Te aștept, să te cunoști și să recunoști puterea ce stă în tine pentru a face orice schimbare îți dorești în viața TA!
luni, 28 decembrie 2020
Cât mai ai de gând să privești la uși închise?
miercuri, 2 decembrie 2020
miercuri, 25 noiembrie 2020
(I) Adevărul nerostit- despre inimă și originea sentimentelor
Adevărul nerostit este o serie de desene animate create de artista venezueleană Maria Guadarrama, caracterizată printr-o fuziune unică de emoție și umor, permițând cititorilor să treacă de la râsul relaxat la gândirea filosofică profundă. „Cred că celor cărora le plac benzile desenate sunt aceia cărora le place să-și vadă inima și originea sentimentelor, pentru cei care sunt sensibili și pentru cei care sunt îndrăgostiți.”
Maria lucrează ca graficiană în munca ei zilnică și lucrează ca job cu jumătate de normă noaptea. Un hobby pentru a arăta „adevărul evident de la sine”. Pictura este pasiunea ei și, de la o vârstă fragedă, se inspiră din tot ceea ce se întâmplă în viața ei de zi cu zi.
marți, 8 septembrie 2020
Nu datorăm nimic. Nimănui
Știu. Sună foarte puternic.
Eu am crescut cu sentimentul că datorez... Sentiment exagerat, uneori. Alteori, de-a dreptul inexplicabil.
Există oameni în viața mea, față de care m-am simțit dator, moral, ani întregi și am încercat să-mi plătesc această datorie în diverse moduri: în bani, în timp, în susținere, în intervenții... în cele mai variate moduri posibile. Cu unii dintre ei eram deja în relații toxice, demult închise și trase de păr, de ambele părți... dar eu simțeam că față de omul respectiv am o datorie pentru că, într-o zi, într-un anume moment al vieții mele, a fost acolo...
Nu confundați recunoștința, care e frumoasă și curată, cu datoria!
Recunoștința cere iubire și smerenie, iar datoria cere plată. În ziua de Paști, Dumnezeu m-a trimis să văd un om tare drag mie care, de-a lungul anilor, m-a prins de mână de fiecare dată când m-am clătinat și m-a ajutat să-mi mențin echilibrul. Un om pe care îl port în suflet și la care am găsit, mereu, lumină și pace pentru sufletul meu.
- Ai făcut enorm pentru mine și îți mulțumesc! i-am spus onest.
Știți ce mi-a zis, cu o notă în voce pe care am simțit-o de dincolo de noi?
- Nu datorezi nimic. Nimănui. Tot ceea ce faci e între tine și Dumnezeu. Toți oamenii care au interacționat cu tine, pe drumul tău, au fost trimiși de Dumnezeu. Singurul căruia îi datorezi ceva e Dumnezeu.
Ați trăit vreodată sentimentul de Luminare? Să vezi, dintr-o dată, clar... pur și simplu... și să simți că ai dat jos pietrele de moară din spate și bolovanii, de pe suflet?!
Stăm în tot felul de relații, păstrăm în viața noastră oameni, dintr-un simț al datoriei care ne consumă, ne toacă marunt, ne obosește și ne ia bucuria de a fi.
Nu datorăm nimic. Nimănui. Tot ce facem e doar între noi și Dumnezeu. Acolo se dă socoteală, acolo se trage linia.
marți, 1 septembrie 2020
Efectul de ancoră şi deciziile greşite. De ce rămânem captivi în prima impresie?
Efectul de ancoră (ancorarea) sau biasul punctului de plecare este un termen utilizat în psihologie pentru a defini o situaţie în care fiecare dintre noi suntem puşi frecvent, fără a conştientiza acest lucru, şi care ne influenţează în mare măsură comportamentul şi, mai ales, luarea deciziilor.
De câte ori nu se întâmplă ca prima impresie pe care ne-o facem despre o situaţie, despre o persoană etc. să fie considerată ca fiind definitorie, rămânând în memorie şi condiţionând modul nostru de a vedea lucrurile ulterior, indiferent de ce alte informaţii se adăugă?
