luat-o în brațe și a traversat-o apa. A lăsat-o jos, iar călugării au plecat apoi mai departe pe calea lor. Al doilea călugăr, mai tânăr, după ce l-a privit consternat pe fratele să traversând apa cu femeia în brațe, a bombănit întregul drum.

La apropierea serii, călugărul tânăr nu a mai rezistat și într-un final a explodat: “Bine frate, tu ne spui mereu să stăm departe de femei și de tentații, iar tu ai dus-o în brațe? Ce exemplu ne dai?”

Bătrânul călugăr s-a uitat senin la el și i-a răspuns “Frate, eu am lăsat fata jos după ce am traversat apa. Tu de ce o mai porți cu tine?”

Continuand să duci în inimă resentimentele și furia față de un om – sau o întâmplare – îți vei aduce doar amărăciune și durere. Nu vei putea vedea vreodată binele și partea fericită a vieții. Într-un final asta te poate îmbolnăvi. Cercetările medicale au relevat strânsa legătură dintre cancer și insatisfacția asupra vieții.

Ținând în tine durerea care ai trăit-o când ți s-a greșit ratezi bucuria vieții. Nu lua nimic la modul personal din ceea ce ți s-a întâmplat.

Iartă pe cei ce ți-au greșit și uită ce s-a întâmplat. Eliberează durerea pe care o păstrezi înăuntru.

Caută-ți iertarea de la cei cărora le-ai greșit. Nu mai purta în tine durerea și sentimentul de vinovăție. La final durerea se stinge prin iertare. 

8. Nu am păstrat legătura cu prietenii.

De curând am avut plăcerea să întâlnesc un fost coleg de școală. Nu ne mai văzusem de 16 ani și ne-am întâlnit întâmplător pe stradă. A fost o plăcere să stăm din nou de vorbă după atâta vreme și să reînnodăm vechi amintiri.

Mulți astfel de prieteni îi “pierdem” de-a lungul timpului. Ne reamintim după ani de unii dintre ei sau îi întâlnim întâmplător pe stradă (sau Facebook, cazul meu).

Sau ne amintim de ei când suntem chemați la înmormântarea lor.

Am aflat recent că un fost coleg de școală a murit într-un accident stupid de mașină. Avea douăzeci și ceva de ani.

Vechile prietenii își au valoarea lor, chiar și când praful s-a așternut peste ele. Pe cine ți-ar plăcea să regăsești și să revezi? Pune mâna pe telefon și sună-l/-o. Ieșiți la o cafea sau bere și reînnoadă relația.

Relațiile vechi și care ne împlinesc sunt precum un vin bun: pe măsură ce trece timpul, devin mai valoroase. La fel ca un vin vechi, au nevoie să fie întreținute, iar nu părăsite într-un colț de memorie.

Caută-ți prietenii, nu lăsa prieteniile să se stingă. 

9. Nu am crezut

Pe pat de moarte un alt motiv de regret des invocat este faptul că nu au avut niciodată curajul să aibă un salt de credință. Să creadă cu toată ființa în ceva. Poate și să urmeze acea idee în care cred, nu neapărat însă.

Mă refer aici la a crede cu toată ființa, indiferent că este vorba de religie, de Dumnezeu, de destin, de reîncarnare.  Sau să crezi în dragoste, în nemurire, într-o echipă de fotbal, etc. Pur și simplu credință pură, fără un motiv anume. 

10. Nu am avut copii

Copii sunt văzuți de multe ori drept un inconvenient, o piedică în calea realizării profesionale și a succesului financiar. Sau o problemă datorită dificultății de a îi crește. Uită-te în jur și vei vedea însă sute de cupluri care au copii și care nu ai spune că sunt perfect pregătiți pentru asta.

Nu e simplu să crești copii. Pentru orice parinte există multe momente grele. Poate părea o decizie pragmatică (sau comodă?) de a nu avea copii, sau de a îi avea doar când vei fi realizat/vei ajunge în acea poziție dorită. Sau când se vor alinia astrele și va sosi momentul perfect.

Astfel de alegeri însă te pot aduce în situația de a ajunge singur la o vârstă înaintată. Vei avea singur o viata implinita? Este destinul speciei umane de a lăsa o moștenire după ce vom muri, inclusiv prin existența unor copii care să ne reprezinte după moartea noastră.

Așa că gândește-te bine înainte de a decide să nu ai copii. 

11. Nu am oferit ajutor dezinteresat

Când dăruim fericire în jurul nostru, sufletul nostru se luminează de și mai multă fericire și frumusețe. Ființa nostră spirituală radiază bine și devine mai incadescentă cu fiecare act de bunătate dezinteresat pe care îl facem.

Amintește-ți cum te-ai simțit atunci când ai ajutat cineva care avea probleme, fără ca el/ea să știe aceasta. Când ai oferit bine, neașteptând nimic înapoi și fără ca măcar persoana ajutată să aibă cunoștință de efortul tău.

Imposibil să nu fi făcut vreodată asta. Este ca o alifie pentru suflet, simți cum te înalță. Ridică-te pentru cel de lângă tine atunci când este singur.

Multă vreme nu obișnuiam să dau nimic cerșetorilor de pe stradă. Îmi puneam mereu întrebarea “Ce va face cu banii?”. Dacă îi va bea?”

Am învățat însă că până la urmă nu contează ce va face un cerșetor cu banii ce îi dai. Tu trimiți către ceilalți, către univers, către Dumnezeu o intenție, o faptă care dorești să ajute pe cineva ce o duce mai rău ca tine.

Unii vor cumpăra de acei bani pâine la copil, sau își vor lua medicamente. Alții îi vor bea. Nu ai cum să controlezi asta și nici nu trebuie să te preocupe. Poți însă să zâmbești celui care a primit dispreț.

