Nu datorăm nimic. Nimănui

Știu. Sună foarte puternic.


    Eu am crescut cu sentimentul că datorez... Sentiment exagerat, uneori. Alteori, de-a dreptul inexplicabil.

    Există oameni în viața mea, față de care m-am simțit dator, moral, ani întregi și am încercat să-mi plătesc această datorie în diverse moduri: în bani, în timp, în susținere, în intervenții... în cele mai variate moduri posibile. Cu unii dintre ei eram deja în relații toxice, demult închise și trase de păr, de ambele părți... dar eu simțeam că față de omul respectiv am o datorie pentru că, într-o zi, într-un anume moment al vieții mele, a fost acolo...

    Nu confundați recunoștința, care e frumoasă și curată, cu datoria!
    Recunoștința cere iubire și smerenie, iar datoria cere plată. În ziua de Paști, Dumnezeu m-a trimis să văd un om tare drag mie care, de-a lungul anilor, m-a prins de mână de fiecare dată când m-am clătinat și m-a ajutat să-mi mențin echilibrul. Un om pe care îl port în suflet și la care am găsit, mereu, lumină și pace pentru sufletul meu.



    - Ai făcut enorm pentru mine și îți mulțumesc! i-am spus onest.
    Știți ce mi-a zis, cu o notă în voce pe care am simțit-o de dincolo de noi?
    - Nu datorezi nimic. Nimănui. Tot ceea ce faci e între tine și Dumnezeu. Toți oamenii care au interacționat cu tine, pe drumul tău, au fost trimiși de Dumnezeu. Singurul căruia îi datorezi ceva e Dumnezeu.

... TOT CEEA CE FACI E ÎNTRE TINE ȘI DUMNEZEU. TOT CEEA CE FAC CEILALȚI E ÎNTRE EI ȘI DUMNEZEU...

Ați trăit vreodată sentimentul de Luminare? Să vezi, dintr-o dată, clar... pur și simplu... și să simți că ai dat jos pietrele de moară din spate și bolovanii, de pe suflet?!



Stăm în tot felul de relații, păstrăm în viața noastră oameni, dintr-un simț al datoriei care ne consumă, ne toacă marunt, ne obosește și ne ia bucuria de a fi.

Nu datorăm nimic. Nimănui. Tot ce facem e doar între noi și Dumnezeu. Acolo se dă socoteală, acolo se trage linia.

MULȚUMESC...

sursa: internet

sursa