Aşadar, efectul de ancoră este un bias cognitiv, o eroare, o exagerare, o prejudecată, care denumeşte dificultatea unei persoane de a se desprinde de prima impresie. Inconştient, această primă impresie va fi mult mai puternică decât orice alte informaţii atunci când facem o judecată de valoare sau când luăm o hotărâre. Mai ales în situaţii de incertitudine, mintea va face apel la acel moment al primei impresii din trecut, fără a ţine cont de informaţiile noi.
Câteva exemple relevante pentru efectul de ancoră
Efectul de ancoră a fost teoretizat, pentru prima dată, de doi specialişti în psihologia cognitivă şi în finanţele comportamentale, Amos Tversky și Daniel Kahneman, cel de-al doilea, laureat al premiului Nobel pentru Economie, în 2002. Ambii sunt cunoscuţi pentru lucrările lor deschizătoare de drum în domeniul psihologiei judecăţii, al luării deciziilor, al comportamentului economic, al psihologiei hedonice şi al teoriei perspectivelor, definind o bază cognitivă a erorilor umane comune.
Conceptul de “ancorare” a fost utilizat, iniţial, într-un articol semnat de cei doi specialişti, publicat în 1974 şi intitulat “Judecata în condiții de incertitudine: Euristica și prejudecățile”, în care descriu diverse experimente. Într-unul dintre acestea, li s-a cerut unor voluntari, împărţiţi în două grupuri, să-şi exprime opinia în legătură cu numărul ţărilor africane, care fac parte din Naţiunile Unite, exprimat în procente, după ce învârteau o “roată a norocului”, luând ca reper numărul la care se oprea roata respectivă.
Cei la care roata s-a oprit la 10% au spus că, probabil, numărul ţărilor africane din Naţiunile Unite este de 25%, iar cei la care roata s-a oprit la 65%, au spus că 45%, ceea ce înseamnă că estimarea a fost influenţată, în ambele cazuri, de procentul oferit, iniţial, de “roata norocului”.
Alţi doi psihologi, de la Universitatea Florida, SUA, au făcut un alt experiment, în care li se cerea participanţilor să evalueze preţul unei case la malul mării, arătându-li-se o fotografie a casei. Unui grup i s-a arătat fotografia casei şi oferta cu preţul rotund de 800 000 de dolari. Estimarea lor, legată de preţul casei, a fost de 751 867 de dolari. Unui alt grup i s-a arătat aceeaşi fotografie, cu oferta de 799 800 de dolari. Estimarea lor a fost de 784 671 dolari, aşadar cu un preţ mai apropiat de ofertă.
Experimentul de mai sus arată, spun cei doi psihologi, că “ancorarea” a fost mai puternică atunci când s-a cerut un preţ mai precis, şi nu unul general (de 800 000 de dolari), inconştientul “gândind” că preţul mai exact nu a fost propus la întâmplare.
Ideea era de a se verifica dacă răspunsul la cerinţa cu numărul de telefon a creat o “ancoră” şi dacă a influenţat răspunsul la cea de-a doua întrebare. Rezultatele au confirmat o astfel de ipoteză. Persoanele cu ultimele patru cifre ale numărului de telefon mai mari de 7.0.0.0. au răspuns că ”aproximativ 8000 de fizicieni”, iar cei cu ultimele cifre peste 3.0.0.0., au răspuns “aproximativ 4000 de fizicieni”.
Efectul primei impresii poate fi verificat în nenumărate alte împrejurări. Să ne gândim, de pildă, că este începutul şcolii, toţi elevii sunt în clasă (o clasă nou constituită, în care elevii nu se cunosc între ei), cu excepţia unuia singur care ajunge mai târziu. Cu siguranţă, şi colegii şi profesorul vor gândi că este vorba de cineva care obişnuieşte să întârzie, chiar dacă, poate, pentru elevul respectiv, se întâmpla pentru prima dată să nu ajungă la timp. Prin efectul de ancoră, i s-a pus deja o “etichetă”.