Oferă-i ajutorul tău celui care a căzut jos. 

În documentarea acestui articol mi-au fost de ajutor în special cartea “Dying Well” a lui Ira Byock, observațiile asistentei Bronnie Ware asupra persoanelor aflate în stadiul final al vieții și Manualul de înțelepciune pentru oamenii de rând scris de Joseph Maria Bochenski.

Ce este o viata implinita?

Mi-am propus să învăț să-mi trăiesc restul vieții astfel încât să o termin puternic și cu zâmbetul pe buze. Puternic și calm în interior, fără regrete și fără a trăi în trecut. Zâmbind către mine, către Dumnezeu și către restul lumii.

Cred că o viață trăită în sentimentul de împlinire și pace față de tine însuți este o viață bogată și care are sens. Cele 11 regrete de mai sus îmi reamintesc că viața are suișuri și coborâșuri.

Iar pentru a obține calmul și pacea de multe ori trebuie să trecem prin ape neliniștite, din care nu vom ieși fără zgârieturi.

Ne alegem un plan pentru a trece prin ele și învățăm din greșeli ca să evoluăm mai departe. Depinde doar de noi cum vom accepta aceste zgârieturi și răni.

Eu aleg dacă le voi vindeca pentru a merge mai departe sau voi rămâne prins în capcana lor și a confortului de zi cu zi.

La sfârșit, când mă voi uita înapoi vreau să zâmbesc știind că ceea ce a rămas în urma mea este pozitiv. Că este lumină și o viata implinita.

sursa: INTERNET

Neacceptarea – izvorul nefericirii

Ce este fericirea?
O stare. O stare placută, înălțătoare. Când sunt fericit sunt generos, sufletul îmi tresaltă de bucurie  și aș dori ca toată lumea să-mi împărtășească fericiriea. Ochii îmi emană căldură și lumină. Sufletul se umple de fericire; când sunt fericit în sufletul meu nu mai este loc pentru răutate. Nici pentru egoism. Pentru nimic altceva. Fiecare gest este delicat, atent, mângâietor.

Ce este nefericirea?
Tot o stare. O stare determinată de absența fericirii. Poate chiar mai mult de atât: o stare declanșată de ceva. Sau de cineva. Aceasta înseamnă că acel ceva sau cineva are acces direct la sufletul meu. Este posibil așa ceva? Bineînțeles că nu. Sufletul meu îmi este accesibil numai mie. Eu primesc din exteriorul corpului meu niște informatii (stimuli) prin intermediul organelor de simț. Aceste informații ajung la creier, care le prelucreaza și comandă corpului un anumit comportament sau o anumită trăire. Deci această trăire nu este dată de ceea ce vine din exteriorul meu ci, pur și simplu, comandată de către creier. Creierul este cel care decide ce stare alege pentru mine, nu factorii externi. Înseamnă că fericirea (sau nefericirea) este o opțiune și că alegerea este a mea.

Care este sursa, izvorul nefericirii?
Simplu: neacceptarea.
Omenirea a fost și este educată în spiritual evoluției. Strămoșii noștri locuiau în peșteri și mâncau ce găseau în jur. Evident, a apărut dorința de a trăi în condiții mai bune, de a-și satisface toate nevoile. În decursul timpului a reușit din ce în ce mai bine sa facă acest lucru.
Ulterior, a apărut dorința de a avea chiar mai mult decât avea nevoie. Chiar societatea de consum se bazează pe stimularea nemultumirii clienților. Doresc un produs (TV, telefon, mașină, casă, iaht, avion etc.) și, în momentul în care îl obțin, în loc să fiu mulțumit și fericit, mă uit cu jind la noile produse din reclame sau din “curtea” vecinului.
Chiar produsul pe care tocmai l-am obtinut ( de multe ori cu sacrificii consistente) nu îmi mai satisface nevoile? Sau, mai degrabă, îmi creez eu alte false nevoi? Folosind acest model reușesc cu mare succes să fiu nemulțumit și nefericit pentru ceea ce am realizat toată viața, indifernet de numărul și caltatea bunurilor pe care le dețin.
În momentul în care accept ceea ce am voi avea în sfârșit sentimentul de eliberare și voi putea trăi starea de fericire.
În același fel mă analizez și pe mine. Indiferent de poziția socială și de pregătirea profesională pe care le-am dobândit, aleg să fiu nemultumit pentru a evolua și mai mult, pentru a-mi dori să fiu și mai sus, și mai pregătit.  Această dorință de creștere nu este rea in sine, rău este faptul că o clădesc pe temelia nemulțumirii.
Pot să evoluez și plecând de la mulțumirea de a fi realizat ceea ce am realizat până în prezent. Să mă accept așa cum sunt și să accept ceea ce am făcut până acum. În fond, evoluția mea viitoare nici nu ar fi posibilă dacă nu aș fi atins nivelul pe care mă aflu acum.
Uneori sunt trist și nemultumit de erorile și eșecurile din trecutul meu. Nu știu dacă îmi este utilă această nemulțumire și dacă mai poate schimba ceva din rezultatele acelor eșecuri. Mai mult, ceea ce sunt acum sunt și datorită acelor acțiuni pe care, în momentul și în contextul respective le-am catalogat ca fiind greșite. Ele fac parte din mine, din trecutul meu; fără ele nu aș fi întreg. Și datorită lor acum sunt cel mai bun EU existent până în prezent!
Acceptându-mi trecutul, mă accept pe mine în totalitate. Și dacă izbutesc, pe lângă acceptare,  să pun  și un strop de iubire calea către fericire mi se deschide larg în fața mea.
Merit? DA!

Sursa: internet