Efectul de ancoră – un aspect frecvent şi în evaluarea şcolară
Pe lângă o mulţime de alţi factori care generează disfuncţii în evaluarea şcolară (strategii şi metode deficitare sau eronate în raport cu ce se evaluează şi obiectivele evaluării, influenţa mediului psiho-social, contextul evaluării etc.), adesea intervin şi biasurile cognitive – efectul de halo (supraaprecierea sau subaprecierea, în funcţie de rezultatele la alte materii sau în funcţie de părerea favorabilă/nefavorabilă a profesorului despre elev), efectul Pygmalion (evaluare influenţată de părerea generală a profesorului despre capacităţile unui elev/student), efectul de ordine (referitor la perioada în care se face evaluarea, la început sau final de semestru) etc.
Printre aceste biasuri, efectul de ancoră are locul lui şi se manifestă atunci când se face o supraevaluare a unor rezultate ale elevului/studentului, in condiţiile in care răspunsurile lui atrag atenţia prin aspecte mai puţin aşteptate, ceea ce antrenează o modificare în lanţ a evaluării lucrărilor/răspunsurilor celorlalţi, în funcţie de acest reper.
Ancorare, reglare, schimbare de atitudine
Se spune că un om raţional, echilibrat este cel care ştie şi poate să evalueze situaţiile incerte, aleatorii sau contradictorii şi că cine învaţă să controleze informaţia devine stăpân pe sine şi se poate descurca în orice împrejurare. Principalii factori, în opinia specialiştilor, care ajută la modelarea efectului de ancoră, atât ca formă, cât şi în intensitate, sunt următorii:
- Starea de spirit – poate influenţa favorabil sau negativ efectul de ancoră, persoanele deprimate, de exemplu, fiind mai puţin reactive la informaţiile noi, pe care să le asimileze şi să contrabalanseze ancorarea; acestea, în general, refuză să accepte evenimentele noi, care ar putea contrazice ceea ce cunosc până la un moment dat;
- Experienţa – se pare că persoanele mai instruite şi cu experienţă de viaţă mai bogată sunt mai puţin sensibile la efectul de ancoră, deşi nici acestea nu-l pot evita în totalitate;
- Personalitatea – studiile arată că persoanele extrovertite, flexibile în gândire, fac faţă mai bine efectului de ancoră decât cele introvertite;
- Capacitatea cognitivă – sunt mai puţin expuse “ancorării” persoanele cu un orizont al cunoaşterii mai larg, care au exerciţiul conexiunilor între informaţii, care ştiu să-şi valorifice experienţele trecutului şi care au o mai mare capacitate de înţelegere a realităţii.
Până la un punct, aceste “scurtături” au permis speciei umane să supravieţuiască. În faţa unui pericol, creierul ne “ordonă”să fugim şi memoria noastră păstrează un astfel de avertisment. Ceva similar se întâmplă şi cu puterea “primei impresii”. De îndată ce mintea noastră s-a ancorat într-o “opinie” despre o persoană sau despre o situaţie, această ancoră rămâne în subconstient.
O modalitate de a ieşi din astfel de “ancore” este aceea de a inversa procesul de gândire, luând alte repere şi alţi termeni de comparaţie decât “prima impresie”. O altă tehnică ar fi să judecăm o persoană sau o situaţie prin valoarea intrinsecă a acelei persoane/situaţii, fiind conştienţi mereu de faptul că biasul de ancorare “pândeşte” constant, undeva, în mintea noastră.
Auto-ancorarea conştientă – o modalitate de a ne elibera de efectul de ancoră, ca bias cognitiv
Sportivii de performanţă ştiu “secretul” acestei ancorări benefice, pentru a obţine încredere în sine şi pentru a progresa şi care se bazează pe regulile programării neuro-lingvistice (Neuro-Linguistic Programming – NLP). Prin NLP se urmăreşte eliminarea blocajelor din minte şi programarea “inversă” a creierului.
Este necesară, în acest scop, conştientizarea blocajelor, a rutinei, stereotipiilor, şi înlocuirea acestora cu nişte cuvinte-cheie asociate unor acţiuni benefice/dorite, ca prim pas în transformarea acestora în realitate. Până la urmă, universul interior are resurse şi latenţe nelimitate, trebuie doar să ştim să le scoatem la lumină şi să preluăm controlul asupra propriilor reacţii, trăiri, dorinţe, aspiraţii, fapte. Să schimbăm felul de ancorare.
sursa: internet